REVENDICARE. IMOBIL PRELUAT DE STAT ÎN BAZA DECRETULUI NR.223/1974.
| Comentarii |
|
Reglementarea pe care o consacră art. 6 din Legea nr. 213/1998 porneşte de la constatarea că, în lumina principiilor de drept, categoria de bunuri la care se referă articolul menţionat aparţine în proprietate statului numai dacă aceste bunuri au fost dobândite cu respectarea condiţiilor enumerate în textul menţionat.
La data la care imobilul a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, era în vigoare Constituţia din 1965, iar, potrivit art. 36, dreptul de proprietate personală era ocrotit, putând constitui obiect al acestui drept, printre altele, casa de locuit.
La data la care imobilul revendicat în prezenta cauză a fost trecut în proprietatea statului, România ratificase Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, care, în art. 17 alin. 1 şi 2 prevede că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur, cât şi în asociere cu alţii şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Trecerea imobilului în proprietatea statului prin Decretul nr. 223/1974 s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale sus-menţionate, conferind caracter abuziv acestei măsuri, astfel că titlul statului nu poate fi considerat valabil.
(Secţia civilă, decizia nr. 783 din 6 februarie 2001)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 240 F din 14 octombrie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a fost respinsă acţiunea prin care reclamanta A.G. a solicitat obligarea pârâtului Consiliul General al municipiului Bucureşti de a-i lăsa în deplină proprietate imobilul situat în Bucureşti, Bdul M. nr. 10, compus dintr-un apartament situat la parter, format din trei camere şi dependinţe, precum şi cota indiviză din teren, în suprafaţă de 284,74 mp, trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate al autorilor săi decât asupra terenului, iar nu şi cu privire la construcţia edificată pe el.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin decizia nr. 254 din 12 mai 2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a IV-a civilă, a fost schimbată sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă acţiunea şi a fost obligat pârâtul să-i lase reclamantei în deplină proprietate apartamentul compus din verandă, vestibul, trei camere, baie, bucătărie, cămară, două debarale cu culoar, situat la parterul imobilului din Bucureşti, Bd. M. nr. 10, sectorul 1 şi cota indiviză de teren în suprafaţă de 284,70 mp, din totalul de 428,76 m.p.
Pentru a schimba soluţia instanţei de fond, curtea de apel a reţinut că reclamanta a dovedit că este titulara dreptului de proprietate asupra apartamentului revendicat, dobândit prin succesiune de la defuncţii A.P.C. şi A.S. şi că decizia nr. 56/1993 prin care imobilul a fost trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/ 1974 nu este un titlu valabil în sensul dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, deoarece contravenea prevederilor art. 12, 17 şi 36 din Constituţia R.S.R. din 1965.
împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, că Decretul nr. 223/1974 nu contravenea prevederilor constituţionale şi nici ale art. 481 C. pr. civ., ca deci imobilul a fost trecut cu un titlu valabil în proprietatea
statului, respectiv în baza legii şi că acest act normativ era în concordanţă şi cu tratatele internaţionale.
Recursul este nefondat.
Prin decizia nr. 56 din 11 ianuarie 1983 emisă de fostul Consiliu Popular al municipiului Bucureşti - Comitetul Executiv a fost dispusă trecerea în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 223/ 1974, a apartamentului situat la parterul imobilului din Bucureşti, Bd. M. nr. 10, din proprietatea autorilor reclamantei A.C.P. şi A.S.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul pubic sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
Reglementarea pe care o consacră textul citat porneşte de la constatarea că, în lumina principiilor de drept, categoria de bunuri la care se referă articolul menţionat aparţin în proprietate statului, numai dacă aceste bunuri au fost dobândite cu respectarea condiţiilor enumerate în textul menţionat.
în caz contrar, în situaţia imobilelor preluate de stat fără respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desfiinţat iar statul nu a devenit proprietar.
La data la care imobilul a fost trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 223/ 1974, era în vigoare Constituţia din 1965, iar potrivit art. 36, dreptul de proprietate personală era ocrotit, putând constitui obiect al acestui drept, printre altele, casa de locuit.
Din interpretarea prevederilor art. 480 din Codul civil rezultă că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele şi de a dispune de el, iar potrivit art. 481 din acelaşi cod, nimeni nu poate fi silit a ceda
proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
La data la care imobilul revendicat în prezenta cauză a fost trecut în proprietatea statului, România ratificase Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, care, în art. 17 alin. 1 şi 2 prevede că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur, cât şi în asociere cu alţii şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Trecerea imobilului în proprietatea statului, prin Decretul nr. 223/1974 s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale sus-menţionate, conferind caracter abuziv acestei măsuri, astfel că titlul statului nu poate fi considerat valabil, cum în mod corect a stabilit instanţa de apel, prin decizia atacată cu recurs.
în consecinţă, în cauză neexistând nici unul din motivele de casare prevăzute în art. 304 C. pr. civ., în limita criticilor formulate, recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
| ← REVENDICARE. TEREN PRELUAT DE STAT DE LA AUTORUL RECLAMANTULUI. | CONTRACT DE MUNCĂ. DESFACERE ABUZIVĂ A CONTRACTULUI DE CĂTRE... → |
|---|
