CSJ. Decizia nr. 1058/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1058Dosar nr. 3402/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 4457 din 24 noiembrie 1999 la Judecătoria Câmpulung, reclamantul L.A. a chemat în judecată pe G.D. pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, instanţa să-l oblige pe acesta să-i plătească suma de 16.930.643 lei cu titlu de împrumut nerestituit plus suma rezultată din dobânda aferentă de 60% anual plătibilă lunar pe o perioadă de 3 luni şi de 200 % anual plătibilă pe perioada 4 martie 1997 până la achitarea sumei. La data de 20 aprilie 2000, reclamantul şi-a precizat acţiunea, stabilindu-şi câtimea pretenţiilor la 152.771.287 lei.
Judecătoria Câmpulung, prin sentinţa civilă nr.1665 din 20 aprilie 2000, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 227 din 5 noiembrie 2001, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 27 A din 18 aprilie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul L.A. care, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a invocat motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9şi 10 C. proc. civ. şi a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului iar pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată.
Recurentul-reclamant L.A. nu a timbrat însă recursul, deşi a fost legal citat cu menţiunea îndeplinirii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru de 2.600.000 lei şi a depunerii timbrului judiciar de 25.000 lei .
Potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în materie, taxele de timbru şi timbrul judiciar se plătesc anticipat[art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată prin HG nr.752/1999 privind actualizarea taxelor judiciare de timbru şi art. 3 şi9 din O. G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar cu modificările ulterioare].
Cu totul excepţional, în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanţele judecătoreşti pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neândeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispoziţii incidente şi în cazul neaplicării timbrului judiciar.
Cum în cauză, recurentul-reclamant L.A. nu s-a conformat îndepliniriiobligaţiei legale de plată prevăzută de actele normative mai sus menţionate, recursulva fi anulat ca netimbrat şi, în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant va fi obligat să plătească intimatului-pârât cheltuielile de judecată însumă de 3 milioane lei reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID E:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul L.A.împotriva deciziei civile nr. 27 A din 18 aprilie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Obligă pe recurentul-reclamant L.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3 milioane lei către intimatul-pârât G.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1060/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1059/2002. Civil → |
---|