PERSOANA FARA LOCUINŢA STATORNICA. CITAREA PRIN PUBLICITATE. RECURS FORMULAT DE CĂTRE MINISTERUL PUBLIC
| Comentarii |
|
În raport de situaţia de fapt potrivit căreia pârâtul nu are o locuinţă statornică, în mod legal instanţele au făcut aplicaţiunea art. 95 alin. 2 C. pr. civ. în sensul că pârâtul a fost citat prin publicitate la soluţionarea cauzei. Chiar dacă instanţele ar fi comis o neregularitate în procedura de citare a pârâtului, nulitatea, fiind relativă, nu putea fi invocată decât de partea ce s-ar fi pretins vătămată prin săvârşirea actului, parchetul neavând calitatea de a invoca o atare nulitate.
(Secţia civilă, decizia nr. 3699 din 27 octombrie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 40 din 18 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de Serviciul Public Specializat pentru Protecţia Copilului - Ilfov în contradictoriu cu pârâţii C.G., C.A. şi Consiliul Local Ilfov - Autoritatea Tutelară.
A fost declarată abandonată minora C.N.A., născută la 8 martie 1999, fiica cu C.G. şi C.A.
A fost delegat exerciţiul drepturilor părinteşti în favoarea Comisiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului Ilfov.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 275 Â din 15 mai 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a lll-a civilă.
Pentru a decide astfel Curtea de Apel a reţinut în esenţă că ambii părinţi şi-au abandonat minora, iar în privinţa tatălui minorei - C.G., aşa cum rezultă din actele ce emană de la organele de poliţie, acesta nu are o locuinţă statornică sau principală (este rrom nomad), astfel că în mod corect s-a procedat la citarea sa prin afişare la uşa instanţei.
împotriva deciziei dată în apel în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a criticat decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în dezvoltarea recursului se arată că instanţele de fond şi de apel au încălcat prevederile art. 85 şi art. 90 alin. 1 C. pr. civ. şi au procedat la judecarea cauzei cu lipsă de procedură a pârâtululi C.G. (tatăl minorei), deşi din actul de la fila 8 din dosarul de fond rezultă că acesta are domiciliul în comuna Coşereni, judeţul Ialomiţa, astfel că citarea pârâtului prin afişare la uşa instanţei este nelegală.
Recursul nu este fondat.
Din înscrisul aflat la fila 8 din dosarul de fond, invocat în motivele de casare şi care reprezintă ancheta psihosocială în vederea instituirii de măsuri de ocrotire a minorei, întocmită de Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului - judeţ Ilfov, rezultă că tatăl minorei - C.G. - are ca loc al naşterii comuna Coşereni, judeţ Ialomiţa, unde a şi locuit un timp, domiciliu pe care l-a abandonat din anul 1980 (fila 10 acelaşi dosar).
Totodată, din relaţiile primite de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov (adresa nr. 544111/11
mai 2000 - fila 16 dosar apel) rezultă că pârâtul C.G. nu are o locuinţă statornică.
în raport de această situaţie de fapt se constată că în mod legal instanţele au făcut aplicaţiunea art. 95 alin. 2 C. pr. civ. în sensul că pârâtul C.G. a fost citat prin publicitate la soluţionarea cauzei, măsura constând în afişarea citaţiei la uşa instanţei.
Pe de altă parte este de observat că şi în ipoteza în care instanţele ar fi comis o neregularitate în ceea ce priveşte citarea pârâtului, legea nu îngăduie ca o atare nulitate să fie invocată de Parchet, nici pe cale de excepţie şi nici pe cale principală (acţiune, apel sau recurs).
în adevăr, potrivit art. 105 alin. 2 teza I C. pr. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, iar în conformitate cu art. 108 alin. 2 din acelaşi cod, nulităţile care nu sunt de ordine publică se declară numai după cererea părţii care are interes să o invoce.
Primul dintre textele citate reprezintă, în fapt, dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, dispunând că nulitatea intervine numai dacă sunt îndeplinite cumulativ trei condiţii: să existe un act de procedură care nu a fost îndeplinit cu respectarea formelor legale; actul de procedură ar fi produs părţii o vătămare; vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Este însă reputat în drept că nulitatea relativă (aşa cum este ea invocată în speţă prin motivele de casare) poate fi invocată numai de partea protejată prin dispoziţia legală ce se pretinde a fi încălcată şi numai într-un anumit termen.
Pe cale de consecinţă, chiar dacă instanţele ar fi comis o neregularitate în procedura de citare a pârâtului, ceea ce în cauză nu se verifică aşa cum s-a demonstrat mai sus, nulitatea actului nu putea fi invocată decât de partea ce s-ar fi pretins vătămată prin săvârşirea actului, Parchetul neavând calitatea de a invoca o atare nulitate.
în fine, soluţia cerută prin recurs nu este nici în interesul minorei, deoarece reluarea judecăţii la instanţa de fond ar prelungi în mod nejustificat luarea unei măsuri eficiente de protecţie a copilei abandonată de ambii părinţi.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
| ← RECURS. PROMOVAREA CAII DE ATAC DE CĂTRE INTERVENIENTUL... | CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. CREANŢE BUGETARE. COMPETENŢĂ MATERIALĂ → |
|---|
