ICCJ. Decizia nr. 5813/2003. Civil. Litigiu de muncă-restituire contribuţie 7% la fond de asigurări sociale de sănătate. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5813

Dosar nr. 4878/2003

Şedinţa publică din 22 octombrie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anularea sentinţei civile nr. 2519 din 13 decembrie 2002 a Tribunalului Sălaj şi a deciziei civile nr. 284 din 25 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj susţinând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.

S-a arătat că nelegal instanţele au considerat că magistraţii fac parte din categoriile de persoane care sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.

Recursul în anulare urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente.

Tribunalul Sălaj prin sentinţa civilă nr. 2519 din 13 decembrie 2002, definitivă prin Decizia civilă nr. 284 din 25 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de reclamantul M.I. şi a obligat Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Sălaj să-i restituie sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate în procent de 7%, raportat la salariul lunar, reactualizate. A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţi şi a fost obligată chemata în garanţie C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să le achite sumele la plata cărora au fost obligaţi, către reclamant.

Instanţele au reţinut în esenţă că, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 magistraţii în activitate sau pensionari precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistenţă medicală şi medicamente astfel că legea nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

Instanţele au considerat nelegal că aplicarea prevederilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 exclude aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 145/1997.

Astfel, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe baza principiului solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor; art. 4 din acelaşi act normativ prevede că cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România, sunt supuşi în mod obligatoriu asigurării.

Art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, enumeră, limitativ, categoriile de persoane care beneficiază de asigurări de sănătate sau asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.

Cum magistraţii nu sunt incluşi în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, Curtea va admite recursul în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 284 din 25 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj.

Casează această decizie precum şi sentinţa civilă nr. 2519 din 13 decembrie 2002 a Tribunalului Sălaj şi rejudecând în fond respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5813/2003. Civil. Litigiu de muncă-restituire contribuţie 7% la fond de asigurări sociale de sănătate. Recurs în anulare