Sentința civilă nr. 649/2013. Pretenții

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 649/2013

Ședința publică din 13 Decembrie 2013 Instanța alcătuită din:

PREȘEDINTE D. T. GREFIER G. -C. Ț.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamant B. I.

C. în contradictoriu cu pârâtul R. A. G., având ca obiect pretenții. Procedura este legal îndeplinită.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 29 noiembrie 2013, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată dub nr. De dosar civil_ reclamanta BARMAN I. C., în contradictoriu cu intimatul R. A. G., a solicitat obligarea paratului sa-i restituie suma de

286.500 iei plus penalități de 0,1% calculate pe zi de intarzierere de la data de_, pana la achitarea efectiva a sumei

În motivare a arătat, că la data de 03 mai 2011, a împrumutat suma de 286.500 lei și termenul de rambursare_ . Au stabilit totodată, ca in situația nerestituirii la termen a sumei imprumutate, debitorul sa suporte plata unor penalități in cuantum de 0,1% pe zi de intarziere.. Contractul de împrumut a fost semnat ambele parti, fiecare reținând cate un exemplar.

A inceput executarea contractului inca din acea zi, platind paratului prin virament bancar la B.C.R.-Agenția G., prima transa a împrumutului, in cuantum de 20.000 lei. Pe parcursul următoarelor doua luni i-a plătit suma solicitata de către împrumutat.

Ca urmare a refuzului de restituire a sumei împrumutate a solicitat restituirea imprumutul.

A mai arătat ca a depus multiple eforturi de a rezolva problema amiabil, insa toate acestea au fost in zadar, motiv pentru care a fost nevoita sa promoveze prezentul demers judiciar.

Reclamanta B. I. C. a depus motivele la acțiunea inițială, prin care a solicitat, obligarea

pârâtului să-i restituie suma de 286.500 lei, imprumutata paratului prin contractul încheiat la data îde_, cu termen de rambursare_, plus dobânda legala, calculata de la data inregistrarii actiunii,pana la plata efectiva a datoriei, cu cheltuieli de judecată

In drept, au fost invocate, dispozițiile art.969, art. 1584, art. 1586 cod civil (vechi), -art.93 raportat la art.92 pct.l lit.l, si art.447 N.c.p.c.

Pârâtul R. A. G.

, a depus la dosar o întâmpinare și cerere reconvențională,

prin care a solicitat, ca în urma administrării probatoriului incuviintat in cauza, prin hotărârea pe care o va pronunța, să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiata;

Pe cale reconventionala, solicită a se constate ca a intervenit compensația pentru suma de 286.500 lei plus dobânda legala sau alte sume solicitate de reclamanta pe calea actiuii, intre creanța invocata de B. I.

C. fata de R. A. G. cu creanța deținuta de R. A. G. fata de B.

I. C., ca urmare a cesiunii de creanța dintre Relramo SRL in calitate de cedent si R. A. G., in calitate de cesionar, având ca debitor cedat pe B.

I. C. ; cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata .

În motivare se arată că pretențiile reclamantei sunt neintemeiate, el nefiind beneficiarul unui imprumut acordat de către reclamanta.

Reclamanta B. I. C. a avut acces la conturile sale bancare si ale societarii RELRAMO SRL, prin intermediul platformei de internet banking realizând astfel numeroase operațiuni de transferuri de bani din conturile subsemnatului si ale societății RELRAMO SRL către ea sau societatea ei .

Accesul la acest serviciu de Internet Banking l-a acordat reclamantei la solicitarea acesteia si in condițiile in care subsemnatul nu are nici cele mai elementare cunoștințe de calculator sau de utilizare a platformei de internet banking.

Având acest acces la platforma Internet Banking, reclamanta a transferat in perioada martie- aprilie 2011 suma de 823.129 lei din conturile societarii RELRAMO SRL către ea.

Acest fapt rezulta din extrasele de cont bancar ale societății RELRAMO SRL, depuse in probatiune

Caracterul nelegal al acestor plați a fost constatat si de către ANAF - Direcția Generala a Finanțelor Publice C. . Prin urmare, societatea RELRAMO SRL este creditor al lui B. I. C. pentru suma de 803.129 lei.

Tranzacțiile invocate de reclamanta B. I. C. de acordare a împrumutului către el sunt in fapt restituiri ale împrumutului acordat de către societatea Relramo SRL către reclamanta.

Aceste transferuri au fost realizate in perioada_ —_, respectiv la o data ulterioara plătii sumei de 823.129 lei de către RELRAMO SRL către B. I. C. .

Forma adoptata de reclamanta pentru a justifica aceste tranzacții, respectiv incheierea Contractului de imprumut din data de_ s-a realizat prin inducerea sa in eroare, raportat la condițiile in care a fost incheiat un astfel de contract .

Împrumutul invocat de reclamanta este o restituire parțiala a imprumutului acordat de către RELRAMO SRL catre B. I. C. .

Contractul este afectat de viciile de forma si de fond .Contractul nu respecta condițiile legii in ceea ce privește modalitatea de încheiere, respectiv art. 1180 alin. 1 Cod civ. (vechi)

Sancțiunea nerespectarii formalității cerute de art. 1180 Cod civ. consta in faptul ca inscrisul respectiv nu este valabil ca inscris sub semnătura privata, fara insa a fi afectata valabilitatea obligației unilaterale, deci actul juridic va putea fi dovedit prin alte mijloace de proba, insusi inscrisul respectiv valorând inceput de dovada scrisa.

Clauza penala prin care se invoca obligația de plata a penalităților de intarziere de 0,1 % pe zi de intarziere este nelegala.

Clauza contractuala prin care se stabilește dobânda de 10 %/an este nelegala. Potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 356/2002, "părțile sunt libere sa stabilească, in convenții, rata dobândii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești". In continuare, in

conformitate cu art. 5 alin. 1 din ordonanța menționata, "in raporturile civile dobânda nu poate depasi dobânda legala cu mai mult de 50% pe an".

Pe cale reconventionala, solicita sa se constate intervenția compensației pentru suma de 286.500 lei plus dobânda legala sau alte sume solicitate de reclamanta pe calea acțiunii, intre creanța invocata de B. I.

C. fata de R. A. G. cu creanța deținuta de R. A. G. fata de B.

I. C., ca urmare a cesiunii de creanța dintre RELRAMO SRL in calitate de cedent si R. A. G., in calitate de cesionar, având ca debitor cedat pe

B. I. C. .

Intre RELRAMO SRL, in calitate de cedent si R. A., in calitate de Cesionar, a intervenit un Contract de cesiune de creanța in data de_ (Anexa 8), cu privire la creanța deținuta de RELRAMO SRL fata de Debitorul cedat, B. I. C., prin care s-a cesionat suma de 803.129 lei de la RELRAMO SRL către R. A. .

Cesiunea a fost realizata pentru restituirea unei parti din imprumutul pe care R. A. 1-a acordat societății RELRAMO SRL. De altfel, inclusiv sumele de bani din "imprumuturile" invocate in prezenta acțiune au fost virate in mare parte de R. A. către societatea RELRAMO SRL, utilizandu-se aceeași modalitate de transfer bancar - Internet Baking (a se vedea tranzacțiile din_ din extrasul de cont al lui R. A. - intre orele

12.03 -12.18 au fost transferate sumele in contul lui R. A. iar intre orele

12.42 - 12.50 au fost transferate aceleași sume din contul lui R. A. către RELRAMO SRL) (Anexa 6).

Prin urmare, la momentul actual, R. A. are fata de B. I. C. o creanța in cuantum de 803.129 lei, creanța care este certa, lichida si exigibila.

Fata de aceste elemente, apreciază că se impune constatarea compensației cu privire la suma solicitata cu o parte a creanței pe care R. A. o deține fata de B. I. C. .

Condițiile pentru a interveni compensația creanțelor reciproce sunt indeplinite. Obligațiile sunt reciproce exista intre aceleași persoane, fiecare având, una fata de cealaltă, atat calitatea de creditor, cat si de debitor. Datoriile sunt certe, lichide si exigibile, respectiv creanțele sunt neîndoielnice, determinate prin intinderea lor si poate fi ceruta executarea acestora. Datoriile sa aiba ca obiect prestația de a da sume de bani sau o anumita cantitate de bunuri fungibile si de aceeași natura; Părțile sa nu fi renunțat expres sau tacit la beneficiul compensației.

În drept, s-a invocat, art. 205 si urmat, art. 209 si urmat. Noul Cov proc. civ, art. 1616 si urmat. Cod civ.

Reclamanta B. I. C.

, a depus la dosar răspuns la întampinarea pârâtului R. A. G., prin care a solicitat următoarele:

Suma pretinsa de reclamanta a fost imprumutata paratului in baza contractului de imprumut din_, sume acordate astfel:-_ suma de 20.000 lei,_ suma de 27.000 lei,_ suma de 40.000 lei- _

suma de 40.100 lei,_ suma de 40.200 lei,_ suma de 40.400 lei,_ suma de 40.500 lei,_ suma de 38.300 lei

Reclamanta nu este împuternicita sa efectueze viramente bancare pe nici unul din conturile domnului R. A. G. si nici pe conturile firmei sale. Domnul R. A. G. atunci cand avea nevoie de ajutor pentru realizarea de tranzacții bancare prin internet banking, venea personal cu dispozitivul token si cu ID -ul eliberat de banca pentru a putea face astfel de tranzacții.

Tranzacțiile care le-am executat in numele firmei lui au fost cu domnul R. A. langa mine, indicandu-mi ce anume plătește.

Din extrasele de cont atașate se poate constata ca sumele de bani pretinse de către domnul R. A. ca fiind ale firmei sale, sunt bani imprumutati de la Hard Manager Company SRL si de la Agrodenisa SRL, bani ce au fost restituiți conform intelegerii avute. Firma SC RELRAMO SRL nu are nici un venit, singurele sume de bani ale acestei firme fiind banii proveniți din o rambursare de TVA in suma de 1. lei si din plata efectuata de Agenția de Plați in suma de 8. .59 lei conform extrasului de cont si a notificării APDRP-ului atașate.

Faptul ca in Procesul Verbal de control al AN AF se specifica ca sunt făcute plați fara justificare, este adevărat deoarece nu exista acte care sa stea la baza virării sumelor respective, sunt doar intelegeri verbale ce au fost respectate iar firmele au fost puse in situația de dinaintea virării acestor sume. Plățile efectuate fara justificare nu ii da dreptul domnului R. A. sau firmei sale sa devină creditor al doamnei B. Udo C., din simplu motiv ca nu poti deveni creditor daca nu dispui de acea suma de bani pe care pretinzi ca ai fi avut-o.

A mai solicitat a se constata ca domnul R. A. G. a semnat contractului olograf, asa cum a semnat toate actele depuse in cererile de finanțare europeana, semnând cu stampila doar pentru conformitate, stampila aflandu-se in posesia dansului.

Se poate observa din extrasele de cont ca domnul R. A. a ridicat banii in numerar imediat ce i-a primit, deci nu poate susține ca s-au efectuat tranzacții pe contul dansului fara știrea lui.

Pârâtul R. A. G.

, a depus la dopsar un Răspuns La Întâmpinare, prin care a arătat următoarele:

Istoricul transferurilor sumei de 286.500 lei arata ca subsemnatul nu a fost beneficiarul real al acestor sume ci d-na Barman I. C. a plimbat aceste sume si prin conturile subsemnatului iar apoi, ca sa isi găsească o justificare, a făcut un Contract de împrumut in data de_ pe care nu l-am semnat în cunoștința de cauza.

Creanța deținuta de RELRAMO SRL fata de B. I. C., in cuantum de 803.129 lei, provine dintr-o serie de transferuri de sume, fara nicio baza legala sau contractuala, dintre RELRAMO SRL si B. I. C., realizate in perioada martie-aprilie 2011.

Din cuprinsul întâmpinării depuse de B. I. C. rezulta fara dubiu ca aceasta recunoaște ca a încasat de la RELRAMO SRL aceste sume.

Cu toate ca recunoaște ca a încasat de la Relramo SRL aceste sume,

  1. I. C. le da o alta destinație, apreciind ca in fapt s-ar fi stins o datorie pe care Relramo SRL o avea fata de Hard Manager COMPANY SRL .

    In aceste condiții, piata de la RELRAMO SRL către B. I. C. nu stinge nicio datorie (cu atat mai mult cu cat am arătat ca nu exista nici una fata de HARD MANAGER COMPANY SRL) ci are un caracter individual, fiind o plata nejustificata.

    De altfel, caracterul nelegal al acestor plăți a fost constatat si de către ANAF -Direcția Generala a Finanțelor Publice C. (DGFP C. ) prin Procesul verbal de control din data de_ . control efectuat la societatea RELRAMO SRL, retinandu-se ca: "in concluzie, urmare a controlului efectuat s-au Identificat următoarele aspecte:

    Fata de aceste aspecte, B. I. C. avea obligația de restituire a acestei sume către Relramo SRL raportat si la dispozițiile art. 992 Cod

    civ.(vechi) - "cel care din eroare sau cu știința, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit."

    In acest context se impune a se avea in vedere ca B. I. C. a realizat personal si cu buna știința aceste transferuri de la RELRAMO SRL către dansa, cunoscând faptul ca nu exista niciun temei pentru plata acestor sume către ea.

    Cu privire la cesiunea de creanța dintre RELRAMO SRL si R. A. contrar aprecierilor d-nei B. I. C. din intampinare, creanța in cuantum de 803.129 lei este reala si putea sa fie transmisa in mod valabil din patrimoniul societății RELRAMO SRL in patrimoniul lui R. A. . In aceste condiții, R. A. a devenit creditor fata de B. I. C. pentru suma de 803.129 lei, având dreptul de a exercita toate drepturile creditorului fata de debitorul sau.

    Contractul de cesiune de creanța este valabil fara a fi necesara comunicarea cesiunii către debitorul cedat, raportat la dispozițiile art. 1573 Noul Cod civ., care stabilește ca "creanța este cedata prin simpla convenție a cedentului si a cesionarului, fara notificarea debitorului" coroborat cu art. 1580 Noul Cod. civ.

    Faptul ca a invocat compensarea sumei de 286.500 lei dintre cele doua parti si nu a solicitat de la d-na B. I. C. plata diferenței pana ia suma de 803.129 iei nu viciază dreptul de creanța fata de aceasta .

    Reclamantul reconvențional, a formulat la data de_, o cerere adițională, prin care a modificat petitului 2 al cererii reconvenționale în sensul, constatării existenței unei creanțe între el și B. I. C. pentru suma de 236.500 lei plus dobânda legala de la data inregistrarii acțiunii introductive si pana la plata efectiva a datoriei, ca urmare a cesiunii de creanța dintre RELRAMO SRL in calitate de cedent si R. A. G., in calitate de cesionar, având ca debitor cedat pe B. I. C. si pe cale de conscință să se constate, că a intervenit compensația pentru suma de

    286.500 lei pius dobânda legala de la data inregistrarii acțiunii introductive si pana la plata efectiva a datoriei, intre creanța invocata de B. I. C. fata de R. A. G. cu creanța deținuta de R. A. G. fata de reclamantă,, ca urmare a cesiunii de creanța dintre RELRAMO SRL in calitate de cedent si R. A. G., in calitate de cesionar, având ca debitor cedat pe B. I. C. și în subsidiar, sa dispuneți obligarea d-nei B. I.

  2. la plata sumei de 286.500 lei pius dobânda legala de Sa data inregistrarii acțiunii introductive si pana la plata efectiva a datoriei, către subsemnatul R. A. G., in măsura în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru a interveni compensația intre cele doua creanțe.

    În motivarea acestei cereri, se arată că, deține o creanță față de reclamantă, decurând din contractul de cesiune, condiție în care, existând două creanțe reciproce, se impune constatarea intervenierii compensației. Cu privire la valabilitatea creanței, se arată că, reclamanta la indus în eroare și a încheiat contractul fără a-și da un consimțământ valabil, pentru încheierea sa.

    Respectivul contract, este lipsit și de cauză, în condițiile în care nu a fost beneficiarul real al acestor sume, ci reclamanta care a plimbat acești bani, după cum rezultă din istoricul extraselor din data de_ .

    Reclamanta, B. I. C.

    , a depus întâmpinare, la cererea adiționala formulata de paratul R. A. G. .

    A solicitat a se constata ca creanța reclamantei este valabila ea fiind certa, lichida si exigibila

    Analizând cereerea prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

    Potrivit înscrisului semnat de către părți, încheiat la data de_, reclamanta a împrumut pârâtului suma de 286,500 lei, cu dată de restituire_, stabilind o dobândă la sumele împrumutate, de 10% pe an.

    Convenția a fost semnată de ambele părți, prin răspunsul la interogatoriu, pârâtul R. A. G., recunoscând că semnătura aplicată îi aparține.

    Prin precizarea de acțiune, depusă la data de_, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la dobândă legală calculată de la data înregistării acțiunii, până la plata efectivă a creanței.

    Înscrisurile depuse în probațiune, de către reclamantă, confirmă că, întreaga sumă a fost virată în mai multe tranșe, în contul pârâtului. De altfel, aceste operațiuni, nu au fost contestate.

    Convenția a fost încheiată în perioada de activitate a vechiului Cod civil, astfel încât efectele acestui act juridic, sunt guvernate de această lege, potrivit art. 6 din Legea nr. 287 /2009.

    Potrivit art. 969 C.civ. 1864, convențiile legal făcute, au putere de lege, în proporție contractantă.

    Prin întâmpinare, pârâtul a invocat neîndeplinirea condiției prev. de art. 1180 al.1 C.civ. Într-adevăr, din cercetarea înscrisului care atestă convenția părților, rezultă că, mențiunea "bun și aprobat ", nu este înserată, înscrisul nefiind redactat de către pârât. Dar, așa cum se reține și de către pârât, înscrisul care nu este valabil, ca înscris sub semnătură privată, va putea fi dovedit prin alte mijloace de probe, înscrisul valorând, început de dovadă scrisă.

    În cauză a fost administrată probațiunea testimonială, iar martora L.

  3. , f. 328, propusă de către pârât, rezultă că, pârâtul R. a încheiat cu reclamanta contract de împrumut. Chiar dacă, această martoră a declarat că nu știe despre ce sumă era vorba, această declarație, coroborată cu semnătura aplicată de către pârât pe convenție, împreună cu înscrisurile care atestă virarea sumelor de bani, în contul pârâtului, confirmă, că suma împrumutată, este cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Invocarea ca și motiv de nelegalitate a convenției presupusa inducere în eroare a pârâtului, apare ca neîntemeiată, nefiind probată în cauza de față, în condițiile în care pârâtul este o persoană majoră angrenat în operațiuni ce presupun, activități comerciale complexe. Semnarea unui contract intitulat clar, contract de împrumut, în care sunt cuprinse toate mențiunile specifice unui astfel de contract, este evident că s-a făcut cu exprimarea unui consimțământ valabil, neviciat în vreun fel.

Criticile privitoare la nelegalitatea clauzei penale și a clauzelor contractuale, prin care se stabilește o dobândă de 10 %, raportat la O.G. nr.9/2000, nu au relevanță, întrucât, prin cererea de chemare în judecată precizată, reclamanta nu a solcitat decât restituirea sumei împrumutate și a dobânzii legale, cu data introducerii acțiunii. Chiar dacă s-ar interpreta, clauza penală, ca fiind una nelegală, această clauză, nu afectează legalitatea convenției în ansamblu, ci doar această clauză care nu este în măsură să producă efecte.

În ceea ce privește, nivelul dobânzii, întrucât în precizarea de acțiune, reclamanta nu a solicitat dobândă decât de la data cererii de chemare în judecată, acest argument nu are relevanță.

Pârâtul a formulat la rândul său o cerere reconvențioanlă, prin care a solicitat constatarea intervenirii compensației, pentru suma solicitată, între

creanța invocată de reclamantă și creanța deținută de pârât, ca urmare a cesiunii de creanță, încheiată între pârât și o societate comercială.

Pentru această cerere, pârâtul a achitat taxa de timbru, în cuantumul stabilit.

Ulterior, sub forma unei cereri adiționale, pârâtul modifică cererea reconvențională, solicitând în principal constatarea existenței unei creanțe a pârâtului, față de reclamantă și ulterior, constatarea că a intervenit compensația pentru sumele solicitate de reclamantă.

Instanța a calificat că această cerere, ca o modificare a cadrului procesual, în ceea ce privește cererea reconvențională, motiv pentru care a pus în sarcina pârâtului reclamant -reconvențional, achitarea diferenței de taxă de timbru, pentru petitul de constatare a existeneți unei creanțe.

Cererea de reexaminare formulată de reclamantul -reconvențional, a fost respinsă, prin Încheierea nr. 327/C.C./_, pronunțată de Tribunalul Cluj. În raport de această soluție și reținând că, reclamantul - recovențional, nu a formulat cerere de ajutor public judiciar, instanța a admis excepția netimbrării cererii adiționale, rămânând investită doar cu cererea reconvențională, în forma inițială.

Față de cererea reconvențională, pârâta a depus întâmpinare, prin care a contestat existența vreunei creanțe, a sa față de pârât.

Așa cum prevede art. 1144, C.c.1864 care reglementează compensația, dispoziții reluate și de art. 1617 N.C.civ., compensația legală, operează, numai dacă sunt îndeplinite mai multe condiții și anume obligațiile să fie reciproce, obligațiile să aibă obiect, prestația de a da sume de bani sau bunuri fungibile de aceiași natură, creanțele să fie certe, lichide și exigibile.

Prima condiție, aceea ca obligațiile să fie reciproce, presupune ca acestea să existe între aceleași persoane, fiecare având una față de cealaltă, atât calitatea de creditor, cât și de debitor. În cauză, nu este probată, existența vreunei convenții între părțile din litigiu, chiar dacă o societate comercială a cărui asociat este reclamanta, a încheiat convenții cu o societate a cărui administrator este pârâtul Reclamanta nu poate fi obligată personal față de pârât, față de eventualele obligații, asumate, de societatea coemrcială ce aparține reclamantei.

Condiția ca datoriile să fie certe, lichide și exigibile, se interpretează ca acestea să fie neîndoielnice, determinate în întinderea lor și să poată fi cerută executarea. Această cerință, respectiv să poată fi cerută executarea, nu este probată, în condițiile în care cerere adițională, prin care s-a solicitat, constatarea existenței unei creanțe, a fost anulată ca netimbrată.

Reținerile, din procesul-verbal nr. 68/_, încheiat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, respectiv restituirile de sume de bani, peste limita contractelor de împrumut, încheiat cu persoana fizică B. I.

C., respectiv suma de 803.129 lei, nu poate fi opusă reclamantei ca fiind o constatare a existenței unei creanțe.

Susținerile reclamantului, privitoare la restituirea împrumutului, în cuantum de 803.129 lei și care sunt probate cu extrasele de cont anexate cererii reconvențioanle, (f.50-59), nu pot fi avute în vedere, în ceea ce privește compensația legală, întrucât contractul de împrumut, dintre părți s-a încheiat ulterior ultimei date când s-au făcut plăți către B. I. C. .

Aceste operațiuni, sunt de natură, într-adevăr să ducă la concluzia că între părți au existat mai multe convenții, însă, restituirea împrumului acordat la data de_, pârâtului, nu a fost realizată.

Prin semnarea contractului din_, ulterior restituirii împrumutului sumei de 823.129 lei, se recunoaște practic, existența unor

relații contractuale anterioare finalizate, acest nou contract, având existență independentă de aceste relații.

Pentru aceste considerente instanța va respinge cererea reconvențională formulată de R. A. G. împotriva pârâtei reconvenționale

B. I. C. .

Argumentul din cererea adițională la cererea reconvențională, că acest contract ar fi lipsit de cauză, nu este probat în cauză, iar efectuarea unor transferuri bancare în aceiași zi, dar la un interval diferit de data când plățile reclamantei către pârât au fost făcute, nu sunt de natură să ducă la concluzia, că această condiție de fond a contractului, nu există.

Argumentele susținute în cuprinsului răspunsului la întâmpinare, în sensul că, reclamanta avea obligația de restituire a acestor sume și în conformitate cu disp. art.992 Cciv. vechi, nu pot fi analizate întrucât aceste temeiuri de drept, nu au fost invocate în cererea reconvențională inițială, presupunând o modifcare de acțiune, lucru care nu este permis în această etapă procesuală.

De altfel, din probațiunea testimonială administrată, atât la solicitarea reclamantei cât și a pârâtei, rezultă că societatea administrată de către reclamantul -reconvențional, într-adevăr a încercat accesarea unor fonduri europene, însă întrucât nu deținea fondurile necesare, a încheiat convenții cu diferite societăți, care au contribuit prin sumele virate în societate, la realizarea acestui proiect.

Raportat la această probațiune, apare evident că, au existat relații contractuale încheiate între diverse părți, între care și părțile din litigiu anterioare și care nu au fost în legătură, cu actul juridic, temei al prezentei cereri de chemare în judecată. Afirmațiile pârâtului că, operațiunile bancare, au fost realizate de către reclamantă, inclusiv cele privitoare la conturile deținute de el și că astfel reclamanta, nu ar fi virat practic în contul lui sumele împrumutate, nu sunt reale, întrucât chiar dacă se poate reține și din declarațiile testimoniale, a numitei L. D. reclamantul -pârât - reconvențional, nu avea abilitățile necesare utilizării mijloacelor infomatice din declarația aceleiași martore, rezultă că, orice plăți, se făceau cu acordul pârâtului.

Argumentele din cuprinsul concluziilor scrise, respectiv lipsa condiției interesului, pe lângă că sunt invocate ulterior închiderii dezbaterilor, fără ca astfel și reclamanta, să-și poată exprima punctul de vedere în considerarea dreptului la apărare, nu sunt întemeiate.

Condițiile interesului așa cum le interpretează pârâtul reconvențional, sunt în afara elementelor complete ale speței de față. Este evident că toate cerințele interesului văzut din punct de vedere procesual civil, sunt îndeplinite, neavând relevanță dacă pe viitor, pârâtul va intenționa să acționeze în instanță, reclamanta prin formularea unei cereri de chemare în judecată.

Interesul este legitim, în condițiile în care, nu este probată existența unei compensații de drept, astfel încât cererea să fie paralizată ca urmare, a existenței unui mijloc de stingere a obligațiilor,anterior cererii de chemare în judecată.

Interesul este născut și actual, în condițiile în care nu s-a constatat compensarea datoriilor, iar o eventuală acțiune intentată împotriva pârâtei - revconvențională, ulterior acestui demers judiciar, nu impietează asupra cererii de față.

Având în vedere considerentele de mai sus, disp. art._ și 1584 C.civ 1864, instanța va admite acțiunea civilă modificată formulată de

reclamanta B. I. C. împotriva pârâtului R. A. G. și în consecință, va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 286.500 lei, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii 21 februarie 2013 și până la data achitării integrale a sumei;

Fiind în culpă procesuală, ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, reclamanta făcând cheltuieli de judecată cu plata taxei de timbru,

instanța în temeiul art. 453 C.pr.c., va obliga pârâtul să plătească reclamantul suma de 6981 lei, reprezentând cheltuieli de judecată taxe de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă modificată formulată de reclamanta B. I. C. cu dom. în G., str. Tudor V. nr. 19, jud. C., CNP 2. împotriva pârâtului R. A. G. cu dom. în G., str. Plugarilor nr. 4, ap. 19, jud. C., CNP 1., și în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 286,500 lei, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii 21 februarie 2013 și până la data achitării integrale a sumei;

Obligă pârâtul să plătească reclamantul suma de 6981 lei, reprezentând cheltuieli de judecată taxe de timbru și timbru judiciar.

Respinge cererea reconvențională formulată de R. A. G. împotriva pârâtei reconvenționale B. I. C. .

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Decembrie 2013.

Președinte,

D. T.

Grefier,

G. -C. Ț.

Red. T.D./DACT. E.C.

4 ex/ _

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 649/2013. Pretenții