CSJ. Decizia nr. 517/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.517DOSAR NR.2256/2002
Şedinţa publică din 12 februarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S.E. şi intervenientul S.N.împotriva deciziei nr.40/C din 27.02.2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-intimat S.N., personal şi asistat de avocat V.Z., recurenta-reclamantă S.E., reprezentată de aceeaşi avocată, intimaţii-pârâţi Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul local Constanţa, reprezentaţi de avocat C.F.
Procedura completă.
Curtea, luând act că nu sunt cereri prealabile, acordă cuvântul părţilor în dezbaterea cauzei.
Avocat V.Z. a susţinut recursul, arătând că în speţă se aplică dispoziţiile privitoare la expropriere şi nu la revendicare, situaţie în care nu îşi găseşte aplicabilitate regula unanimităţii. A arătat că scopul exproprierii nu s-a realizat, terenul nefiind afectat de utilitate publică şi a solicitat admiterea recursului.
Avocat C.F. a solicitat respingerea recursului, motivând această susţinere prin aceea că obiectul cererii introductive a fost revendicare iar coindivizarii nu au partajat bunul. A mai precizat că terenul în litigiu este în apropierea liniei de tramvai, fiind deci afectat de utilitate publică.
Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului, casare a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, care nu s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
S.E. a chemat în judecată Municipiul Constanţa reprezentat prin primar şi Consiliul Local al municipiului Constanţa solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 180 mp teren liber de construcţii situat în intravilanul municipiului Constanţa, Str.Zorelelor nr.10 (fostă Str.Maior Chiriacescu), reprezentând lotul 16, careul 360 din Planul de parcelare cadastrală a oraşului Constanţa din anul 1936. În subsidiar, să fie obligaţi pârâţii, fie la atribuirea, în compensare, a unui teren din domeniul public de interes privat cu caracteristici tehnice şi utilitare comparabile cu cel indisponibilizat din orice cauză tehnică sau urbanistică, fie la plata unei despăgubiri echivalente valorii actuale a bunului revendicat.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Constanţa cu nr.5464 din 15 noiembrie 1922, reclamanta şi cumnata sa P.V.au dobândit în cote egale dreptul de proprietate asupra terenului intravilan situat în Constanţa, Str.Maior Chiriacescu nr.10, în suprafaţă de 360 mp împreună cu construcţiile existente. Ulterior, au recurs la un partaj de folosinţă proporţional drepturilor indivize, jumătate din teren împreună cu construcţiile au revenit V.P., iar cealaltă jumătate reclamantei şi soţului ei care, în baza autorizaţiei nr.12568/18.08.1957, au ridicat o construcţie nouă ce a fost introdusă în rolul de fiscalitate prin procesul-verbal nr.../30.11.1961.
Imobilul a fost exropriat prin Decretul nr.353/1981 şi construcţiile au fost demolate, dar, după realizarea detaliului de sistematizare a zonei, terenul a rămas liber de construcţii, astfel că, începând din anul 1994, reclamantei i-a fost închiriată de către Consiliul Local Constanţa suprafaţa de 160 mp care a fost afectată cultivării de zarzavaturi.
În cauză s-a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu de către S.N., fiul din altă căsătorie a soţului reclamantei, care a cerut, alături de aceasta, retrocedarea terenului în litigiu.
Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr.8085 din 3 iulie 2000, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa.
În primă instanţă Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr.270 din 17 aprilie 2001, a admis acţiunea şi cererea de intervenţie şi a obligat pe pârâţi să retrocedeze reclamantei şi intervenientului suprafaţa de 180 mp teren situat în Constanţa, Str.Zorelelor nr.10 A, identificat conform schiţei - anexă la raportul de expertiză – V.C. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în baza adresei nr.14393/1997 a Consiliului Local Constanţa, Serviciul cadastru şi a constatărilor expertului numit în cauză, că terenul în litigiu, cu construcţiile aflate pe el, a fost expropriat prin Decretul nr.353/1981 în vederea construirii unui ansamblu de locuinţe în zona Faleza Nord. Deşi construcţiile au fost demolate, terenul nu a primit destinaţia pentru care a fost expropriat, fiind afectat numai în extremitatea sud-estică de modificarea amprizei şi traseului Str.Zorelelor pentru montarea liniilor de tramvai.
În prezent, terenul aferent construcţiilor demolate nu este ocupat de construcţii, iar din punct de vedere urbanistic nu s-a elaborat nici o documentaţie de proprietare cu acest profil care să prevadă modificarea actualei structuri a zonei.
Pârâţii au declarat apel împotriva sentinţei, solicitând schimbarea acesteia şi respingerea acţiunii, iar, în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare în conformitate cu dispoziţiile art.297 alin.2 C.proc.civ..
În motivarea apelului, apelanţii-pârâţi au susţinut că:
- după ce şi-au precizat acţiunea ca fiind una în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art.480 C.civ., reclamanta şi intervenientul au cerut retrocedarea terenului în baza Legii nr.33/1994, şi instanţa a dat curs acestei cereri cu încălcarea dispoziţiilor art.132 C.proc.civ.;
- instanţa a omis să se pronunţe asupra despăgubirilor acordate expropriatului, care, ca urmare a retrocedării bunului expropriat, trebuie restituite expropriatorului, chiar în lipsa unei cereri a acestuia, în virtutea principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară. În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor urma a se proceda ca şi în cazul exproprierii, conform art.25 şi art.26 din Legea nr.33/1994.
Prin Decizia nr.40/C din 27 februarie 2002, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâţi, a schimbat în tot sentinţa instanţei de fond şi a „respins acţiunea, ca nefondată (lipsă calitate procesuală – lipsă ceilalţi coindivizari)".
S-a reţinut, în motivarea soluţiei pronunţate, că „tribunalul nu a pus în discuţia părţilor modificarea acţiunii - de altfel, nici nu putea face acest lucru – pentru că s-a precizat temeiul juridic numai prin concluziile scrise depuse la dosar" (pagina 3 – final). Că imobilul a fost expropriat, construcţiile fiind demolate, cu plata de despăgubiri iar pe terenul respectiv s-a construit linia de tramvai, astfel că scopul exproprierii a fost realizat.
„De altfel", a mai reţinut instanţa de apel, „reclamanţii nu au calitate procesuală activă, pentru că terenul este indiviz, nu s-a ieşit din indiviziune neexistând nici un partaj voluntar pentru ca să se poată eventual reţine că o suprafaţă de 180 mp teren ar aparţine reclamanţilor sau celorlalţi coindivizari" (pagina 4 – decizie).
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanta şi intervenientul au declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 C.proc.civ., în temeiul cărora solicită casarea deciziei şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
În dezvoltarea motivelor de casare, recurenţii susţin că instanţa de apel a omis să se pronunţe cu privire la cererea de intervenţie, că a respins acţiunea ca „nefondată", deşi, reţinând că reclamanţii nu ar avea calitate procesuală activă, acţiunea urma a fi respinsă pentru acest motiv, că a ignorat aspectele particulare ale cauzei vizând modul de stăpânire a bunului de către cei doi coindivizari, respectiv de aplicare a actului de expropriere.
În sfârşit, recurenţii susţin că instanţa de apel a reţinut greşit că reclamanta „nu şi-a modificat obiectul cererii", omiţând faptul că, la primul termen cu procedura legal îndeplinită în faţa instanţei investită prin declinare de competenţă, respectiv 9 ianuarie 2001, reclamanta şi intervenientul au precizat obiectul cererilor, respectiv retrocedarea suprafeţei de 180 mp teren expropriat prin Decretul nr.353/1981, iar ca temei juridic au invocat dispoziţiile art.35 din Legea nr.33/1994 şi Decizia nr.VI/27 septembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţii Unite.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, dar nu în sensul modificării deciziei atacate, ci al casării acesteia şi trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
Potrivit principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, partea are dreptul de a hotărî cu privire la exercitarea acţiunii civile, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, partea este obligată să determine obiectul acţiunii prin chiar cererea de chemare în judecată, urmând ca litigiul să fie soluţionat în acest cadru al obiectului şi fără ca instanţa să poată depăşi limitele lui.
Obligaţia instanţei de a se pronunţa numai cu privire la obiectul acţiunii – respectiv la toate capetele de cerere deduse judecăţii – constituie, corelativ, garanţia aplicării principiului disponibilităţii recunoscut părţii reclamante art.129 (6) C.proc.civ.
În cauză, principiul invocat a fost ignorat de instanţa de apel, care, atât prin minuta, cât şi prin dispozitivul deciziei s-a pronunţat numai cu privire la „acţiune", omiţând să se pronunţe asupra cererii de intervenţie.
Cea de-a doua critică adusă deciziei recurate este, de asemenea, întemeiată, fiind de principiu că lipsa calităţii procesuale active a părţii care a introdus acţiunea nu poate conduce la pronunţarea unei hotărâri pe fond, respectiv de respingere a acţiunii „ca nefondată", o atare hotărâre făcând imposibilă examinarea fondului cauzei într-o nouă acţiune în care reclamantul s-ar legitima din punct de vedere procesual activ.
În sfârşit, deşi este exact în drept că, potrivit regulei unanimităţii, nici un act de dispoziţie ori de administrare nu poate fi înfăptuit de un singur copărtaş cu privire la un bun indiviz, privit în materialitatea sa, fără acordul unanim al copărtaşilor, concluzia la care a ajuns instanţa de apel în cauză privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi intervenientului, pentru „lipsa celorlalţi coindivizari", este greşită.
Într-adevăr, în soluţionarea corectă a cauzei sub aspectul în discuţie, trebuie să se ţină seama de faptul, necontestat de pârâţi, că cei doi coindivizari cu cote egale de proprietate, S. şi P., au stăpânit fiecare câte 1/2 din terenul cumpărat, respectiv cîte 180 mp pe care îşi aveau întemeiate gospodăriile, că imobilele astfel stăpânite au fost înscrise, ca atare, în roluri fiscale separate şi că însăşi aplicarea actului exproprierii a confirmat această situaţie, dovadă fiind faptul că la poziţia nr.23 din lista-anexă la Decretul nr.353/1981, cuprinzând „proprietarii" ale căror imobile trec în proprietatea statului (fila 29 dosar – judecătorie), sunt înscrişi S.A.şi E., cu 180 mp teren din care 79,27 mp construcţii, iar la poziţia nr.24, P.V., cu 180 mp teren din care 62,72 mp construcţii, despăgubirile fiind, de asemenea, achitate separat, în raport cu ceea ce s-a expropriat de la fiecare.
În considerarea celor ce preced, hotărârea instanţei de apel este greşită, fiind supusă casării.
Astfel fiind, recursul se priveşte ca fondat şi va fi admis, în baza art.312 şi art.313 C.proc.civ., urmând a se dispune casarea deciziei recurate şi a se trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului. Cu acest prilej, în măsura în care s-ar aprecia că expertiza efectuată şi adresa nr.14393/18.08.1997 emisă de Consiliul Local Constanţa, Direcţia patrimoniu, Serviciul Cadastru (fila 13 dosar – judecătorie) nu ar fi pe deplin lămuritoare sub aspectul realizării scopului exproprierii, instanţa va putea ordona o nouă expertiză de specialitate şi chiar o cercetare la faţa locului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.E. şi intervenientul S.N.împotriva deciziei nr.40/C din 27 februarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 516/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 514/2002. Civil → |
|---|
