CSJ. Decizia nr. 4161/2003. Civil. DREPT DE PROPRIETATE BREVET. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4161
Dosar nr. 1533/2003
Şedinţa publică din 21 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6108 din 13 octombrie 1993 la Judecătoria Medgidia, reclamantul U.M. a chemat în judecată pârâtele S.A. I. S.A. Medgidia şi S.C. M. S.A. Medgidia, pentru ca, prin hotârârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtelor la remiterea către reclamant a recompenselor cuvenite pentru perioada 21.05.1983 – 23.01.1992, ca urmare aplicării invenţiei cu titlul „Apărătoare de protecţie pentru transmisii cardanice", al cărei autor este reclamantul, conform brevetului nr. 82.422 din 28.06.1983 şi, totodată stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru perioada 21.05.1992 – 21.05.1996, ca urmare a aplicării invenţiei de către pârâte şi obigarea acestora la plata sumelor către reclamant.
În drept s-au invocat prevederile Legii nr. 64/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 415 din 9 februarie 1994, Judecătoria Medgidia a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
În urma admiterii cererii de strămutare formulată de reclamant de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin încheierea din data de 26 ianuarie 1995, cauza a fost scoasă de pe rolul Tribunalului Constanţa şi înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 747 din 7 octombrie 1998, această instanţă a respins ca prematur formulată acţiunea, în condiţiile în care, nu s-a probat derularea procedurii prealabile de negociere, conform art. 66 alin. (2) partea finală din Legea nr. 64/1991.
Apelul împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 232 din 16 septembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul, admis prin Decizia nr. 1192 din 23 septembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, Decizia fiind casată, iar cauza fiind trimisă spre soluţionare aceleiaşi instanţe.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, prin sentinţa nr. 1218 din 10 septembrie 2002, a admis acţiunea formulată de U.M. decedat în cursul judecăţii şi continuată de moştenitorii U.A. ş.a., împotriva pârâtei S.C. I. SA Medgidia, dispunând obligarea acesteia la plata către reclamante, a sumei de 1.402.045.784 lei. Cererea împotriva pârâtei S.C. M. S.A. Medgidia fiind respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive, admiţându-se în prealabil excepţia cu acest obiect. A obligat S.C. I. S.A. Medgidia la 4.920.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei mai sus menţionate a declarat apel S.C. I. S.A. Medgidia, care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 58 A din 6 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
În contra acestei din urmă decizii, a declarat recurs pârâta S.C. I. S.A. Medgidia, care a reiterat motivele din apel, la care a invocat aspecte legate de expertiza contabilă, de neplata taxelor către OSIM pentru a rămâne în continuare titulara brevetului de invenţit, de perioada de recompensare şi de prescripţie.
Recursul este nefondat.
Motivele de recurs trebuie structurate, în conformitate cu art. 3021 pct. 3 C. proc. civ.
Pârâta nu şi-a structurat motivarea recursului în conformitate cu prevederile art. 3021 pct. 3 (astfel cum a fost modificat prin ordonanţa nr. 58/2003) prin care „cererea de recurs va cuprinde motivele de legalitate pe care se întemeiază acesta şi dezvoltarea lor".
Deci, recurenta ar fi trebuit să invoce motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1–10 C. proc. civ. şi să-şi exprime nemulţumirile faţă de Decizia recurată, în raport de aceste motive.
Recurenta nu a procedat aşa, a reiterat motivele din apel şi a relatat faptele procesului, ceea ce nu este suficient, pentru că recursul nu are un caracter devolutiv.
Susţinerile recurentei nu fac posibilă încadrarea lor, într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Dar, distinct de cele arătate este de reţinut că instanţele au constatat în mod temeinic, interpretând corect probele administrate, în sensul că, expertiza la care face trimitere recurenta a fost efectuată la instanţa de fond şi aceasta nu a făcut obiect al criticii recurentei, nici în fond şi nici nu a constituit motiv de apel.
De asemenea, în lipsa oricărei dovezi, reclamanta nu poate susţine că nu ar fi plătit taxele la OSIM, întrucât , altfel, nu ar fi avut dreptul să producă şi să comercializeze produsul brevetat.
În speţă, sunt aplicabile prevederile art. 66 din Legea nr. 64/1991 şi nu cele prevăzute de art. 38 alin. (1) din Legea nr. 62/1974, astfel cum, în mod greşit, s-a susţinut de recurentă.
În ceea ce priveşte suţinerea recurentei că dreptul la acţiune al reclamantului este prescris, aceasta nu poate fi reţinută de instanţă, întrucât momentul curgerii termenului de prescripţie de 3 ani, este finele anului 1992 – când au fost executate apărătorile – care reprezintă obiectul invenţiei, şi care se împlinea în anul 1995, acţiunea fiind introdusă la data de 13 octombrie 1993, în termenul prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Astfel fiind, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. I. S.A. Medgidia împotriva deciziei nr. 58/A din 6 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi21 octombrie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4072/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3519/2003. Civil. Despăgubiri. Recurs → |
|---|
