Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 757/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 757/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 2613/97/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 757/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Grefier E. M. H.
Cu participarea Ministerului Public reprezentat prin P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin doamna procuror A. P.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței civile 107/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil_, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul este scutit de taxă de timbru, motivat și se solicită judecarea în lipsă.
Reprezentanta Ministerului Public declară că nu are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și solicitarea recurentului de judecare în lipsă, instanța constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public.
Procuror A. P., având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii Tribunalului Hunedoara apreciind că legea nu a fost aplicată greșit, instanța fiind abilitată a constata caracterul politic al măsurilor ce fac obiectul legii speciale.
Față de lucrările dosarului și cele expuse, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr._ /02.04.2012, reclamantul M. P. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate caracterul politic al reținerii sale, în perioada 05.04.1948 – 04.10.1959, în Penitenciarul Sibiu, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale - prev. și ped. de art. 209 pct. 1 lit. a, b, c din Cod penal anterior;
- să se constate caracterul politic al condamnării sale, prin sentința penală nr. 467/1949, pentru infracțiunea de complicitate de deținere ilegală de muniție – infracțiune prev. și ped. de art. 33, 35 din Legea nr. 190/1947;
- să se constate că prin reținere și condamnare, i-au fost încălcate drepturile fundamentale la libertate, la domiciliu, la învățătură, la muncă, apărate prin art. 28-30, art. 22 și 19 din Constituția din 1948, intrată în vigoare la 13 aprilie 1948 și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 euro – sau echivalentul în lei la data plății – cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferit prin reținere și condamnare.
A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în sinteză, că fiind elev de liceu, în timpul vacanței de vară, a fost ridicat de pe raza localității Sărăxău, județul A., de către organele de securitate și dus în arestul securității din Cluj, după care, a fost transferat la D. și, respectiv la Penitenciarul Sibiu, motivul fiind acela că tatăl său deținea o batoză de recoltat grâu și că împreună cu alți tineri, a complotat împotriva regimului comunist, fiind surprins în timp ce transporta un sac de grenade în localitatea B., uneia dintre căpeteniile unei organizații subversive anticomuniste din regiune.
A susținut că, deși fapta pentru care a fost reținut - uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 1 lit. a, b, c din Cod penal anterior – a fost amnistiată, după cum rezultă din Biletul de eliberare nr. 1714/04.10.1949, emis de Penitenciarul Sibiu și se impunea, de îndată, punerea sa în libertate, a fost reținut în continuare, fiind condamnat conform Sentinței nr. 467/1949 a Tribunalului M. Sibiu, pentru o altă infracțiune, respectiv pentru complicitate la deținerea ilegală de muniții, prev. și ped. de art. 33, 35 din Legea nr. 190/1947.
Reclamantul a susținut că prejudiciul moral suferit ca urmare a încălcării drepturilor fundamentale prevăzute și protejate de Constituția României din 1948 – respectiv, dreptul la libertatea individuală, dreptul de a nu fi condamnat sau reținut fără o hotărâre judecătorească, dreptul la domiciliu, dreptul la muncă și dreptul la învățătură –ce justifică acordarea sumei pretinse.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 3, art. 4 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, modificată și completată prin Legea nr. 202/2010, Decizia nr. 186/1999 a Curții Constituționale, Constituția României, art. 13 din Legea nr. 71/2011, art. 8 din declarația Universală a Drepturilor Omului, CEDO – Carta Drepturilor Fundamentale a UE, adoptată la 07.12.2000, la Strasbourg.
Pârâtul - Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara - a depus întâmpinare, solicitând în principal respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantului pentru acordarea de despăgubiri morale, în condițiile în care prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, normă juridică ce reglementa dreptul la despăgubiri morale pentru repararea prejudiciului moral suferit prin efectul condamnării politice ori a măsurii administrative cu caracter politic. A mai susținută că prin Legea nr. 221/2009, condamnarea penală suferită de reclamant, este prevăzută, de drept ca având caracter politic.
Prin sentința civilă nr. 107/2013 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea reclamantului și a constatat caracterul politic al reținerii acestuia în Penitenciarul Sibiu, pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, în temeiul art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, pe perioada 05.08.1948 – 04.10.1950, și al condamnării acestuia – ca urmare a schimbării încadrării juridice - pentru delictul de deținere ilegală de muniții, prev. și ped. de art. 33, 35 din Legea nr. 190/1947, faptă amnistiată prin Sentința nr. 467/1949 a Tribunalului M. Sibiu. A fost respinsă în rest acțiunea reclamantului și a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul M. P. a fost judecată într-un lot de inculpați și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delictul de deținere ilegală de muniții, prev. și ped. de art. 33, 35 din Legea nr. 190/1947, conform Sentinței penale nr. 467/1949 a Tribunalului M. Sibiu, - ca urmare a schimbării de calificare a faptei din delictul de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 1 lit. a, b, c din Cod penal anterior.
Prin hotărârea respectivă s-a dispus încetarea urmăririi penale, sancțiunea pentru respectiva infracțiune fiind stinsă prin amnistie, reclamantul fiind eliberat din Penitenciarul Sibiu, după o perioadă de arest de cca. 1 an. Așadar, reclamantul a fost în stare de arest pentru o infracțiune amnistiată conform Legii nr. 190/1947, instanța militară penală schimbând calificarea din ordinul de trimitere în judecată al Procurorului militar de pe lângă Tribunalul M. Sibiu, pentru comiterea delictului de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 1 lit. a, b, c din Cod penal anterior.
În ce privește pe antecesorul reclamantului, M. R. acesta a făcut obiectul unor cercetări penale și percheziții domiciliare, în cursul anului 1940, în urma unui denunț anonim, pentru deținere de manifeste interzise, dosarul fiind clasat pentru lipsă de probe. (f. 75-92)
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a, a Legii nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, - iar în caz de deces, dreptul soțului supraviețuitor sau al descendenților până la gradul II, inclusiv -, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.
Prin Decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, decizia respectivă fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010, cererea de acordare a daunelor morale fiind respinsă.
Sub aspectul respectării drepturilor prevăzute de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului - art. 6 - invocat de reclamant ca temei al acțiunii sale, tribunalul a constatat că într-adevăr de la data ratificării Convenției și a protocoalelor adiționale la aceasta prin Legea nr. 30/1994, România recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa, drepturile și libertățile fundamentale, așa cum sunt definite în Titlul I a respectivei Convenții, obligându-se să le respecte.
Tocmai în vederea executării acestei obligații, Constituția României – prin art. 20 - a instituit preeminența aplicării tratatelor și pactelor care se referă la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în caz de neconcordanță a prevederilor acestora cu legile sale interne.
Dar, în condițiile în care România a ratificat Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, prin Legea nr. 30/1994 – publicată în Monitorul Oficial nr. 135/1994 – prevederile acesteia ca și jurisprudența dezvoltată de Curtea de la Strasbourg, în legătură cu aplicarea lor, nu pot fi avute în vedere și nu pot fi incidente unor fapte și situații produse anterior acestui moment, al ratificării.
De altfel, aceste argumente au fost examinate de instanța supremă prin Decizie nr. 12/2011, în soluționarea recursului în interesul legii.
În ce privește Declarația Universală a Drepturilor Omului - invocată de asemenea, ca argument juridic în susținerea acțiunii sale, se apreciază că în condițiile în care intervenția Curții Constituționale a României este considerată un reviriment juridic, nu se poate aprecia că între prevederile Legii nr. 221/2009 ca act normativ intern și prevederile tratatului internațional respectiv există o contrarietate de natură a justifica aplicarea acestuia în condițiile art. 20 din Constituție, iar pe de altă parte, acest tratat internațional a fost semnat de România, la 14 decembrie 1955.
Pe cale de consecință, Tribunalul a reținut că prevederile art. 148 ale Constituției României din 1991, nu pot fi aplicate retroactiv, pentru fapte consumate în alte epoci istorice, sub alte regimuri politice, pe temeiul tratatelor internaționale invocate de reclamant.
În fine, sub aspectul incidenței Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, privind Codul civil, s-a constatat că legiuitorul a impus, cu rang de principiu, regula potrivit căreia dispozițiile acestui cod se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice săvârșite după ..
În același sens și art. 3 din respectivul cod impune regula potrivit căreia actele și faptele juridice consumate înainte de . acestuia, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data producerii sau săvârșirii lor. Ca atare, acțiunea reclamantului a fost considerată inadmisibilă și pe acest temei de drept.
Cum în România judecătorii se supun doar legii - posibilitatea soluționării unor cauze, pe baza principiului ex aequo . unor instanțe internaționale, în cazuri excepționale și cu îndeplinirea unor condiții - instanța a admis în parte a acțiunii reclamantului, în sensul că a constatat caracterul politic al reținerii acestuia pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, pe temeiul art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, pe perioada 05.08.1948 – 04.10.1950, în Penitenciarul Sibiu și condamnării acestuia – ca urmare a schimbării încadrării juridice - pentru delictul de deținere ilegală de muniții, prev. și ped. de art. 33, 35 din Legea nr. 190/1947, faptă amnistiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin DGFP Hunedoara, care a solicitat modificarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.
În expunerea de motive recurentul a arătat că nu se impunea constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului, deoarece fapta pentru care a fost condamnat acesta constituie de drept condamnare cu caracter politic, astfel că nu era necesară intervenția instanței pentru a mai constata încă o dată acest caracter.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 299 și art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
CURTEA, analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate precum și prin raportare la art. 304 indice 1 cod pr. civilă, constată următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din Legea 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic, condamnarea pronunțată pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 din Codul penal din 1936. Ca atare, legiuitorul a considerat că nu se mai impune dovedirea caracterului politic al unei astfel de condamnări.
De asemenea, potrivit art. 1 alin. 2 lit. c din Legea 221/2009 constituie de drept condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată pentru faptele prevăzute de Legea 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în MO 134/16.06.1947.
Norma juridică cuprinsă în art. 1 alin. 2 lit. a și c din Legea nr. 221/2009 are caracter obiectiv, este independentă de subiectele raportului juridic concret, prevăzând în mod abstract că orice condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal din 1936 sau pentru faptele prevăzute în Legea 190/1947, are caracter politic.
În cadrul raporturilor juridice concrete, subiectul care se consideră beneficiarul acestei norme juridice trebuie să facă dovada că hotărârea prin care a fost condamnat se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009, situație în care legea prezumă caracterul politic și nu mai este necesar să-l dovedească.
Ca urmare, plecând de la norma abstractă, obiectivă cuprinsă în art. 1 din lege, instanța de fond a constatat în mod corect că situația concretă a
(continuare decizia civilă nr. 757/31.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ )
reclamantului se încadrează în această prevedere și ca urmare, reținerea acestuia în perioada 5.08.1948 – 4.10.1950 pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, și apoi condamnarea sa prin sentința nr. 467/1949 pentru complicitate la delictul de deținere ilegală de munițiuni prevăzute de art. 33, 35 din Legea 190/1947, are caracter politic.
În mod corect instanța a admis capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al reținerii și apoi al condamnării, întrucât legea nu acționează de sine stătător, ci este necesară intervenția instanței de judecată pentru a verifica îndeplinirea condițiilor legale. Verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru obținerea anumitor drepturi este specifică activității de judecată, astfel că și în situația în care condamnarea este stabilită ca având ope legis caracter politic, instanța trebuie să constate textul de lege aplicabil, fără a pretinde reclamantului să mai facă dovada caracterului politic al acestor condamnări, atâta timp cât acest caracter este prevăzut de lege.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304/1 cod pr. civilă, Curtea constată că Tribunalul a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii, criticile formulate fiind nefondate, motiv pentru care recursul declarat de pârât va fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul formulat de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 107/2013 pronunțată de către Tribunalul Hunedoara – Secția I a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 31.10.2013.
Președinte, C. M. C. | Judecător, M. A. M.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. Președinte - A. P. | Judecător, A. N. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. CMC
2 ex/03.12.2013
Jud. fond: I. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 795/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 683/2013. Curtea de... → |
|---|
