CSJ. Decizia nr. 4118/2003. Civil. Nulitate dispoz. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4118
Dosar nr. 2224/2003
Şedinţa publică din 17 octombrie 2003
Deliberând asupra chestiunii admisibilităţii recursului declarat de pârâţii G.C. ş.a., împotriva deciziei nr. 111/A din 24 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, constată următoarele.
Prin acţiunea formulată la 27 februarie 2002 S.C.ICSIMS.A. Bucureşti a solicitat să se constate nulitatea absolută a dispoziţiei emise de Primarul general al capitalei sub nr. 84 din 29 august 2001 şi a procesului verbal nr. 18828 încheiat la 6 septembrie 2001, acte juridice prin care o suprafaţă de teren de 69942,58 mp situată în Bucureşti, a fost restituită conform art. 20, art. 21 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Acţiunea, înregistrată pe rolul secţiei a III a civile a Tribunalului Bucureşti cu numărul de dosar 1927/2002, a fost formulată în contradictoriu cu pârâtă Primăria municipiului Bucureşti reprezentata prin primarul general precum şi cu beneficiarii măsurii de restituire a terenului, pârâţii G.C., ş.a.
În cursul soluţionării cauzei în fond s-a făcut dovada că pârâtul iniţial B.D. a vândut pârâtei V.S. drepturile litigioase asupra terenului menţionat.
În raport cu această împrejurare şi cu faptul că atât B.D. cât şi V.S. au decedat, în cauză au fost introduşi succesorii acesteia din urmă, pârâţii V.I.M. şi G.B.M.M.
La 10 septembrie 2002 pârâţii persoane fizice au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a S.C. ICSIM S.A., iar prin sentinţa civilă nr. 1194 pronunţată la acelaşi termen instanţa investită cu soluţionarea cauzei în fond a admis excepţia şi a respins acţiunea "ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă".
Apelul făcut ulterior împotriva acestei sentinţe de reclamanta S.C. ICSIM S.A. Bucureşti a fost admis prin Decizia civilă nr. 111A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, în dosarul nr. 2997/2002.
Prin aceeaşi decizie hotărârea pronunţată în fond a fost anulată, în dispozitiv făcându-se menţiunea ca instanţa de apel "reţine cauza pentru evocarea fondului".
În considerentele acestei decizii s-a apreciat că, potrivit art. 23 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamanta are calitatea procesuală pentru a cere anularea sau constatarea nulităţii deciziei de restituire a terenului aflat în litigiu subliniindu-se de asemenea că în cauză îşi găsesc aplicarea şi prevederile art. 291 alin. (1), art. 296 şi art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
La 11 aprilie 2003 pârâţii G.C., ş.a., au declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 2224/2003.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., a fost reiterată apărarea privind lipsa calităţii procesuale a reclamantei S.C. ICSIM S.A. formulându-se mai multe critici referitoare la modul în care instanţa de apel s-a pronunţat în legătură cu această chestiune.
În ceea ce le priveşte intimata-reclamanta S.C. ICSIM S.A. şi intimata pârâtă Primăria municipiului Bucureşti reprezentată prin Primarul general nu s-au prezentat în faţa acestei Curţi şi nici nu şi-au făcut cunoscute în scris punctele de vedere referitoare la recursul declarat în cauză.
La 17 octombrie 2003 a fost pusă din oficiu în discuţie admisibilitatea recursului în raport cu prevederile art. 297 C. proc. civ., iar ulterior dezbaterilor desfăşurate la acelaşi termen Curtea a rămas în pronunţare asupra acestei chestiuni.
Recursul este inadmisibil.
În acest sens Curtea reţine că, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma modificată, dată acestui text prin OUG nr. 138/2000, în cazul în care prima instanţă a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului, iar instanţa de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat respectiva hotărâre, aceasta va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 297 alin. (2) C. proc. civ, dacă prima instanţă s-a declarat competentă, instanţa de apel care constată nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează materia competenţei va anula hotărârea atacată, trimiţând cauza fie instanţei, fie altui organ cu activitate jurisdicţională în a căror competenţă intră judecarea respectivei speţe.
De asemenea dacă însăşi instanţa investită cu judecarea apelului apreciază că era competentă material să soluţioneze cauza în fond precum şi atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, "anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare".
Este de amintit că, anterior intrării în vigoare a OUG nr. 138/2000, în situaţii similare instanţa de apel putea trimite cauza primei instanţe în vederea rejudecării.
Această posibilitate fiind înlăturată de către legiuitor apare evident faptul că raţiunea respectivei modificării aduse Codului de procedură civilă a fost tocmai aceea de a facilita soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dându-se un plus de eficienţă juridică aşa numitului "principiu al celerităţii" judecăţii.
Acelaşi principiu şi aceleaşi raţiuni se opun exercitării, în mod separat, a recursului împotriva soluţiei de anulare a hotărârii apelate.
Este de observat astfel că scopul urmărit de legiuitor nu ar fi atins în măsura în care trimiterea cauzei la prima instanţă ar fi substituită printr-o suspendare a judecăţii apelului ca o consecinţă a declarării recursului şi a trimiterii acestuia la instanţa competentă să îl soluţioneze.
De altfel analiza literală a textelor de lege amintite demonstrează în mod neîndoielnic că, în concepţia legiuitorului, simpla anulare a hotărârii apelate nu este de natură a dezinvesti instanţa de apel.
Sunt de amintit astfel dispoziţiile care stabilesc imperativ că instanţa de apel „va evoca fondul şi va judeca procesul " [art. 297 alin. (1) C. proc. civ.] sau „va reţine procesul spre judecare" [art. 297 alin. (2) teza II C. proc. civ.].
În acelaşi sens Curtea are în vedere că, potrivit prevederilor exprese ale art. 377 alin. (1) pct. 3C. proc. civ., hotărârile date în apel sunt definitive.
În condiţiile existenţei acestei dispoziţii cu valoare de principiu prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care se referă şi ele la "o hotărâre definitivă" pronunţată de instanţa de apel, ar putea fi considerate drept un exces de reglementare.
Într-o interpretare alternativă - singura în măsură să dea o deplină eficienţă juridică textului analizat - dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. trebuie înţelese în sensul că în materia astfel reglementată legiuitorul a urmărit să sublinieze că instanţa de apel pronunţă "o [singură] hotărâre definitivă".
În aceeaşi ordine de idei este de amintit că art. 297 alin. (1) C. proc. civ. enumeră mai multe activităţi procedurale susceptibile de a fi efectuate succesiv de către instanţa de apel:
- aprecierea temeiniciei apelului,
- anularea hotărârii apelate,
- evocarea fondului ş.
- judecarea procesului.
În acest context este raţional să se considere că formularea utilizată de legiuitor urmăreşte să accentueze tocmai cerinţa ca, în pofida diversităţii lor, activităţile procesuale enumerate să se materializeze într-o singură hotărâre definitivă.
Prin urmare Decizia recurată face (sau mai precis va face) parte din hotărârea definitivă pe care instanţa de apel urmează a o pronunţa ca act final al judecării acestei căi de atac.
Aşa fiind - şi având în vedere principiul unicităţii căilor de atac care guvernează procesul civil - recursul prevăzut de art. 299 C. proc. civ. poate fi declarat numai după parcurgerea integrală a acestei etape procesuale.
Aceeaşi concluzie se impune şi în raport cu prevederile art. 282 alin. (2) C. proc. civ.
Deşi în principiu reglementează judecarea apelului respectivul text de lege este susceptibil de aplicare prin analogie, conform art. 316 C. proc. civ,în materia recursului împiedicând exercitarea acestei căi de atac împotriva acelor hotărâri ale instanţei de apel care au doar un caracter premergător şi nu întrerup cursul judecăţii.
În consecinţă Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respingând recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâţii G.C., C.A., V.I, I.M. şi G.B.M.M. împotriva deciziei nr. 111/A din 24 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată înşedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2002.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4856/2003. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4847/2003. Civil. Asigurari sociale. Recurs... → |
|---|
