CSJ. Decizia nr. 712/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.712DOSAR NR.2630/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 200.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâţii C.I., C.M.şi de Consiliul local al Municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr.213/A din 21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă C.M.şi intimaţii-reclamanţi Z.V.M., B.E., B.R., S.M.A.S. şi S.A.M.T., lipsind recurenţii-pârâţi C.I., Consiliul local al Municipiului Alba Iulia, intimata-pârâtă S.C."F." S.A. şi intimatul-intervenient Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba.
Procedura completă.
Se referă faptul că recurentul-pârât Consiliul local al Municipiului Alba Iulia şi intimata-pârâtă S.C."F." S.A. au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 C.proc.civ..
Recurenta-pârâtă C.M.cere admiterea recursului, casarea deciziei şi menţinerea hotărârii tribunalului; solicită, de asemenea şi admiterea celuilalt recurs.
Având cuvântul pe rând, intimaţii-reclamanţi şi reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea celor două recursuri.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 08.09.1997 reclamanţii B.R.a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Municipal Alba Iulia şi R.A."F." Alba Iulia pentru a se constata că sunt proprietarii tabulari ai imobilului din str.Decebal nr.11, Alba Iulia precum şi că Decretul 302/1987 prin care s-a dispus exproprierea imobilului în discuţie este caduc.
Pârâtele să fie obligate să le recunoască dreptul de proprietate.
Acţiunea a fost precizată ulterior, intervenind în proces, alături de reclamantă şi S.M.A., S.A.M.şi Z.V.M. în calitate de reclamanţi coproprietari ai imobilului revendicat.
Pârâţii, în apărare, au arătat că imobilul expropriat a fost iniţial închiriat 1989 numiţilor C.I. şi M. şi ulterior vândut acestora în 05.11.1996 prin contractul nr.14814, cu respectarea Legii nr.112/1995.
În cauză au fost introduşi soţii C., actualii proprietari.
Tribunalul Alba prin sentinţa civilă 549/15.07.1998 a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că imobilul în discuţie a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică în 1987, cu plata unei despăgubiri de 80.000 lei. Imobilul a intrat în proprietatea statului cu titlu şi în 1989 era deţinut de chiriaşi, care l-au dobândit ulterior în proprietate în temeiul Legii 112/1995.
Curtea de apel Alba Iulia prin Decizia civilă nr.39/A/05.04.1999, a admis apelul reclamanţilor, a desfiinţat sentinţa 549 a tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Pentru a pronunţa această soluţie s-a avut în vedere necesitatea de a se stabili dacă în raport de obiectul cauzei este necesară participarea procurorului şi introducerea în cauză a statului prin organele financiare. De asemenea s-a arătat că e necesar să se stabilească cu exactitate data solicitării restituirii imobilului de către reclamanţi.
Rejudecând cauza Tribunalul Alba Iulia, prin sentinţa civilă 104 A/08.12.1999, a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie s-au reţinut următoarele:
Reclamanţii s-au adresat Consiliului Judeţean Alba nr.1996 solicitând restituirea în natură a imobilului în baza Legii 112/1995, iar comisia judeţeană, la 13.07.1998 a dispus respingerea cererii cu motivarea că imobilul nu face obiectul Legii 112/1995 iar pe rolul instanţelor se află o cerere de restituire formulată de reclamanţi şi înregistrată la nr.3366/1997.
S-a reţinut că reclamanţii nu au contestat Decizia Comisiei judeţene, că actualii proprietari au fost de bună credinţă când au cumpărat şi că nus-au făcut notificări la momentul revendicării în natură a imobilului. S-a mai arătat că prima acţiune în revendicare a fost perimată, iar a doua anulată ca netimbrată şi s-a decis că în cauză se aplică dispoziţiile Decretului nr.467/1979 privind retrocedarea imobilelor expropriate care nu au fost efectiv preluate de stat în vederea demolării şi au rămas în proprietatea deţinătorilor.
Curtea de apel Alba Iulia prin Decizia civilă nr.70/A/10 mai 2000 a admis apelul reclamanţilor şi a schimbat sentinţa 1047/1999, în sensul că a admis acţiunea, a constatat caducitatea sentinţei 302/1987 cu privire la imobilul înscris în C.F.5111 top 215/12/2; s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare 14814/05.11.1996 încheiat de S.C."F." S.A.Alba Iulia cu C.I. M.. Au fost obligaţii pârâţii să recunoască dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr.2653 din 23.05.2001 a admis recursurile Consiliului local al municipiului Alba Iulia, S.C."F." Alba Iulia şi C.I. şi M., a casat Decizia 70/A/2000 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi.
S-a pronunţat această soluţie, avându-se în vedere că pârâtul Consiliul local al municipiului Alba Iulia la fond şi-a însuşit expertiza tehnică efectuată în cauză – care a propus retrocedarea imobilului şi a cerut să se dispună, în cazul admiterii acţiunii, obligarea reclamanţilor la plata sumei primită de aceştia cu titlu de despăgubiri, reactualizată. Această cerere a fost reiterată şi în instanţa de apel care deşi a admis acţiunea nu s-a pronunţat pe această cerere.
S-a recomandat instanţei de apel să examineze şi criticile formulate în recursul pârâtei S.C."F." S.A. în legătură cu semnarea acţiunii introductive de instanţă de către reclamanţi.
Rejudecând cauza, Curtea de apel Alba Iulia, prin Decizia civilă 213/A/21.12.2001, a admis apelul reclamanţilor, a schimbat sentinţa atacată în sensul că s-a admis acţiunea, s-a constatat caducitatea decretului de expropriere cu privire la imobilul revendicat, s-a constatat nulitatea înstrăinării imobilului către pârâţii C., au fost obligaţi pârâţii să le recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate asupra imobilului. A fost admisă cererea de intervenţie a Ministerului Finanţelor Publice – D.G.F.P.Judeţul Alba şi au fost obligaţi reclamanţii să plătească acestuia 102.443.052 lei, reprezentând actualizarea în raport de rata inflaţiei a sumei încasate de reclamanţi cu titlu de despăgubiri de expropriere.
Pentru a pronunţa această soluţie s-au reţinut următoarele: vânzarea s-a făcut de un neproprietar, pârâţii C. deveniţi chiriaşi în 1987 prin contractul încheiat cu reclamanta B.R..
Exproprierea s-a făcut pentru raţiune de utilitate publică pentru construirea unor amplasamente de locuinţe şi spaţii comerciale.
Scopul nu s-a realizat şi statul care nu a devenit proprietar al imobilului vândut nelegal, care nu a mai fost demolat, chiriaşilor fostului proprietar: vânzarea în temeiul Legii 112/1995 este lovită de nulitate deoarece imobilele expropriate nu fac obiectul Legii 112/1995. În cauză nu se poate reţine buna credinţă a pârâţilor C. care ştiau că imobilul a fost expropriat şi nu poate fi vândut.
Curtea de apel a analizat şi calitatea procesuală a reclamanţilor care încă din 1994 au dat mandat lui B.E. să se ocupe de recuperarea imobilului, problema mandatului nefiind pusă în discuţie decât în recurs, în faţa Curţii Supreme de Justiţie.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs pârâţii C.I. şi M. şi Consiliul local al municipiului Alba Iulia.
Recurenţii C. au criticat soluţia în temeiul art.304 pct.8, 9 şi 10 C.proc.civ., susţinând în esenţă că instanţa nu s-a pronunţat asupra apărărilor, în sensul că reclamanta B.R., nu putea să fie singură această acţiune, nefiind singura proprietară şi nici cu privire la prevederile Legii 10/2001, după apariţia căruia nu se mai poate solicita constatarea caducităţii decretului de expropriere, întrucât imobilul a fost înstrăinat în condiţiile Legii 112/1995 şi deci foştii proprietari sunt îndreptăţiţi numai la despăgubiri.
S-a mai arătat că în mod greşit s-a reţinut că au fost de rea credinţă când în realitate reclamanţii au manifestat pasivitate şi nu au atacat Deciziade respingere a cererii de restituire.
Municipiul Alba Iulia, prin Primar, a criticat soluţia pentru că a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată împreună cu ceilalţi pârâţi, deşi nici în fond şi nici în apel nu s-a opus la admiterea acţiunii sub condiţia restituirii despăgubirilor primite de reclamanţi urmare exproprierii.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinsepentru considerentele ce urmează.
După un prim ciclu procesual soldat cu admiterea acţiunii şi constatarea caducităţii decretului de expropriere şi nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din 05.11.1996 încheiat între S.C."F." şi soţii C. , Curtea Supremă de Justiţie a fixat cadrul procesual pentru reluarea judecăţii numai cât priveşte cererea de restituire a despăgubirilor încasate de reclamanţi urmare exproprierii, cerere cu privire la care instanţa a omis a se pronunţa.
S-a făcut recomandarea de a se verifica totodată şi semnarea acţiunii introductive de instanţă.
În al doilea ciclu procesual – circumscris îndrumărilor instanţei supreme – Curtea de apel, rejudecând apelul reclamanţilor, l-a admis şi a schimbat sentinţa atacată 1047/1999 în sensul că a constatat caducitatea decretului de expropriere şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare şi a admis cererea de intervenţie a Ministerului Finanţelor Publice – D.G.F.P., în sensul că a obligat pe reclamanţi la plata sumei de 102.443.052 lei, contravaloarea despăgubirilor primite urmare exproprierii.
Potrivit art.315 alin.1 C.proc.civ. hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Curtea de apel rejudecând apelul reclamanţilor, a analizat numai cele două aspecte luate în discuţie de Curtea Supremă de Justiţie pronunţarea pe capătul de cerere privind restituirea despăgubirilor şi a verificat mandatul reclamantei de a introduce acţiunea.
Sub primul aspect – restituirea despăgubirilor, nu există critici.
Cât priveşte al doilea aspect calitatea procesuală a reclamantei instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a probelor şi actelor dosarului, considerând că abilitatea procesuală a reclamantei de a introduce acţiunea a fost criticată de pârâţi numai în al doilea ciclu procesual, deşi în primul ciclu s-a făcut completarea şi precizarea acţiunii, pârâţii neformulând critici nici în faza de rejudecare a fondului.
Curtea de apel a făcut o temeinică şi corectă analiză a împuternicirii date de reclamanţi lui B.E. încă din 1994, reţinând caracterul foarte larg al acesteia. Precizarea de acţiune şi confirmările ulterioare din dosar făcute de reclamanţi, au condus la concluzia că a existat un mandat pentru revendicare – în formele sinuoase pe care aceasta le-a parcurs atât în persoanamandatarului coproprietar cât şi a avocatului ales, A.M..
Intervenţia ulterioară – în primul ciclu procesual a celorlalţi coproprietari în calitate de reclamanţi a acoperit neobservarea condiţiilor pentru introducerea cererii.
Potrivit art.105 alin.2 C.proc.civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Or în cauză dacă a existat o neregularitate sub aspectul formulării acţiunii, aceasta a fost acoperită în timp util. De altfel, chiar judecătorul este îndreptăţit să dispună îndreptarea neregularităţii săvârşite cu privire la actele de procedură (art.106 alin.2 C.proc.civ.).
Celelalte critici reluate, în legătură cu fondul cauzei -a existat sau nu expropriere, e nul sau nu contractul de vânzare-cumpărare – nu mai fac obiect de control ierarhic în această fază procesuală pentru motivele mai sus arătate.
RecursulConsiliului local al municipiului Alba Iulia referitor la obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată este de asemenea, neîntemeiat.
Acceptarea pretenţiilor reclamanţilor pentru a atrage exonerarea de plata cheltuielilor de judecată trebuie făcută în maniera impusă de art.275 C.proc.civ.
Or, istoricul cauzei relevă un dialog îndelungat şi susţinut al reclamanţilor cu acest pârât.
Consiliul local al municipiului Alba Iulia – introdus în cauză, urmareprecizării acţiunii, la 14.01.1998 – prin întâmpinarea depusă la dosar la 19.03.1998 pentru următorul termen 20.03.1998 şi-a exprimat precis punctul de vedere cerândrespingerea acţiunii pentru mai multe considerente: ca inadmisibilă (greşit introdusă), cererea fiind de competenţa autorităţilor administrative ( Consiliul Judeţean Alba) şi pentru lipsa calităţii procesuale pasive, imobilul trebuind revendicat de la actualii proprietari.
Această poziţie a fost exprimată şi în cuvântul în fond, şi menţinută şi în apel.
Ca urmare, instanţa a procedat corect când a obligatpe pârâţi, fără distincţie, la plata cheltuielilor de judecată, ca urmare a admiterii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâţii C.I. şi C. M., precum şi de Consiliul local al municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr.213/A din 21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 711/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 713/2002. Civil → |
|---|
