CSJ. Decizia nr. 2724/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2724Dosar nr. 235/2002
Şedinţa publică din 24 iunie2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Princererea înregistrată sub nr. 3617/2000, reclamanta T.T.A.R. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti, S.N. şi S.M., pentru a se constata inexistenţa dreptului de proprietate al statului ca urmare a inaplicabilităţii Decretului nr. 92/1950, să se constate calitatea de just titlu a contractului de vânzare-cumpărare nr. 535 din 12 februarie 1997, încheiat între C.G.M.B. – DAFI şi S.N. şi S.M., să se constate că, în calitatea de moştenitoare a defunctei Z.T., reclamanta este proprietara apartamentului nr. 3, situat în Bucureşti, şi să se compare cele două titluri.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 470 din 9 mai 2001, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, deoarece procesul verbal de înscriere în cartea funciară nu constituie titlu de proprietate, el făcând doar dovada faptului că s-a cerut înscrierea în CF a respectivului imobil.
Instanţa a mai reţinut că , de vreme ce dreptul de proprietate nu este dovedit conform art. 1169 C. civ., instanţa nu poate aprecia nici asupra legalităţii măsurii naţionalizării, nici să compare titlurile de proprietate în cadrul acţiunii în revendicare.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta adeclarat apel, susţinând că, fiind o acţiune în constatarea nulităţii, nu este necesar să depună actul de proprietate al autoarei sale, ci doar certificatul de carte funciară care face dovada proprietăţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- acivilă, prin Decizia nr. 419/A din 2 octombrie 2001, a respins apelul ca nefondat, menţinând soluţia instanţei de fond.
Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii, invocând faptul că, în mod greşit nu s-a reţinut că este o acţiune în constatare, situaţie în care reclamantul trebuie să dovedească interesul şi acest lucru, prin orice mijloc de probă, şi nu dreptul pentru a sta într-un astfel de litigiu, precum şi faptul că nu se poate vorbi de lipsa calităţii procesuale active în constatare, atunci când nu este înfăţişat titlul.
Cu alte cuvinte, s-a susţinut că s-a confundat natura pricinii de acţiune în constatare cu revendicarea.
Recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Hotărârea pronunţată de instanţa de apel este temeinică şi legală; în mod corect s-a reţinut că nu este vorba despre o acţiune în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., ci este o acţiune în realizarea dreptului de proprietate al reclamantei, care se consideră proprietara imobilului şi care, neavând posesia lui, cere restituirea de la posesorul neproprietar.
În aceste condiţii, cum acţiunea în revendicare poate fi exercitată doar de titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, reclamanta trebuie să depună titlul de proprietate al autoarei sale; or, analizând actele dosarului se constată că instanţa de apel a apreciat în mod corect că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a faptului preluării de către stat de la autoarea sa.
În ceea ce priveşte referirea la pronunţarea instanţei de fond asupra lipsei calităţii procesuale active, instanţa de apel , în mod judicios, potrivit art. 297 C. proc. civ., în urma analizării apelului s-a pronunţat direct pe fondul cauzei.
Reţinându-se că nici în apel reclamanta nu a suplimentat probatoriul pentru a dovedi dreptul său de proprietate asupra bunului revendicat, instanţa de apel a respins apelul, menţinând soluţia primei instanţe ca temeinică şi legală.
Faţă de cele de mai sus, criticile exprimate sunt neîntemeiate, iar recursul va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, astfel că recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată cătreintimaţii S.N. şi S.M.
PENTRUACESTEMOTIVE
ÎNNUMELELEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.T.A.R.împotriva deciziei nr. 419/A din 2 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a III-a civilă.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată faţă de intimaţii S.N. şi S.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2722/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2725/2002. Civil → |
|---|
