Sentința civilă nr. 1882/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R. IA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1882
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. P.
G. ier Ana C. P.
Ministerul Public reprezentat prin procuror Brisc I. V. de la P. de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Pe rol este soluționarea cererii formulată de reclamanții G. D. F. domiciliată în Tg. L., str. S., nr. 13, jud. M. și cu domiciliul procesual ales în S. M., str. H. nr. 1 ap. 1, jud. S. M., P. C. A. cu domiciliul în Tg. L., str. H. nr. 27A, jud. M. și cu domiciliul procesual ales în S. M., str.
H. nr. 1 ap. 1, jud. S. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul procesual ales la Direcția Generală a F. P. M.
, cu sediul în Baia M., Aleea Serelor, nr. 2A, județul M., având ca obiect despăgubiri la Legea nr.221/2009
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reclamanților P.
C. A., G. D. F. lipsă fiind pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În urma verificării înscrisurilor de la dosar se constată că reclamanții în cuprinsul cererii introductive și pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. M. în cuprinsul întâmpinării au cerut judecata cauzei în lipsă.
Instanța pune în discuție calificarea excepției prescripției, excepție formulată de pârâtul S. R. ca fiind excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată.
Reprezentantul M. ui Public arată că excepția invocată de pârât este în fapt excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată.
Instanța califică excepția invocată ca fiind excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată.
Instanța, față de probatoriul administrat se consideră lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul M. ui Public- procuror Brisc I. V. formulează conclu- zii în sensul respingerii excepției tardivității formulării cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice
prin Direcția Generală a F. P. M. în cuprinsul întâmpinării, față de faptul că acțiunea a fost trimisă prin curierat rapid la data de_ fiind înregistrată la_, acțiunea a fost formulată în termen. Legea 221/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de_ și a intrat în vigoare în trei zile de la publicare. Raportat la data expedierii prin poștă a cererii de chemare în judecată și având în vedere data intrării în vigoare a Legii 221/2009, acțiunea a fost depusă în termen.
Pe fond formulează concluzii în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, reclamanții solicitând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de bunicul lor, decedat în timpul deportării în URSS.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. ,
Deliberând asupra cererii formulate, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, inițial, pe rolul T. ui S. Mara la data de_, reclamanții G. D. F. și P. C. A. au solicitat în contradictoriu cu S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării în lagărele de concentrare din fosta URS, măsură luată împotriva bunicului reclamanților, numitul
P. I. și obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro/persoană pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamanților, decedat în timpul în care a fost deportat.
În motivarea cererii formulate s-a arătat că, astfel cum reiese din Sentința civilă nr. 279/1962, pronunțată de T. P. ular L. regiunea M., bunicul reclamanților numitul P. I., născut la data de_ în localitatea Rohia jud. M. a fost deportat în lagărele de concentrare din URSS cu concursul autorităților române, unde a și decedat între anii 1945-1946, fiind declarat mort pe cale judecătorească prin sentința arătată mai sus, ulterior fiind eliberat și certificatul de deces seria DR nr. 0. .
Deși nici o sumă de bani nu poate compensa suferințele îndurate de bunicul reclamanților, s-a arătat că sumele solicitate sunt în concordanță cu realitățile economice din R. ia.
Prin Sentința civilă nr. 3860/D din data de_, Tribunalul Satu Mare a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea formulată de reclamanții G. D. F. și P. C. A. .
Prin Decizia civilă nr. 2969/R/17 mai 2013 a Curții de Apel Oradea au fost admise recursurile declarate de G. D. F. și P. C. A., Sentința a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare T. ui M., instanță competentă pentru a soluționa cererea formulată.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul T. ui M. la data de 13 iunie 2013 sub nr._ .
Acțiunea este scutită de obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
La data de 2 august 2013, la dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare din partea S. ui R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a F. P. M. .
În cuprinsul întâmpinării s-a arătat că este împlinit termenul prescripției deoarece acțiunea a fost depusă cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de legea 221/2009.
În ceea ce privește cererea formulată s-a arătat în esență faptul că persoanele la care se face referire în cuprinsul art. 4 din legea 221/2009 sunt persoane care au fost supuse măsurilor administrative ca urmare a săvârșirii unor fapte care au avut unul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din O.U.G. 214/1999.
Coroborând toate dispozițiile legale incidente, respectiv prevederile Decretului lege 118/1990, O.U.G. 214/1999, respectiv prevederile Legii 221/2009, pârâtul a arătat că situația constând în prizonieratul antecesorului reclamanților nu creează vocația la drepturile prevăzute de legea 221/2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, potrivit Deciziei nr. 15/2012 că deportarea și prizonieratul în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic în sensul legii 221/2009.
S-a mai arătat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din_ a Curții Constituționale, decizie general obligatorie, opozabilă erga omnes, astfel încât după publicarea acesteia nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii. S-a mai arătat că măsura deportării este anterioară perioadei pentru care legiuitorul a înțeles să angajeze răspunderea S. ui R. .
La data de 28 noiembrie 2013, instanța, în ședință publică, după luarea concluziilor părților, a calificat excepția prescripției ca fiind în fapt excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată și a acordat cuvântul asupra excepției invocate și asupra fondului cererii.
Analizând cererea formulată, prin raportare la materialul probator administrat în cauză și la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele: Instanța, în temeiul art. 137 C.proc.civ., urmează a se pronunța asupra excepției tardivității formulării cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a
fost calificată.
Se reține că potrivit art. 5 alin. 1 din legea 221/2009, solicitările întemeiate pe prevederile acestui act normativ pot fi formulate în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a dispoziției legale arătate.
Legea 221/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 11 iunie 2009, astfel că după 3 zile, respectiv la data de 13 iunie 2009 a început să curgă termenul de 3 ani, acesta fiind împlinit la finalul zilei de 13 iunie 2012.
Potrivit mențiunii de pe confirmarea aflată la fila 3 din dosarul nr._, cererea a fost predată curierului la data de_, în termenul de 3 ani prevăzut de lege.
Reținând și incidența prevederilor art. 104 C.proc.civ., instanța apreciază nefondată excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, astfel că aceasta va fi respinsă.
În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată se reține că legea nr. 221/2009 definește prin dispozițiile art. 3 măsurile administrative cu caracter politic, incluzând în sfera acestei noțiuni orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din actele normative enumerate expres de lege. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 4 din același act normativ, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Pe cale de consecință, este admisibilă constatarea caracterului politic și al altor măsuri administrative decât cele expres enumerate de lege, cu condiția ca persoanele vizate prin respectivele măsuri să fi comis fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, respectiv: "exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnarea prin forță a regimului comunist, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială";.
T. reține că Legea nr. 221/2009 are un caracter reparator și compensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, concluzie ce își are fundamentul în chiar titlul legii.
Bunicul reclamanților, astfel cum susțin aceștia a fost deportat în U.R.S.S. în perioada 1945-1946 decedând în URSS în perioada deportării. Având în vedere și dispozițiile OUG nr. 214/1999 care instituie un sistem de drepturi pentru cei care în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989 au fost condamnați pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, se concluzionează că situația constând în deportarea (invocată de reclamanți), nu creează vocație la drepturile prevăzute de Legea nr. 221/2009 deoarece voința legiuitorului a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de S. R. și autoritățile sale, iar nu de a repara și consecințele cauzate de abuzurile altor state.
Susținerea că deportarea s-a realizat cu concursul autorităților române nu poate fi avută în vedere de instanță deoarece nu este în nici un fel dovedită.
Din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, b și c din Legea nr. 221/2009 rezultă că în ipoteza de aplicare a dispozițiilor literei a, legiuitorul a înțeles să limiteze cazurile în care se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral doar la acele situații în care acest prejudiciu a fost suferit "prin condamnare";, fiind adoptată o delimitare clară între persoanele condamnate politic și persoanele care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic. Așadar, de dreptul prevăzut la lit. a) putea beneficia doar cel care a suferit o condamnare cu caracter politic; de dreptul prevăzut la lit. b) poate beneficia atât cel care a suferit o condamnare cu caracter politic, cât și cel care a fost victima unei măsuri administrative cu caracter politic; iar de dreptul prevăzut la lit. c) poate beneficia doar cel care a suferit o condamnare cu caracter politic. Prin urmare, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare presupune existența unei hotărâri judecătorești de condamnare, ceea ce nu este cazul în speță.
De asemenea, T. mai reține că prin Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit.
a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale întrucât dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Curtea a remarcat un paralelism de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, astfel că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția R. iei, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prevederile art. 31 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilesc caracterul definitiv și obligatoriu al deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, respectivele dispoziții încetându- și efectele la 45 de zile de la publicare. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se constată că în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de Legea nr. 221/2009 care să permită acordarea de daune morale.
În mod constant jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a relevat că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice anterioare, dar dacă aleg să acorde despăgubiri, această reparație trebuie să fie efectivă. Așadar statele au drept de opțiune în problematica despăgubirilor pentru înlăturarea sau compensarea efectelor respectivelor măsuri.
Prin decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a arătat că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Primul articol din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că prevederile art.5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 nu au generat o speranță legitimă la acordarea despăgubirilor morale, deoarece atenuarea vechilor violări nu trebuie să creeze noi nedreptăți (cauza Pincova și Pinc contra Cehiei), iar speranța legitimă în dobândirea proprietății nu subzistă dacă există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțe naționale. S-a mai reținut că prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
De asemenea, T. mai reține că prin decizia nr. 15 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 837 din 12 decembrie 2012, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009. Decizia este obligatorie, potrivit prevederilor art. 330 indice 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că Legea nr. 221/2009 reprezintă un act normativ ce vine în completarea celorlalte acte normative emise în scopul
înlăturării consecințelor condamnărilor și măsurilor administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Atât deportarea, cât și prizonieratul au fost consecințe ale războiului și ale poziției asumate de statul român la acel moment istoric, preexistente apariției statului comunist, dar menținute de acesta. Este adevărat că atât Decretul-lege nr. 118/1990, cât și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, au fost completate în sensul extinderii prevederilor respective și asupra persoanelor deportate în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice, fiind incluși în aceeași categorie și prizonierii de război. Norma de trimitere din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, ce vizează aplicarea prevederilor acestei legi și persoanelor cărora li s-au recunoscut anumite drepturi prin Decretul-lege nr. 118/1990 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare [art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare] este însă de strictă interpretare și condiționează această aplicare de încadrarea în prevederile art. 1, 3 și 4 din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare. Or, Curtea a arătat că aceasta înseamnă că legiuitorul a optat pentru completarea măsurilor reparatorii acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, numai pentru persoanele care au fost condamnate politic sau cărora li s-a aplicat o măsură administrativă asimilată unei condamnări politice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către fosta miliție sau securitate, condamnare sau măsură al cărei caracter politic fie rezultă ope legis, conform art. 1 alin. (2) și art. 3 din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, fie trebuie constatat de o instanță judecătorească, cu aplicarea corespunzătoare a art. 1 alin. (4) din aceeași lege. Aceasta înseamnă că acea condamnare sau măsură trebuie să fi fost pronunțată, respectiv luată în perioada de referință a legii (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989) pentru fapte prin săvârșirea cărora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte a mai relevat că așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței constituționale, legiuitorul este liber să opteze, atât în privința măsurilor reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a persoanelor îndreptățite să beneficieze de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetățeni aflate în situații identice. Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării penale sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar. Momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar
data de 22 decembrie 1989 vizează sfârșitul acesteia în R. ia. Prin urmare, perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivă, situațiilor diferite, justificate obiectiv și rațional, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit.
Raportat la toate aceste considerente, cererea reclamanților va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, excepție invocată de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP M. prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții G. D. F. domiciliată în Tîrgu L. str. S. nr. 13, jud. M. și cu domiciliul procesual ales în S. M. str. H. nr. 1 ap. 1 jud. S. M. la cab av. M. E. M. și P. C.
A. domiciliat în Tîrgu L. str. H. nr. 27A jud. M. și cu domiciliul procesual ales în S. M. str. H. nr. 1 ap. 1 jud. S. M. la cab av. M. E. M. în contradictoriu cu S. R. cu sediul procesual ales la DGFP M. cu sediul în Baia M. str. Aleea Serelor nr. 2A jud. M. și cu citarea P. ui de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 28 noiembrie 2013.
Președinte G. ier,
P. M. B. P. Ana C.
Red./dact./P.M.B../_
6 ex. . com. 4 ex. /_
| ← Decizia civilă nr. 2923/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Decizia civilă nr. 1232/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
