CSJ. Decizia nr. 710/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.710DOSAR NR.2585/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul C.G.şi de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad, în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva deciziei nr.69 din 29 aprilie 2002 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul reclamant C.G.şi recurenta pârâtă, reprezentată de consilier juridic E.B..
Procedura completă.
Recurentul-reclamant C.G.solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat şi respingerea celuilalt recurs.
Consilier juridic E.B. pune concluzii de admitere a recursului declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi de respingere a recursului reclamantului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursurilor, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 1995 pe rolul Judecătoriei Gurahont, reclamantul C.G.a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârât la plata sumei de 150.000.000 lei cu titlul de despăgubiri materiale şi daune morale.
Pe parcursul judecării cauzei reclamantul a arătat că întrucât la data de 12 mai 1995 când în urma admiterii recursului în anulare a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, suma pretinsă de 150.000.000 lei la cursul dolarului (de 1902 lei/1 dolar) reprezintă 78.864 dolari, deci este necesar ca suma pretinsă să se actualizeze la cursul la zi al dosarului, devenind 1.443.211.000 lei (fila 20 dosar nr.3368/1998) apoi 2.615.000.000 lei (fila 10 dosar 791/2001) şi 2.700.000.000 (fila 2 dosar 2585 al Curţii Supreme de Justiţie).
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin sentinţa penală nr.73 din 12 aprilie 1963 Tribunalul Craiova l-a condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, iar prin Decizia penală nr.1370 din 12 mai 1995 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General, a casat hotărârile pronunţate şi a dispus achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d C.proc.pen..
Mai arată reclamantul că a suferit o condamnare pe nedrept în condiţii foarte grele de detenţie şi datorită acestei condamnări, a fost supus aprobiului public, aducându-i-se grave atingeri onoarei şi demnităţii.
Prin sentinţa civilă nr.476 din 28 septembrie 1995 Judecătoria Gurahont şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad având în vedere prevederile art.2 pct.1 lit.i C.proc.civ.raportat la art.504 al.2 C.proc.pen..
Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr.297 din 5 aprilie 1996, a anulat ca netimbrată acţiunea reclamantului.
Apelul formulat de către reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis de către Curtea de Apel Timişoara, care, prin Decizia civilă nr.67 din 3 octombrie 1996 a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad.
Rejudecând cauza, Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr.140 din 13 mai 1997 a anulat din nou ca netimbrată acţiunea reclamantului.
Apelul declarat de către reclamant a fost admis de către Curtea de Apel Timişoara, care, prin Decizia civilă nr.85 din 25 noiembrie 1997, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare pe fond Tribunalului Arad.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii care nu a fost motivat, iar Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr.1628 din 3 aprilie 1998, a constatat nulitatea recursului.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat o contestaţie în anulare, care a fost respinsă ca nefondată, prin Decizia civilă nr.761 din 3 martie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie.
Cererea de revizuire formulată de către reclamant împotriva acestei decizii pronunţată în contestaţia în anulare, a fost respinsă prin Decizia civilă nr.1818 din 19 mai 1999 a Curţii Supreme de Justiţie.
Reclamantul a formulat şi o cerere de revizuire (împotriva deciziei civile 1628 din 3 aprilie 1998 prin care s-a constatat nulitatea recursului) care a fost respinsă prin Decizia civilă nr.269 din 28 ianuarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie ca nefondată.
Rejudecând cauza ca urmare a casării cu trimitere, Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr.15 din 26 ianuarie 2000, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că nu sunt întrunite dispoziţiile art.504 al.1 şi 2 C.proc.pen. pentru ca reclamantul să aibă dreptul la reparare a pagubei suferite întrucât acesta a fost achitat în baza art.10 lit.d C.proc.pen. şi nu în baza art.10 lit.a sau c C.proc.pen..
Prin Decizia civilă nr.56 din 12 iulie 2000, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamant împotriva acestei sentinţe.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs iar Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă prin Decizia nr.1042 din 14 februarie 2001 a admis recursul, a casat Decizia Curţii de Apel Timişoara, precum şi sentinţa Tribunalului Arad trimiţând cauza spre rejudecare acestui tribunal.
În considerentele deciziei de casare s-a reţinut că principiul răspunderii statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor, deci inclusiv şi pentru ipoteza achitării celui condamnat pe nedrept în baza art.10 lit.d C.proc.pen., cum este şi cazul în speţă.
S-a mai reţinut în acest sens că principiul reparării unor astfel de pagube este prevăzut în art.23 al.1 din Constituţia României şi Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite din 10 decembrie 1984, iar prin Decizia nr.138 din 12 octombrie 1998 a Curţii Constituţionale s-a stabilit că limitarea răspunderii prin prevederile art.504 C.proc.pen. doar la ipoteza achitării în baza art.10 lit.a şi c C.proc.pen. sunt neconstituţionale, răspunderea trebuind să fie angajată în toate cazurile când s-a dispus achitarea.
S-a mai reţinut deasemenea în considerentele deciziei că instanţa de casare să aibă în vedere că prevederile art.504 şi 507 C.proc.pen. coroborate cu art.998 şi următorii C. civ.care nu fac nici-o deosebire între prejudiciul moral şi cel material; ambele, dacă sunt dovedite, trebuie acordate.
Cauza a fost înregistrată sub nr.4791 la data de 24 august 2001 pe rolul Tribunalului Arad.
Rejudecând cauza în fond după casare cu trimitere, Tribunalul Arad prin sentinţa civilă nr.300 din 12 noiembrie 2001, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 200.000.000 lei despăgubiri materiale şi 400.000.000 lei daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că art.504 C.proc.pen., foloseşte generic termenul de „pagubă" fără a face distincţie între prejudiciul patrimonial şi cel nepatrimonial, ca atare legiuitorul a voit să apere toate drepturile unei persoane care a fost condamnată pe nedrept, ori împotriva căreia s-a luat pe nedrept o măsură preventivă.
La stabilirea cuantumului daunelor materiale instanţa a avut în vedere salariile pe care reclamantul le realiza înainte de a fi arestat în calitatea sa de contabil comparativ cu cele realizate după ieşirea din penitenciar când a lucrat ca muncitor, precum şi sporul de salariu reactualizat.
Instanţa a avut în vedere la capitolul daune materiale şi prejudiciul suferit de către reclamant prin confiscarea unor bunuri ca: mobilă, aparate electrice, încălţăminte, îmbrăcăminte, a căror contravaloare a stabilit-o în funcţie de preţurile actuale ajungând la suma totală a daunelor materiale de 200.000.000 lei.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, instanţa de fond a avut în vedere perioada în care reclamantul a fost lipsit de libertate (3 ani şi 6 luni) atingerea care i s-a adus privind libertăţile individuale, suferinţă pe plan moral, social şi profesional, apreciind că acestea sunt în cuantum de 400.000.000 lei.
În ceea ce priveşte suma pretinsă de către reclamant cu titlu de despăgubiri 2.615.000.000 lei, ce reprezintă actualizarea sumei de 150.000.000 lei pretinsă prin acţiunea introductivă, s-a apreciat că ea nu corespunde realităţii, întrucât despăgubirile materiale şi morale acordate acoperă integral prejudiciul suferit de către reclamant.
Împotriva acestei sentinţe au declarat în termen legal apel reclamantul şi pârâtul invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr.69 din 29 aprilie 2002, a respins ca nefondate apelurile formulate.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a stabilit în mod legal şi temeinic cuantumul despăgubirilor, analizând motivele formulate de către reclamant şi pârât împreună, pentru că fiecare dintre părţi nu erau mulţumite de modalităţile de stabilire a întinderii despăgubirilor; reclamantul susţinând că instanţa trebuia să acorde în totalitate sumele pe care le-a solicitat, iar pârâtul arătând că acestea sunt exagerat de mari şi nu sunt dovedite.
Se reţine de către instanţa de apel că instanţa de fond a avut în vedere comparativ veniturile realizate de către reclamant înainte de arestarea şi condamnarea sa, cu cele realizate după executarea pedepsei, stabilindu-se temeinic cuantumul actualizat al sumelor care reprezintă prejudiciul precum şi echivalentul actualizat al bunurilor confiscate.
Referitor la cuantumul daunelor morale a apreciat că acestea au fost corect stabilite ele fiind suficiente pentru acoperirea prejudiciului, ţinându-se seama de durata detenţiei şi implicaţiile fizice, morale, psihice şi profesionale asupra persoanei.
A mai reţinut deasemenea instanţa de apel că suma stabilită pentru daunele materiale şi suma stabilită pentru daunele morale acoperă prejudiciul suferit de către reclamant, raportat la momentul pronunţării hotărârii, iar deprecierea acestor sume suferite din acest moment şi până la executarea efectivă va fi acoperită prin indexarea creanţei în faza executării silite conform art.3712 al.3 C.proc.civ.
Instanţa de apel a apreciat că nici motivul de nulitate a hotărârii invocat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice pentru necitarea Parchetului nu este fondat, întrucât la soluţionarea acestor genuri de cauze nu este prevăzută participarea obligatorie a procurorului, aceasta fiind lăsată la latitudinea instituţiei respective.
Decizia pronunţată de către instanţa de apel a fost recurată în termen legal atât de către reclamantul C.G.cât şi de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
În recursul său, reclamantul susţine că instanţele au încălcat formele de procedură sancţionate cu nulitatea, pentru că nu au luat în considerare Buletinul Statistic, invocând prevederile art.304 pct.5 C.proc.civ.
Se mai susţine, invocând prevederile art.304 pct.6 C.p.roc.civ., că instanţele „au acordat ceea ce nu s-a cerut" şi „nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere" prin faptul că nu a procedat la actualizarea legală a sumelor pretinse care nu se putea face decât prin raportarea la rata inflaţiei menţionată în Buletinul Statistic sau la raportarea la cursul valutar.
Pentru acelaşi motiv în legătură cu actualizarea sumei pretinse, recurentul invocă şi prevederile art.304 punctele 7, 8, 9, 10 şi 11 C.proc.civ.întrucât.
- nu s-a motivat cum s-a actualizat suma;
- s-a schimbat înţelesul actualizării sumei;
- nu s-a pronunţat asupra unei probe Buletinul Statistic ;
- a apreciat eronat probele.
Recurentul a depus la dosar o serie de calcule, având în veder.
indicele de inflaţie şi altele bazate pe raportarea la cursul valutar.
Deasemenea au mai fost depuse şi articole din ziare în legătură cu unele cazuri de erori judiciare în care se menţiona şi cuantumul despăgubirilor primite de către victimele erorilor.
Recursul formulat de către reclamant nu este fondat.
Astfel primul motiv întemeiat pe punctul 5 al art.304 C.proc.civ.nu se referă la nici o încălcare a formelor de procedură prevăzut sub sancţiunea nulităţii de art.105 al.2 C.proc. civ.; aceeaşi concluzie şi în legătură cu susţinerea întemeiată pe prevederile punctului 6 al art.304 C.proc. civ., nefiind vorba de acordarea de către instanţă „a ceea ce nu s-a cerut".
Tot netemeinice sunt şi susţinerile întemeiate pe punctele 7, 8 şi 9 ale art.304 C.proc. civ., deoarece instanţele în hotărârile pronunţate au arătat în mod clar motivele pe care se întemeiază soluţia, interpretând legal şi temeinic actul juridic dedus judecăţii şi făcând o aplicare corectă a legii.
Susţinerea bazată pe motivul prevăzut de art.304 punctul 10 C.proc.civ.este deasemenea neîntemeiată întrucât „Buletinul Statistic" nu reprezintă o dovadă în sensul prevederilor art.172-218 C.proc.civ.şi, oricum, nu era în legătură cu stabilirea cuantumului despăgubirilor ci numai cu actualizarea acestora.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct.1 C.proc.civ.nu mai poate fi analizat deoarece această prevedere a fost abrogată prin OUG 138/2000.
Ca o constatare generală privind motivele susţinute de către recurentul-reclamant este aceea că deşi sunt invocate prevederile mai înainte arătate, întreaga motivare a recursului se referă de fapt la susţinerea că instanţele nu au „actualizat" corect suma pe care o pretins-o prin acţiune.
Recurentul plecând de la o premiză greşită ajunge evident la o concluzie nefondată.
Astfel, în acest sens este de reţinut că suma de 150.000.000 lei pretinsă ca despăgubiri morale şi materiale de către reclamant nu a fost niciodată recunoscută ca fiind datorată de către pârât şi ca atare instanţele au avut menirea, ca în funcţie de probele administrate, în cauză, să stabilească: dacă pârâta datorează despăgubiri, care este natura lor (materiale sau morale) şi care este cuantumul lor.
După mai multe cicluri procesuale, instanţa de fond – Tribunalul Arad – având în vedere considerentele deciziei de casare, a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale şi morale la care are dreptul reclamantul în conformitate cu prevederile art.504 şi 507 C.proc.pen. şi 998 şi următorii C. civ.(cadrul juridic stabilit prin Decizia de casare) având în vedere probele administrate în cauză.
În ceea ce priveşte daunele materiale în mod legal şi temeinic instanţa de fond, confirmată şi de către instanţa de apel, a avut în vedere comparativ veniturile pe care le realiza reclamantul înainte de arestare şi condamnare şi veniturile pe care le-a realizat după executarea pedepsei, când nu a putut să se încadreze în muncă decât ca muncitor.
A calculat astfel salariul de care a fost lipsit pe timpul detenţiei, diferenţa dintre salariul obţinut după executarea pedepsei şi cel avut anterior, aplicând şi un spor reactualizat.
În ceea ce priveşte valoarea bunurilor care au fost confiscate cu ocazia arestării, s-a avut în vedere valoarea lor actuală ajungându-se la un total de 200.000.000 lei.
În ceea ce priveşte daunele morale ele au fost apreciate avându-se în vedere durata executării pedepsei – 3 ani şi 6 luni – condiţiile deosebit de grele ale detenţiei în perioada respectivă pentru infracţiuni de natură politică, suferinţele pe plan fizic, moral, social şi profesional pe care le-a avut reclamantul.
Deasemenea s-au avut în vedere şi atingerile care i-au fost aduse reclamantului cu privire la onoarea sa şi reputaţia sa, ca urmare a condamnării sale penale.
Cuantumul daunelor morale au fost apreciate avându-se în vedere toate aceste critici ca fiind de 400.000.000 lei.
Suma totală a despăgubirilor materiale şi morale, pentru considerentele mai înainte arătate este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit de către reclamant, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei pronunţate de către instanţa de apel conform prevederilor art.3712 al.3 C.proc. civ., creanţa se indexează în faza executării silite, la zi.
Astfel fiind întrucât nici una din criticile formulate de către reclamantul recurent nu este fondată, urmează a respinge recursul ca neîntemeiat.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în recursul său, invocă următoarele motive.
Primul motiv bazat pe prevederile art.304 pct.5 C.proc.civ.se referă la faptul că judecarea cauzei s-a făcut fără citarea procurorului pe întregul parcurs al procesului.
Prin cel de al doilea motiv formulat în baza art.304 pct.9 C.proc.civ.se susţine că deşi reclamantul nu a făcut dovada pretenţiilor sale, instanţa a stabilit că daunele materiale sunt în cuantum de 200.000.000 lei.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, se arată că acestea sunt exagerat de mari şi nu au fost stabilite după nişte criterii obiective.
Recursul pârâtului este nefondat.
Astfel, în ceea ce priveşte prima critică (care, de altfel, a fost invocată şi ca motiv de apel şi a fost respinsă de către instanţa de apel cu o judiciară motivare) urmează a reţine că participarea procurorului în cadrul procesului civil se face în conformitate cu prevederile art.45 C.proc.civ.şi, bineînţeles, şi în cazurile în care se prevede în mod expres că este obligatorie participarea sa printr-o lege; în rest, participarea este la latitudinea parchetului respectiv.
În vederea prevederilor art.315 al.2 C.proc.pen. nu are nici o relevanţă în cadrul procesului civil.
În consecinţă, critica este neîntemeiată, motivul nu se încadrează în prevederile art.304 pct.5 C.proc. civ..
Nici cel de al doilea motiv de recurs – referitor la daunele materiale – nu este fondat; critica formulată este un motiv de netemeinicie care se încadrează în prevederile fostului punct 11 al art.304 C.proc. civ., însă, a fost abrogat prin OUG 138/2000; deci Curtea nu mai poate să-l analizeze.
Cea de a doua susţinere din acest motiv de recurs privind daunele morale, este deasemenea nefondată pentru considerentele care au fost enunţate în analizarea motivelor de recurs ale reclamantului, în care s-a arătat pe larg care au fost criteriile de stabilire a cuantumului daunelor morale.
Astfel fiind, urmează a constata că şi recursul formulat de către pârât este nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul C.G.şi de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad, în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva deciziei nr.69 din 29 aprilie 2002 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 709/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 707/2002. Civil. Expropriere - Decret... → |
|---|
