Rectificare carte funciară. Decizia nr. 197/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 197/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-04-2012 în dosarul nr. 197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 197/2012
Ședința publică de la 05 Aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Grefier M. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantele Cabinet I. M. Dr. P. D., Cabinet I. M. Dr. S. D. și Cabinet I. M. Dr. O. G. M., și de intervenienții în interesul reclamantelor C. M. din Județul A. și Direcția de S. P. A., împotriva deciziei civile nr. 137/A/2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din 15 martie 2012 care face parte integrată din prezenta decizie, împreună cu încheierile ulterioare de amânare a pronunțării din 22 martie și 29 martie 2012.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată la data de 24.09.2004 pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub dosar nr. 6332/2004, reclamantele Cabinet individual medical dr. P. D., Cabinet individual medical dr. S. D. și Cabinet individual medical O. G. M. au chemat în judecată pe pârâții Prefectura Județului A., C. L. A. I., .. și A. pentru V. A. S., solicitând să se dispună:
- constatarea nulității absolute și parțiale a Deciziei nr. 117 din 26 februarie 1991, emisă de către Prefectura Județului A., în ceea ce privește includerea în patrimoniul unității nou înființate R.A. F. R.A. A. I. și întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului cu destinația de „spațiu comercial” înscris în CF individual_ A. I., nr. ord. 1, nr. top 2528/a/29/XVII apartamentul nr. 17 compus din spațiu comercial de 114,28 mp cu cota de 10,8/100 și 31/285 situat administrativ în A. I., ., județul A.;
- constatarea nulității întabulării efectuate în CF 2160 A. I., nr. top 2528/1/29 a imobilului menționat și a tuturor actelor care au stat la baza efectuării acestor mențiuni în favoarea RA F. A. I. de sub B1;
- constatarea nulității absolute a încheierii de întabulare nr. 5871/29.05.1995 privind întabularea dreptului de proprietate în favoarea fostei RA F. A. I., devenită ulterior, prin schimbarea denumirii în societatea comercială F. S.A. A. I., în baza adresei nr. 416/1996 și a hotărârii nr. 67/1995 eliberată de C. L. A. conform adresei nr. 3345 din 12 martie 1996;
- să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 15/1990 raportat la art. 3 din Decizia nr. 117/1991 a Prefecturii Județului A., prin notarea ca proprietar în cartea funciară menționată a Municipiului A. I., în cotă de 1/1 părți asupra imobilului menționat;
- să se constate nulitatea absolută și parțială a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. D AB 82/2000, încheiat între AVS (APAPS) și Transeuro S.A. devenită în prezent .. A. I., reprezentând 100% din valoarea capitalului social deținut de Stat la S.C. F. S.A. A. I. doar în ceea ce privește imobilul situat în ., . se stabili procentual, cu cât va fi diminuat contractul mai sus menționat;
- să se constate că imobilul înscris în CF_ A. I. nr. top 2528/a/29/XVII . destinație de dispensar medical;
- să se constate nulitatea absolută a înscrisului intitulat „convenție” încheiat între Primăria Municipiului A. I. și .. privind soluționarea pe cale amiabilă a neînțelegerilor privind acest spațiu;
- să se dispună întabularea în cartea funciară_ A. I. a acestei destinații de „dispensar medical” privind imobilul mai sus menționat conform prezentei sentințe, rămase definitivă.
Pârâta Prefectura Județului A. a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive a Prefecturii Județului A. și pe cale de consecință să se dispună scoaterea ei din această cauză, cu privire la capetele de cerere din cererea de chemare în judecată, motivând că, în fapt, prin acțiunea adresată instanței reclamantele au solicitat să fie constatată nulitatea absolută a Deciziei nr. 117/26.02.2002 emisă de Prefectura A., precum și anularea unor alte acte subsecvente încheiate ulterior emiterii acestei decizii, și că a solicitat instanței să constate lipsa calității procesuale pasive a Prefecturii motivat pe faptul că decizia atacată de reclamante a fost emisă în baza atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 5/1990, iar în momentul de față respectivele atribuții cad în sarcina Consiliului Județean A. și ale Consiliului L. A. I., potrivit art. 3 din Legea nr. 5/1990În drept a invocat prevederile art. 115-118 C. pr. civ., Legea nr. 5/1990, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 340/2004.
Reclamantele și-au precizat cererea, chemând în judecată și pe pârâtul C. Județean A., întrucât în urma formulării întâmpinării de către Prefectura A., în cuprinsul căreia s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Prefectura A., motivat de faptul că prin Legea nr. 69/1991 și Legea nr. 215/2001 atribuțiile care anterior aparțineau prefecturilor au fost conferite ulterior, prin apariția legilor menționate, Consiliului Județean, a înțeles să cheme în judecată în calitate de pârâtă și C. Județean A..
C. L. A. I. a depus întâmpinare, solicitând să se dispună respingerea acțiunii față de C. L. A. I. pentru lipsa calității procesuale pasive față de capetele I, II, III și V ale acțiunii, arătând că în privința capetelor de cerere IV, VI, VII și VIII lasă la aprecierea instanței soluția pronunțată, înțelegând prin aceasta că nu se opune la admiterea acesteia sub aspectul celor patru petite.
Pârâta .. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantelor. A invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Alba Iulia și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor.
Prin sentința civilă 2721/2006, Judecătoria A. I. a admis în parte acțiunea reclamantelor, a constatat nulitatea deciziei nr. 117/1991, emisă de Prefectura jud. A. în ceea ce privește includerea în patrimoniul RA F. a dreptului de proprietate asupra imobilului cu destinație de spațiu comercial, înscris în CF individuală nr._ A. I., nr. top. 2528/a/29/XVII, a constatat nulitatea absolută a încheierii efectuate în CF 2160 A. I. nr. top. 2528/1/29 în favoarea imobilului menționat și a tuturor actelor ce au stat la baza efectuării acestei mențiuni, a constatat nulitatea absolută a încheierii de întăbulare nr. 5871/1995 și a H.C.L. A. I. nr. 67/1995. A dispus restabilirea situației anterioare de CF prin notarea ca proprietar a Municipiului A. I.. S-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. D AB 82/2000 încheiat între APAPS și Transeuro SA, devenită ., doar în ce privește imobilul în litigiu, s-a constatat că acest imobil are destinația de dispensar medical și s-a dispus notarea în CF a acestei destinații, s-a respins capătul de cerere privind nulitatea convenției încheiată la data de 25.03.2004 între Primăria mun. A. I. și . și a fost obligată această pârâtă la plata cheltuielilor de judecată de 3500 lei.
P. a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 117/26.02.1991 emisă de Prefectura Județului A. a fost înființată Regia Autonomă F. S.A. A. I., iar între bunurile incluse în patrimoniul acestuia, se regăsea și imobilul cu destinația „spațiu comercial” înscris în CF individuală_ A. I., nr. ord. 1, nr. top 2928/a/29/XVII apartamentul nr. 17 compus din spațiu comercial în suprafață de 114,28 mp cu cota de 10,8/100 și 31/285 teren, situat administrativ în A. I., ..
Imobilul descris mai sus a avut încă din faza de proiectare destinația specială de dispensar medical, aspect ce nu poate fi tăgăduit, și care reiese din înscrisurile depuse de reclamante la dosar descrise anterior. Art. 4 din Legea nr. 15/1990 prevedea expres că se exceptează de la preluarea de către regia autonomă a spațiilor cu altă destinație decât locativă. Instanța de fond a reținut că s-a încălcat o dispoziție imperativă prohibitivă prevăzută de lege, prin aceea că s-a transmis în proprietatea regiei autonome nou înființate un imobil care nu avea destinația de spațiu locativ, fapt demonstrat și de împrejurarea că ignorând evidența stării de fapt, odată cu întabularea s-a solicitat și notarea destinației de spațiu comercial în CF, aspect ce nu corespunde realității.
În consecință, s-au admis capetele 1, 2 și 3 din cerere.
S-a reținut de către instanță nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. D AB 82/2000, prin care Transeuro S.A., devenită S.C. F. A. I., a înstrăinat APAPS capitalul social deținut de Stat la S.C. F. S.A., întrucât privește implicit și imobilul în discuție, cu privire la care s-a stabilit mai sus că a fost preluat de RA F. A. I. cu nerespectarea legii.
s-a reținut de asemenea că imobilul în cauză are destinația, așa cum a avut-o încă de la proiectare, specială de dispensar medical. În baza art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, pentru a pune de acord starea de fapt cu starea tabulară, s-a constatat că imobilul înscris în CF_ alba I. nr. top 2528/a/29/XVII apartamentul nr. 17, are destinația de dispensar medical.
Instanța de fond a constatat neîntemeiat capătul de cerere privind nulitatea „Convenției” încheiată între Primăria Municipiului A. I. și .., astfel că acest capăt de cerere a fost respins
Împotriva acestei sentințe. au declarat apel pârâtele . A. I. și A.V.A.S. București, pârâta . A. I..
Prin decizia civilă nr. 264/A/2006 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a fost admis apelul declarat de pârâta ., a fost anulată hotărârea primei instanțe, s-a stabilit competența de soluționare în fond în favoarea Tribunalului A. – Secția Comercială și de C. Administrativ și sa trimis cauza acestei instanțe spre competentă soluționare.
P. a pronunța această hotărâre, instanțe de apel a reținut că decizia nr. 117/1991 a fost emisă în organizarea executării și executarea Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 1330/1990. Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 alin. 1, lit.”b” și „c” din aceeași lege, actele administrative emise în executarea și organizarea executării legii, sunt acte administrative de autoritate. Potrivit art. 4 și 30 din Lege nr. 554/2004, competența de soluționare a litigiilor privind legalitatea unui act administrativ unilateral aparține secției de contencios administrativ din cadrul tribunalului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, care a fost respins prin decizia civilă nr. 158/2007 a Curții de Apel A. I..
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul A. - Secția Comercială și de C. Administrativ la data de 2.11.2007 sub dosar nr._ .
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 15.01.2008 s-a dispus disjungerea și înregistrarea separată sub dosar nr._ a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni D AB 82/2000 încheiat de A. cu .., dosarul fiind transpus spre competentă soluționare la completul comercial .> Prin sentința nr. 32/C./2008, Tribunalul A. - Secția Comercială și de C. Administrativ s-a luat act de renunțarea reclamantelor la judecarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute și parțiale a Deciziei nr. 117/1991, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalul A. - Secția Comercială și de C. Administrativ de soluționare a capetelor de cerere II, III, IV, VI, VII, VIII și a declinat în favoarea Judecătoriei Alba Iulia competența pentru soluționarea acestor petite.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 14.02.2008 sub dosar nr._ .
Prin sentința civilă nr. 2081/2008 Judecătoria A. I. a respins lipsei calității procesuale active invocate de pârâta .., iar pe fond a respins acțiunea formulată de reclamante, pe care le-a obligat în solidar la plata sumei de 4.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, unită cu fondul cauzei la data de 15.01.2008, s-a constatat că este neîntemeiată deoarece cele trei cabinete medicale funcționează cu activitate medicală de peste 20 de ani, în spațiul din litigiu, acestea justificându-și calitatea procesuală prin prisma interesului pe care îl au în soluționarea cererii de rectificare de carte funciară.
În calitate de chiriași ai imobilului sunt în mod firesc interesați de situația juridică a imobilului din . în care prevederile legislative prevăd posibilitatea de vânzare a spațiilor cu destinația cabinete medicale.
Pe fondul cauzei s-a reținut că cererea formulată de reclamante este una de rectificare de carte funciară, scopul urmărit fiind de anulare a încheierilor de întabulare existente, schimbarea destinației de folosință a imobilului înscris în CF nr._ A. I. și respectiv întabularea acestuia în favoarea Municipiului A. I..
Reclamantele au solicitat nulitatea absolută a întabulării efectuate în CF_ nr. top 2528/a/29/XVII, precum și a încheierii de întabulare nr. 5871/29.05.1995 motivat în principal de faptul că operarea în cartea funciară s-a efectuat în baza cererii nr. 1016/1993, înscris care a format obiectul cercetării penale în cadrul dosarului penal nr. 2696/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I..
Instanța de fond a constatat că această cerere nu a fost desființată până în prezent, în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în ciuda demersurilor depuse de C. L. A. I., cât și de reclamante, în condițiile în care prin rezoluția procurorului nr. 2696P/2001 s-a reținut că în conținutul cererii nr. 1016/1993 a fost inserată în mod fraudulos mențiunea de spațiu comercial.
Reclamantele solicită ca temei al nulității absolute a întabulării imobilului în litigiu, frauda la lege, respectiv faptul că pârâta .. A. I., prin încălcarea unor norme imperative, și-a întabulat discreționar dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, însă conform art. 28 din Legea nr. 7/1996, regula generală este că sancțiunea fraudei la lege ca și a fraudării terților, nu este nulitatea, ci inopozabilitatea .
Analizând cererea nr. 1016/1993, prima instanță a reținut că aceasta nu îmbracă forma unui act juridic în înțelesul legii, iar întabularea în cartea funciară s-a efectuat în baza Deciziei P. Județului A. nr. 117/1991, act care constituie de altfel titlul în baza căruia s-a dispus întabularea în C.F.
Având în vedere că reclamantele, prin precizarea de acțiune au înțeles să renunțe la soluționarea cererii în constatarea nulității parțiale absolute a Deciziei nr. 117/1991, nici acțiunea de rectificare grefată pe acțiunea în nulitatea deciziei, nu poate fi soluționată, deoarece actul respectiv nemaifiind atacat, prezumția legală de existență a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei .. A. I., prevăzută de art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938 (art. 30 din Legea nr. 7/1996) operează în continuare, nefiind răsturnată. Față de cele arătate s-a impus și respingerea cererii și cu privire la restabilirea situației anterioare de carte funciară prin notarea ca proprietar în CF a Municipiului A. I..
Instanța de fond a apreciat ca neîntemeiat și petitul privind nulitatea convenției încheiate între Primăria Municipiului A. I. și .. încheiată în data de 25.03.2004, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unui motiv de nulitate, iar pe de altă parte, acest act a fost supus cenzurii instanței în dosarul nr. 5261/2003 al Judecătoriei Alba Iulia, „convenția” în discuție fiind considerată declarație de renunțare la judecată, fără ca instanța să constate vreo cauză de nulitate a actului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele Cabinet M. I. Dr. P. D., Cabinet M. I. Dr. S. D., Cabinet M. I. Dr. O. G. și pârâta ..
Reclamantele au solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantelor.
În expunerea motivelor, reclamantele au susținut că, încălcând principiul disponibilității, instanța de fond motivează respingerea acțiunii in principal cu referire la un temei de drept care nu a fost invocat de către apelante, respectiv art. 34 din Decr.-lg. nr. 115/1938. Raportat la respingerea acțiunii motivat de împrejurarea ca cererea 1016/1993 prin care s-a solicitat intabularea in cf nu a fost desființată până în prezent, reclamantele au arătat că instanța a fost investita cu constatarea nulității absolute a tuturor actelor care au stat la baza întabulării, renunțarea apelantelor făcând referire doar la Decizia 117/1991.
D. analiza cererii 1016/1993 și a deciziei 117/1991 rezultă greșita înscriere a dreptului de proprietate in condițiile în care actul de înființare al F. RA specifica patrimoniul acesteia ca fiind format din preluarea parțiala a activului si pasivului fostului IJGCL, fiind predate doar spatiile cu destinația locativă. Spațiul care avea destinația de cabinet medical nu a intrat in patrimoniul R.A.F., hotărârile ulterioare ale Consiliului L. A. evidențiind acest aspect.
Reclamantele au arătat de asemenea că instanța nu s-a pronunțat cu privire la petitul acțiunii care viza constatarea destinației de cabinet medical a spațiului in litigiu și că în mod greșit a fost respinsă solicitarea privind constatarea nulității convenției privind renunțarea la: judecata si respectiv la drept cu privire la imobilul in litigiu in cadrul dosarului nr. 5261/2003 al Judecătoriei Alba Iulia. Aprecierea ca acest act a fost cenzurat de către instanță la momentul respectiv este, în opinia apelantelor –reclamante insuficientă și incompletă în condițiile în care instanța nu a fost investită la acel moment cu un motiv de nulitate absolută - limitându-se a constata forma autentica a renunțării. În cauză se impunea analiza convenției prin prisma calității persoanei care a semnat din partea Primăriei A. I., dacă a existat o hotărâre a Consiliului L. în acest sens și dacă se putea tranzacționa în aceste condiții cu privire la un bun de interes public in frauda drepturilor apelanților.
În ceea ce privește fondul litigiului s-a arătat că temeiul de drept al cererii de constatare a nulității absolute a întabulării efectuate in CF_, nr. top. 2528/a/29/x5II precum si a încheierii de intabulare 5871 din data de 29 mai 1995 îl reprezintă dispozițiile exprese ale art. 34 din Decretul Lege nr. 115/1938 având in vedere împrejurarea ca înscrierea in baza căreia s-a operat intabularea in cartea funciara a fost efectuata in baza cererii nr. 1016/1993, înscris care a format obiectul cercetării penale in cadrul dosarului nr. 2696/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I..
Prin Decizia nr. 117/1991 emisă de către Prefectul Județului A., în considerarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990 s-a înființat cu data de 1 martie 1991 Regia Autonoma F. RA A. I. prin preluarea parțiala, a activului si pasivului de la IJCGL A., conform mențiunii exprese a art. 1. Art. 3 al deciziei menționate prevedea in mod expres reactualizarea patrimoniului regiei cu mențiunea ca in intervalul de timp următor spatiile cu alte destinație decât cea locativă urmează sa fie predate Primăriei Municipiului A. I.. Actul de înființare al Regiei Autonome nu poate avea caracterul unui act administrativ care să justifice dobândirea unui drept de proprietate asupra imobilului in litigiu în condițiile în care prin însuși conținutul său preciza întinderea patrimoniului doar asupra spatiilor cu destinație locativă si nu asupra imobilului in litigiu care reprezenta un spațiu de interes public. Împrejurarea că reclamanții au renunțat la contestarea Deciziei nr. 117 nu influențează soluționarea prezentei acțiuni, aceasta având specificația expresa a predării către Primăria A. I. a spatiilor de închiriat exceptând cele cu destinație locativă.
Deși cererea de înscriere in cartea funciara a fost întocmită la data de 10 noiembrie 1993, aceasta a fost depusa la cartea funciara doar in anul 1995 fiind efectuata mențiunea de intabulare in baza încheierii 5871 din data de 29 mai 1995. Ulterior efectuării operațiunilor de intabulare, la data de 31 iulie 1995, a fost emisa Hotărârea nr. 67 de către C. L. A. I. prin care s-a dispus înființarea cu data de 1 august 1995 a . autoritatea Consiliului L.. Conform art. 2 al acestei hotărâri, bunurile din patrimoniul regiei desființate care intra in capitalul social al . cuprinse in anexa 1.
Ulterior, prin Hotărârea nr. 136 emisa la data de 14 noiembrie 1996 a fost modificata Hotărârea nr. 67/1995 a Consiliului L., fiind retras dreptul de administrare al . bunurilor proprietate de stat prevăzute in anexa la Hotărârea nr. 67/1995 a Consiliului L. A.. Hotărârea nr. 136 a format obiectul cenzurii instanței de judecata, fiind contestata de către . Decizia Civila nr. 142/1999 pronunțata de către Curtea de Apel Alba Iulia, Secția Comerciala si de C. Administrativ in dosar nr. 3741/1998.
In data de 6 mai 1997, C. L. A. I. a emis Hotărârea nr. 85 prin care a modificat art. 2 al Hotărârii nr. 136/1996 a Consiliului L. cu mențiunea ca bunurile care trec din patrimoniul . I. in
patrimoniul Municipiului A. I. si in administrarea Consiliului L. sunt evidențiate in anexa hotărârii respective.
Succesiunea deciziilor a fost finalizata prin emiterea Hotărârii nr. 131 emisa de către C. L. in anul 2004 prin care având in vedere dispozițiile exprese ale Legii 213/1998 privind Proprietatea Publica, in considerarea renunțării la judecata in dosarul nr. 5261/2003 al Judecătoriei Alba Iulia, s-a dispus inițierea unor noi masuri judiciare in vederea anularii formelor de intabulare a imobilului in litigiu si intabularea acestuia ca domeniu public al ,municipiului A. I..
S-a mai susținut că spațiul în litigiu era unul de interes public în care își desfășurau activitatea cele trei cabinete medicale care deserveau asistenta medicala pentru cartierul Ampoi al Municipiului A. I., având încă de la proiectare această destinație.
Renunțarea la judecata in cadrul dosarului 5261/2003 al Judecătoriei Alba Iulia, precum si la drept prin convenția pe care reclamantele o apreciază ca fiind lovită de nulitate absolută, prejudiciază în mod vizibil reclamantele în condițiile în care în mod discreționar și cu încălcarea unor norme de lege imperative, prin frauda la lege s-a intabulat dreptul de proprietate al .>
Pârâta .. a solicitat admiterea recursului schimbarea în parte a sentinței atacate și rejudecând cauza să fie admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, susținând că reclamantele nu au niciun interes în formularea unei astfel de cereri, în condițiile în care acestea nu sunt și nu au fost proprietare ale imobilului în litigiu, acestea nu pot invoca și nici proba vreo vătămare adusă drepturilor lor prin întabularea dreptului pârâtei asupra imobilului sus-menționat.
La termenul de judecată din data de 26.09.2008 s-au depus două cereri de intervenție în interesul apelantelor – intimate de către C. M. din Județul A. și A. de S. P. A., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantelor.
Prin decizia civilă nr. 137/A/2010, Tribunalul A. a respins apelul declarat de reclamante, a respins cererile de intervenție în interesul apelantelor formulate de intervenienții C. M. din Județul A. și A. de S. P. A., a luat act de renunțarea pârâtei . la judecata apelului și a obligat apelantele reclamante să plătească intimatei pârâte . suma de 3570 lei cheltuieli de judecată în apel.
P. a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
În ce privește apelul pârâtei, s-a reținut că aceasta a înțeles să renunțe la judecarea apelului, astfel că s-a luat act de această renunțare.
Criticile apelantelor reclamante vizând greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 37 alin.1 și 2 din Decretul - Lege nr. 115/1938 în raport și de prevederile art. 34 pct.1 din același act normativ, au fost considerate nefondate. Este adevărat că, potrivit art. 37 din Decretul - Lege nr. 115/1938 acțiunea în rectificare întemeiată pe art. 34 pct.1, ca în speța, își va produce efecte și fata de terțele persoane care au dobândit de buna-credința și prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare. Această prevedere nu poate conduce însă la concluzia că prin rectificarea titlului înstrăinătorului în sensul radierii acestuia din c.f. se va proceda automat și la radierea drepturilor reale dobândite de la acesta de către terțe persoane, cu buna-credința și cu titlu oneros. P. aplicarea art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938 este necesar ca instanța să fie sesizată și cu examinarea titlurilor subdobânditorilor de asemenea, înscrise în CF și să le verifice raportat la dispozițiile art. 34. Aceasta, întrucât, cel înscris în cartea funciară ca titular de drept trebuie considerat, potrivit principiului inscripțiunii, până la dovada contrară, drept titular al respectivului drept. Sarcina probei nevalabilității titlului sau a actului juridic pe baza căruia s-a făcut înscrierea va aparține celui ce contesta titlul, respectiv a faptului premergător dobândirii dreptului real.
Instanța de apel a reținut că în cauză reclamantele au formulat un capăt de cerere vizând nevalabilitatea titlurilor înscrise în c.f. a pârâtei ., dar prin sentința civilă nr.32/C./2008 a Tribunalului A. pronunțată în dosar nr._ instanța de contencios administrativ a luat act de renunțarea lor la judecata cererii privind nulitatea absolută parțială a deciziei nr.117/1991 a Prefecturii Județului A. și prin urmare nu putea pretinde radierea, respectiv rectificarea înscrierilor făcute în baza acestui titlu. Aceasta cu atât mai mult cu cât sub forma unei proceduri de rectificare funciară se instituționalizează o adevărată acțiune reală în revendicare imobiliară.
Raportat la cele reținute, Tribunalul a constatat că prin decizia nr.117/1991 s-a înființat începând cu data de 01.03.1991 Regia Autonomă „ F. ” RA A. I. prin preluarea parțială a activului și pasivului de la fosta I.J.C.L. A.. Această decizie reprezintă titlul în baza căruia pârâta și-a întabulat prin dreptul de proprietate în cartea funciară. Cu ocazia verificării legalității de către instanța de contencios administrativ a deciziei de înființare a pârâtei se putea constata dacă în patrimoniul ei a fost transmis și imobilul din CF_ A. I. nr. top 2528/a/29/XVI în care funcționa la acea dată Dispensarul urban nr. 7 și cu ce titlu. Aceasta se impunea cu atât mai mult cât prin Hotărârea nr.67/1995 a Consiliului L. al Mun. A. I. s-a înființat S.C.F. SA, ca societate pe acțiuni prin reorganizarea Regia Autonomă „ F. ” RA A. I. care a fost desființată, iar în art. 2 al acestei hotărâri s-a precizat că bunurile din patrimoniul regiei desființate și care intră în capitalul social al societății sunt cuprinse în anexa nr.1 la hotărâre și în care este cuprins și Blocul D3 din . Hotărârea nr.136/1996 a aceleiași autorități administrative s-au adus modificări hotărârii de consiliu local în sensul că s-au trecut în administrarea Consiliului L. al Mun. A. I. bunuri proprietate publică a statului printre care și cel în litigiu. Legalitatea hotărârii de modificare a fost contestată în contencios administrativ, iar prin decizia nr. 142/1999 a Curții de Apel A. I.a fost menținută.
S-a mai reținut că este imperios necesară verificarea în cadrul procesului de anulare a Decizia nr.117/1991, a proprietarului inițial al imobilului înscris în CF_ A. I. și ulterior transcris în CF_ A. I. nr. top 2528/a/29/XVI, deoarece în Hotărârea nr.136/1996 a Consiliului L. al Mun. A. I.acest bun este considerat proprietate publică a statului și în administrarea consiliului local, iar în raportul de specialitate se precizează că imobilul nu a fost și nu este inclus în lista bunurilor aparținând domeniului public sau privat al Municipiului A. I..
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele și cei doi intervenienți.
Reclamantele au solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, modificarea deciziei tribunalului, în sensul admiterii acțiunii.
În expunerea motivelor, recurentele reclamante susțin că se impune casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate, respectiv nu a analizat motivele care se regăsesc sub nr. 5,6, 7 din petit și a cercetat incomplet punctele 1, 2 și 3 din cerere. Recurentele susțin că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la temeiul de drept incident acțiunii în rectificare, în condițiile în care, instanța de fond a motivat hotărârea, în principal pe dispozițiile legii nr. 7/1996 iar instanța de apel a făcut doar referire la DL. 115/1938. Instanța nu a observat că la petitul nr. 2, se solicită și nulitatea actelor ce au stat la baza încheierii de întabulare nr. 5971/1995 și nu a analizat motivul de apel invocat în acest sens și nici faptul că, în dosar nr. 2696/P/2001 s-a constatat existența unui fals în privința modificării destinației imobilului.
În ce privește cererea subsidiară de modificare a deciziei recurată, recurentele arată că instanța de apel a considerat în mod greșit că în cauză este aplicabil art. 37 din DL 115/1938, întrucât, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că imobilul în litigiu a fost proprietatea S. Român, fiind un spațiu de interes public, astfel că titlul invocat de pârâtă nu este valabil.
Se mai susține că nu există legătură între temeinicia și admisibilitatea acțiunii în rectificare pe de o parte, și renunțarea la contestarea deciziei nr. 117/1991, pe de altă parte. Prin această decizie, s-a stabilit în mod generic patrimoniul RA F., prin preluarea activului și pasivului unității ce s-a desființat. Dacă aceasta ar fi dobândit un drept de proprietate asupra imobilului prin decizia nr. 117/1991 și-ar fi întabulat dreptul de proprietate la acel moment, și nu în 1995, după modificarea destinației.
Recurentele susțin că esența admisibilității acțiunii în rectificare e determinată de actualizarea cererii de întabulare care a fost modificată în mod fraudulos în ce privește destinația. Nelegalitatea e dată de modificarea destinației spațiului, pentru că dacă nu opera această modificare, cererea de întabulare ar fi fost respinsă. Ca urmare, înscrierea mențiunii de spațiu comercial a avut drept scop justificarea legitimării cererii de întabulare, în considerarea Legii 15/1990, și a deciziei prefectului nr. 1016/1991. În aceste condiții, nu există nici un motiv pentru a solicita luarea deciziei nr. 117/1991.
Recurentele arată de asemenea că ordonanța nr. 69/1994 prevede că regiile autonome de interes local administrează bunurile aparținând domeniului public.
În opinia recurentelor, cererea de întabulare îmbracă forma unui înscris rezultat al unei activități informaționale, astfel că este nulă, iar acțiunea în rectificare este admisibilă.
Recurentele critică și faptul că instanța de apel nu a analizat argumentele instanței de fond care a respins acțiunea reținând că nu a fost desființată cererea nr. 1016/1993. Spațiul în litigiu, care a avut destinația de cabinet medical încă de la momentul proiectării, nu a intrat în patrimoniul RA F., aspect evidențiat de hotărârile Consiliului local A. I..
Se susține de asemenea că instanța de apel nu s-a pronunțat în ce privește constatarea destinației spațiului în litigiu în condițiile în care atât C. local cât și pârâta . au recunoscut aceste destinații.
O altă critică vizează greșita soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității convenției prin care s-a renunțat la judecată și la drept, convenție care nu a fost analizată în dosar nr. 5261/2003 sub aspectul nulității. În opinia recurentelor convenția este nulă pentru că nu există o hotărâre a Consiliului local pentru a desemna persoana care a semnat convenția, și pentru că s-a tranzacționat cu privire la un bun de interes public în dauna intereselor recurentei.
În drept recurentele reclamante au invocat art. 304 pct. 6-9 Cod pr. civ., art. 312 alin 5 Cod pr. civ.
Recursul a fost legal timbrat (filele 179-181).
Recurentul intervenient C. M. din județul A. a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamanților și a cererii de intervenție.
În expunerea motivelor recurentul intervenient arată că imobilul a fost proiectat și realizat ca Dispensar M. U. nr. 7 A. I. având această destinație de la data dării în folosință, respectiv 15.11.1982, ulterior acesta transformându-se n cabinete medicale individuale pentru medicii de familie. Acesta face referire la OUG 68/2008 privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului și a unităților administrativ teritoriale cu destinație de cabinete medicale, ca un argument ce impune revenirea acestui imobil în patrimoniul Municipiului A. I..
Recurentul susține de asemenea că înscrierea imobilului cu destinația de spațiu comercial s-a făcut în mod fraudulos, prin schimbarea destinației inițiale, fapt constatat și în dosar nr. 2696/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I..
În drept se invocă art. 304 pct. 6-9 Cod pr. civ. și art. 312 alin 5 Cod pr. civ.
Recurenta intervenientă Direcția de S. P. A. a solicitat de asemenea modificarea deciziei instanței de apel în sensul admiterii acțiunii și a cererii de intervenție.
În expunerea motivelor recurenta intervenientă susține că imobilul în litigiu a avut destinația expresă și precisă de dispensar medical încă din faza de proiectare, destinație menținută de la darea în folosință până în prezent.
Recurenta face referire de asemenea la ordinul ministerului sănătății nr. 1078/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice ale direcțiilor de sănătate publică județene, enumerând atribuțiile acestor direcții de sănătate.
În drept se invocă art. 304 pct. 6-9 Cod pr. civ. și art. 312 alin 5 Cod pr. civ.
Pârâta . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor reclamantelor și a celor doi intervenienți ca nefondate (filele 58-62).
C. L. al municipiului A. I. a arătat prin înscrisul depus la fila 176 că este de acord cu admiterea recursurilor.
Instituția P. județului A. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursurilor (fila 20).
În fața instanței de recurs, reclamantele au invocat excepția de nelegalitate a deciziei nr. 117/1991 a Prefecturii A., iar pârâta . a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 85/1997 a Consiliului L. al mun. A. I.. Cauza a fost suspendată până la soluționarea celor două excepții, fiind repusă pe rol la data de 23.02.2012 ca urmare a respingerii excepțiilor de către Tribunalul A..
Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ce privește recursul declarat de reclamante, se constată că acestea critică în principal nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor de apel. D. expunerea motivelor de apel rezultă că acestea au invocat unul singur, respectiv greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor legale incidente, motiv pe care l-au dezvoltat raportat la capetele din acțiune și la renunțarea la judecată în ce privește nulitatea deciziei nr. 117/1991.
De altfel este de observat că, invocând în recurs nepronunțarea de către Tribunal asupra tuturor motivelor de apel, recurentele fac referire la petitele cererii, susținând că instanța de apel nu a analizat capetele 5, 6 și 7 din acțiunea principală și a examinat insuficient petitele 1, 2, 3 și 4 din cerere. Ori, obiectul analizei de către instanța de control judiciar îl constituie, potrivit art. 282 și urm. C. pr. civ., hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanță și nu cererea de chemare în judecată, astfel că instanța de apel nu avea a se pronunța asupra fiecărui capăt de cerere, ci asupra motivelor de apel, astfel că nu pot fi primite criticile reclamantelor în sensul nepronunțării instanței de apel asupra capetelor de cerere din acțiune.
Nici critica reclamantelor privind nepronunțarea instanței de apel asupra temeiului de drept incident nu este fondată, întrucât, așa cum chiar acestea susțin, instanța de apel a examinat acest aspect, făcând o analiză a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938 referitoare la rectificare și incidența lor în cauză, raportat la obiectul acțiunii.
Curtea privește ca nefondate și criticile referitoare la neanalizarea de către instanța de apel a motivului referitor la nulitatea actelor care au stat la baza emiterii încheierii nr. 5971/1995 și neanalizarea faptului că s-a constatat existența unui fals în ce privește modificarea destinației imobilului. Aceste critici vizează în realitate tot nepronunțarea instanței de apel asupra capetelor de cerere din acțiune, ceea ce, așa cum s-a reținut în cele ce au precedat, nu face obiectul analizei instanței de apel. Dincolo de acestea, se constată că instanța de apel, apreciind că se impunea constatarea nulității deciziei nr. 117/1991, petit la care reclamantele au renunțat, a concluzionat că nu poate examina titlul subdobânditorului, respectiv al pârâtei ., ceea ce implicit presupune că nu poate examina nici înscrisurile care au stat la baza încheierii de întăbulare nr. 5971/1995, inclusiv cererea de înscriere în CF în care se menționează destinația imobilului.
Ca urmare, motivul de nelegalitate invocat de reclamante vizând nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor este nefondat.
În subsidiarul cererii de recurs, reclamantele au solicitat modificarea deciziei atacate, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. pr. civ.
D. expunerea motivelor, Curtea constată că toate argumentele expuse de acestea se referă la greșita aplicare a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., niciuna dintre critici nevizând motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 sau 8 C. pr. civ.
Astfel, recurentele reclamantele nu arată în ce sens instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut (pct. 6), nici care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii (pct. 7) și nici care este actul pe care instanța l-a interpretat greșit, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8).
În ce privește criticile acestora, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea reține următoarele:
Imobilul în litigiu este înscris în CF individual_ A. I., nr. ord. 1, nr. top 2528/a/29/XVII apartamentul nr. 17 compus din spațiu comercial de 114,28 mp cu cota de 10,8/100 și 31/285 situat administrativ în A. I., ., .. Acest spațiu a fost proiectat cu destinația de dispensar medical, conform adresei nr. 5525/2003 emisă de S.C. Proiect A. S.A. (fila 12, dosar nr. 6332/2004).
Prin dispoziția nr. 440/1985 s-a hotărât ca începând din 01.01.1985, să se înființeze Dispensarul urban nr. 7, situat în municipiul A. I., cu sediul în zona industrială, ., dosar nr. 6332/2004), dispensar care însă funcționa, conform înscrisurilor de la dosar, încă din 1982 ((filele 15-verso, 140 dosar nr. 6332/2004).
D. cele de mai sus rezultă că încă de la înființare, imobilul în litigiu a avut destinația de dispensar medical.
După 1990, acest imobil a intrat în patrimoniul Municipiului A. I., care l-a transmis în patrimoniul RA F., intrând în final în activul cumpărat de pârâta . de la FPS prin contactul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. D.AB 82/06.10.2000. În prezent în cartea funciară este înscris dreptul de proprietate al pârâtei ..
Succesiunea hotărârilor Consiliului L. A. I. cu privire la acest imobil au fost corect reținute de instanța de apel.
Municipiul A. I. a promovat mai multe acțiuni, înregistrate pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub dosar nr. 5261/2003 și dosar nr. 3314/2004, prin care a solicitat constatarea nulității cererii de întăbulare, a încheierii nr. 5871/1995 și revenirea la situația anterioară, în sensul notării în calitate de proprietar a Municipiului A. I.. Este de menționat că ambele acțiuni au fost promovate după înregistrarea de către reclamante a acțiunii de față și în ambele dosare (nr. 5261/2003 și nr. 3314/2004), reclamantele au formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului.
Pe parcursul soluționării dosarului nr. 5261/2003, între Municipiul A. I. și . a intervenit o convenție la data de 25.03.2004, prin care primul a renunțat la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar al doilea s-a obligat să păstreze imobilului, proprietatea sa, destinația de cabinet medical (fila 124, dosar nr. 5261/2003). Urmare a acestei convenții, prin sentința civilă nr. 2282/2004, instanța de judecată a respins acțiunea formulată de reclamant în dosar nr. 5261/2003, față de prevederile art. 247 C-. pr. civ., privitoare la renunțarea la drept, și de asemenea a respins acțiunea din dosar nr. 3314/2004, pentru lipsa dreptului subiectiv, acțiunea fiind formulată după renunțarea la drept.
Prin acțiunea de față, recurentele urmăresc desființarea titlului pârâtei ., inclusiv radierea acesteia din CF, și întăbularea dreptului de proprietate în favoarea Municipiului A. I.. Ori, de vreme ce aceasta a renunțat la însuși dreptul de proprietate, nu mai este posibilă restabilirea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Recurentele reclamante susțin că această convenție este nulă pentru că cel care a semnat pentru municipiu nu avea împuternicire din partea Consiliului L. în acest sens și că tranzacția s-a făcut cu privire la un bun de interes public, în dauna intereselor recurentelor.
Sub acest aspect sunt de reținut următoarele.
În primul rând, în privința susținerilor recurentelor reclamantele cu privire la apartenența imobilului la domeniul public sau privat al municipiului A. I., se constată că acestea sunt oscilante, susținând atât că imobilul este proprietatea publică a municipiului, cât și că este un bun de interes public, ceea ce presupune apartenența la domeniul privat al unității administrativ-teritoriale. Sub acest aspect, Curtea reține că aparțin domeniului privat al unității administrativ-teritoriale toate bunurile aflate în proprietatea sa, cu excepția celor care fac parte din domeniul public. Trecerea bunurilor unei unității administrativ-teritoriale din domeniul privat în domeniul public se face în condițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, prin hotărâre a consiliului local, ori în cauză nu s-a făcut dovada unei astfel de hotărâri.
Singurul înscris care face vorbire de dreptul de proprietate publică asupra imobilului în litigiu este HCL A. I. nr. 136/1996 (fila 133, dosar nr. 6332/2004), care modifică HCL nr. 67/1995 în sensul că retrage dreptul de administrare al . unor bunuri proprietate de stat, între care și cel în litigiu și trece aceste bunuri în administrarea Consiliului L. al mun. A. I., proprietate publică a statului. Această hotărâre nu are ca efect trecerea imobilului în domeniul public al statului, întrucât, pe de-o parte hotărârea nu are acest obiect, iar pe de altă parte, la acel moment bunul nu se afla nu are proprietatea municipiului pentru a dispune în acest sens.
Mai mult, această hotărâre a fost modificată prin HCL nr. 85/1997, în care nu se mai face vorbire de proprietatea publică a statului, ci de patrimoniul mun. A. I..
Dar relevantă în privința apartenenței imobilului la domeniul public sau privat este sentința civilă nr. 2282/2004 în care instanța de judecată, analizând acest aspect pentru a da eficiență convenției prin care s-a renunțat la drept, a reținut că bunul nu este inclus în lista bunurilor aparținând domeniului public al municipiului A. I.. Rezultă așadar, fără putință de tăgadă, că bunul în litigiu a aparținut domeniului privat al municipiului A. I., iar din această perspectivă, împrejurarea că acest bun este afectat unui interes public nu are nicio relevanță.
Pe de altă parte, Curtea reține că renunțarea la drept este irevocabilă și definitivă, cel care a dat-o nemaiputând reveni asupra ei. Nulitatea declarației de renunțare la drept trebuia invocată și analizată în cadrul procesului în care aceasta a fost depusă și a stat la baza soluției de respingere a acțiunii.
Reclamantele, interveniente în dosarul în care a fost depusă convenția care consemnează și declarația de renunțare la drept, au formulat plângere penală împotriva numiților P. C. și H. M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., 289 C. pen., 291 C. pen., 264 C. pen., constând în aceea că P. C., în calitate de vice-primar al mun. A. I., a renunțat la drepturile pretinse în dosar nr. 5261/2003, iar H. M., în calitate de primar, a întocmit și a depus adresa nr. 8747/2004 în care a menționat aspecte nereale. În această plângere reclamantele au susținut aceleași împrejurări ca și în cauza de față, respectiv că numitul P. nu putea renunța la drept, pentru că acesta aparținea patrimoniului municipiului, și că prin această convenție s-a cauzat o vătămare gravă activității medicale desfășurate de dispensarul nr. 7. Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul A., dată la data de 385/P/2004 la data 15.09.2004, s-a dispus neînceperea urmării penale față de cei doi făptuitori. Ca urmare, s-a constatat că prin semnarea convenției și renunțarea la drept, semnatarul ei, care a reprezentat municipiul A. I. nu a săvârșit infracțiunea de abuz contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.
Față de aceste considerente, Curtea constată că criticile privind nulitatea convenției încheiată la 25.03.2004 sunt nefondate.
Ca urmare, câtă vreme imobilul nu mai poate fi readus în patrimoniul municipiului A. I., anterior fiind respinsă o acțiune promovată chiar de acesta, pentru lipsa dreptului subiectiv, petitele din acțiunea reclamatelor privind constatarea nulității întăbulării dreptului de proprietate a pârâtei, a nulității încheierii de întăbulare, a actelor ce au stat la baza acestei întăbulări și restabilirea situației anterioare în sensul înscrierii dreptului municipiului A. I. nu pot fi admise. De altfel este de observat că cererea nr. 1016/1993 reprezintă o manifestare unilaterală de voință care nu produce prin ea însăși efecte juridice, astfel că anularea acestui înscris nu prezintă relevanță. În ce privește susținerea recurentelor-reclamante cu privire la inexistența vreunei legături între temeinicia acțiunii și nulitatea parțială a deciziei nr. 117/1991, Curtea constată că aceasta este corectă, întrucât prin această decizie nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, dar acest aspect nu mai prezintă relevanță de vreme ce, așa cum s-a reținut, municipiul A. I. a renunțat la dreptul de proprietate.
Pe cale de consecință, Curtea constată că soluția dată de instanțele de fond petitelor antemenționate este corectă, urmând a substitui considerentele celor două hotărâri cu cele expuse mai sus. În această situație nu se mai impune analizarea criticilor vizând considerentele de drept reținute de instanța de apel în soluționarea acestor capete de acțiune.
În ce privește soluția dată de instanțele de fond petitelor prin care reclamantele au solicitat constatarea destinației de dispensar medical și notarea acestei destinații, Curtea constată fondat recursul reclamantelor, câtă vreme imobilul în litigiu a avut această destinație încă din faza de proiectare și a funcționat de la înființare cu destinația de dispensar medical. De altfel, pârâta . a recunoscut prin convenția din 25.03.2004 această destinație și s-a obligat să o mențină, astfel că reclamantele, care își desfășoară activitatea în imobil, justifică interesul de notare a destinației de dispensar medical.
Ca urmare, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. și art. 312 C. pr. civ., Curtea va admite recursul reclamantelor și va modifica în parte decizia atacată, în sensul că va admite apelul acestora declarat împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o va schimba în sensul admiterii în parte a acțiunii cu consecința constatării că imobilul înscris în CF_ A. I. nr. top. 2528/a/29/XVII are destinație de dispensar medical, dispunând înscrierea acestei destinații în cartea funciară.
Având în vedere admiterea doar în parte a acțiunii, în temeiul art. 276 C. pr. civ., Curtea va compensa cheltuielile efectuate de părți la fond, iar în baza art. 274 C. pr. civ., va obliga intimata . să plătească apelantelor cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru parțială, în măsura admiterii apelului și onorariul avocatului, după cum urmează:
- suma de 2388 lei, apelantului Cabinet I. M. Dr. P. D.,
- suma de 2388 lei, apelantului Cabinet I. M. Dr. S. D.
- suma de 2388 lei, apelantului Cabinet I. M. Dr. O. G. M..
Va menține dispozițiile deciziei atacate cu privire la soluționarea apelului declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 2081/2008 a Judecătoriei Alba Iulia.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., va obliga intimata . să plătească recurentelor cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru parțială, în măsura admiterii apelului și onorariul avocatului, după cum urmează:
- suma de 2488 lei, recurentului Cabinet I. M. Dr. P. D.,
- suma de 2488 lei, recurentului Cabinet I. M. Dr. S. D.
- suma de 2488 lei, recurentului Cabinet I. M. Dr. O. G. M..
În privința recursurilor declarate de intervenienții în interesul reclamantei, Curtea reține că criticile privind constatarea destinației imobilului în litigiu și a notării acestei destinații sunt fondate pentru argumentele reținute în analiza recursului reclamantelor.
Referitor la celelalte critici Curtea constată că referirea făcută de C. M. din județul A. la OUG 68/2008 nu are relevanță în cauză întrucât, pe de o parte, la data formulării acțiunii acest act normativ nu era în vigoare, iar pe d altă parte la data intrării în vigoare a acestui act normativ imobilul în litigiu nu se mai afla în proprietatea privată a municipiului A. I., și nici nu mai putea fi readus în patrimoniul acestuia câtă vreme renunțase la dreptul de proprietate încă din 2004.
Nici referirile făcute de recurenta intervenientă Direcția de S. P. A. la dispozițiile OMS 1078/2010 nu au relevanță în cauză, acestea vizând atribuțiile direcțiilor județene de sănătate.
Față de aceste considerente și având în vedere că și recursul reclamantelor a fost admis, în temeiul art. 312 C. pr. civ., curtea va admite recursurile celor doi intervenienți și ca modifica decizia instanței de apel în sensul că va admite cererile de intervenție în interesul reclamantelor formulate de C. M. din județul A. și de Direcția de S. P. A..
P. aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantele Cabinet I. M. Dr. P. D., Cabinet I. M. Dr. S. D. și Cabinet I. M. Dr. O. G. M. și de intervenienții în interesul reclamantelor C. M. din județul A. și Direcția de S. P. a județului A. împotriva deciziei civile nr. 137/A/2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._ .
Modifică în parte decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantele Cabinet I. M. Dr. P. D., Cabinet I. M. Dr. S. D. și Cabinet I. M. Dr. O. G. M. împotriva sentinței civile nr. 2081/2008 a Judecătoriei Alba Iulia, admite cererile de intervenție interesul reclamantelor formulate de intervenienții C. M. din județul A. și Direcția de S. P. a județului A., schimbă sentința atacată și în consecință:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele Cabinet I. M. Dr. P. D., Cabinet I. M. Dr. S. D. și Cabinet I. M. Dr. O. G. M. în contradictoriu cu pârâta . și în consecință:
Constată că imobilul înscris în CF_ A. I. nr. top. 2528/a/29/XVII are destinație de dispensar medical și dispune înscrierea acestei destinații în cartea funciară.
Respinge în rest acțiunea reclamantelor.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți la fond.
Obligă intimata . să plătească apelantelor cheltuieli de judecată în apel, după cum urmează:
(continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 197/2012 pronunțată în dosar nr._ )
- suma de 2388 lei, apelantului Cabinet I. M. Dr. P. D.,
- suma de 2388 lei, apelantului Cabinet I. M. Dr. S. D.
- suma de 2388 lei, apelantului Cabinet I. M. Dr. O. G. M..
Menține dispozițiile deciziei atacate cu privire la soluționarea apelului declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 2081/2008 a Judecătoriei Alba Iulia.
Obligă intimata . să plătească recurentelor cheltuieli de judecată în recurs, după cum urmează:
- suma de 2488 lei, recurentului Cabinet I. M. Dr. P. D.,
- suma de 2488 lei, recurentului Cabinet I. M. Dr. S. D.
- suma de 2488 lei, recurentului Cabinet I. M. Dr. O. G. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.04.2012.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, M. R. |
Red. MFC
Tehn. M.F.C./03.05.2012
2 ex/MR
jud apel - H. L., S. I.
jud. fond- M. C.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 27/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
