CSJ. Decizia nr. 1054/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1054
Dosar nr. 1833/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Deliberând asupra recursului declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna împotriva deciziei civile nr. 109/Ap din 22 noiembrie 2001 a Curţii de apel Braşov, secţia civilă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 20 ianuarie 2000 şi care a fost completată şi precizată la 26 aprilie 2000 reclamantele H.M.L., H.T., L.R., M.E., R.G., S.E. şi Z.M. au solicitat să le fie restituit în deplină proprietate imobilul situat în oraşul Târgu Secuiesc, înscris în cartea funciară a localităţii Târgu Secuiesc sub numărul topografic 754/1, 755/1/1, 755/1/3, 755/2/1, 754/2, 755/1/2 şi 755/2/2.
Totodată reclamantele au cerut ca, prin hotărârea ce urma a fi pronunţată, să se dispună „desfiinţarea titlului de proprietate" avut asupra imobilului de S.C. C. S.A. Sf. Gheorghe, radierea menţiunilor din cartea funciară corespunzătoare acestui drept, precum şi rectificarea cărţii funciare „pentru restabilirea situaţiei anterioare naţionalizării şi intabularea dreptului de proprietate pe numele reclamanţilor".
Acţiunea precizată a fost formulată în contradictoriu cu Statul român reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna, Consiliul Local al oraşului Târgu Secuiesc şi, respectiv, S.C. C. S.A., societate comercială care, aflându-se în faliment, a fost reprezentată în cauză prin lichidatorul S.C. B. S.R.L., iar ulterior prin lichidatorul S.C. I.D. S.R.L. Braşov.
În motivarea acţiunii s-a susţinut în principal că imobilul revendicat cuprinde un teren şi o casă de locuit care au aparţinut părinţilor reclamantelor şi care, în anul 1948, au fost preluate de stat printr-un act abuziv cu consecinţa evacuării întregii familii.
Acţiunea a fost înregistrată iniţial cu numărul de dosar 142/2000 pe rolul Judecătoriei Târgu Secuiesc, instanţă care, prin sentinţa civilă nr. 202 din 7 martie 2000, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Covasna.
La rândul său, prin sentinţa nr. 397 pronunţată la 29 noiembrie 2000, în dosarul nr. 526/2000, acest tribunal a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc.
Conflictul de competenţă intervenit între cele două instanţe a fost soluţionat de către secţia civilă a Curţii de apel Braşov, prin sentinţa nr. 7/F din 9 martie 2001 pronunţată în dosarul nr. 588/F/2001, prin care s-a stabilit competenţa Tribunalului Covasna de soluţionare a cauzei.
Ca urmare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Covasna cu numărul de dosar 707/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 176 pronunţată la 10 mai 2001, instanţa astfel sesizată a admis acţiunea în sensul desfiinţării certificatului care atestă dreptul de proprietate al pârâtei S.C. C. S.A. Sf. Gheorghe asupra imobilului aflat în litigiu.
Totodată s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare a cărţii funciare, inclusiv prin anularea unor menţiuni efectuate ca urmare a exproprierii imobilului, iar pârâta S.C. C. S.A. Sf. Gheorghe a fost obligată să restituie acest bun reclamantelor.
În considerentele sentinţei s-a reţinut în esenţă că, prin caracteristicile sale, imobilul în litigiu a avut destinaţia de locuinţă fiind folosit ca atare de familia reclamantelor.
În raport cu această împrejurare s-a apreciat că respectivul imobil nu intră sub incidenţa Legii nr. 119/1948 şi că, în speţă, prevederile acestui act normativ au fost aplicate abuziv.
Ca urmare s-a conchis că reclamantele sunt îndreptăţite să pretindă restituirea imobilului în temeiul art. 480 C. civ.
Apelul făcut ulterior împotriva acestei sentinţe de pârâta D.G.F.P. Covasna a fost înregistrat cu numărul de dosar 1345/A/2001 pe rolul secţiei civile a Curţii de apel Braşov.
Prin Decizia civilă nr. 109/Ap pronunţată de către instanţa astfel sesizată la 22 noiembrie 2001 a fost admis apelul precum şi o excepţie privind lipsa calităţii procesuale a şase dintre cele şapte reclamante iniţiale: H.M.L., H.T., L.R., M.E., R.G. şi Z.M.
Ca urmare, sentinţa apelată a fost schimbată în parte, iar acţiunea a fost respinsă în ceea ce le priveşte pe aceste şase reclamante, fiind în acelaşi timp menţinută soluţia anterioară în cazul reclamantei S.E.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut în esenţă că moştenirea defunctului B.B., decedat la 18 noiembrie 1966, a fost acceptată numai de S.E., celelalte reclamante renunţând la succesiune.
În considerentele aceleiaşi decizii au fost analizate şi înlăturate criticile prin care apelanta a susţinut că bunul aflat în litigiu ar fi fost trecut în proprietatea statului în mod legal şi că imobilul nu putea fi restituit decât în condiţiile prevăzute de Legea 10/2001.
La 19 martie 2002 pârâta D.G.F.P. Covasna a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 1833/2002.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că soluţiile pronunţate în fond şi în apel se bazează pe o interpretare greşită dată de instanţe dispoziţiilor art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 119/1948, deoarece în realitate respectivele texte de lege extindeau efectele naţionalizării şi la „casele de locuit" în măsura în care acestea aveau calitatea de „anexe la întreprinderile industriale sau societăţi de orice fel".
În altă ordine de idei, recurenta a invocat şi dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 119/1948 care prevedeau ca proprietarii sau acţionarii ale căror bunuri şi valori fuseseră naţionalizate urmau să fie despăgubiţi, conchizând că „imobilul în cauză a trecut în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil şi, deci, în cauză nu se impune restituirea (acestuia) în natură".
În ceea ce o priveşte, intimata-reclamantă S.E. a solicitat respingerea recursului depunând în acest sens şi concluzii scrise, în cuprinsul cărora a subliniat că hotărârile pronunţate în cauză sunt temeinice şi legale deoarece aplicarea actului de naţionalizare în ceea ce priveşte imobilul aflat în litigiu a avut caracter abuziv, iar proprietarii nu au fost în realitate despăgubiţi.
La rândul său, S.C. I.D. S.R.L., în calitate de lichidator al intimatei pârâte S.C. C. S.A. Sf. Gheorghe, a depus în dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului şi, respectiv, respingerea acţiunii în totalitate pentru motive similare celor invocate de recurentă.
Celelalte părţi nu s-au prezentat în faţa acestei Curţi şi nici nu şi-au făcut cunoscut în scris punctul de vedere referitor la recursul declarat în cauză.
Recursul este nefondat.
În acest sens Curtea reţine că instanţele au dat o corectă interpretare dispoziţiilor art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 119/1948 deoarece extinderea efectelor acestui act de naţionalizare asupra spaţiilor cu destinaţie de locuinţa putea fi justificată numai în măsura în care respectivele spaţii ar fi fost accesorii ale „mijloacelor de producţie" trecute în proprietate de stat.
În speţă s-a făcut însă dovada că B.B., tatăl reclamantei S.E. - ca şi al celorlalte şase reclamante iniţiale care nu au acceptat succesiunea - a achiziţionat şi a amenajat imobilul în primul rând în scopul asigurării unei locuinţe numeroasei sale familii, destinaţie care a şi fost respectată în fapt până la data naţionalizării.
În acelaşi timp, în cauză nu s-a făcut dovada că amenajarea la parterul construcţiei a unor spaţii destinate activităţii de mic meseriaş desfăşurate de proprietarul iniţial ar fi fost susceptibile să modifice natura juridică şi funcţională a imobilului până într-atât încât să îl transforme într-o unitate preponderent productivă.
Că este aşa o demonstrează şi menţiunile din cartea funciară care atestă că ulterior naţionalizării abuzive, imobilul a fost utilizat cu precădere pentru amenajarea de birouri, deci pentru activităţi organizatorice, iar nu productive.
Caracterul abuziv al măsurii naţionalizării este de altfel reflectat şi de înscrisurile oficiale care atestă că în anul 1948 imobilul a fost preluat doar „în fapt", astfel încât în anul 1963 a fost necesară emiterea de către fostul Sfat Popular al Oraşului Târgu Secuiesc a unei decizii prin care se constată absenţa oricărei menţiuni în arhiva orăşenească şi în cea raională, subliniindu-se totodată necesitatea îndeplinirii formelor de intabulare care să dea eficienţă juridică „actului revoluţionar".
Chiar şi în acea decizie, emisă la 16 ani după naţionalizare, bunul care formează obiectul litigiului era descris ca fiind compus din „casă şi curte" în suprafaţă de 630 mp şi „grădină" în suprafaţă de 270 mp, nefiind în schimb menţionată nici o suprafaţă care să fi fost destinată efectiv producţiei, ceea ce confirma o dată în plus aprecierile instanţelor referitoare la caracterul de casă de locuit al imobilului.
Având în vedere, deci, că imobilul nu intră sub incidenţa Decretului nr. 119/1948, act normativ care avea ca obiect naţionalizarea unor „mijloace de producţie", este irelevantă şi invocarea de către recurent a dispoziţiilor art. 11 care consacră un drept de a pretinde despăgubiri, recunoscut formal în favoarea celor ale căror bunuri fuseseră naţionalizate.
Reţinând, deci, că în cauză nu îşi găsesc incidenţa nici una dintre prevederile art. 304 C. proc. civ. Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) din acelaşi cod în sensul respingerii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna împotriva deciziei civile nr. 109/Ap din 22 noiembrie 2001 a Curţii de apel Braşov, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1056/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1055/2002. Civil → |
|---|
