Sentința civilă nr. 90/2013. Legea 10/2001
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINTA CIVILA Nr. 90/2013
Ședința publică de la 11 Februarie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE V. G.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant N. A. și pe pârât P. M. G., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin acțiunea formulata de reclamantul N. A., domiciliat în C. -N.
, str. SA i nr.72 împotriva paratului P. M. G. și înregistrată la această instanță sub nr._ s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al trecerii în proprietatea statului a imobilelor situate în municipiul G. înscrise la data preluării în Cf nr.408, G., top 172,173 și 174 casă de locuit situat în G., str.B. nr.19, Cf nr.438 G., top nr.157, 157/a și 158 casă și teren în suprafață de 296 mp, Cf nr. 40, G., top.nr.627, 628, casă cu teren de 522 mp, situat
în G. str.Armenească nr.42.
S-a mai solicitat a se stabili că reclamantul este moștenitorul foștilor proprietari tabulari deposedați, calitate în care este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele enumerate în acțiune.
În motivarea acțiunii, reclamantul precizează în esență faptul că imobilele enumerate în acțiune au fost preluate abuziv de Stat în baza Decretului nr.92/1950 și apoi vândute foștilor chiriași, motiv pentru care a solicitat prin notificările nr.132, 133 și 134 din 18 iulie 2001 trimise Prefecturii C., stabilirea de măsuri reparatorii pentru acele imobile, solicitare ce nu a fost soluționată până la data formulării prezentei acțiuni.
Reclamantul a depus în probațiune un set de acte f.7-9.
Municipiul G. a depus la solictarea instanței un set de acte legat de solicitarea de despăgubiri formulată de reclamant, f.14-67.
În cursul procesului, pârâta a analizat și soluționat cererea reclamantului, astfel că, în ședința publică din data de 0_, reprezentanta reclamantului a cerut a se lua act de această împrejurare cu consecința respingerii ca rămas fără obiect a acțiunii reclamantului.
Tribunalul, având în vedere poziția procesuală a reclamantului, documentele depuse, constată că aspectele invocate de reclamant în prezenta acțiune au fost analizate și soluționate de pârâtă, astfel că acțiunea reclamantului a rămas fără obiect.
În consecință, instanța va respinge ca rămasă fara obiect actiunea formulata de reclamantul N. A., domiciliat în C. -N., str. SA i nr. 72 împotriva paratului P. M. G. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca rămas fără obiect acțiunea formulată de reclamantul N. A., domiciliat în C. -N., str. SA i nr.72 împotriva pârâtului P. municipiului G. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică în data de_ .
Președinte,
V. G.
Grefier,
A. P.
A.P. 11 Februarie 2013
← Sentința civilă nr. 224/2013. Legea 10/2001 | Sentința civilă nr. 2127/2013. Legea 10/2001 → |
---|