CSJ. Decizia nr. 2109/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.2109DOSAR NR.1159/2002

Şedinţa publică din 23 mai 200.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Fundaţia „C." Bucureşti împotriva deciziei civile nr.209 din 16.09.2001 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Civilă.

La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă Fundaţia „C." Bucureşti prin avocat N.T., intimata-pârâtă S.C."R." S.A.Craiova prin avocat G.C., lipsind intimatele chemate în garanţie Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi Societatea de Investiţii Financiare SIF IV Oltenia.

Procedura completă.

Avocat N.T. a susţinut recursul pentru motivele dezvoltate în scris şi a solicitat admiterea acestuia.

Avocat G.C. a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

A arătat că imobilul a trecut cu titlu legal la stat în baza Decretului nr.176/1948, nici în prezent abrogat, că pârâta a efectuat lucrări de reparaţii şi îmbunătăţiri ale clădirii, care era ruinată, astfel încât în prezent se poate vorbi de o altă clădire.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din studierea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta Fundaţia „C." Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta S.C.R. S.A.Craiova, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată aceasta din urmă să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Craiova, str.Câmpia Islaz nr.40, compus din clădire cu parter şi etaj, precum şi teren aferent clădirii în suprafaţă totală de 1260 mp.

Motivând acţiunea reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost construit de Comunitatea Israelită de Rit Occidental din Craiova în anul 1923, cu destinaţia de şcoală cunoscută sub numele de Ş.I."L.".

În anul 1948 prin Decretul nr.176/1948 imobilul a trecut în proprietatea statului.

Prin OUG nr.83 din 08.06.1999 s-a dispus retrocedarea imobilului către Comunitatea Evreiască, reprezentată de reclamantă (fundaţia fiind înfiinţată în acest scop de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti – Organizaţia Mondială Evreiască pentru restituirea bunurilor), dar predarea-primirea nu a avut loc întrucât imobilul este deţinut de către pârâta S.C.R. S.A.Craiova.

Prin sentinţa civilă nr.14658 din 04.10.1999 JudecătoriaCraiova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pârâta S.C.R. S.A. a chemat în garanţie Fondul Proprietăţii Private V Oltenia şi Fondul Proprietăţii de Stat pentru ca în cazul admiterii acţiunii reclamantei acestea să fie obligate la restituirea contravalorii de circulaţie a imobilului.

În apărarea sa pârâta a invocat titlul de proprietate pe care-l deţine asupra imobilului, respectiv contractul nr.96/24.06.1994 încheiat cu Fondul Proprietăţii Private V Oltenia şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M 10 nr.0192 din 12.11.1993 al MLPAT. A mai invederat instanţei faptul că în prezent imobilul este diferit de cel existent în anul 1948, care a fost grav avariat de cutremurul din 1977 şi care a necesitat ample lucrări de reparaţii şi îmbunătăţiri.

Totodată pârâta a construit pe teren două clădiri noi, păstrând în parte aspectul exterior al vechii construcţii în mare măsură demolată datorită ruinei acesteia.

Tribunalul Dolj prin sentinţa civilă nr.638 din 22.09.2000 a respins ca nedovedită acţiunea introductivă şi cererea de chemare în garanţie, apreciind că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, decretul de naţionalizare nu a încălcat prevederile constituţionale în vigoare la data emiterii lui şi că naţionalizarea a operat „in rem" cu respectarea dispoziţiilor acestui act normativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Craiova – Secţia civilă prin Decizia nr.209din 6 decembrie 2001 a respins ca nefondat apelul.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că instanţa de fond a caracterizat bine cererea reclamantei drept acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art.480 C.civ.în cadrul căreia avea obligaţia să dovedească dreptul său de proprietate, sarcină pe care nu şi-a îndeplinit-o.

Reclamanta a atacat cu recurs Decizia pronunţată de instanţa de apel şi a indicat, în esenţă, următoarele motive de casare: instanţele nu au apreciat just probele cauzei din care rezultă indubitabil că proprietatea imobilului a aparţinut autoarei reclamantei înainte de preluarea acestuia de către stat prin Decretul nr.176/1948; caracterul neconstituţional al acestui act normativ şi faptul că această preluare a operat abuziv.

Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

În cadrul acţiunii în revendicare proprietarul neposesor pretinzând bunul de la posesorul neproprietar, are a dovedi potrivit art.1169 C.civ., calitatea sa procesual activă, faptul că este titularul dreptului pretins asupra imobilului revendicat, care trebuie să fie identificat şi individualizat.

Dacă, în ceea ce priveşte proprietarul imobilului, este de necontestat că acesta a aparţinut Comunităţii Evreieşti, în ceea ce priveşte celelalte condiţii ale admisibilităţii acţiunii în revendicare probatoriul nu este complet.

Se constată în primul rând din probele cauzei că imobilul nu a fost identificat, cerinţă esenţială în dezbaterea fondului litigiului dedus judecăţii, existând diferenţe între amplasamentul care rezultă din actele depuse în dovedire de reclamantă şi imobilul revendicat.

Privitor la criticile aduse hotărârii prin motivele de casare vizând necontituţionalitatea actului normativ în baza căruia imobilul a fost preluat de către stat şi caracterul abuziv al acestui demers, este de remarcat eroarea de judecată săvârşită de instanţa de fond care a apreciat legalitatea titlului statului exclusiv din prisma constituţionalităţii, la data emiterii şi aplicării lui.

Cenzurarea modalităţii de preluare a bunului de către stat este de atributul puterii judecătoreşti, atât timp cât nu se discută legalitatea însăşi a actului de naţionalizare, dreptul instanţei de a judeca astfel de acţiuni fiind consacrat prin art.21 din Costituţie, art.2 din Legea nr.92/1992 privind organizarea judecătorească şi art.3 din C.civ.

Instanţa de fond nu a analizat valabilitatea titlului statului din punct de vedere al respectării sau nu a condiţiilor de aplicare ale Decretului nr.176/1948, analiză ignorată şi de către Curtea de Apel, care ar fi trebuit în virtutea caracterului devolutiv să cenzureze soluţia primei instanţe şi să cerceteze acest aspect.

În raport de răspunsul dat acestei chestiuni instanţele puteau supune dezbaterii titlurile de proprietate opuse de părţi.

Or, cum şi din această perspectivă probele nu sunt suficiente se impune casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În rejudecarea cauzei, odată cu suplimentarea probelor pe aspectele mai sus menţionate, este utilă şi efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească atât coordonatele de individualizare ale imobilului revendicat cât şi actualul stadiu al acestuia, în sensul de a se stabili dacă în materialitatea sa mai corespunde sau nu cu cel existent în anul 1948, având în vedere apărările formulate de pârâta S.C.R. S.A. privind lucrările de construcţii, îmbunătăţiri şi reparaţii, aduse clădirii.

Totodată instanţa de trimitere va verifica condiţiile care au determinat să nu se încheie protocolul de predare-primire în baza OUG nr.83/1999, act normativ invocat de reclamantă în susţinerea dreptului său.

Faţă de cele ce preced în temeiul art.313 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi reluarea judecăţii în faţa primei instanţe competentă potrivit dispoziţiilor art.725 alin.2 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Fundaţia „C." Bucureşti.

Casează Decizia nr.209 din 06.12.2001 a Curţii de Apel Craiova şi Decizia civilă nr.638 din 22 septembrie 2000 a Tribunalului Dolj.

Trimite cauza pentru rejudecare în fond, Judecătoriei Craiova.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2109/2002. Civil