Acţiune în constatare. Decizia nr. 401/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 401/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 06-09-2012 în dosarul nr. 401/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 401/2012
Ședința publică de la 06 Septembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Procuror A. M.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanții B. V., T. V. născ. B., H. C. născ. B., I. M. născ. B. și de către pârâtul S. R. prin M.F.P. reprezentat prin D. A., împotriva sentinței civile nr. 599/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursurile declarate în cauză sunt motivate și scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de Direcția Generală a Finanțelor P. a jud. A. reprezentând M. Finanțelor P. pentru S. R., la recursul declarat de reclamanți, prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Reclamanții recurenți Tibrean G. și Tibrean V., în calitate de recurenți și moștenitori ai reclamantei Tibrean V., au înregistrat la dosar, prin registratura instanței, copie după certificatul de deces al mamei lor și după certificatele de naștere, în vederea dovedirii calității procesuale în cauză.
In deliberare, instanța constată că nu se impune amânarea cauzei, întrucât moștenitorii defunctei Tibrean V., sunt părți în proces în nume propriu.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea ambelor recursuri. Solicită respingerea recursului declarat de reclamantul B. V., întrucât în mod corect s-a luat act de către prima instanță de renunțarea acestuia la judecarea acțiunii. În ceea ce privește solicitarea reclamanților recurenți, consideră că nu pot fi acordate despăgubiri civile întrucât acestea nu au fost dovedite, astfel solicită respingerea recursului declarat de reclamanți. Cu privire la recursul declarat de S. R., solicită respingerea acestuia, întrucât măsura luată față de antecesorii reclamanților nu contravine scopului legii speciale, prevăzut de Legea nr. 221/2009.
Față de aspectele reținute, solicită respingerea ambelor recursuri, cu menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursurilor civile de față,
P. acțiunea civilă înregistrată la data de 10.09.2010 pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._, reclamanții B. V., T. V., H. C. și I. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., să se constate că antecesorul reclamanților, def. B. I., a fost condamnat politic prin sentința penală nr. 423/1953 de către Tribunalul M. Teritorial pentru unitățile MAI la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională; să fie obligat pârâtul la plata în favoarea reclamanților a sumei de 400.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale și a sumei de 15.000 lei, despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea amenzii corecționale și a cheltuielilor de judecată dispuse prin sentința de condamnare.
P. sentința civilă nr. 599/2012, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților T. V., H. C. și I. M., a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamanților, def. B. I., dispusă prin sentința penală nr. 423/1953 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial al orașului Stalin, a respins în rest acțiunea și a luat act de renunțarea reclamantului B. V. la judecarea acțiunii formulate de acesta.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt fiii defunctului B. I..
P. sentința penală nr. 423/1953 pronunțată de Tribunalul M. al orașului Stalin, antecesorul reclamanților a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale. Fiind vorba de o condamnare pe care legea o instituie ca având de drept caracter politic, în temeiul art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, primul capăt de cerere a fost admis.
În ceea ce privește cererea reclamanților vizând acordarea daunelor morale, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 1358/2010 C. Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată de S. R., reprezentat prin M. Finanțelor P. și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Decizia prin care C. Constituțională, în exercitarea controlului concret, posterior, rezolvă, prin admitere, excepția de neconstituționalitate este obligatorie și produce efecte „erga omnes” și nu numai între părțile litigante, deși este pronunțată în cadrul unui litigiu care există în fața justiției între anumite părți determinate.
Ca urmare, textul legal ce constituia temeiul legal al acordării daunelor morale fiind declarat neconstituțional și-a încetat efectele și nu mai poate fi aplicat de instanță care este obligată să respecte deciziile Curții Constituționale.
În ce privește acțiunea formulată de reclamantul B. V., prima instanță a luat act de renunțarea acestuia la judecarea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Reclamanții T. G. și T. V., în calitate de moștenitori ai reclamantei T. V. și reclamantele H. C. și I. M. au solicitat modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în întregime a acțiunii.
În expunerea motivelor, reclamanții recurenți susțin că sunt îndreptățiți la daune morale în temeiul art. 20 și 148 din Constituție care impun aplicarea cu prioritate a tratatelor internaționale și comunitare. Aceștia arată de asemenea că se încalcă dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din CEDO și de art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenție.
În privința despăgubirilor materiale, reclamanții susțin că acordarea acestora este posibilă fie în temeiul Legii nr. 221/2009, fie în virtutea art. 998-999 C. civ. vechi.
În drept se invocă art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat (filele 12-15).
Pârâtul recurent a solicitat prin recursul formulat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii.
În expunerea motivelor, recurentul pârât susține că motivele reținute de instanța de fond sunt contradictorii întrucât, deși se reține că în cauză este vorba de o condamnare de drept, tribunalul analizează acest caracter.
Pârâtul arată de asemenea că în cauză condamnarea suferită de tatăl reclamanților are caracter politic de drept, astfel că nu se mai impunea constatarea acestui caracter, acțiunea fiind lipsită de interes.
În drept se invocă art. 304 pct. 7 și 9, art. 3041 C. proc. civ.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, C. reține următoarele:
În ce privește recursul reclamanților, se constată că prevederile art. 5 alin 1 lit. a teza a I-a din Legea nr. 221/2009, referitoare la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări sau măsuri administrative au fost constatate neconstituționale prin deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 pronunțate de C. Constituțională, care a reținut că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite în perioada comunistă, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin 1 lit. a teza I-a din Legea nr. 221/2009 este contrară prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din Constituție.
Instanța de contencios constituțional a reținut în considerentele deciziei nr. 1358/2010 că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor. S-a apreciat astfel că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Cum în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, există două norme juridice (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009), care au aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, C. Constituțională a concluzionat că intervenția legiuitorului prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect (Decretul-lege nr. 118/1990), aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin 1 din Constituția României, dispozițiile din legi constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, nu se pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituție. Deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării, conform art. 147 alin. 4 din Constituție.
Întrucât cele 45 de zile de la publicarea celor două decizii ale Curții Constituționale au trecut și nu s-au adus modificări textului Legii nr. 221/2009, dispozițiilor art. 5 alin 1 lit. a teza I și-a încetat efectele juridice.
P. decizia nr. 12/2011 a ÎCCJ - Secțiile Unite, s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
P. urmare, instanța nu mai poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic în temeiul dispozițiilor art. 5 alin 1 lit. a teza a I-a, astfel că se constată că prima instanță a respins în mod corect capătul privind acordarea daunelor morale.
Referitor la respectarea dreptului reclamanților la nediscriminare, C. reține că în speță se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituționalității, chiar dacă această declarare s-a petrecut în cursul procesului. Raportul juridic dedus judecații în curs are caracterul unei fapte în desfășurare (facta pendentia), astfel că „legea nouă" (forma legii după data de la care decizia de neconstituționalitate produce efecte), se aplică în virtutea principiului aplicării imediate a legii civile. Art. 5 alin. 1 din legea 221/2009 nu a fost abrogat, ci a fost lipsit de efecte juridice.
Este adevărat că instanțele trebuie să dea eficiență prevederilor Convenției dar acest lucru este posibil doar atunci când o normă de drept intern (în vigoare) contravine principiilor statuate prin convenție. Dimpotrivă, atunci când o normă de drept intern a fost declarată neconstituțională ea nu mai există și prin urmare nu se mai poate pune problema înlăturării sau interpretării ei în sensul prevederilor din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Actuala ordine constituțională din România nu permite judecătorului să aplice o normă legală declarată neconstituțională pentru că altfel s-ar nesocoti principiul separației puterilor în stat. Raționamentele ce stau la baza hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești trebuie plasate exclusiv în plan juridic.
Faptul că din punct de vedere juridic lucrurile stau în modul arătat mai sus rezultă și din Hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului pronunțată în cauza Slavov și alții contra Bulgariei. Dată fiind similaritatea situațiilor, aprecierile Curții Europene din hotărârea menționată, sunt valabile și în speța de față. Decizia de admisibilitate pronunțată de C. Europeană în speța arătată, acordă o importanță deosebită faptului că atunci când o normă din dreptul intern este declarată neconstituțională, eventualele efecte negative pentru una sau alta din părțile proceselor aflate pe rolul instanțelor, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept. C. Europeană consideră că simpla posibilitate recunoscută prin lege unor persoane de a obține, în urma unui proces, despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut nu are semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât, deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. În fine, C. Europeană observa, la momentul respectiv, că noțiunea de discriminare prevăzută în art. 14 din Convenție, nu era una autonomă, astfel că dacă nu avea loc o încălcare a art. 1 din Protocolul I, nu se putea face aplicarea art. 14.
În prezent, chiar dacă se pleacă de la premisa că interzicerea discriminării prin art. 14 a devenit un drept la nediscriminare autonom și necondiționat de un alt drept garantat prin Convenție, nu este posibilă tranșarea litigiului prin raportare la un alt obiect și o altă cauză.
Pe cale de consecință, nici aceste critici nu sunt fondate.
Susținerile recurenților referitoare la dispozițiile art. 998 – 999 C. civ, în sensul că sunt îndreptățiți la despăgubiri, fie în baza dispoziției speciale, fie în conformitate cu norma generală sunt vădit nefondate.
În cauză fiind vorba de un drept de creanță, prescriptibil extinctiv conform art. 1 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, întemeiat pe dispozițiile art. 998 – 999 C. civ., termenul de prescripție este cel general statuat de prevederile art. 3 alin. 1 din DL. 167/1958. Acest termen de prescripție aplicabil dreptului de creanță fiind solicitat în baza art. 998 – 999 C. civ, se supune condițiilor statuate de prevederile Decretului nr. 167/1958, așa cum corect a reținut prima instanță, și nu dispozițiilor Legii nr. 221/2009, cum susțin reclamanții. Aceste din urmă dispoziții se aplică numai acțiunilor întemeiate pe prevederile acestei legi, respectiv drepturilor recunoscute de această lege.
De altfel, este de observat că reclamanții au solicitat, cu titlu de despăgubiri materiale, contravaloarea amenzii corecționale și a cheltuielilor de judecată dispuse prin sentința de condamnare. Dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 reglementează dreptul la echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, astfel că sumele achitate cu titlu de sancțiune penală ori cheltuieli de judecată nu pot face obiectul despăgubirilor materiale prevăzute de textul legal menționat.
În ce privește recursul pârâtului, C. constată că hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii, instanța neanalizând caracterul faptelor pentru care tatăl reclamanților a fost condamnat, ci constatând doar caracterul politic de drept.
Potrivit dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic de drept, condamnarea dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru faptele prevăzute și pedepsite de art. 209 din Codul penal din 1936. Ca atare, legiuitorul a considerat că nu se mai impune dovedirea caracterului politic al unei astfel de condamnări.
Norma juridică cuprinsă în textul legal menționat mai sus are caracter obiectiv, este independentă de subiectele raportului juridic concret, prevăzând în mod abstract că orice condamnare pronunțată în pentru faptele prevăzute de art. 209 C. pen. din 1936 are caracter politic.
În cadrul raporturilor juridice concrete, subiectul care se consideră beneficiarul acestei norme juridice trebuie să facă dovada incidenței dispozițiilor legale în cazul condamnării suferite de el sau de antecesorul său, situație în care legea prezumă caracterul politic și nu mai este necesar să-l dovedească.
Ca urmare, plecând de la norma abstractă, obiectivă cuprinsă în art. 1 alin. 2 din lege, în mod corect prima instanță a constat că situația concretă a reclamanților se încadrează în această prevedere și ca urmare, condamnarea suferită de tatăl lor are caracter politic.
Pentru aceste considerente, C. constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel că criticile aduse de pârât nu se circumscriu niciunui motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304, 3041 C. proc. civ.
(continuarea deciziei civile nr. 401/06.09.2012 pronunțată de C. de A. A. I. – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Față de cele reținute, C. constată că recursurilor părților sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ., C. le va respinge ca nefondate.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de către reclamanții Tibrean G. și Tibrean V. în calitate de moștenitori ai reclamantei Tibrean V. și H. C., I. M. și de către pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor P. a jud. A. împotriva sentinței civile nr. 599/2012 pronunțată de către Tribunalul A. în dosar civil nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6.09.2012.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. A.N.
Tehn. A.N./11.09.2012
2 ex/N.P./24.09.2012
Jud. fond – L. V.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 241/2012. Curtea de... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 365/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
