CSJ. Decizia nr. 1857/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1857
Dosar nr.963/2002
Şedinţa publică din 9 mai2003
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamantele M.A.şi M.L.împotriva deciziei nr. 565din13 decembrie 2001a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III – a civilă.
La apelul nominals-au prezentat: recurentele-reclamante prin avocat F.V., intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin consilier juridic O.O., intimaţii-pârâţi B.V.şi B.C.prin avocat M.P., lipsind intimaţii-pârâţi D.G.şi D.I.
Procedura completă.
Avocat F.V. a solicitat admiterea recursului fără cheltuieli de judecată.
Avocat M.P. a cerut respingerea recursului, cu menţiunea că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Consilier juridic O.O. a pus concluzii de respingere a recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 ianuarie 2000, M.A.(fostă V.) şi M.L.au chemat în judecată, prin acţiune modificată, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primarul general, B.V., B.C., D.G.şi D.I., cerând să se constate nevalabilitatea titlului de preluare de către stat a imobilului situat în Bucureşti, str. Şoseaua Iancului nr. 6 A (fost nr.18), sector 1, compus din 2000 m.p. teren şi o construcţie având 4 apartamente (2 la parter şi 2 la etaj). A solicitat, de asemenea, constatarea nulităţii contractului nr. 1543 din 3 decembrie 1996, prin care apartamentul nr. 4 de la etajul imobilului, a fost înstrăinat pârâţilor B.V.şi B.C., şi nr. 3985 din 12 iunie 1998 prin care parterul şi mansarda imobilului au fost vândute pârâţilor D.I. şi D.G.. Totodată a cerut obligarea pârâţilor să-i restituie, în deplină proprietate şi posesie, bunul revendicat.
Judecătoria Sectorului 2, prin sentinţa civilă nr. 7316 din 8 iunie 2000, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a civilă, prin sentinţa nr. 513 din 9 mai 2001, a respins, ca nefondată, acţiunea.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III – a civilă, prin Decizia nr. 565 din 13 decembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor, cu motivarea că actele dotale invocate nu fac dovada proprietăţii asupra bunurilor la care se referă şi nici a identităţii acestora cu bunurile revendicate. Totodată, prezumţia de bună credinţă a subdobânditorilor nu a fost combătută.
Împotriva acestei decizii reclamantele au declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C.proc.civ.în dezvoltarea cărora au arătat, în esenţă, că instanţele au interpretat eronat actele juridice deduse judecăţii şi au aplicat greşit legea. Astfel actele dotale invocate sunt titluri valabile şi fac dovada dreptului lor de proprietate asupra bunurilor revendicate. Nu mai puţin, actele de înstrăinare atacate sunt nule pentru cauză ilicită, impusă de reaua-credinţă a subdonânditorilor, pe care au dovedit-o. Au cerut admiterea acţiunii.
Recursul este nefondat.
În materia revendicării, titlurile translative sau declarative de proprietate, nu sunt probe absolute, ci simple fapte generatoare de prezumţii.
Întrucât actul, anterior codului familiei, prin care o femeie şi-a constituit ea însăşi o dotă, a avut, exclusiv, semnificaţia de a conferi bărbatului un drept de folosinţă şi administrare asupra unor bunuri anume determinate, cu titlu de contribuţie la sarcinile căsătoriei, ele nu pot fi calificate cu acte translative sau declarative de proprietate. Drept urmare, asemenea acte nu sunt generatoare de prezumţii de proprietate şi, ca atare, sunt fără relevanţă juridică într-un proces de revendicare.
Or, în speţă, reclamantele, declinându-şi calitatea de moştenitoare a foştilor proprietari ai bunului revendicat, îşi întemeiază pretenţiile lor pe actele dotale autentificate sub nr.19408/1943/f.14 – 16 dos.fond) şi nr.58428/1945 (f. 18, 19).
Întrucât constituirea de dotă a fost făcută de ele însăşi, şi nu de un străin, cu temei instanţele, în absenţa altor probe şi a identităţii dintre bunurile dotale şi cele revendicate, au respins capătul de cerere referitor la nevalabilitatea titlului statului.
În contextul arătat şi a necombaterii valabilităţii actelor de înstrăinare precum şi a bunei-credinţe a subdobânditorilor apartamentelor revendicate, se constată, de asemenea, că legal şi temeinic au fost respinse celelalte capete de cerere.
Aşa fiind, se impune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele M.A.şi M.L.împotriva deciziei nr. 565 din 13 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi9 mai2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1856/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1858/2002. Civil → |
|---|
