CSJ. Decizia nr. 1053/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1053Dosar nr.1023/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul general, S.A.şi S.M.împotriva deciziei civile nr.11 din 10 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV acivilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenţii-pârâţi S.A.şi S.M.şi intimatele-reclamante V.M.D.şi V.L.D., ambele reprezentate de avocat A.A.M.. Au lipsit recurentul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi intimata-pârâtă SC "R." SA Bucureşti.
Procedura completă.
Recurenţii-pârâţi S.A.şi S.M.depun dovezile de achitare a taxelor de timbru stabilite prin încheierea din 29 octombrie 2002 (chitanţele nr.3000976/17.02.2003 şi nr.45596 din 17.03.2003). Solicită admiterea recursului şi modificarea hotarârii atacate în sensul admiterii apelului şi respingerea acţiunii reclamantelor în ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Cu privire la recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general solicită admiterea acestuia.
Avocat A.A.M. solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.19177 din 13 octombrie 1997 la Judecătoria sector 1 Bucureşti, reclamantele V.M.D.şi V.L.D. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC "R." SA Bucureşti solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe careo va pronunţa, să constate dreptul de proprietate al acestora asupra imobilului situat în Bucureşti, str.Occidentului nr.43, sector 1 (teren şi construcţie) şi să dispună ca pârâţii să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul menţionat, "imobil situat în fundul curţii, aşa cum apare în actul de proprietate".
În motivarea cererii lor, reclamantele au arătat că, în conformitate cu Procesul verbal nr.73340 din 940 emis de Comisia pentru înfiinţarea Cărţilor funicare din Bucureşti, autorul lor, V.D.T.(tatăl reclamantei V.M.D.şi respectiv soţul lui V.L.D.), "a fost proprietar al imobilului situat în Bucureşti, str.Basarabiei nr.43 în prezent Occidentului nr.43, imobil format din teren în suprafaţă de 309 mp şi una construcţie în fund cu parter şi etaj". Reclamantele au mai arătat că imobilul a intrat în patrimoniul statului în baza Decretului nr.92/1950 fără titlu întrucât a fost naţionalizat pe numele unui neproprietar, respectiv,D.I.M.. S-a susţinut de către reclamante că, la data naţionalizării imobilului, adevăratul proprietar era, potrivit procesului verbal nr.73340 din 1940, V.D.T.în calitate de moştenitor al tatălui său, V.T.care, la randul lui a dobândit nuda proprietate de la fratele său, I.V.D.conform testamentului acestuia, D.I.M., soţia testatorului I.V.D.dobândind numai uzufructul şi că V.T.D.făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare conform art.2 din decret deoarece era student.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.10437 din 23 iunie 1998,a respins acţiunea ca neântemeiată, motivat de faptul că reclamantele nu au urmat procedura prevăzută de legea nr.112/1995.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a V a Civilă şi de contencios Administrativ, prin Decizia civilă nr.2243 din 15 decembrie 1999, a admis apelul reclamantelor, a desfiinţat sentinţa Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă care, la rândul său, în temeiul art.2 lit.b C.proc.civ., prin sentinţa nr.14281 din 5 septembrie 2000 şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Astfel investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V a Civilă şi de Contencios Administrativ, prin sentinţa nr.352 din 21 mai 2001, a admis acţiunea formulată de reclamantele V.M.D.şi V.L.D. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, SC "R." SA Bucureşti, S.A.şi S.M. astfel cum a fost precizată cu ocazia rejudecării cauzei. A obligat pârâtul Municipiul Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti să lase reclamantelor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul din Bucureşti, str.Occidentului nr.43 sectorul 1, cu excepţia apartamentului nr.2 proprietatea lui S.A.. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumparare încheiat între SC "R." SA şi pârâţii S.A.şi M. pentru frauda la lege. A obligat pe pârâţii S.A.şi M. să lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr.2 din Bucureşti, str.Occidentului nr.43, corp B, etaj 1 şi a luat act că acest imobil are un drept de servitute câştigat.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantele au făcut dovada calităţii procesuale active în calitate de moştenitoare ale autorului lor, V.D.T., din probatoriul administrat în cauză rezultând fără putinţă de tăgadă că acesta fost proprietarul imobilului revendicat. A mai reţinut instanţa că imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr.92/1950 de la un neproprietar care avea doaruzufructul asupra acestui imobil şi că oricum, atât acesta cât şi adevăratul proprietar – V.D.T.– erau exceptaţi de la naţionalizare, în calitate de văduvă şi, respectiv, de student astfel încât în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.6 din legea nr.213/1998, impunându-se admiterea acţiunii. Referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC "R." SA şi S.A.şi "M." şi cu privire la care reclamantele, cu prilejul rejudecării, au solicitat a se constata nulitatea absolută a acestuia şi introducerea în cauză a pârâţilor S. în calitate de cumpărători ai apartamentului nr.2 din imobilul revendicat (fila 70 dosar fond), instanţa a apreciat căeste nul atât pentru lipsa capacităţii de a contracta a SC "R." SA care avea mandat conform legii nr.112/1995 să vândă apartamentul în numele şi pentru Primăria Bucureşti şi nu în nume propriu, cât şi pentru frauda la lege, contractul fiind încheiat după revendicarea imobilului de către reclamante.
Împotriva acestei sentinţa au declarat apel pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi S.A.şi S. M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin motivele sale de apel, Municipiul Bucureşti a susţinut că în mod greşit s-a reţinut că imobilul a fost preluat abuziv, în condiţiile în care legea reprezintă un mod distinct de dobândire a proprietăţii.
În apelul lor, pârâţii S. auarătatîn esenţă, că deşi reclamantele au solicitat numai constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1464/1997, instanţa a dispus şi obligarea la a lăsa acestora apartamentul ce a făcut obiectul contractului în deplină proprietate şi posesie, acordând mai mult decât s-a cerut şi încălcândprincipiul disponibilităţii. S-a mai susţinut că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra nici unei părţi din totalitatea construcţiilor din str.Occidentului nr.43, în condiţiile în care din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a rezultat că există 3 imobile, 3 locuinţe separate, locuite de familii diferite şi cănumai unul din ele este situat în "fundul curţii" – imobilul revendicat de reclamante prin cererea introductivă -, în timp ce celelalte două se află pe o latură a curţii, procesul verbal emis de Comisia pentru înfiinţarea cărţilor funciare invocat de reclamante ca fiind titlul lor de proprietate neputând face singur dovada dreptului lor asupra imobilului în litigiu. Cu privire la cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâţii au devenit proprietarii apartamentului nr.2 din imobilul în litigiu s-a susţinut că deşi reclamantele au invocat frauda la lege şi au arătat, generic, că au fost încălcate dispoziţiile legii nr.112/1995, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei cauze de nulitate ci a reţinut doar nulitatea pentru lipsa de exerciţiu a uneia din părţile contractante. Pârâţii au mai arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC "R." SAmotivat de faptul că a fost perfectat după revendicarea imobilului de către reclamante întrucât acestea, în motivarea acţiunii introductive revendică numai "construcţia din fundul curţii" or apartamentul pe care l-au cumpărat în temeiul legii nr.112/1995 este alăturat acestei"construcţii din fundul curţii", nefăcând obiectul vreunui proces. Criticile au vizat şi faptul că în mod greşit s-a considerat că SC "R." SA n-ar fi avut capacitatea de exerciţiu la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât aceasta a avut calitatea de mandatar al Municipiului Bucureşti ce rezultă dintr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, act administrativ opozabil erga omnes, chiar dacă această calitate nu a fost menţionată expres.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV a Civilă, prin Decizia civilă nr.11 din 10 ianuarie 2002, a admis apelul pârâţilor S.A.şi S.M.şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a înlăturat menţiunea cu privire la obligarea acestora de a le lăsa reclamantelor în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr.2, et.1 situat în corpul B al imobilului din str.Occidentului nr.43, sector 1 Bucureşti, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei. A respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul general.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantele nu au cerut niciodată să se dispună obligarea pârâţilor S.A.şi S.M.de a le lăsa reclamantelor în deplină proprietate şi posesie apartamentul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.1464/1997 şi că prin precizarea acţiunii lor, acestea au solicitat doarconstatarea nulităţii absolute a contractului, astfel încât critica pârâţilor referitor la acest aspect este întemeiată, cum întemeiată este şi critica ce priveşteîmprejurarea că în mod eronat s-a considerat că SC "R." SA a contractat fără a avea capacitate de exerciţiu, întrucât contractul a fost încheiat de această societate în calitate de mandatar al Muncipiului Bucureşti. Celelalte motive de apel vizând nedovedirea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului revendicat au fost apreciate ca nefondate de către instanţa de control judiciar care a considerat că prin înscrisurile existente la dosarul cauzei reclamantele s-au legitimat procesual. Cu privire la motivele de apel vizând greşita constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, instanţa a reţinut că reclamanta V.L.D. a solicitat în temeiul legii nr.112/1995 - prin cererea înregistrată la Comisia locală de aplicare a acestei legi din cadrul Primăriei sectorului 1Bucureştisub nr.1353/15.07.1996-, restituirea în natură a imobilului în litigiu şi a notificat această comisie în sensul de a nu se proceda la vânzarea apartamentelor din imobil, formulând la data de 13 octombrie 1997 acţiunea în revendicare a imobilului. Drept urmare, în mod corect prima instanţă a apreciat că SC "R." SAa înstrăinat apartamentul nr.2 către pârâţii S. când deja pe rolul instanţelor judecătoreşti se afla acţiunea în revendicare şi nu se soluţionase nici cererea de restituire în natură în temeiul legii nr.112/1995.
Cu privire la apelul pârâtului Municipiul Bucureşti s-a apreciat că acesta este nefondat în condiţiile în care, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că imobilul în litigiu a fost naţionalizat pe numele D.M.deşi aceasta nu era şi nu fusese niciodată proprietara imobilului ci doar titulara unui drept de habitaţie viageră dobândit prin moştenire testamentară de la defunctul său soţ, I.V.D., fiind reţinută în mod corect de către prima instanţă lipsa titlului statului asupra imobilului în litigiu, cu atât mai mult cu cât V.D.şi V.A.nu făceau parte din categoria exploatatorilor de locuinţe.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi S.A.şi S. M.
În recursul său, Municipiul Bucureşti prin Primarul general a susţinut că SC "R." SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu pârâţii S. având capacitate de exerciţiu, în baza mandatului acordat de Primăria Municipiului Bucureşti în temeiul legii nr.112/1995, în cauză nefăcânu-se dovada vreunei fraude la lege, astfel încât în mod greşit s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. Criticile formulate au vizat şi aspectul interpretării greşite de către instanţa de apel a dispoziţiilor Decretului nr.92/1950, întrucât nici văduvele şi nici studenţii nu erau incluşi în prevederile art.II ale acestui act normativ iar potrivit art.V "imobilele proprietatea soţului, soţiei sau copiilor minori se consideră ca aparţinând unui singur proprietar în ce priveşte aplicaţiunea prezentului decret", în speţă nefiind întrunite condiţiile art.6 din legea nr.213/1998. Pârâtul Municipiul Bucureşti a mai susţinut lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi respingerea acţiunii faţă de CGMB ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi respingerea acţiunii în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti ca neântemeiată.
În recursul lor, pârâţii S.A.şi M. au reiterat motivele de apel ce au fost apreciate ca nefondate de către instanţa de control judiciar, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului şi respingerea acţiunii în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, invocândbuna lor credinţăla data încheierii contractului precum şi faptul că reclamantele nu au înfrânt această prezumţie.
Recursurile sunt fondate în sensul considerentelor care succed.
Prin cererea introductivă, reclamantele au solicitat instanţei să constate dreptul lor de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str.Occidentului nr.43, sector 1 (teren şi construcţie) şi să dispună ca pârâţii CGMB şi SC "R." SA să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul menţionat, "imobil situat în fundul curţii, aşa cum apare în actul de proprietate", fără alte date de individualizare ale acestuia.
Este de reţinut că o identificare mai exactă a imobilului revendicat este făcută de reclamante abia cu ocazia rejudecării cauzei, după administrarea expertizeiimobiliare, prin concluziile scrise, când solicită "admiterea acţiunii principale aşa cum a fost completatăşi obligarea pârâţilor CGMB şi SC "R." SAsă le lase în deplină proprietate şi paşnică posesie imobilul situat în Bucureşti, str.Occidentului nr.43, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 300,09 mp şi corpul B al construcţiei edificate pe acesta în suprafaţă utilă totală de 415,51 mp (subsol, parter, etaj 1 şi mansardă) identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliarăa ing.C.VV., cu o servitute de trecere lată de minim 1,40 m pentru acces din stradă la corpul B, precum şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.1464/112/1997 privind ap.2 situat în acest imobil, compus din 3 camere, bucătărie, cămară, baie, WC, culoar, terasa , casa scării, cota parte indiviză 78% din subsol şi pivniţă, 16,79% din părţile de efolosinţă comune ale imobilului şi 61,90 mpteren aflat sub construcţie" (filele 85-86 din dosar nr.5451/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V a Civilă şi de Contencios Administrativ).
Prin dispozitivul sentinţei pronunţate, astfel cum a fost modificată prin admiterea apelului pârârţilor S., instanţa a obligat pârâţii Municipiul Bucureşti şi CGMB să lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie imobilul din str.Occidentului nr.43, sectorul 1, cu excepţia apartamentului nr.2 proprietatea lui S.A.şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC "R." SA şi pârâţii S.A.şi M. pentru frauda la lege.
Din expertiza imobiliară administrată în cauză reiese însă că S.A.şi M. au cumpărat în temeiul legii nr.112/1995 apartamentul nr.3 situat la etajul 1 din corpul B al imobilului din Bucureşti, str.Occident nr.43, sector 1 compus din 4 camere, bucătărie,baie, dependinţe (fila 29 din dosar nr.5451/2000).
Aceasta în timp ce, conform contractuluinr.1464/112/1997 cu privire la care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute, S.A.şi M.au cumpărat apartamentul nr.2 de la etajul 1 al imobilului din str.Occidentului nr.43, sector 1, în suprafaţă de 94,20 mp (exceptând suprafaţa de 27,21 mp ai pivniţei) compus din 3 camere şi dependinţe (filele 88-90 din dosar nr.5451/2000), deşi în expertiză se concluzionează că apartamentul nr.2 de la etajul 1are o suprafaţă utilă de 42,35 mp şi este compus din 2 camere (anexa 7 din expertiza – fila 39).
Astfel, nu se poate spune că în soluţionarea cauzei s-a făcut identificarea fără dubiu a apartamentului ce a reprezentat obiectul contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâţii S.A.şi M. au devenit proprietarii unuia din apartamentele (nr.2 sau nr.3?) situate la etajul 1 al imobilului revendicat, neconcordanţele cu privire la acest aspect fiind necesar a fi observate şi lămurite prioritar constatării nulităţii absolute a acestuia, lucru care însă nu s-a întâmplat.
Or, potrivit art.129 (5) C.proc.civ.,judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale
Este de observat totodată că pentru a exista posibilitatea punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o acţiune în revendicare prin care se tinde la redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil, dispozitivul acesteiatrebuie să cuprindă toate menţiunile necesare, imobilul fiind necesar a fi individualizat prin toate caracteristicile sale. În speţă, instanţa de fond, s-a considerat pe deplin lămurită cu privire la bunul ce urmează a fi restituit reclamantelor, dispunând obligarea la a lăsa în deplină proprietate şi posesie a imobilului din str.Occidentului nr.43, sectorul 1 –, fără alte date de individualizare,cu toate căimobilul situat la această adresă poştală este compus din teren şi construcţii şi că, potrivit concluziilor expertizei, pe acesta se află mai multe corpuri de clădire, reclamantele precizând - aşa cum reiese din concluziile scrise despre care s-a făcut vorbire – că înţeleg să revendice doar suprafaţa de teren de 300,09 mp şi corpul B al construcţiei edificate pe aceasta în suprafaţă utilă totală de 415,51 mp.
Cu privire la dovada legitimării lor procesuale în iniţierea demersului juridic, reclamantele au depus la dosar un un set de înscrisuri: actul de vânzare-cumpărare autentificat la Tribunalul Ilfov –Secţia notariat sub nr.1758425 august 1919 prin care I.D., în calitate de cumpărător a dobândit imobilul situat în str.Basarabiei (fost Occident) nr.39 fost 16 compus din teren în suprafaţă de 492 mp şi construcţiile edificate pe acesta (filele 21-23 din dosar nr.2947/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V a Civilă şi de Contencios Administrativ); autorizaţia din 3 septembrie 1929 a Primăriei Oraşului Bucureşti în baza căreia I.V.D.aconstruit un corp de clădire nou pe terenul astfel dobândit (fila 29din dosar nr.2947/1999); actul de vânzare-cumpărare din 5 iunie 1943 prin care I.V.D.a înstrăinat o parte din imobil, respecti teren în suprafaţă de 192 mp şi construcţia "pe întreaga faţadă a imobilului" (filele 34-35 din dosar nr.2947/1999); testamentul autentificat la 3 februarie 1943 prin care I.V.D.lasă fratelui său, locot.col.medic dr.V.T., nuda proprietate a imobilului din str.Basarabiei nr.43 (fost 39, fost Occident 39) şi soţiei sale, M.D., uzufructul acestui imobil (filele 31-33 din dosar nr.2947/1999) şi Procesul verbal din 31 mai 1946 al Comisiei pentru înfiinţarea cărţilor funciare în Bucureşti prin care s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietatea lui V.D.T.asupra imobilului din str.Basarabiei nr.43 fost str.Occident nr.39 "compus din teren în suprafaţă de 309 mp şi una construcţie în fund, având parter şi etaj, la parter 3 camere şi bucătărie, idem la etaj" (filele 36-37 din dosar nr.2947/1999).
Reclamantele, în nota de susţineri cu privire la calitatea lor procesuală (fila 45 din dosar nr.2947/1999) au arătat că primul proprietar al imobilului revendicat a fostI.V.D.care a testat nuda proprietate a imobilului în favoarea fratelui său – V.T.(decedat în 1952), moştenitla rândul său, de V.A.–soţie supravieţuitoare (cota de ¼)şi de fiul său, V.D.(cota de ¾) . Au mai arătat reclamantele că V.D.a decedat în 1974, fiind singurele moştenitoareale acestuia, în calitate de soţie supravieţuitoare şi respectiv fiică -în cota de ¼ V.L.D. şi în cota de ¾ V.M.D.,V.M.D.moştenind-o şi pe bunica sa, V.A.(decedată în 1994) în calitate de nepoată de fiu predecedat. Este de reţinut însă că la dosar, în afara înscrisurilor menţionate, nu a fost depus nici un certificat de moştenitor care să confirme susţinerile reclamantelor în sensul celor arătate precum şimodul în care imobilul s-a transmis succesiv, împrejurare faţă de care,în mod eronat, atâtinstanţa de fond cât şi cea de apel au considerat că reclamantele au făcut dovada calităţii lor procesuale în raportul juridic dedus judecăţii.
Cum, potrivit prevederilor art.314 C.proc.civ., Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite şi cum în speţă acest lucru nu s-a întâmplat, ambele recursuriurmează a fi admise iar Decizia atacată precum şi sentinţa instanţei de fond casate iar cauza trimisă spre rejudecare.
Cu acest prilej, instanţa de trimitere va completa probatoriul în sensul celormai înainte arătate urmând arăspunde şi criticii pârâţilor S.A.şi M. ce vizează buna credinţă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare – la dosar urmând a fi depusă şi cererea de cumpărare a apartamentului formulată în temeiul legii nr.112/1995 precum şi criticilor pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul general formulate ca motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Admite recursuriledeclarate de pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul general, S.A.şi S.M.împotriva deciziei civile nr.11 din 10 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV a Civilăpe care o casează, precum şi sentinţa civilă nr.352 din 21 mai 2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a V a Civilă şi de Contencios Administrativ şi trimite cauza acestei din urmă instanţe în vederea rejudecăriii fondului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1055/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1051/2002. Civil → |
|---|
