CSJ. Decizia nr. 707/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia Nr. 707DOSAR Nr. 379/2002
Şedinţa publică din 25februarie2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B.P.J.L. împotriva deciziei nr. 470/A din1 noiembrie2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta reclamantă B.P.J.L., prin avocat D.G., intimaţii pârâţi Municipiul Bucureşti, prin Primarulgeneral, reprezentat de consilier juridic O.O., M.T.în nume personal şi ca mandatar pentru M.V., lipsind intimaţii intervenienţi M.A.L., M.C.L., M.I.E., M.C.T., M.C.F.şi M.P.T..
Procedura completă.
Avocat D.G. prezintă instanţei şipărţilor prezente originalul actului dotal din 29 noiembrie 1944, spre confruntare .
Având cuvântul, acesta solicită admiterea recursului, casarea deciziei, admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.
Consilier juridic O.O. , M.T.şi reprezentantul Ministerului Public pun concluzii de respingere a recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Princererea înregistrată sub nr. 5655/2000, reclamanta B.P.J.L. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul general, M.T.şi M.V., pentru a se dispune obligarea acestorasă-i lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 3 de la etajul 2 al imobilului situat în Bucureşti, str. Italiană nr. 1, sector 2.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, iar în decembrie 1989, aprobându-i-se plecarea definitivă din ţară, a început formalităţile de înstrăinare a apartamentului, potrivit art. 2 din Decretul nr. 223/1974, emiţându-se chiar, de către Primăria Bucureşti, Decizia nr. 2523 din 5 decembrie 1989, fără ca vânzarea obligatorie către stat să se realizeze efectiv.
Ulterior,reclamanta nu a mai plecat la acel moment din ţară, iar autoritatea administrativă a revenit asupra deciziei de preluare, prin Decizia nr. 695 din 5 iulie 1990.
Reclamanta a precizat că a promovat această acţiune pentru că apartamentul a fost vândut fostului chiriaş, M.T., care a determinat Primăria să solicite în justiţie constatarea nulităţii celei de a doua decizii administrative.
La data de 31.10.2000 s-a formulat cerere reconvenţională de către pârâţii M.T.şi V., alături de ei figurând şi cei 6 descendenţi ai lor, în privinţa cărora instanţa a calificat cererea formulată ca fiind o cerere de intervenţie în interes propriu.
S-a susţinut prin cererile depuse la dosar că reclamanta nu mai este titulara dreptului de proprietate şi, în aceste condiţii, acţiunile repetate ale acesteia au valoarea unui abuz de drept. S-a mai susţinut şi că, prin prezenta acţiune se încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 316 din 13 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 165 din 13 februarie 2001, a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţi, a respins ca neîntemeiată cererea principală a reclamantei şi ca lipsită de obiect cererea reconvenţională formulată de pârâţii M.T.şi V. şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii M.A.L., M.C.L., M.I.E., M.C.T., M.C.F.şi M.P.T..
Instanţa de fond, pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 1201 C.civ., pentru a se putea vorbi de autoritate de lucru judecat, întrucât nu există identitate între raportul juridic dedus judecăţii şi cel judecat anterior.
S-a mai reţinut că imobilul a fost preluat în baza unui titlu valabil de către stat şi , ca atare, titlul pârâţilor reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare este consolidat, fiind obţinut printr-un act juridic încheiat cu adevăratul proprietar.
Instanţa de fond a considerat că reclamanta nu a făcut dovada faptului că ar fi plecat din ţară în anul 1990, dar este evident că a părăsit imobilul în decembrie 1989, acesta fiind ocupat de pârâţi, în calitate de chiriaşi.
S-a concluzionat că acţiunea în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C.civ., presupune identitatea dintre reclamant şi titularul dreptului de proprietate, element ce nuse regăseşte în cauză şi, ca atare, cererea principală a fost respinsă ca neîntemeiată, iar cererile reconvenţională şi de intervenţie în interes propriu, s-a considerat că au rămas lipsite de obiect.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotărâri , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 470/A din 1 noiembrie 2001, a respins apelul ca nefondat, menţinând sentinţa tribunalului.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, susţinând, în esenţă, greşita reţinere a instanţelor în sensul că cele două hotărâri anterioare reprezintă autoritate de lucru judecat, deşi în prima s-a judecat valabilitatea unei decizii a Primăriei, iar în cea de a doua, s-a constatat că ,într-o acţiune de evacuare, reclamanta nu a dovedit existenţa titlului său de proprietate, că instanţa nu s-a pronunţat asupra susţinerii sale că titlul său de proprietate asupra apartamentului a fost valabil pentru că statul nu a putut dobândi în mod legal calitatea de proprietar, că instanţa nu a reţinut faptul că titlul său de proprietate, respectiv actul dotal din anul 1944 este superior actului de vânzare-cumpărare al pârâţilor, precum şi că dispoziţia primaruluinr. 446/2000 nu putea să-i răpească proprietatea pe care o avea, deoarece, chiar revenindu-se asupra deciziei administrative nr. 3523/1989, imobilul a rămas în proprietatea sa, el plătind rolul fiscal şi impozitele la zi.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele care succed.
Este greşită concluzia instanţei de apel care reţine că reclamanta nu a dovedit că are titlu de proprietate, deoarece a pierdut dreptul său prin Decizia de preluare nr. 2523 din 5 decembrie 1999, care a fost reactualizată, întrucât , prin sentinţa nr. 316 din 13 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti s-a anulat,în mod irevocabil, cea de a doua decizie administrativă nr. 695 din 5 iulie 1990, ce o revocase.
Or, instanţa de apel nu a reţinut faptul că prezenta acţiune în revendicare este întemeiată pe titlul originar de proprietate al reclamantei, iarnu pe Decizia nr. 695/1990; concret, este vorba despre actul dotal din 29 noiembrie 1944, prezentat şi în original la dosar, prin care se dovedeşte că reclamanta, cu ocazia căsătoriei, a primit ca dotă imobilul în litigiu, mai exact etajul doi al clădirii, unde se află şi apartamentul nr. 3.
În speţă, este important de reţinut faptul că actul de înstrăinare prevăzut de art. 2 dinDecretul nr. 223/1974 nu s-a mai întocmit, proprietara nu a mai plecat din ţară la acel moment , iar despăgubirile nu au fost încasate.
Cum înstrăinarea imobilului nu s-a produs, transferul proprietăţii nu a avut loc şi, ca urmare, titlul de proprietate al reclamantei s-a menţinut,iar titlul statului nu a fost legal constituit.
Acţiunea în revendicare apare ca întemeiată, soluţia corectă fiind aceea de admitere a ei.
În ceea ce priveşte autoritatea lucrului judecat invocată de către pârâţi, urmează a se constata că aceasta operează cu privire la hotărârile prin care s-a stabilit valabilitatea deciziei de revenire nr. 695 din 5 iulie 1990 asupra deciziei iniţiale de preluare cu nr. 2523 din 5 decembrie1989, hotărâri ce au fost pronunţate în contradictoriu cu pârâţii M.T.şi V.
Pe de altă parte, titlul invocat de pârâţii M., respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 3501/20 aprilie 2000, a fost încheiat cu evidentă rea credinţă; aceasta rezultă din faptul că s-a întocmit în timpul desfăşurării proceselor dintre părţi,mai exact după aproape 10 ani de judecăţiavând ca obiect situaţia juridică a imobilului din litigiu şi a fost prezentat instanţei de aceştia, la insistenţele reclamantei, abia la termenul de 6 februarie 2001, la judecarea apelului, odatăcu concluziile scrise.
În privinţa cererii reconvenţionale formulată de pârâţii M., întrucât aceasta nu exprimă în mod explicit nici un fel de pretenţii ale acestora,în mod corect s-a reţinut că aceastaestelipsită de obiect.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi admis,hotărârea curţii de apel va fi casată, apelul formulat de reclamantă va fi admis, iar,pe fondul cauzei, acţiunea se va admite,iar cererea reconvenţională va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta B.P.J.L. împotriva deciziei nr. 470/A din 1 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi admite apelul reclamantei împotriva sentinţei165 din 13 februarie 2001 a TribunaluluiBucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi, pe fond, admite acţiunea, obligă pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie ap. Nr. 3 situat în str. Italiană nr. 1 , Bucureşti.
Respinge ca nefondată cererea reconvenţională.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 706/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 702/2002. Civil → |
|---|
