Pretenţii. Decizia nr. 200/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 200/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 6559/176/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 200/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Grefier M. R.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară A. împotriva deciziei civile nr. 176/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. și a sentinței civile nr. 1236/2012 a Judecătoriei Alba Iulia.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare, se prezintă avocat D. Baco pentru recurentul pârât, avocat C. M. pentru intimatul reclamant C. F. G., lipsă fiind intimatul reclamant și intimata pârâtă ANCPI.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este netimbrat și s-a depus întâmpinare din partea intimatei pârâte Agenția Națională de C. și Publicitate Imobiliară.
Mandatara recurentului pârât, avocat D. Baco, depune la dosar împuternicire avocațială, taxă judiciară de timbru de 1864 lei și taxă extrajudiciară de 3 lei pentru timbru judiciar.
Mandatarul intimatului reclamant, avocat C. M., depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare
Se comunică întâmpinarea cu mandatara recurentului pârât.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru studiul întâmpinărilor depuse pentru acest termen.
La a doua strigare a cauzei se prezintă aceleași părți.
Părțile arată că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara recurentului pârât avocat D. Bcao solicită admiterea recursului, în principal casarea celor două hotărâi pronunțate în cauză cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în subsidiar modificarea hotărârilor și rejudecând cauza în limitele temeiului juridic invocat respingerea acțiunii.
Cu cheltuieli de judecată, depune notă.
Susține că instanța de fond trebuia să se raporteze la temeiul juridic invocat de reclamant art. 998, 999 Cod civ., care nu putea atrage răspunderea civilă delictuală a OCPI. Singura obligație legală a OCPI față de temeiul juridic era emiterea unei încheierii de eroare săvârșite cu ocazia întabulării, ceea ce a făcut. Reclamantul trebuia să precizeze că temeiul juridic îl reprezintă răspundea pentru fapta altuia, iar apărările și probele ar fi fost administrate diferit.
Mai arată că vinovat de producerea prejudiciului este debitorul A. C. și că lipsește legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul invocat de reclamant cu privire la suma de 28.000 euro, astfel că pe fondul cauzei se impunea respingerea acțiunii reclamantului. Reclamantul trebuia să facă dovada legăturii de cauzalitate dintre prejudiciul de 28.000 euro și forma de răspundere civilă a recurentei, în sensul că în lipsa acestei erori a OCPI la întabulare - dublă întabulare a unui imobil care din anul 2007 ieșise din patrimoniul debitorului A. și era întabulat pe alt nume - și-ar fi putut valorifica creanța de 28.000 euro prin urmărirea imobilului în litigiu.
Referitor la solicitarea de casare cu trimitere arată că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu au fost cercetate motivele de apel invocate pe fond și cuprinde motive străine de cauză. Au invocat dispozițiile art. 129 alin 4 Cod pr. civ. arătând că, dacă recalificarea era pusă în discuția părților - drept o acțiune în atragerea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului - recurenta pârâtă putea formula o cerere de chemare în garanție a acelui prepus; ori neavând cunoștință despre această recalificare făcută de instanță, fără a fi pusă în discuție, recurenta a pierdut dreptul de a mai formula o atare cerere ce nu se mai poate face pe cale separată.
Titlul executoriu al reclamantului îl reprezintă hotărârea judecătorească prin care debitorul A. a fost obligat la plata sumei de 28.000 euro nu actul de adjudecare eliberat de executorul judecătoresc cum susține reclamantul, acesta având posibilitatea recuperării prejudiciului întrucât debitorul deține și alte imobile.
Cu cheltuieli de judecată, depune notă.
Mandatarul intimatului reclamant avocat C. M. solicită respingerea recursului declarat de pârâtă, menținerea celor două hotărâri pronunțate în cauză.
Apreciază că instanța de apel a făcut o analiză temeinică a motivelor de apel formulate de pârâta OCPI și a analizat cauza sub toate aspectele. Față de încadrarea juridică, arată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă în mod clar că pârâta este chemată în calitate de comitent pentru a răspunde pentru fapta prepușilor, deși se încearcă a se specula în alt mod. La instanța de fond, prin pledoarie, reclamantul prin mandatar a arătat că au chemat în judecată pârâta OCPI ca și comitent, fiind instituția ce a admis intabularea în CF a titlului, indicând și numele registratorilor care au procedat la înscrierea titlului. Recurenta are posibilitatea prevăzută de lege să se îndrepte împotriva prepușilor ei și pe cale separată printr-o acțiune în regres.
Datorită culpei prepușilor pârâtei, care nu și-au îndeplinit obligația legală de a verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune înscrierea în CF a unui drept real, creând astfel aparența de drept că debitorul A. este proprietar în CF asupra unui imobil reclamantul nu mai deține nici un titlu executoriu împotriva debitorului fiind folosit în executarea silită finalizată cu încheierea actului de adjudecare a imobilului în favoarea reclamantului (imobil ce s-a dovedit a fi în proprietatea altor persoane și care a fost vândut de debitorul A. în anul 2007). Orice demers împotriva soților A. este fără finalitate la acest moment.
Cu cheltuieli de judecată.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 21 iulie 2011 sub dosar nr._, reclamantul C. F. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de C. și Publicitate Imobiliară A. și O. de C. și Publicitate Imobiliară A. obligarea pârâtelor la plata sumei de 28.000 euro sau echivalentul în lei cu titlu de daune, precum și suma de 6823,95 lei reprezentând despăgubiri.
În motivare, a arătat că în dosarul nr._ a solicitat în calitate de creditor emiterea unei somații de plată împotriva debitorului A. C. C. pentru echivalentul în lei la data pronunțării hotărârii a sumei de 28.000 euro. Prin ordonanța nr. 571/2007 s-a dispus somarea debitorului ca în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a ordonanței să achite suma indicată mai sus.
În baza încheierii nr._/20.08.2007 se notează în cartea funciară cererea înregistrată sub nr. 510/16.08.2007 în dosarul execuțional nr. 242/2007 a executorului judecătoresc B. T..
Ulterior, a formulat cerere de executare silită a debitorului A. C. C. pentru a se începe executarea silită a acestuia până la concurența sumei de 28.000 euro.
Prin actul de adjudecare eliberat de către executorul judecătoresc B. T. reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr._ cu nr. cadastral 8253.
Ulterior, OCPI A. I. s-a sesizat din oficiu și a solicitat notarea în CF nr._ (provenit din CF de pe hârtie cu nr._ A. I.) având ca proprietar pe T. E. și T. N., a referatului sesizare prin care se sesizează faptul că același imobil cu nr. parcelă 1653/1/2 din TP nr._ se regăsește înscris în două cărți funciare distincte și anume: CF nr._ UAT A. I. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) și CF nr._ UAT A. I. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._).
Mai arată că din neglijența, lipsa de control și verificare a prepușilor OCPI A., titlul de proprietate nr._ cu ./2 a fost întabulat în două cărți funciare, respectiv CF nr._ UAT A. I. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._), având în prezent ca proprietari pe numiții T. E. și T. N. și CF nr._ UAT A. I. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._), în prezent figurând proprietar A. C. C..
Prin sentința civilă nr. 1236/2012 Judecătoria A. I. a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Agenției Naționale de C. și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. F. G. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de C. și Publicitate Imobiliară, și în consecință:
A obligat pârâta O. de C. și Publicitate Imobiliară A. să plătească reclamantului suma de 125.000 lei.
A obligat pârâta O. de C. și Publicitate Imobiliară A. să plătească în favoarea statului suma de 3728,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de la plata căruia reclamantul a fost scutit prin Încheierea Camerei de Consiliu din data de 10.11.2011.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
La data de 06.04.2011, reprezentanții OCPI au aflat de existența a două cărți funciare pentru același imobil, fiind informați de executorul judecătoresc B. T. (f,41), întocmind un referat de sesizare în acest sens (f.7).
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat despăgubiri de la OCPI, având în vedere culpa gravă a prepușilor acesteia de a observa că există 2 cărți de carte funciară pentru același teren, având proprietari diferiți.
Prin întâmpinare, OCPI a arătat (f.41) că, din eroare angajații săi nu au sesizat existența acestei suprapuneri, iar sistemul informatic nu observa la acel moment, în mod automat, suprapunerile. În plus, OCPI a arătat că și reclamantul a avut o culpă, întrucât acesta avea obligația să verifice amplasarea și limitele imobilului (f.43).
Instanța a constatat că nu se poate reține vreo culpă a reclamantului, având în vedere că la momentul achiziționării terenului și anterior nu au existat nici un fel de construcții sau lucrări pe acel teren și acesta nu avea cum să cunoască că terenul fusese vândut anterior unei alte persoane și se afla înscris într-un alt CF. Este sarcina angajaților OCPI, specialiști în domeniu, să constate eventualele suprapuneri. Niciuna dintre părți nu a contestat faptul că vinovăția aparține expertului P. C., care, în calitate de angajat la OCPI, a efectuat formalitățile de întabulare și verificările topo, corespunzătoare. În mod rezonabil, nu s-ar putea pretinde reclamantului sau oricărei persoane care s-ar afla în situația acestuia să își dea seama că imobilul pe care îl cumpără se găsește într-un alt CF. Motivul pentru care există OCPI și experții topo, prepuși ai acesteia, este tocmai pentru a evita astfel de situații grave.
În concluziile pe fond, pârâta, prin avocat, a arătat că temeiul juridic al acțiunii reclamantului îl constituie prevederile art.998 C.civ., referitor la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, iar instanța nu poate să schimbe acest temei juridic. Or, este evident, în opinia pârâtei, că suntem în situația unei forme specifice de răspundere civilă delictuală, respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, prevăzut de art.1000 alin.3 C.civ. Pârâta a mai arătat că, schimbarea temeiului juridic al acțiunii abia cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei ar fi tardivă, iar instanța nu ar trebui să țină seama de aceasta.
Instanța a constatat că aceste aspecte au făcut obiectul multor discuții, atât în doctrină, cât și în practica instanțelor de judecată, opinia majoritară fiind că judecătorul este ținut de cauza cererii de chemare în judecată, iar modificarea acesteia, după prima zi de înfățișare în lipsa acordului celeilalte părți, nu ar fi posibilă.
Cu toate acestea, regula de mai sus presupune că judecătorul este ținut să aplice acel text de lege care corespunde situației de fapt calificată juridic de parte, însă nu este ținut de textul de lege indicat de parte.
Cu alte cuvinte, instanța nu este ținută să aplice art. 998 C.civ., în condițiile în care din întreaga motivare a acțiunii principale rezultă clar că se invocă răspunderea comitentului (OCPI) pentru fapta prepusului (culpa lucrătorilor care nu au sesizat suprapunerea).
În aceste condiții, instanța a făcut aplicarea art. 1000 alin 3 C.civ. și a constatat îndeplinite condițiile acestei forme de răspundere civilă obiectivă, care în prezent se apropie de o răspundere obiectivă a comitentului pentru fapta prepușilor săi, în considerarea ideii de echitate, de despăgubire a victimei. De altfel, nu s-a contestat de către pârâtă faptul că s-a comis o eroare, aceasta rezultând cu evidență din probele de la dosar.
Pârâta a mai arătat că persoana responsabilă de prejudiciul cauzat este A. C. C., întrucât acesta datorează reclamantului 28.000 euro și nu OCPI.
Instanța a constatat că, într-adevăr, numitul A. C. C. a fost obligat prin hotărâre judecătorească să plătească reclamantului 28.000 euro, după care a omis cu intenție să aducă la cunoștința celorlalte părți și instanței că și-a înstrăinat anterior imobilul care a fost scos la licitație.
Cu toate acestea, culpa OCPI subzistă, este concurentă cu cea a numitului A. C. C. și nu poate fi înlăturată.
Situația este similară unor spețe similare, în care raționamentul juridic este identic; spre exemplu, când o persoană ce a fost victima unei grav accident, este dusă la spital și supusă unei intervenții chirurgicale, care i-ar putea salva viața. Dacă, în timpul operației, medicul comite o eroare care duce la decesul pacientului, va răspunde, evident, civil și penal, ca și autorul accidentului. Familia acestuia va putea solicita despăgubiri atât de la autorul accidentului, cât și de la medic, respectiv spital, culpa acestora, deși diferită, fiind concurentă. Spitalul (sau medicul) nu se poate apăra arătând că dacă nu s-ar fi produs accidentul, medicul nu ar fi ajuns în situația de a comite eroarea.
În speța de față, OCPI nu se poate apăra, spunând că în lipsa înșelăciunii numitului A. C. C., reprezentanții OCPI nu ar fi ajuns în situația să comită acea greșeală de a nu observa suprapunerea de CF.
Reclamantul poate să urmărească în instanță, la alegere, pe cine consideră că este mai solvabil, respectiv în speță, pe OCPI. În niciun caz nu s-ar putea reține, așa cum a arătat pârâta, că singura obligație a OCPI, ce rezultă din fapta comisă este de îndreptare a erorii din cartea funciară.
În condițiile în care, eroarea prepusului OCPI a dus la grave consecințe de ordin material pentru reclamant, OCPI a fost obligată la despăgubiri integrale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul OCPI A., solicitând admiterea apelului, în principal desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii formulate.
Prin decizia civilă nr. 176/A/2012 Tribunalul A. a respins apelul declarat de pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară A. împotriva sentinței civile n. 1236/2012 pronunțată de Judecătoria A. I..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, după reținerea stării de fapt ce a condus la declanșarea prezentului litigiu, a reținut și motivat următoarele:
Până la dezbaterea cauzei în fond, nici una dintre părți nu a invocat răspunderea comitentului pentru fapta prepușilor săi OCPI dorind să arate că nu sunt întrunite cerințele art. 998 Cod civil, a invocat faptul că reclamantul, deși a susținut culpa expertului care a identificat . 1653/1/2 greșit la a doua întabulare, nu a invocat disp. art. 1000 alin.3 Cod civil. In atare situație, reclamantul a precizat că din întreaga motivare a acțiunii rezultă că a făcut referire la culpa persoanelor implicare în întocmirea documentației de întabulare, instanța nefiind ținută de motivarea în drept a acțiunii, instanța de fond îmbrățișând acest punct de vedere.
In apel: S-a apreciat că instanța judecă cererea de chemare în judecată care a investit-o și chiar dacă este ținută de temeiul de drept invocat de parte, este în drept să stabilească atât cadrul procesual, cât și calitatea părților. Precum și să solicite părților oricâte lămuriri consideră necesare.
Așa cum s-a arătat, reclamantul a invocat prin acțiunea introductivă culpa și neglijența instituției și întreaga apărare a pârâților s-a axat pe această motivare. In susținerea cauzei, la termenul din 2.03.2012 reclamantul a invocat aceleași aspecte, doar în replică la susținerile pârâtei privind temeiul de drept, a înțeles să susțină că a avut în vedere răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său.
Împrejurarea că instanța de fond a apreciat incidența disp. art. 1000 cod civil în considerentele hotărârii, s-a apreciat că nu atrage aplicarea disp. art. 297 C. privind anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, chiar dacă această cerere a fost făcută prin cererea de apel.
S-a observat că instanța de fond a reținut culpa OCPI care gestionează identificările terenurilor înscrise în CF. S-a reținut, de asemenea că au fost efectuate identificări greșite de experți topo, care au fost însușite de instituție. Prin urmare, instanța de fond a soluționat cauza pe fond, iar cele reținute în considerente privind incidența temeiului de drept, s-a apreciat că nu atrag trimiterea cauzei spre rejudecare, chiar dacă una din părți solicită aceasta.
A fost respinsă și cererea de anulare a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Pe fondul cauzei s-a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată și cronologia faptelor au fost anterior prezentate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs OCPI, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a solicitat, în principal, casarea deciziei și a sentinței Judecătoriei Alba Iulia cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea hotărârilor și respingerea acțiunii.
În expunerea criticilor se arată, în esență, următoarele:
- instanța de apel nu a analizat motivele de fond ale apelului;
- instanța de apel a soluționat greșit cererea de casare cu trimitere spre rejudecare în favoarea Judecătoriei Alba Iulia pentru punerea în discuția părților a temeiului juridic în baza cărora a soluționat cauza, făcând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ..
Din aceste text de lege rezultă drepturile judecătorului, dar și obligația de a pune în discuția părților, pentru ca acestea să-și formuleze apărările.
Întrucât instanța nu a pus în discuție temeiul juridic al acțiunii și recalificarea acesteia, pârâta a pierdut dreptul procesual de a formula cerere de chemare în garanție.
- instanța de fond, chiar dacă a calificat răspunderea părții drept o răspundere pentru fapta prepusului, nu a analizat cerințele atragerii acestui tip de răspundere civilă și care, nu erau îndeplinite.
Prin întâmpinare, ANCPI a reiterat lipsa calității procesuale și a solicitat admiterea recursului.
Prin întâmpinare, reclamantul C. F. a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât instanța de apel a făcut analiza temeinică a motivelor de apel.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Raportul juridic dedus judecății vizează acțiunea formulată de reclamantul C. F., întemeiată pe dispozițiile art. 998 Cod civil, de obligare a pârâtei O. de C. și Publicitate Imobiliară A. la despăgubiri materiale motivat de culpa acesteia constând în faptul că, fără verificări tehnice competente, a operat două întabulări a aceluiași titlu de proprietate, creând prin aceasta aparența de drept care l-a condus (pe reclamant), la cheltuieli și plăți.
Cu ocazia dezbaterilor pe fond, reclamantul a precizat temeiul de drept și a indicat dispozițiile art. 1000 alin 3 Cod civil.
Nelegal instanța de fond a admis acțiunea în baza dispozițiilor art. 1000 alin 2 Cod civil vechi, iar decizia instanței de apel, întrucât a menținut această soluție, este nelegală.
Principiul disponibilității, împreună cu cel al contradictorialității și al dreptului la apărare, se circumscriu noțiunii de proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind consacrat de dispozițiile art. 129 C. proc. civ. potrivit cărora părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare, ci pot determina conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și al participanților la proces, a faptelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
În situația în care formulările părților sunt confuze, instanța, în baza rolului activ, are obligația, respectând principiul contradictorialității, să solicite precizările necesare, în vederea respectării principiului disponibilității și dreptului la apărare.
De asemenea, conform art. 84 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.
Astfel, în baza acestui text legal, este adevărat că instanța nu este ținută de temeiul juridic, indicat expres de către reclamanți, dacă din motivarea acțiunii rezultă alt temei de drept, însă, instanța este obligată să pună în discuția părților orice precizări, solicitări și schimbarea temeiului de drept, pentru a da posibilitatea părților să formuleze apărări față de noua calificare.
În speță, cu evidență aceste dispoziții legale și principii procesual civile nu au fost respectate și astfel hotărârea este lovită de nulitate conform art. 105 alin 2 C. proc. civ..
Deși acțiunea era întemeiată pe dispozițiile art. 998 Cod civil ce reglementează răspunderea pentru fapta proprie, și motivată în fapt pe culpa pârâtei recurente în sensul că nu a efectuat verificări și a operat două întabulări ale aceluiași titlu de proprietate, după închiderea cercetării judecătorești, cu ocazia cuvântului în dezbateri, reclamantul prin apărător a indicat, ca și temei al cererii sale, art. 1000 alin 3 Cod civil, respectiv răspunderea comitentului pentru prepus, iar instanța a soluționat acțiunea nelegal, având în vedere acest ultim temei juridic, fără a da posibilitatea pârâtei de a formula apărări față de acest nou temei de drept, deci fără a relua cercetarea judecătorească.
Mai mult, această răspundere nici nu este analizată cum corect susține recurenta.
Reluarea cercetării judecătorești, față de noul temei de drept invocat, în situația în care instanța aprecia că este incident, se impunea și față de caracterele diferite ale celor două răspunderi civile delictuale.
Este știut că dispozițiile art. 1000 alin 3 Cod civil instituie un caz de răspundere pentru fapta altuia, nu pentru fapta proprie și care instituie o solidaritate specifică între comitent și prepus, în folosul victimei. În situația în care se plătesc despăgubirile de către prepus, comitentul are dreptul să regreseze împotriva fidejusorului, pentru recuperarea sumelor plătite, în final
(continuarea deciziei civile nr. 200/2013 pronunțată în dosar nr._ )
prevalând răspunderea pentru fapta proprie. Însă toate aceste aspecte se soluționează cu respectarea principiilor procesual civile încălcate de instanțele de fond.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312, va casa ambele hotărâri și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Față de cele reținute mai sus, nu se impune analizarea celorlalte critici formulate, însă, instanța, în rejudecare, cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., va avea în vedere toate motivele invocate.
Cheltuielile de judecată efectuate de recurent în apel și recurs de 9928 lei vor fi avute în vedere de instanță la rejudecarea cauzei, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară A. I. împotriva deciziei civile nr. 176/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I Civilă.
Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 1236/2012 a Judecătoriei A. – I. și trimite cauza Judecătoriei Alba Iulia pentru rejudecarea fondului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.03.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. G. N. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, M. R. |
Redc. CGN/25.03.2013
Tehnoredc.EH/23.04.2013
2 ex/MR
Jud. fond: M. M.
Jud. apel: L. D./L. P. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 26/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 41/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
