REVENDICARE. TEREN PRELUAT DE STAT DE LA AUTORUL RECLAMANTULUI.
| Comentarii |
|
Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au cumpărat conform contractului de vânzare-cumpărare numai construcţia nu şi terenul şi, deci, ceea ce s-a expropriat de către stat de la reclamanţi este numai construcţia.
S-a reţinut că terenul a trecut de fapt de la vânzători în proprietatea statului şi, în consecinţă, reclamanţii nu au fost niciodată proprietari ai terenului revendicat.
în contractul de vânzare-cumpărare se prevede expres că vânzătoarea a dobândit imobilul 1/2 conform contribuţiei avute la achiziţionarea lui în timpul căsătoriei, iar cealaltă jumătate revenindu-i prin succesiune de la soţul său, moment în care 106 mp. (respectiv 1/2 din suprafaţa totală de 212 mp.) au trecut în proprietatea statului.
în ceea ce priveşte cealaltă jumătate de teren se face precizarea că, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.2 din Legea nr. 58/1974, la autentificarea actului trece şi aceasta în proprietatea statului.
în consecinţă, instanţele de fond şi de apel au reţinut corect că terenul a fost preluat de stat de la vânzători (în două etape câte 106 mp., o dată ca urmare a succesiunii în 1978 şi a doua oară în momentul vânzării către reclamanţi) şi nu de la reclamanţi; deci aceştia nu au făcut nici o dovadă a dreptului lor de proprietate.
(Secţia civilă, decizia nr. 2751 din 29 mai 2001)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 iunie 1999, reclamanţii P.M. şi P.A. au chemat în judecată Consiliul General al municipiului Bucureşti solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâtul să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 212 m.p. situat în Bucureşti C. 13 S. nr. 190 B, sector 5.
în motivarea acţiunii reclamanţii arată că au dobândit prin cumpărare în anul 1982 o casă iar terenul a fost atribuit în folosinţă, deoarece la data încheierii actului de vânzare erau în vigoare prevederile Legii nr. 58/1974.
Ulterior, arată reclamanţii, prin Decretul nr. 129/ 1989, imobilul a fost expropriat şi demolat, dar ei nu au primit nici o despăgubire şi nici nu s-a îndeplinit nici o utilitate publică.
Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8465 din 17 noiembrie 1999 a admis
excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei şi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 242 F din 28 martie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate; contractul de vânzare-cumpărare invocat nu conferea reclamanţilor (cumpărători) decât un drept de folosinţă asupra terenului şi numai în suprafaţă de 100 m.p. aferent construcţiei.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii arătând în esenţă că ei au cumpărat în anul 1982 o casă cu teren, dar terenul a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, însă, în fapt, ei au deţinut în folosinţă o suprafaţă de 212 m.p. teren.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a, prin decizia civilă nr. 627 A din 20 octombrie 2000, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au cumpărat conform contractului de vânzare-cumpărare numai construcţia nu şi terenul şi, deci, ceea ce s-a expropriat de către stat de la reclamanţi este numai construcţia.
S-a reţinut că terenul a trecut de fapt de la vânzători în proprietatea statului şi, în consecinţă, reclamanţii nu au fost niciodată proprietari ai terenului revendicat.
Reclamanţii au declarat recurs împotriva acestei decizii a instanţei de apel, invocând un singur motiv:
Se susţine că instanţa a reţinut în mod greşit că terenul a trecut în proprietatea statului din proprietatea vânzătorului când, în realitate, în preţul stipulat în contract se includea şi preţul terenului, astfel că ei sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 212 m.p.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de reţinut că la data de 25 martie 1982, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2260 de către fostul notariat de Stat al sectorului 5, reclamanţii au cumpărat de la C.M. o locuinţă situată în Bucureşti C. 13 S. nr. 190 B compusă din marchiză, vestibul, 4 camere, bucătărie, baie, culoar, pivniţă.
în acest contract de vânzare-cumpărare se prevede expres că vânzătoarea a dobândit imobilul 1/2 conform contribuţiei avute la achiziţionarea lui în timpul căsătoriei, iar cealaltă jumătate revenindu-i prin succesiune de la soţul său, moment în care 106 m.p. (respectiv 1/2 din suprafaţa totală de 212 m.p.) au trecut în proprietatea statului.
în ceea ce priveşte cealaltă jumătate de teren se face precizarea că, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 al. 2 din Legea nr. 58/1974, la autentificarea actului trece şi acesta în proprietatea statului.
Mai mult, chiar în acest contract se prevede că dobânditorilor (reclamanţii din această cauză) nu li se mai poate atribui în folosinţă teren, pentru că prin contractul de vânzare-cumpărare li s-a transmis dreptul de folosinţă de 100 m.p. aferent locuinţei pe care vânzătoarea îl avea în baza deciziei nr. 821 a fostului Sfat Popular al sectorului 5.
în consecinţă instanţele de fond şi de apel au reţinut corect că terenul a fost preluat de stat de la vânzători (în două etape câte 106 m.p. o dată ca urmare a succesiunii în 1978 şi a doua oară în momentul vânzării către reclamanţi) şi nu de la reclamanţi; deci aceştia nu au făcut nici o dovadă a dreptului lor de proprietate.
Astfel fiind, critica formulată de către recurenţi este neîntemeiată şi urmează a respinge recursul ca nefondat.
| ← REVIZUIRE. CAZUL PREVĂZUT LA ART. 322 PCT. 7 C. PR. CIV.... | REVENDICARE. IMOBIL PRELUAT DE STAT ÎN BAZA DECRETULUI... → |
|---|
