ICCJ. Decizia nr. 5161/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5161
Dosar nr. 6116/2003
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P.J., grefier la Judecătoria Sf. Gheorghe a chemat în judecată Tribunalul Covasna, Ministerul Justiţiei şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând obligarea pârâţilor de a-i restitui sumele încasate cu titlu de contribuţie la fondul asigurărilor sociale de sănătate prin reţinerea nelegală a procentului de 7% din drepturile salariale pe perioada 1 ianuarie 2000–29 martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale conform O.G. nr. 9/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 1724 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna a fost admisă acţiunea astfel cum a fost formulată, fiind respinsă cererea de chemare în garanţie a C.N.A.S.S.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă incidenţa prevederilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 în temeiul căruia magistraţii în activitate sau pensionari beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală şi alte facilităţi de aceeaşi natură, fără condiţionarea acestora de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
Recursurile declarate de părţile interesate împotriva acestei hotărâri, au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 582/R din 8 mai 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Considerând ca aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de faţă, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data rămânerii irevocabile a hotărârilor atacate, casarea acestora şi pe fond respingerea acţiunii.
Se susţine că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită, numai dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate. Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/ 1997, în sensul asigurării obligatorii, cu excepţia unor categorii de persoane, între care nu sunt menţionaţi magistraţii.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis, în raport de cele ce urmează:
Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, condiţiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin Hotărâre a Guvernului.
Ca urmare, a fost emisă H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998, potrivit căreia astfel cum prevede expres în art. 1, de gratuităţile menţionate se poate beneficia în condiţiile Legii asigurărilor de sănătate nr. 145, în vigoare de la data de 1 ianuarie 1998.
În acelaşi sens sunt prevederi şi în Normele comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998.
Astfel, potrivit pct. 6/2 din norme soţii sau soţiile magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate în activitate sau pensionari beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, această din urmă ipoteză nefiind incidentă în speţă.
Printr-o interpretare sistemică a dispoziţiilor legale cuprinse în actele normative menţionate, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la asistenţă medicală gratuită, numai dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut prin referirea la beneficiul gratuităţilor „în condiţiile Legii nr. 145/1997”.
Este de observat că în Legea nr. 92/1992 nu putea fi cuprinsă obligaţia de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistraţii şi personalul auxiliar, deoarece Legea asigurărilor de sănătate a fost adoptată ulterior şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998. Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele şi condiţiile în care acestea sunt scutite de plata contribuţiei de asigurări sociale şi dacă magistraţii nu sunt cuprinşi în aceste categorii de excepţie, rezultă fără dubiu că în tăcerea legii, intenţia a fost ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
De altfel, prin Legea nr.118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost modificat, prevăzându-se expres că beneficierea de asistenţă medicală, medicamente şi proteze are loc în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuităţile să se acorde numai cu condiţia plăţii contribuţiei lunare menţionate.
De altfel, reclamanta a încheiat contract cu C.A.S., astfel confirmând că are cunoştinţă de prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, în temeiul căruia angajatorul, în ceea ce îl priveşte pe angajat, are obligaţia de a vira contribuţia de asigurări de sănătate, prevăzută de lege.
În raport de cele arătate, rezultă că instanţele care au reţinut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de faţă că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997”, a fost necesară numai pentru a atesta existenţa şi raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative menţionate, încălcând esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
De aceea, în raport de considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare de faţă urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate şi pe fond a se respinge acţiunea, precum şi prin consecinţă şi cererea de chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Casează decizia civilă nr. 582/R din 8 mai 2003 a Curţii de Apel Braşov, precum şi sentinţa civilă nr. 1724 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna şi pe fond respinge acţiunea formulată de P.J. şi cererea de chemare în garanţie a C.N.A.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5162/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 5160/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
---|