Acţiune în constatare. Decizia nr. 380/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 380/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-06-2012 în dosarul nr. 380/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 380/2012
Ședința publică de la 28 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător A. N.
Grefier N. P.
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Procuror A. M.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P. P. DGFP H. și a recursului declarat de M. PUBLIC - P. DE PE L. T. H., împotriva sentinței civile nr. 27/2012 pronunțată de T. H. în dosar nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, împrejurarea că recursurile de față sunt motivate, scutite de la plata taxelor judiciare de timbru și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimata Direcția Generală a Finanțelor P. H. reprezentând M. Finanțelor P. pentru S. R., prin care se solicită aplicarea în cauză a prevederilor art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public, în ce privește întâmpinarea formulată în cauză de către intimata DGFP H., consideră că aceasta a fost formulată din eroare. Solicită admiterea recursurilor declarate de M. Finanțelor P. pentru S. R. și de M. Public, întrucât acțiunea reclamantei nu se circumscrie prevederilor și scopului legii speciale, nr. 221/2009, măsura fiind luată în contextul politic al vremii, din motive etnice.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
P. acțiunea civilă înregistrată la această T. H. la data de 25.10.2010 sub nr._, reclamanta L. T.-M. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul politic al măsurii de deportare a mamei sale Palko-Fari M., pe numele de fată Schikerle, la muncă de reconstrucție în fosta URSS pe perioada 16.01.1945 până în anul 1948 și să se dispună obligarea pârâtului la plata de daune morale pentru prejudiciul moral și fizic suferit de mama sa pe perioada deportări, în cuantum de 5.000 euro/lună, respectiv la plata sumei de 180.000 euro pentru întreaga perioadă de deportare.
P. sentința civilă nr. 27/2012 pronunțată de T. H. –Secția I Civilă, a admis în parte, acțiunea reclamantei L. T. M. formulată împotriva pârâtului S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a deportării în fosta URSS, a numitei Palko-Fari M. (născută Schikerle), pe perioada 16.01.1945 -1948. A fost respinsă în rest acțiunea. A fost obligat pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P. să plătească reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut și motivat în esență că măsura deportării în URSS a antecesorilor reclamantei de etnie germană și supunere la muncă forțată, în scopul reconstrucției acestei țări este supusă domeniului de reglementare a Legii nr. 221/2009, adică se circumscrie motivului generic prevăzut de art. 4 alin. 2 din lege.
Referitor la posibilitatea de a acorda reclamantei L. T.-M. despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de mama sa, instanța raportat la dispozițiile art. 3307 al.4 cod procedură civilă, s-a avut în vedere soluția pronunțată în Recursul în interesul legii ce face obiectul Deciziei nr.12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație, potrivit căruia s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 al.1 lit.a teza I-a din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial, respectiv data de 15.11.2010.
Mai mult din considerentele acestei decizii s-a reținut printre altele că dispozițiile CEDO nu se aplică în cazul unei proceduri judiciare ce tinde la recunoașterea unui drept, care nu mai are nici un fundament legal în legislația internă al unui stat semnatar al Convenției la data pronunțării hotărârii, o soluție contrară echivalând cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Față de aceste considerente, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în sumă totală de 180.000 euro a fost respins ca inadmisibil.
Așa fiind, instanța a admis doar în parte acțiunea precizată în sensul celor de mai sus.
În baza art.274 cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat (f.51).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul S. R. prin M.F.P. și M. Public - P. de pe lângă T. H., care au solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului, arătând în esență că, deportarea la munca de reconstrucție în URSS a etnicilor germani nu constituie măsură cu caracter politic în sensul Legii 221/2009.
Recursurile au fost întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 cod pr. civilă.
Reclamanta nu a formulat întâmpinare.
CURTEA, analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate constată următoarele:
Reclamanta a sesizat instanța cu o acțiune prin care a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative constând în deportarea în URSS – Siberia și internarea în lagăr de muncă forțată a mamei sale Fari Parko T. M. născută Schikerle, în perioada 16.01.1945 – 1948, unde a fost supusă la muncă obligatorie pentru reconstrucția acestei țări.
Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată a rămas Legea 221/2009, în ceea ce privește petitul formulat în principal, respectiv caracterul politic al măsurii administrative, lege a cărei titulatură este neechivocă în sensul că are în vedere condamnările și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 3 din Legea 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe actele normative enumerate limitativ la literele a-f. În cazul acestor măsuri administrative, instanța nu mai este îndrituită să cerceteze dacă faptele imputate persoanei au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, legiuitorul considerând că toate faptele enumerate în aceste texte de lege au urmărit un astfel de scop.
Măsura la care a fost supuși antecesorii reclamantului, respectiv ridicare forțată de la domiciliu, deportare și internare în lagăr de muncă în URSS și supunerea la muncă forțată, nu se încadrează în prevederile limitative ale art. 3 lit. a-f din Legea 221/2009.
Pentru ca această măsură să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic, era necesar ca reclamanta să dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, că prin săvârșirea unor fapte anterioare, el a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, și anume persoana respectivă să fi participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945 și că datorită acestor acțiuni s-a luat măsura administrativă față de persoana în cauză.
Art. 2, alin. 1 din OUG 214/1999, la care face referire textul de lege citat anterior, prevede că constituie infracțiuni săvârșite din motive politice
infracțiunile care au avut drept scop:
- exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
- susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
- propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea impotrivirii fata de aceasta;
- acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forța a regimului comunist;
- respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
- înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială.
Astfel, în determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârșite în perioada regimului comunist, acest scop fiind de exprimare a protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la data de 22 decembrie1989. Pentru a se admite acțiunea reclamantei era necesar ca în speță, aceasta să dovedească că soțul acesteia a săvârșit fapte care au avut unul din scopurile enumerate la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999.
Din actele depuse la dosarul cauzei, instanța de recurs nu poate reține că antecesoarea reclamantei a desfășurat activități care să urmărească scopurile anterior arătate, și anume nu rezultă că ar fi participat la acțiuni de împotrivire la regimul comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945. Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că soțul acesteia și-ar fi exprimat protestul față de dictatura comunistă sau că ar fi avut manifestări contrare regimului de atunci, ori că prin activitatea desfășurată a dorit să-și exprime protestul împotriva dictaturii, a abuzului de putere și al nerespectării drepturilor omului, astfel încât măsura deportării în străinătate, luată în ianuarie 1945, nu poate avea caracter politic în sensul legii speciale, cu atât mai mult cu cât a fost luată anterior instaurării regimului politic la care se referă legea specială (6 martie 1945).
Indiferent că este vorba de internare în lagăr de muncă și deportare în URSS, sau de supunere la muncă forțată, considerentele de mai sus care justifică lipsa caracterului politic al acestei măsuri, în sensul Legii 221/2009, sunt valabile. Greșit a reținut instanța de fond că măsurile la care au fost supuși mama și tatăl reclamantului, fie că este vorba deportare în URSS, fie că este vorba de ridicare de la domiciliu, și ducerea la muncă forțată în URSS, au caracter politic în sensul Legii 221/2009, așa cum acest caracter a fost privit de legiuitor în art. 1 alin. 3 din lege.
Este de observat, în aceeași ordine de idei că, măsurile invocate de reclamantă au fost măsuri avute în vedere de OUG 105/1999, care se referea la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice”. Astfel, reclamanta se putea încadra în art. 1 alin. lit. a din OUG 105/1999, care se referă la persoane deportate în ghetouri sau în lagăre de concentrare din străinătate, fiind persoană deportată în lagăr de concentrare, în URSS, măsură luată de regimul politic existent în România înainte de 6 martie 1945, din motive etnice, antecesorii reclamantului fiind persoane de etnie germană.
Dacă este vorba de privare de liberate și ducere la muncă forțată, măsura ar putea fi încadrată în art. 1 alin. 1 lit. b sau d din aceeași OUG 105/1999, care se referă la persoane private de liberate în lagăre de concentrare sau la persoane care au făcut parte din detașamentele de muncă forțată. Acest act normativ are în vedere perioada 6 septembrie 1940- 6 martie 1945, deci măsura luată în ianuarie 1945 se încadrează exact în perioada de referință a acestei legi, iar motivele etnice pentru care a fost luată măsura sunt evidente, antecesorii reclamantului fiind etnici germani.
Din cele arătate mai sus rezultă că voința legiuitorului care a adoptat Legea 221/2009 a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de S. comunist instaurat la 6.03.1945, prin guvernul P. G., or măsurile care au fost luate anterior acestei date nu puteau viza răsturnarea acestui regim politic, fiind evident că, măsurile luate în speță au avut legătură directă cu înfrângerea României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii și a celorlalte Națiuni Unite.
În urma acestui război s-a încheiat Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944 între guvernul român pe de o parte, și guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, decizia de deportare aparținând Comisiei Aliate de Control pentru România, deportarea cetățenilor români de etnie germană și maghiară, în URSS, nefiind prevăzută în Convenția de Armistițiu.
Față de cele arătate mai sus, se constată că instanța de fond a dat o interpretare greșită prevederilor legii speciale, deportarea realizată de armata sovietică cu privire la cetățenii români de etnie germană și maghiară, nu se încadrează în dispozițiile Legii 221/2009, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 indice 1 cod pr. civilă, recursurile declarate de pârât și de P. de pe lângă T. H. vor fi admise, iar
(continuarea deciziei civile nr. 380/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ )
sentința va fi modificată în parte, în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantului.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. H. și de M. Public prin P. de pe lângă T. H..
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge în întregime acțiunea formulată de reclamanta L. T. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. pentru Legea nr. 221/2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.06.2012.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. - conc. odihnă, semn. conf. art. 261(2) C. pr. civ, Vicepreședintele Curții de Apel C. G. N. | Judecător, A. N. - conc. odihnă, semn. conf. art. 261(2) C. proc. civ. Vicepreședintele Curții de Apel C. G. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. C.G.N/29.06.2012
Tehn. N.P./23.07.2012
Jud. fond – I.E.I.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 385/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Partaj judiciar. Decizia nr. 372/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
