Contestaţie la executare. Decizia nr. 795/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 795/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 299/306/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 795/2013
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de intimata C. JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE SIBIU, împotriva deciziei civile nr. 475/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată.
Instanța, având în vedere că hotărârea atacată este pronunțată de o instanță de recurs cât și prevederile art. 299 alin. 1 C. pr. civ, pune în discuție, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului și, în deliberare, lasă cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin decizia civilă nr. 475/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ a fost constatat perimat recursul formulat de pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu împotriva sentinței civile nr. 2019/2011 a Judecătoriei Sibiu.
În considerentele deciziei s-a reținut că prin încheierea de ședință din data de 08 septembrie 2011, s-a dispus suspendarea judecății în baza art. 243 pct. 1 C. pr. civ, având în vedere că intimata contestatoare M. M. a decedat la data de 20.05.2011, conform certificatului depus la dosar, iar partea interesată nu a cerut termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor.
În baza art. 252 C. pr. civ, recursul a fost repus pe rol din oficiu, prin referat de grefă.
Instanța, văzând că a trecut mai mult de 1 an de la suspendarea judecății, timp în care dosarul a stat în nelucrare din vina părților, a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 248 C. pr. civ. și a constatat perimat recursul conform art. 253 al. 2 C. pr. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu solicitând casarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului se susține, în esență, că Tribunalul Sibiu nu a ținut cont de excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei de Asigurări de Sănătate Sibiu.
În drept invocă dispozițiile OUG nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, Ordinul comun nr. 806/_ și art. 115-118, 299 – 316 C. pr. civ.
Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.
La termenul de judecată din 22.11.2013, Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului.
Cu privire la aceasta, având în vedere și dispozițiile art. 137 C. pr. civ., Curtea reține următoarele:
Exercitarea căilor de atac se realizează cu respectarea principiului legalității și unicității. Potrivit acestei reguli generale, în afara căilor de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul reformării ori retractării unei hotărâri judecătorești, dreptul de a exercita o cale de atac fiind unic.
Potrivit art. 299 alin. 1 C. pr. civ, sunt supuse recursului, hotărârile date fără drept de apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Din economia acestui text de lege rezultă că hotărârile irevocabile, pronunțate de o instanță de recurs, nu mai pot face obiectul altui recurs.
Față de aceste considerente și având în vedere că decizia atacată a fost pronunțată de Tribunalul Sibiu ca instanță de recurs, fiind o decizie irevocabilă, Curtea, în baza art. 312 C. pr. civ. va respinge ca inadmisibil recursul pârâtei.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de către pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu împotriva deciziei civile nr. 475/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.11.2013.
Președinte, D. M. | Judecător, C. G. N. | Judecător, M. A. M. |
Grefier, N. P. |
Redc. D.M.
Tehn. N.P.
2 ex/19.12.2013
Jud. fond – B. H.
Jud. recurs – M. B./M. Ț./Ghe. C.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 684/2013. Curtea de Apel ALBA... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 757/2013. Curtea de... → |
---|