CSJ. Decizia nr. 1985/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1985DOSAR NR.4279/2002
Şedinţa publică de 16 mai 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B.M.împotriva deciziei nr.100 A din 25 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-reclamant asistat de avocat B.D., precum şi intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice prin consilier juridic E.B..
Procedura completă.
Părţile declară că nu au de invocat probleme prealabile, situaţie faţă de care instanţa acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului, invitându-le să se refere la problema prescripţiei în raport de temeiul pretenţiilor din acţiunea introductivă.
Avocat B.D. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru continuarea judecăţii arătând că, acţiunea nu a fost tardiv formulată, întrucât termenul de 1 an curge de la data când a fost îndreptată eroarea materială, hotărârea neputând fi executată, pentru că nu corespundea realităţii.
Avocat E.B. solicită respingerea recursului şi menţinerea deciziei pronunţate de Curtea de apel prin care s-a respins acţiunea ca tardiv formulată.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii în acelaşi sens arătând că termenul de 1 an curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 decembrie 1999, B.M.a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi obligat să-i plătească contravaloarea bunurilor confiscate, ca pedeapsă complimentară, în baza sentinţei penale nr.390 din 22 aprilie 1981 a Tribunalului Militar Bucureşti, casată prin Decizia nr.1309 din 15 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
A susţinut că Decizia de casare, prin efectul achitării, în baza art.11 pct.2 lit.a şi 10 lit.b C.proc.pen., pentru infracţiunea prevăzută de art.253 C.pen., a înlăturat pedeapsa complimentării a confiscării parţiale a averii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr.849 din 3 septembrie 2001, a admis acţiunea pentru suma de 133.860.000 lei cu titlu de despăgubiri civile şi 6.700.000 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr.100 din 25 februarie 2002 a admis apelurile declarate de pârât şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi, schimbând în tot sentinţa, a respins acţiunea ca prescrisă. Apelul reclamantului a fost respins, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a caracterizat acţiunea reclamantului ca fiind reparatorie în sensul art.504 C.proc.pen.. şi, în consecinţă, a aplicat termenul de un an prevăzut de art.505 alin.2 C.proc.pen., în raport de care a apreciat că dreptul la acţiune s-a stins prin prescripţie.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.. în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că soluţia respingerii acţiunii, ca prescrisă, a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Recursul este întemeiat în sensul celor ce urmează.
Acţiunea în restituire a bunurilor care au format obiectul confiscării parţiale sau totale a averii (în temeiul art.53 pct.2 lit.c, C.pen., text abrogat prin Legea nr.140/1996, publicată în Monitorul oficial al României, partea I, nr.289 din 14 noiembrie 1996) atunci când după săvârşirea executării, intervine casarea hotărârii prin care s-a aplicat această pedeapsă complimentară şi, ca urmare, înlăturarea ei, este, tipic, o acţiune reală de întoarcere a executării silite. Fundamentul ei juridic îl constituie, prin analogie, dispoziţiile art.311 alin.2 C.proc.civ.., care consacră principiul de drept potrivit căruia actele de executare făcute în puterea unei hotărâri casate sunt desfiinţate de drept.
În ipoteza în care bunurile confiscate nu mai există, se naşte un drept de creanţă care poate fi valorificat printr-o acţiune personală referitor la care este aplicabil termenul de prescripţie extinctivă prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958. Acest termen începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care pedeapsa confiscării a fost înlăturată, adică a hotărârii care a desfiinţat titlul executoriu al confiscării.
Cum, în speţă, acţiunea introductivă de instanţă este, în sensul arătat, personală şi nu reparatorie conform art.504 C.proc.pen.., rezultă că este supusă termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958. Întrucât la data sesizării instanţei (3 decembrie 1999) acest termen era în curs, adică neîmplinit, rezultă că fără temei instanţa de apel, primind excepţia prescripţiei extinctive, a lăsat nesoluţionat fondul pricinii.
Drept urmare, recursul reclamantului urmează a fi admis şi, prin efectul art.314 C.proc.civ.., casată Decizia atacată cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru a hotărî asupra fondului pricinii.
Instanţa de trimitere are obligaţia de a se conforma dispoziţiilor art.315 C.proc.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.M.împotriva deciziei nr.100 A din 25 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, pentru rejudecarea apelurilor formulate împotriva sentinţei nr.849 din 3 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1984/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1978/2002. Civil → |
|---|
