ICCJ. Decizia nr. 152/2003. Civil. Încheiere de suspendare - art. 244 pct. .1 Cod procedura civila. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 152.
Dosar nr. 8486/2003
Şedinţa publică din 25 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 11801 din 9 decembrie 2002 Judecătoria Cluj Napoca a admis acţiunea formulată de reclamanta P.O. împotriva pârâţilor C.M., C.F. şi V.D.M.L. şi a constatat masa succesorală şi moştenitorii ce au rămas de pe urma defunctei M.C., decedată la data de 7 octombrie 1991.
Au fost obligaţi pârâţii C.M. şi C.F. să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la cota de 600/6140 parte din imobilul situat în Cluj Napoca, şi s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funduară, cu titlu de cumpărare, ca bun propriu.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF 2694 Cluj Napoca, nr.top. 8793 conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, prin formarea a două loturi (parcele) atribuite părţilor cu obligarea la plata unei sulte.
Apelul declarat împotriva sentinţei de pârâta V.D.M.L., decedată în cursul procesului şi continuat de P.M.V. în calitate de moştenitor al acesteia, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 386/A din 4 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.M.V.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin încheierea din 25 iunie 2003 a admis cererea recurentului-pârât şi a dispus suspendarea soluţionării recursului conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2469/2003 al Judecătoriei Cluj Napoca cu motivarea că de rezultatul acelei pricini depinde soluţionarea prezentei cauze, având în vedere că se solicită rectificarea cărţii în care este înscris imobilul.
Reclamanta nu s-a opus cererii de suspendare.
La data de 17 iulie 2003 reclamanta P.O. a adresat Curţii de Apel Cluj o cerere de repunere a cauzei pe rol cu motivarea că iniţial a fost de acord cu suspendarea soluţionării recursului, dar ulterior, studiind dosarul, a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării.
Prin încheierea din 29 octombrie 2003 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a menţinut măsura suspendării luată prin încheierea din 25 iunie 2003.
Împotriva măsurii luată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs reclamanta P.O. care a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării, că dosarul nr. 2469/2003 pendinte la Judecătoria Cluj are ca obiect rectificare de carte funciară şi are ca părţi doar pe pârâţii din acest dosar, reclamanta neavând calitate procesuală, iar hotărârea ce se va da nu-i va fi opozabilă. Mai afirmă recurenta că prin acel proces pârâţii urmăresc fraudarea drepturilor reclamantei deoarece succesorii defunctei M.C. susţin că dintr-o eroare s-a transmis şi dreptul asupra construcţiei, eroare care a apărut în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de defuncta lor bunică.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Suspendarea legală facultativă este acea formă a suspendării care permite judecătorului ca, în anumite împrejurări determinate de lege, să aprecieze asupra oportunităţii sistării temporare a judecăţii. Textul citat reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative şi se referă la chestiunile prejudiciale de a căror soluţionare ar putea depinde şi Decizia ce urmează a fi pronunţată în speţa de faţă.
Astfel, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 2469/2003 al Judecătoriei Cluj Napoca recurentul-pârât P.M.V. a solicitat, în contradictoriu cu ceilalţi moştenitori ai defunctei M.C., rectificarea înscrierii de sub B 3 din CF 2694 Cluj în sensul că din neglijenţa redactorului actului, precum şi din neatenţia părţilor, s-a omis a se menţiona în act că defuncta M.C., în calitate de cumpărătoare, a dobândit o cotă de 600/6140 parte numai din teren, iar nu şi din casa existentă pe acesta.
Cum în litigiul de faţă reclamanta P.O. a cerut să se constate că defuncta M.C. i-a vândut în timpul vieţii cota de 600/6140 parte din imobilul înscris în CF nr. 2694 Cluj ce cuprinde în fapt teren şi construcţia existentă pe acesta, este evident că procesul pendinte la Judecătoria Cluj constituie o chestiune prejudicială pentru cauza de faţă, dezlegarea ei atârnând în parte de existenţa sau neexistenţa dreptului ce face obiectul acţiunii în rectificare de carte funciară.
Faţă de cele ce preced, constatând că instanţa de recurs a apreciat corect oportunitatea sistării temporare a judecăţii, recursul promovat de reclamantă împotriva acestei măsuri se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.O. împotriva Încheierii din 25 iunie 2003 (dosar nr. 3443/2003) a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, menţinută prin Încheierea din 29 octombrie 2003.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1559/2003. Civil. Regulator de competenta.... | ICCJ. Decizia nr. 1630/2003. Civil. Revendicare; Constatare... → |
---|