CSJ. Decizia nr. 123/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 123Dosar nr. 1873 / 2002
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul general împotriva deciziei nr.68 din 11 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul general reprezentat de consilier juridic O.O.şi intimatul-reclamant T.V.reprezentat de avocat B.G.
Procedura completă.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile, Curtea dă cuvântul părţilor în susţinerea şi combaterea recursului.
Consilier juridic O.O.a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulatîn scris.
Avocat B.G. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA ,
Asupra recursului de faţă ;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 decembrie 1998 sub nr.4722 pe rolul TribunaluluiBucureştireclamantulT.V. achemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicitând instanţeica prin hotărârea pe care o va pronunţa: să oblige pe pârât să-i lase în deplinăproprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 323 mp situată în Bucureşti str. Preocupării nr.42 (fostă Ruşetu), sectorul 6.
Înmotivarea acţiunii reclamantul arată că este unicul moştenitor al părinţilor săi care au fost proprietarii imobilului în litigiu.
Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr.133/16 aprilie 1986 pentru utilitate publică, dar nici până în prezent nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a prinsentinţa nr.58 din 22 ianuarie 1999a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, potrivit art.36 pct.5 dinLegea n r.18/1991 (astfel cum a fost modificată), terenurile revendicate din intravilanul localităţilor,se restituiefoştilor proprietari prin ordine emise de către prefecţi.
Această sentinţă a fost confirmată de către Curtea de Apel Bucureti – Secţia a III-a, prin Decizia civilă nr.223 A din 10 septembrie 1999, care a respins apelul declarat decătre reclamant, având în vedere aceleaşi considerente cu privire la inadmisibilitatea acţiunii formulată de către reclamant, ca şi instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, invocând motive de netemeinicie şi nelegalitate.
La termenul din 15 septembrie 2000 pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive.
Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilăprin Decizia nr.3645 din 26 octombrie 2000 a respins excepţia cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca nefondată.
A admis recursul formulat de către reclamant, a casat Decizia precum şi sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti,reţinândcătribunalulestecompetentsăsoluţionezecereril.
pentru restituirea unui bun expropriat, temeiul de drept constituindu-l prevederile art.35 din Legea nr.33/1994.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a, rejudecând cauza după casarea cu trimitere, prin sentinţa civilă nr.1129 din 16 octombrie 2001, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamant şi a obligat pe pârât să lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 298 mp, situat în Bucureşti str.Preocupării nr.42 sectorul 6, reţinând în esenţă că imobilul a fost expropriat pentru utilitate publică, care nu s-a realizat, el fiind liber, neafectat de detalii de sistematizare, în suprafaţa constatată de către expertul tehnic.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul susţinând că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond că are calitate procesuală pasivă când, în realitate, calitate procesual pasivă o are Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General.
Curtea deApel Bucureşti, secţia a III-a, prin Decizia civilă nr.68 din 11 februarie 2002, a respins ca nefondat apelul, constatând că asupra problemei calităţii procesual pasive a pârâtului s-a statuat în mod obligatoriu prin Decizia de casare pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, iar invocarea de către apelant a prevederilor noii Legi nr.215/2001 a administraţiei publice nu poate conduce la o altă soluţie.
Pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentat prin Primarul General, a declarat recurs împotriva acestei decizii pronunţată de către instanţa de apel, susţinând în esenţă că nu are calitate procesual pasivă, această calitate având-o Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General.
Recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului urmează a reţine că această excepţie a fost invocată cu ocazia judecării recursului în primul ciclu procesual, iar Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr.3645 din 26 octombrie, s-a pronunţat cu privire laaceastă excepţie respingând-o şi reţinând că pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă.
În conformitate cu prevederile art.315 C.proc.civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupraproblemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii cauzeiîn rejudecare.
În consecinţă, în mod legal în Decizia recurată s-a constatat că problema calităţii procesual pasive a pârâtului a fost rezolvată de către instanţa de casare şi apelul a fost respins.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRUACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat depârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin PrimarulGeneral împotriva deciziei civile nr.68 din 11 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1245/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1218/2002. Civil → |
---|