CSJ. Decizia nr. 2105/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2105Dosar nr.3671/2002
Şedinţa publică din 22 mai 200.
La data de 26 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr.256 din 13 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 26 martie 2003 iar pronunţarea s-a amânat la 17 aprilie 2003, 8 mai 2003 şi apoi la 22 mai 2003.
CURTEA ,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la 7 septembrie 2001, reclamanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General, solicitând să fie obligat acesta a-i preda în deplinăşi exclusivă proprietate, precum şi în paşnică posesie şi netulburată folosinţă,spaţiile comerciale de laparterul şi subsolul imobilului din Bucureşti, str. Ion Câmpineanu nr.24, bl.18 B, sector 1, care prin sentinţa nr.14 din 6 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-acivilă şi de contencios administrativ, definitivă şi irevocabilă, i-au fost atribuite în proprietate exclusivă.
Pârâtul a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat ca, în principal, să seconstate existenţa dreptului său de proprietate asupraimobilelor situate în Bucureşti, Calea Victoriei nr.41, sector 1, cunoscut ca imobilul cu nr.18 A (magazinul Muzica) şi în str. Ion Câmpineanu nr.24, sector 1, cunoscut ca nr.18 B, ca urmare a accesiunii imobiliare artificiale prevăzută de art.488 şi următoarele din C.civ., iar în subsidiar să seconstate că reclamanta nu deţine titlu asupra terenului aflat sub construcţiile menţionate, fapt ce menţine starea de indiviziune asupra acesteia.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prinsentinţa nr.953 din 10 decembrie 2001, a admis acţiunea principală şi a obligat pârâtul să lase reclamanteiîn deplină proprietate spaţiile comerciale din imobilul situat înstr.Ion Câmpineanu nr.24, bl.18 B, sector 1, individualizate prin sentinţa civilă nr.14 din 6 ianuarie 2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
Prin aceeaşi hotărâre s-a anulat cererea reconvenţională formulată de pârât şi a fost obligat acesta la plata cheltuielilor de judecată, respectiv 70.000.000 lei taxă detimbru şi 70.000.000 lei onorariu de avocat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că singura parte care poate exhiba un titlu de proprietate cu privire la imobilul în litigiu este reclamanta, astfel fiind întrunite dispoziţiile art.480 şi următoarele din C.civ.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr.256 din 13 iunie 2002. A fost totodată, obligat reclamantul la 70.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Împotriva acestei dinurmă hotărâri, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, susţinând că greşit instanţa l-aobligat la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.274 alin.1 C.proc.civ., partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, astfel că partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielilefăcute, justificat, de partea care a câştigat şi care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare.
Evident că, obligând partea căzută în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată, instanţa are în vedere recuperarea de către partea care a câştigat procesul a unor plăţi care trebuie dovedite.
Dovada plăţii se poate face numai printr-un înscris care, ca mijloc de probaţiune, trebuie să constate efectuarea acesteia.
Or, în speţă, este de necontestat că partea căzută în pretenţii este chiar recurenta-pârât.
Pe de altă parte, înscrisul constatator al achitării sumelor la care a fost obligat pârâtul, cu titlu de cheltuieli de judecată, este ordinul de plată pe care reclamanta l-a emis în acest scop.
Pentru aceste considerente, se reţine că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art.274 C.proc.civ. şi recursul va fi respins ca nefondat, urmând ase face aplicarea aceloraşi dispoziţii şi pentru această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat depârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr.256 din 13 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurent să plătească intimatei UniuneaCompozitorilor şi Muzicologilor din România suma de 5.000.000 lei cheltuieli dejudecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2104/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2106/2002. Civil → |
|---|
