Revendicare. Compararea titlurilor. Titlul pârâtului mai caracterizat. Inutilitatea probei cu expertiză. Respingerea acţiunii
| Comentarii |
|
Instanţele au apreciat în mod corect că titlul invocat de pârâţi este mai puternic, mai caracterizat decât cel obţinut de reclamanţi, situaţie în care acţiunea introductivă de instanţă trebuia respinsă.
Schimbul de terenuri din 29.08.1957impus sub imperiul Decretului nr. 151/1950 a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3623/12.04.1995 a Judecătoriei Sector 1, prin aceeaşi hotărâre dispunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea terenului către reclamanţii moştenitori. Ulterior executării acestei hotărâri, pârâtul a dobândit întregul teren de la ceilalţi coproprietari prin vânzare-cumpărare şi ieşire din indiviziune, iar dreptul său de proprietate astfel dobândit a fost înscris în cartea funciară.
Aşa fiind, este evident că proba cu expertiza, solicitată, era inutil a fi administrată, prin acţiune pretinzându-se a fi predată tocmai suprafaţa de teren deţinută de pârât în condiţiile arătate şi identificată ca amplasament prin expertiza tehnică topo, efectuată în cadrul judecării.
(Secţia civilă, decizia nr. 1191 din 22 martie2002)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanţii G.D., O.A., O.F., T.E., au chemat în judecată pe pârâtul B.V., solicitând a se constata că titlul reclamanţilor - sentinţa civilă nr. 104/23.02.1996 a Tribunalului Bucureşti, şi decizia nr. 204/21 .XI. 1997 a Curţii de Apel Bucureşti împreună cu procesul-verbal de punere în posesie nr. 10488 din 9.07.1998 încheiat cu DAFI-C.G.M.B., este mai caracterizat decât titlul pârâtului - sentinţa civilă nr. 12523/20.12.1996 pronunţată de Judecătoria sector 1, şi pe cale de consecinţă să fie obligat pârâtul să lase reclamanţilor, în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 1600 m.p., situat în Bucureşti, str. D. D. nr. 42-44, sector 6.
în motivarea acţiunii, s-a arătat că prin hotărârile judecătoreşti menţionate s-a restituit terenul de 5000 m.p., situat în str. D. D. nr. 42-44, către G.D. şi O.P., realizându-se şi punerea în posesie de către DAFI. Ulterior, O.P. a decedat, rămânând ca moştenitori O.A. şi O.Ş.
Ulterior punerii în posesie, pe o suprafaţă de 1600 m.p. din teren, au fost începute, de către persoane necunoscute, lucrări de construcţie. Aceste persoane au fost identificate ca fiind pârâtul care invocă drept titlu de proprietate asupra terenului
menţionat, sentinţele civile nr. 3623/12.04.1995 şi nr. 12523/10.12.1996 pronunţate de Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Titlul lor, mai arată reclamanţii, este însă mai caracterizat decât cel invocat de pârât, întrucât, prin acesta din urmă nu este precizat amplasamentul terenului, iar autorii pârâtului, de fapt, nu au avut teren în acel loc.
Prin sentinţa civilă nr. 390 din 24 mai 2000, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă şi contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acţiunea, reţinând în esenţă că titlul pârâtului este mai puternic, în raport de elementele ce caracterizează cele două contracte de schimb încheiate cu statul român.
Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 593 din 12 octombrie 2000, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 390/24 mai 2000, pronunţată de Tribunaiul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată şi nu ca inadmisibilă.
Rezultă din probele administrate că terenul în litigiu, înainte de a fi dat în schimb reclamanţilor, a fost în proprietatea autorului pârâtului, la data efectuării aşa-zisului schimb, terenul nefiind încă preluat din proprietatea acestuia, de către stat.
Hotărârea judecătorească nr. 104/1996 invocată de reclamanţi a rămas definitivă după ce pârâtul a obţinut o hotărâre de anulare a actului de schimb.
Contractul de schimb al autorilor reclamanţilor, deja anulat, nu a fost niciodată transcris, în timp ce titlul de proprietate al pârâtului este transcris.
Corect au fost avute în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 1/2000, întrucât pârâtul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului avut în proprietate de autorul său.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, întemeindu-l pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7,10 şi 11 C. pr. civ., fără a indica şi dezvolta separat fiecare motiv de casare.
în prima parte a redactării recursului, se preia integral redactarea apelului declarat în cauză împotriva sentinţei primei instanţe, rezultând apoi că hotărârea dată în apel, conform art. 299 C. pr. civ. este atacată, cu prezentul recurs, pentru că:
Nu s-a admis şi nu s-a dispus efectuarea expertizei topometrice pentru a se identifica imobilul; din motivarea adusă soluţiei date rezultă că instanţa de apel nu a înţeles natura litigiului, care constă în acţiune în revendicare prin concurs între două titluri deţinute de părţi asupra aceluiaşi imobil; în realitate este vorba de două terenuri diferite, şi aceasta întrucât, la aceeaşi dată 29.07.1957 autorii reclamanţilor dobândesc terenul litigios în temeiul contractului de schimb cu nr. 18641, iar la aceeaşi dată familia pârâtului a dat în schimb un teren în zona litigioasă.
în ceea ce priveşte compararea titlurilor, care sunt două hotărâri judecătoreşti, mai caracterizat este titlul reclamanţilor, care dispune cu privire la un teren precis identificat, pe când cel al pârâtului, face vorbire de faptul că terenul ce face obiectul schimbului rezoluţionat nu poate fi identificat.
Mai susţin recurenţii că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de acte noi formulată, iar prin motivarea hotărârii, astfel cum a fost realizată, nu s-a intrat în cercetarea pricinii.
în faza de judecată a recursului, au fost introduşi în cauză, în calitate de moştenitori, G.C. şi G.I., în locul recurentului G.D., decedat la data de 21.04.2001.
Intimaţii au formulat întâmpinare, invocând în esenţă, faptul că, în raport de modul în care este redactat recursul, nu există motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 10, iar motivul de casare prevăzut sub pct. 11, în prezent este abrogat.
Pe fond, susţin intimaţii, mai bine caracterizat este titlul pârâtului.
Recursul nu este fondat.
Sub un prim aspect, este de reţinut că motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 10, invocate astfel de reclamanţi, nu pot fiinţa şi aceasta întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, şi nu există un mijloc de apărare sau o dovadă administrată, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, asupra căreia instanţa să nu se fi pronunţat. Dacă recurenţii au înţeles aici să invoce faptul că nu s-a admis şi nu s-a administrat proba cu expertiză tehnică topo, ca şi cu acte noi, chestiunea prezentată astfel, nu cade sub incidenţa acestui motiv de casare, ce ţinând mai degrabă de măsura în care instanţa a apreciat a fi lămurite pe deplin situaţiile de fapt şi de drept.
în ce priveşte fondul cauzei, în raport de data pronunţării hotărârii atacate, anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, prin care s-a abrogat pct. 11 art. 304 C. pr. civ., este de reţinut că acest motiv de casare poate şi trebuia să fie supus cercetării judecătoreşti.
Din acest punct de vedere, şi în cadrul motivelor de recurs, instanţele au apreciat în mod corect că titlul invocat de pârâţi este mai puternic, mai caracterizat decât cel obţinut de reclamanţi, situaţie în care, acţiunea introductivă de instanţă, formulată astfel, trebuia respinsă.
Este stabilit în acest sens că:
- autorul pârâtului, N.A.S., în anul 1907 a dobândit prin cumpărare, terenul în suprafaţă de 6902,5 mp, situat în comuna Băneasa Herăstrău act autentificat sub nr. 6108/1907 de către Tribunalul Ilfov (fila 55 dosar apel);
- schimbul de terenuri din 29.08.1957 impus sub imperiul Decretului nr. 151/1950, a fost rezoluţionat prin sentinţa civilă nr. 3623/12.04.1995 a Judecătoriei sector 1, prin aceeaşi hotărâre dispunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea terenului către reclamanţii moştenitori, terenul fiind identificat, ca suprafaţă şi vecinătăţi, conform dispozitivului. Este adevărat că ulterior, împotriva acestei hotărâri, a fost formulată o cerere de îndreptare a erorii materiale în legătură cu datele de identificare şi de amplasament a terenului. însă această cerere a fost formulată chiar de reclamanţii de atunci, iar cererea a fost respinsă.
Aşadar, această cerere a rămas fără semnificaţie şi fără nici un efect, dispozitivul (ca şi considerentele hotărârii) rămânând neschimbat.
Hotărârea a şi fost executată, prin dispoziţia de restituire nr. 1467/11.10.1996 a Primarului General, procesul-verbal de punere în posesie nr. 248/ 29.04.1996 al executorului judecătoresc al Judecătoriei sector 1, procesul-verbal de predare-primire din 27.11.1996 şi încheierea de constatare a săvârşirii ultimului act de executare al Judecătoriei sector 1.
Ulterior, pârâtul a dobândit întregul teren de la ceilalţi coproprietari, prin vânzare-cumpărare şi ieşire din indiviziune - sentinţa civilă nr. 12523/10 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1 - iar dreptul său de proprietate, dobândit astfel, a fost înscris în cartea funciară.
Aşa fiind, este evident că proba cu expertiză, solicitată, era inutil a fi administrată, prin acţiune pretinzându-se condiţiile arătate şi identificată ca amplasament prin expertiza tehnică - topo, efectuată în cadrul judecării dosarului nr. 9450/1993 al Judecătoriei sector 3, unde s-a pronuntat sentinta nr. 3623/1995.
Rezultă deci, în raport de cele invocate, în recurs, că titlul pârâtului este mai bine caracterizat, situaţie în care, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, recursul urmează a fi respins.
în ce priveşte cheltuielile de judecată, suportate de intimaţi în recurs, în raport de prevederile art. 274 al. 3 C. pr. civ., urmează a fi reduse la suma de 30.000.000 lei şi acordate în acest cuantum.
| ← Revendicare. Decretul nr. 92/1950. Imobil naţionalizat pe... | Recurs in anulare. Magistraţi. Contribuţia la asigurările... → |
|---|
