CSJ. Decizia nr. 828/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.828DOSAR NR.4924/2002

Şedinţa publicăde la 4 martie2003

S-a luat în examinare contestaţia în anulare împotriva deciziei nr.2814 din 4 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.

La apelul nominal s-a prezentat contestatorul Ş.M.personal, lipsind intimatul Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Procedura completă.

Contestatorul Ş.M.solicită admiterea contestaţiei în anulare şi depune concluzii scrise şi acte în susţinerea contestaţiei în anulare.

CURTEA

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 6 noiembrie 2002 petiţionarul Ş.M.a formulat contestaţie în anularea deciziei 2814 din 4 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie (pronunţată în dosarul nr.1413/2002).

În motivarea contestaţiei fondată în drept pe dispoziţiile art.317 alin.2 C.proc.civ., petiţionarul a arătat că în mod greşit s-a luat act de renunţarea la judecată a recursului, deşi în şedinţă publică a revenit la renunţarea făcută.

Curtea Supremă de Justiţie în dosarul nr.1413/2002 a fost sesizată la 10 septembrie 2001 cu cerere de recurs formulată de petiţionarul Ş.M.împotriva deciziei 1347din 10 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.

Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr.2814 din 4 septembrie 2002, a luat act de renunţarea la judecata recursului formulat de petiţionar împotriva deciziei nr.1347 din 10 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa pronunţând această soluţie a procedat corect faţă de cererile formulate în scris şi depuse la dosar de petiţionar la 22 iulie 2002 (fila 13) şi respectiv 1 august 2002 (fila 17) în dosarul 1413/2002 al Curţii Supreme de Justiţie.

Aceste cereri au fost recunoscute în conţinut şi semnătură de către petiţionar, la data de 4 septembrie 2002, dată la care acesta a arătat că înţelege să nu mai renunţe la judecarea recursului.

Se constată că instanţa de recurs în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art.246 alin.1 şi 2 C.proc.civ. luând act de renunţarea la judecată a recursului formulată de petiţionar.

Potrivit art.317 C.proc.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru două motive şi anume:

- când procedura de chemare în judecată a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi

- când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Motivul invocat în contestaţia în anulare (revenirea la cererea de renunţare la judecara recursului), nu se regăseşte între cele două cazurilimitativ prevăzute de lege pentru declararea unei contestaţii la executare.

Contestaţia în anulare formulată de petiţionar nu se încadrează nici în situaţia specială prevăzută de alineatul 2 al art.317 (pe dispoziţiile căruia a fost întemeiată).

Art.317 alin.2 îngăduie declanşarea contestaţiei numai pentru cele 2 motive prevăzute expres în alineatul 1 şi în situaţia când aceste motive au fost invocate în recurs dar au fost respinse de instanţa de recurs. Ceea ce nu este cazul în speţă.

Pentru aceste considerente, urmează a se respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestaţia în anulare formulată de Ş.M.împotriva deciziei 2814 din 4 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 828/2002. Civil