Recurs. Acţiune în revendicare. Probatoriu insuficient cu privire la destinaţia actuală şi amplasamentul imobilului revendicat. Neindividualizarea imobilului.
| Comentarii |
|
Impreciziunea şi echivocul privind destinaţia actuală şi amplasamentul imobilului revendicat conduc la concluzia că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, că deci terenul nu a fost individualizat cu certitudine.
în vederea lămuririi acestor aspecte, esenţiale pentru soluţionarea corectă a cauzei, este necesară completarea probatoriului cu acte şi, eventual, refacerea expertizei tehnice, a schiţei anexă care să cuprindă elemente necesare cu referire la eventualele reţele subterane ce ar putea eventual împiedica restituirea. Numai după administrarea şi a altor dovezi în acest sens, s-ar putea examina, eventual, şi oportunitatea unei cercetări locale.
Cu ocazia rejudecării urmează a se examina eventual şi apartenenţa imobilului la domeniul public sau privat al statului.
(Secţia civilă, decizia nr. 2433 din 9 mai2001)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 2 aprilie 1999, C.G.D. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, acesta să fie obligat a-i preda în deplină proprietate şi posesie, terenul în suprafaţă de 370 mp. situat în Bucureşti, str. C. nr. 74, sectorul 1, şi estimat la
111.000 dolari USA (300 USD/mp.), pe care îl deţine fără titlu.
în motivarea acţiunii reclamantul a arătat, că imobilul în litigiu a fost cumpărat de soţia acestuia
G.E. împreună cu părinţii săi G.N. şi G.D., în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la
2 septembrie 1947 şi respectiv, 20 martie 1948; că în toamna anului 1948 aceştia au fost deposedaţi prin violenţă, construcţia a fost demolată, iar terenul a fost integrat în suprafaţa de 8.100 mp. necesară asigurării pazei şi securităţii vilelor din Şos. K. nr. 45 A şi 45 bis, unde s-au instalat conducătorii statului. A mai arătat reclamantul, că în urma decesului soţiei
- unica moştenitoare a averii rămase de la părinţi -acesta a obţinut certificatul de legatar nr. 44 din 29 octombrie 1998 având la bază testamentul defunctei.
în drept reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 480 C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 113/
1998.
Soluţionând cauza în fond, Tribunalul Bucureşti
- Secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1854 din 20 decembrie 1999 a admis acţiunea şi a obligat pe pârât să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în litigiu.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenul nu figurează în evidenţe ca fiind afectat de investiţie, ci ca zonă verde, că reclamantul şi-a dovedit calitatea de unic moştenitor al soţiei şi că, nu există titlu legal pentru deţinerea acestui imobil de către stat, preluarea fiind făcută cu nesocotirea prevederilor art. 481 din C. pr. civ.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a lll-a Civilă, care, prin decizia nr. 374 A din 16 iunie 2000 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti reţinând pe baza probelor aflate la dosar, că terenul nu este afectat de investiţii şi nu face parte din vreun plan de sistematizare.
Municipiul Bucureşti prin primarul general a declarat recurs împotriva menţionatei decizii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi invocând motivele de casare prevăzute de art. 9 şi
11 C. pr. civ.
în criticile formulate, recurentul a susţinut, că în mod eronat instanţele au admis acţiunea reclamantului, întrucât terenul în cauză face parte din domeniul public al Municipiului Bucureşti, fiind în prezent inclus în incinta situată la adresa din sos. K. nr. 45-45 bis, sector 1, ca zonă verde. Că deşi nu este afectat de detalii de sistematizare, terenul nu poate fi restituit fostului proprietar, de vreme ce face parte din domeniul public conform Legii nr. 213/1998.
Recursul este fondat, în sensul considerenteor ce urmează.
Din coroborarea înscrisurilor de la filele 13,14, 17,18,19 ale dosarului nr. 1473/1999 al Tribunalului Bucureşti, rezultă că terenul în litigiu figurează inclus într-o zonă de securitate in incinta imobilelor situate pe şos. K. nr. 45 A-45 bis, trecute prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 776/iulie 1969 în folosinţa gratuită a Partidului Comunist Român, iar la 1 martie
1999 acesta a renunţat, la imobilul de la nr. 45 bis, care a fost predat, mai întâi I.A.L. Sector 1 şi apoi Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, drept casă de oaspeţi.
în adresa nr. 22.920/iulie 1998 a Departamentului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din Primăria
Municipiului Bucureşti (fila 77 dosar T.B.) se menţionează că, în conformitate cu Regulamentul cadru de urbanism al municipiului Bucureşti aprobat de Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 15/1995, terenul este situat]n zonă centrală, centru de cartier, zonă cu funcţiuni de interes public diferenţiate.
în raportul de expertiză tehnică al cărui obiectiv a fost identificarea terenului în litigiu cu stabilirea vecinătăţilor, s-a consemnat amplasarea acestuia, având la vest, str. C., iar la nord, est şi sud, teren în administrarea A.D.P., situat într-o zonă verde cu multă vegetaţie purtând amprenta unei zone de protecţie a demnitarilor, cu gherete de sentinelă şi semne de interzicere a ocupării şi circulaţiei pietonale pe trotuarul de pe str. C. (fila 53 dosar T.B.).
Impreciziunea şi echivocul privind destinaţia actuală precum şi amplasamentul imobilului revendicat (incintă vilă, zonă de protecţie, zonă verde mărginită pe o parte de strada C., iar pe trei părţi de teren administrat de A.D.P.) conduce la concluzia că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, că deci terenul nu a fost individualizat cu certitudine.
în vederea lămuririi acestor aspecte, esenţiale pentru soluţionarea corectă a cauzei, este necesară completarea probatoriului, cu acte şi eventual refacerea expertizei tehnice, a schiţei anexă care să cuprindă elemente necesare, cu referire la eventualele reţele subterane 'e ar putea eventual împiedica restituirea.
Numai după administrarea şi a altor dovezi în acest sens, s-ar putea examina, eventual şi oportunitatea unei cercetări locale.
Aşa fiind şi întrucât potrivit dispoziţiilor art. 314 C. pr. civ., Curtea Supremă de Justiţie poate hotărî asupra fondului pricinii în cazurile în care casează hotărârile atacate numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, recursul urmează a fi admis, a se casa ambele hotărâri, iar cauza a fi trimisă spre o nouă judecare primei instanţe.
Cu ocazia rejudecării urmează a se analiza eventual şi apartenenţa imobilului la domeniul public sau privat al statului.
| ← Recurs. Decizia instanţei de apel prin care s-a anulat... | Libertate de exprimare. Limite. Daune morale → |
|---|
