ICCJ. Decizia nr. 4709/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4709
Dosar nr. 3624/2003
Şedinţa publică din 23 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 14 iunie 2001 reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, solicitând anularea Ordinului nr. 4762 din 27 octombrie 2001 emis de acesta, prin care i s-a refuzat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat, că imobilul în litigiu, proprietatea bunicului matern D.I. a fost rechiziţionat în anul 1946 şi nu a mai fost restituit după încetarea stării de urgenţă. În calitate de unică moştenitoare a proprietarului imobilului conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 reclamanta a formulat notificare, în soluţionarea căreia deţinătorul, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a emis ordinul nr. 4762/2001 prin care i-a refuzat restituirea în natură a respectivului imobil.
Învestit cu soluţionarea pricinii, prin sentinţa nr. 870 din 3 iunie 2002 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondată acţiunea, reţinând în esenţă că imobilul nu poate fi restituit în natură, pentru că este ocupat de o unitate bugetară de învăţământ, respectiv, este ocupat de Clubul Copiilor sector 1, situaţie în care potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reclamanta este îndreptăţită doar la măsuri reparatorii prin echivalent. Că nu sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (4) din lege, întrucât imobilul a fost preluat de stat în mod valabil.
Apelul formulat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 208-A din 7 aprilie 2003. Sentinţa civilă nr. 870 din 3 iunie 2002 a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis contestaţia formulată de S.M., s-a anulat Ordinul nr. 4762 din 17 octombrie 2001 emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în Bucureşti.
La pronunţarea soluţiei curtea de apel a avut în vedere, că imobilul a fost rechiziţionat în baza art. 6 din Legea nr. 439/1945, Statul Român neavând asupra acestuia un titlu valabil în accepţiunea art. 6 din Legea nr. 213/1998. Acest imobil a fost trecut în folosinţa Ministerului Învăţământului la 15 martie 1971 în baza Decretului nr. 266/1948 abrogat ulterior, iar la data primirii notificării din partea reclamantei (5 aprilie 2001), nu era ocupat de nici o unitate bugetară. Ulterior, la 29 iunie 2001 a fost cedat de pârât prin protocol Fundaţiei „Tinerii României" căreia i se acordase personalitate juridică prin Încheierea din 30 martie 2001 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
În raport de această situaţie de fapt instanţa de apel a ajuns la concluzia că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 care să justifice acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent foştilor proprietari şi, anulând ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4762 din 17 octombrie 2001, a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu preluat.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, invocând în drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivului de recurs pârâtul a arătat că: instanţa de apel: în mod greşit a considerat că imobilul nu este ocupat de o unitate bugetară, întrucât, potrivit Legii învăţământului nr. 84/1995 acest imobil face parte din patrimoniul Ministerului Educaţiei şi Cercetării care, în calitate de titular al dreptului de administrare, poate să-l posede, să-l folosească şi să dispună de el, fiind singurul competent să stabilească dacă este sau nu necesar sistemului de învăţământ, cu atât mai mult cu cât, deserveşte activităţi de interes public social şi obştesc, respectiv procesului instructiv-educativ a unor categorii sociale defavorizate; a interpretat greşit legea când a reţinut că ministerul a cedat imobilul prin protocol unei fundaţii, întrucât, în realitate doar „l-a dat în folosinţă" şi nu oricărei fundaţii, ci unei fundaţii care are rol umanitar în desfăşurarea procesului instructiv-educativ, fără ca ministerul să fi cedat administrarea, sau, să schimbe baza materială a învăţământului; a reţinut eronat că Ministerul nu a depus diligenţele ce-i reveneau potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât, acesta a înaintat Guvernului României încă din anul 2001 lista cu imobilele care nu pot fi restituite în natură: a argumentat soluţia pe împrejurarea irelevantă privind preluarea de către stat a imobilului fără titlu valabil.
Recursul este nefondat.
Este de relevat în primul rând că deşi pârâtul invocă în drept un singur motiv de recurs (pct. 9 din art. 304 C. proc. civ.), în argumentarea acestuia se referă în mare parte la o apreciere eronată a probelor, ceea ce s-ar încadra în pct. 11 din art. 304, text abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1998 publicată în M.Of. nr. 75 din 14 februarie 2001 „În situaţia imobilelor ocupate de unităţi bugetare din învăţământ.......necesare în vederea continuării activităţilor de interes public, social cultural sau obştesc, foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile prevăzute de lege".
Alin. (2) prevede că „Ministerele de resort, precum şi celelalte instituţii publice interesate vor propune, iar Guvernul va stabili prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate în natură şi pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent potrivit alin. (1)", iar alin. (4) prevede că „Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil".
OUG nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 a modificat alin. (4) în sensul că „Bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin. (2) sunt, pe durata afectaţiunii de interes public, bunuri proprietate publică şi au regimul prevăzut de lege". Acest text astfel cum a fost modificat, a fost însă abrogat prin Legea nr. 84/2003 din 23 martie 2004 privind aprobarea OUG nr. 184/2002, rămânând în vigoare redactarea iniţială a art.16 din Legea nr. 10/2001.
În speţă, aşa după cum bine a reţinut instanţa de apel, imobilul în litigiu nu a intrat cu titlu valabil în proprietatea statului, ci a fost rechiziţionat în baza Legii nr. 139/1940, ulterior în baza Legii nr. 439/1945, nemaifiind restituit proprietarului după încetarea stării de urgenţă, ci, dat în folosinţă Ministerului Învăţământului în baza Decretului nr. 266/1948, abrogat în 1973.
Cum, prin rechiziţionare, măsură cu caracter temporar şi excepţional se pierde doar folosinţa bunului nu şi proprietatea, evident că titlul statului nu este valabil în accepţiunea art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă, cum de altfel a reţinut şi instanţa de apel, că imobilul este ocupat, nu de o unitate bugetară, ci de o persoană juridică de drept privat Fundaţia „Tinerii României" cu sediul în Bucureşti, care a căpătat personalitate juridică prin încheierea din 30 martie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 şi căreia i-a fost pus la dispoziţie pe o durată de 10 ani de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin protocolul de colaborare încheiat la 29 iunie 2001, după ce reclamanta, la 5 aprilie 2001 formulase notificare solicitând restituirea în natură a respectivului imobil.
În atare situaţie, imobilul în litigiu care nu este ocupat de o unitate bugetară, nefiind necesar continuării activităţii de interes public, social-cultural sau obştesc, nu se încadrează în prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Nu a fost inclus în nici o hotărâre de guvern privind stabilirea imobilelor care nu vor fi retrocedate în natură şi pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent [art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001].
Acesta de altfel a şi fost restituit reclamantei la 22 decembrie 2003, ca urmare a executării silite încuviinţate de Judecătoria sectorului 1 prin încheierea din 5 decembrie 2003, în baza titlului executor, contestaţia la executare a Ministerului Educaţiei şi Cercetării fiind respinsă prin sentinţa civilă nr.1802 din 12 martie 2004 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, ministerul neformulând cerere de suspendare a executării hotărârii recurate.
Faţă de dispoziţiile legale imperative citate şi situaţia de fapt reţinută, motivele de recurs invocate de pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi reţinute.
Decizia recurată, pronunţată de curtea de apel fiind legală şi temeinică, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării împotriva deciziei nr. 208-A din 7 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 411/2003. Civil. Declarare disparitie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4706/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
