ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL PRELUAT DE STAT ÎN TEMEIUL DECRETULUI NR. 92/1950.
| Comentarii |
|
APARTENENŢA PROPRIETARULUI DEPOSEDAT, PRECUM ŞI A SOŢULUI ACESTUIA, LA O CATEGORIE SOCIO-PROFESIONALĂ EXCEPTATĂ DE LA NAŢIONALIZARE
Într-adevăr, în conformitate cu prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950 „nu intră în prevederile decretului de faţă şi nu se naţionalizează imobilele proprietatea funcţionarilor, micilor meseriaşi şi intelectualilor profesionişti şi ai pensionarilor” acest text reprezentând excepţia de naţionalizare.
Din actele dosarului (filele 28-36 din dosarul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă nr. 7553/1999) rezultă că, la data naţionalizării imobilului, proprietara acestuia era casnică, iar soţul acesteia era funcţionar şi, ca atare, făceau parte din categoriile exceptate de la aplicarea actului de naţionalizare.
(Secţia civilă, decizia nr. 3007 din 27 septembrie 2000)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 noiembrie 1998, recurentul-reclamant, R.N.E.O. a chemat în judecată intimata-pârâtă SC “R.V.” SA Bucureşti pentru ca aceasta să fie obligată să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din patru apartamente, situat în Bucureşti, str. A.I.C. nr. 103, sectorul 1.
în motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că trecerea imobilului ce a aparţinut autoarei P.L. (mătuşa sa, sora tatălui său în proprietatea statului; s-a făcut în mod abuziv prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, întrucât dispoziţiile acestui decret nu le erau aplicabile, fiind exceptaţi de la naţionalizare, conform art. II din Decretul nr. 92/1950, dovedind că aceasta era casnică iar soţul acesteia P.F. era funcţionar.
Prin sentinţa civilă nr. 5879 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr.
20038/1998, aceasta a declinat competenţa de soluţionare, în baza art. 2 alin. 1 pct. b din C. pr. civ., în favoarea Tribunalului Bucureşti, care prin sentinţa civilă nr. 1101 din 30 septembrie 1999, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul R.N.E.O. si continuată de moştenitorul acestuia R.O. (fiul).'
împotriva sentinţei civile nr. 1101 din 30 septembrie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, reclamantul R.O. a declarat apel, motivând că sentinţa pronunţată este nelegală şi netemeinică, întrucât a dovedit cu înscrisuri că autoarea sa era casnică şi soţul acesteia P.F. era funcţionar, ambii fiind exceptaţi de la naţionalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950!
Prin decizia nr. 88 din 23 februarie 2000 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamantul R.O. în contradictoriu cu intimata pârâtă SC “R.V." SA Bucureşti ca nefondat, cu motivarea că înscrisurile depuse nu dovedesc ocupaţia mătuşii sale P.L. în anul în care a avut loc naţionalizarea.
La data de 16 martie 2000, reclamantul R.O. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 88 din 23 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, motivând că a făcut dovada cu înscrisuri că la data preluării de către stat a imobilului în litigiu, P.L. era casnică, iar soţul său P.F. era funcţionar, ambii fiind exceptaţi de la naţionalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi schimbarea sentinţei instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii şi obligarea pârâtei SC “R.V.” SA Bucureşti de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str. A.I.C. nr. 103, sector 1, compus din patru apartamente.
Recursul declarat de reclamantul R.O. este fondat pentru considerentele ce vor urma:
Reclamantul R.O. a criticat hotărârile instantelor sub un singur aspect, vizând situaţia autoarei sale la data naţionalizării imobilului în sensul că acestea nu au ţinut seama de faptul că s-a făcut dovada că în anul 1950, când a intervenit actul de naţionalizare P.L. era casnică iar soţul acesteia P.F. era funcţionar, făcând parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la aplicarea decretului de naţionalizare.
într-adevăr, în conformitate cu prevederle art. II din Decretul nr. 92/1950 “nu intră în prevederile decretului de faţă şi nu se naţionalizează imobilele proprietatea funcţionarilor, micilor meseriaşi şi intelectualilor profesionişti şi ai pensionarilor”, acest text reprezentând excepţia de la naţionalizare.
Din actele dosarului (filele 28-36 din dosarul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă nr. 7553/1999) rezultă că, la data naţionalizării imobilului, proprietara acestuia era casnică iar soţul acesteia era funcţionar şi, ca atare, făceau parte din categoriile exceptate de la aplicarea actului de naţionalizare.
Pe de altă parte din interpretarea prevederilor art. 480 din Codul civil, rezultă că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele şi de a dispune de el, iar potrivit art. 481 din acelaşi cod, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Aşa cum s-a arătat, autoarea reclamantului a fost deposedată în mod abuziv de imobilul revendicat, urmând ca, în temeiul textelor invocate mai sus, să se admită recursul declarat de reclamant, să se caseze decizia atacată şi să se schimbe sentinţa nr. 1101 din 30 septembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a lll-a civilă şi în fond să se admită acţiunea.
| ← ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL RECHIZIŢIONAT. AUTORITATEA DE... | ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. ADMISIBILITATEA INTENTĂRII SALE,... → |
|---|
