CSJ. Decizia nr. 160/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 160Dosar nr. 1864/2002
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 la 21 ianuarie 2000 reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru ca, prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să oblige pârâtul să-i lase în deplină proprietate, în liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că este unicul moştenitor al defunctei C.E., imobilul revenindu-i prin moştenire, dobândit de autoarea sa, în baza actului dotal autentificat sub nr. 42.707 din 4 decembrie 1939.
La rându-i, autoarea reclamantului a dobândit imobilul de la C.M. pe numele căreia, ulterior a fost naţionalizat şi trecut în proprietatea statului nelegal, ca efect al Decretului nr. 92/1950, în speţă, neexistând identitate între proprietarul imobilului şi persoana sub numele căruia a fost naţionalizat.
În drept, au fost invocate prevederile art. 480 C. civ. şi HG nr. 11/1997, s-au depus acte, certificatul de moştenitor nr. 39 din 24 ianuarie 1985 şi actele dotale autentificate sub nr. 6254 din 10 martie 1932 şi 42.707 din 4 decembrie 1939 şi s-a administrat proba cu expertiză imobiliară preţuitoare a imobilului, din concluziile raportului de expertiză dispus în cauză rezultând că valoarea de circulaţie a acestuia este de 300.412.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 8832 din 22 iunie 2000, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamanţi, dată fiind valoarea imobilului de 300.412.000 lei, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La această instanţă, cauza a fost înregistrată sub nr. 4459/2000 pe rolul secţiei a III a civilă.
Soluţionând cauza, prin sentinţa civilă nr. 235 din 6 martie 2001 Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea, reţinând în considerentele sentinţei civile de mai sus, că reclamantul nu a făcut dovada certă a identităţii dintre persoana pe numele căreia s-a naţionalizat imobilul şi titularul dreptului de proprietate, la momentul aplicării Decretului nr. 92/1950.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel reclamantul C.D., promovând critici ce vizează eroarea în care s-a aflat instanţa, în ceea ce priveşte adevăratul proprietar al imobilului naţionalizat, în temeiul Decretului nr. 92/1950, în acest sens afirmându-se că, greşit a reţinut instanţa de fond că nu s-a făcut dovada identităţii dintre persoana pe numele căreia s-a naţionalizat imobilul şi proprietarul de drept al imobilului, întrucât s-au depus acte ce probează dreptul de proprietate al autoarei sale, C.M.E. şi faptul naţionalizării pe numele unui neproprietar.
Prin Decizia 111 A din 4 martie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul C.D., a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea reclamantului C.D. şi a obligat pârâtul să-i lase acestuia, în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a promovat acţiunea în revendicare, în calitate de fiu al defunctei C.E. M. şi de nepot al lui C.M.
Proprietara imobilului a fost C.M.E., titlul său constituindu-l actul dotal autentificat sub nr. 6254 din 10 martie 1932 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, şi transcris ulterior în anul 1941, conform procesului-verbal din 29 ianuarie.
Acelaşi imobil a fost constituit dotă şi cu prilejul celei de-a doua căsătorii a lui C.M.E. cu D.I., act autentificat sub nr. 42.707 din 4 decembrie 1939 de acelaşi Tribunal Ilfov, secţia notariat, ca ulterior, prin Decretul nr. 92/1950 să fie naţionalizat la poz.1503 anexă, de la C.M.. Ca atare, cum naţionalizarea nu s-a făcut de la titularul dreptului de proprietate este indubitabil că imobilul a trecut în proprietatea statului, fără un titlu valabil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentat legal prin Primarul general, criticând soluţia pronunţată în apel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în conţinutul motivelor de recurs au fost aduse critici referitoare la nemenţionarea în anexa la Decretul nr. 92/1950 a întregului nume şi prenume al proprietarului de la care a fost naţionalizat imobilul în discuţie, ci numai parte din acesta.
Ca atare s-a argumentat de recurent, că reclamantul a susţinut că naţionalizarea s-ar fi realizat în mod greşit, imobilul fiind trecut în lista anexă pe numele unei alte persoane, mai precis acela al bunicii reclamantului (C.M.) care nu avea calitatea de proprietar, simplele speculaţii ale unor greşeli materiale (nemenţionarea în anexă a întregului nume al autoarei reclamantului C.M.) nu ar fi de natură a răsturna prezumţia valabilităţii titlului statului.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de control judiciar ordinar a apreciat corect situaţia de fapt, reţinând că proprietara iniţială a imobilului a fost C.M.E., bunica reclamantului.
Ulterior, acelaşi imobil a fost constituit cu titlu de dotă şi la a doua căsătorie a lui C.M.E. cu D.I. prin actul dotal autentificat sub nr. 42.707 din 4 decembrie 1939, iar prin Decretul nr. 92/1950 imobilul situat în Bucureşti, a fost naţionalizat de la C.M., care la momentul trecerii în proprietatea statului a acestui imobil nu era titulara dreptului de proprietate.
În acest sens, concluzionând că naţionalizarea s-a realizat pe numele altei persoane decât adevăratul proprietar, instanţa a admis apelul, a schimbat sentinţa apelată şi a admis acţiunea reclamantului cu această motivare.
Curtea, analizând motivele de recurs, le găseşte nefondate în raport de criticile invocate, reţinând că, în realitate, statul nu are un titlu valabil, întrucât naţionalizarea a operat în mod greşit pe numele C.M., deoarece la momentul aplicării Decretului nr. 92/1950, titulara dreptului de proprietate era C.M.E., imobilul regăsindu-se în proprietatea sa, conform actului dotal 42.707 din 4 decembrie 1939.
Cum, trecerea în proprietatea statului edictată de Decretul nr. 92/1950 s-a realizat în condiţiile în care la anexa 1503, era trecut numele C.M. şi, în realitate, proprietara imobilului era C.M.E., este evident că trecerea în proprietatea statului a imobilului este lovită de nulitate, nefiind realizată pe numele adevăratului proprietar.
Ca atare, conform celor expuse rezultă că statul nu are un titlu valabil, naţionalizarea realizată ca efect al aplicării greşite a Decretului nr. 92/1950, fiind săvârşită cu încălcarea dispoziţiilor legale, câtă vreme a preluat imobilul de la un neproprietar, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei 111/A din 4 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1627/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 161/2002. Civil → |
|---|
