Anulare act. Decizia nr. 190/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 190/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-04-2012 în dosarul nr. 190/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 190/2012
Ședința publică de la 05 Aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Grefier N. P.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul C. A. împotriva deciziei civile nr. 754/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Ș. A. pentru contestator, în substituirea avocatului titular J. O. și intimata V. I., lipsă fiind avocatul ales al contestatorului și restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată și împrejurarea că nu s-a făcut dovada de către contestator a comunicării directe a motivelor contestației în anulare cu intimații.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare formulată de către intimata . C., din care un exemplar se comunică părților prezente.
Apărătorul contestatorului depune la dosar dovada comunicării directe pe fax, a motivelor contestației în anulare cu intimata . C.. Solicită acordarea în cauză a unui nou termen de judecată, în vederea studierii întâmpinării comunicată la acest termen, iar un alt motiv pentru care solicită termen este acela că există posibilitatea încheierii între părți a unei tranzacții, aspect cu care și intimata . C. este de acord.
Intimata V. I. solicită judecarea cauzei și respingerea cererii de amânare formulată de apărătorul contestatorului, nefiind vorba despre nicio înțelegere între părți, pentru încheierea unei tranzacții.
Instanța, în deliberare, respinge cererea de amânare ca nefiind justificată.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul contestatorului, avocat A. Ș. solicită admiterea contestației în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. 1 C. proc. civ, hotărârea instanței de recurs reprezentând o eroare materială, aceasta fiind în eroare cu privire la modalitatea de calcul a sumei cuvenite intimatei. Astfel s-a ajuns în situația acordării unei duble actualizări, iar calculul nu se putea face retroactiv și nu se putea calcula indicele de inflație.
Mai mult, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs și nu a fost făcută o identificare a terenului în litigiu din punct de vedere topografic iar instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată.
Intimata V. I., solicită respingerea contestației formulată de către contestator, întrucât din actele depuse la dosar rezultă că a fost înșelată de către acesta cu o anumită sumă de bani, aspect recunoscut de către executorul judecătoresc care i-a și fost achitată de acesta.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față,
Prin decizia civilă nr. 754/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, s-a admis recursul declarat de către reclamanta V. I. împotriva deciziei civile nr. 69/A/2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._ care a fost modificată în parte în sensul că a fost obligat pârâtul C. A. să restituie reclamantei V. I. ¾ din prețul antecontractului desființat – 90.000 lei actualizat cu indicele de inflație începând cu de data de 1.03.1990 și până la data plății conform cotei sale de moștenire și să-i plătească dobânda legală aferentă acestei sume începând cu de data de 16.12.2007 până la plata integrală a debitului.
S-au menținut neschimbate celelalte dispoziții ale deciziei.
S-a respins recursul declarat de pârâtul C. A. împotriva aceleiași decizii.
A fost obligat intimatul C. să plătească recurentei suma de 446 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut și motivat următoarele:
În considerentele deciziei atacate, instanța de apel a reținut corect că pârâtul nu poate fi obligat la restituirea prețului încasat pentru vânzarea terenului în litigiu, fiind legal schimbată sentința instanței de fond sub acest aspect.
Însă, este real că argumentul instanței de apel referitor la neidentificarea certă a imobilului este nefondat, avându-se în vedere hotărârile judecătorești anterioare pronunțate, referitoare la terenul în litigiu și împrejurarea că instanța s-a limitat la o afirmație fără a fi justificată nici în fapt, nici în drept.
Al doilea argument reținut de instanța de apel întemeiat pe dispozițiile art. 1020 Cod civil, raportat la art. 1088 Cod civil, este corect, însă cu următoarele precizări:
Potrivit dispozițiilor art. 1021 Cod civil, în caz de neexecutare și desființarea contractului, partea care și-a executat obligația este îndreptățită a obține despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite, iar, conform dispozițiilor art. 1088 Cod civil, „la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele – interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.
Susținerile reclamantei întemeiate pe dispozițiile art. 1344 Cod civil, nu pot fi primite întrucât vizează reguli aplicabile evicțiunii, ce nu se pot aplica prin analogie în speță.
Daunele interese nu au fost solicitate și acordate pentru evicțiune, ci urmare a admiterii capătului de cerere privind rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare întemeiat pe dispozițiile art. 1020 – 1021 Cod civil.
Însă susținerea reclamantei că suma acordată – prețul contractului cu dobânda aferentă este de nici 3 lei noi – este fondată.
Instanța de apel, deși a reținut corect și a aplicat dispozițiile referitoare la daunele interese, a omis a observa că prețul antecontractului la care a fost obligat pârâtul este nereal.
Instanța de apel a omis a reține că la data de 1 iulie 2005 moneda națională a României a fost denominată, astfel că 1 leu nou echivalează cu 10.000 lei vechi.
Prin urmare, având în vedere că prețul antecontractului era în 1.03.1990 – 120.000 lei – ¾ fiind 90.000 lei – se impune a fi reținut prețul antecontractului real, pentru a reprezenta o reparație adecvată a prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea obligației.
Întrucât moneda națională a fost denominată, urmează ca suma de 90.000 lei – nu rol – să fie actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 1.03.1990 și până la data plății.
Bineînțeles că începând cu data introducerii acțiunii la această sumă actualizată va fi aplicată și dobânda legală.
Recursul declarat de către pârâtul C. a fost considerat nefondat. Parte din critici nu s-au mai impus a fi analizate întrucât, indirect, au primit o rezolvare în recursul reclamantei, în cele ce preced.
Critica referitoare la suma de bani la care a fost obligat sub aspectul pronunțării instanței asupra a ce nu s-a solicitat, s-a apreciat că nu poate fi primită.
Pe de o parte, prin cererea introductivă de instanță, s-a solicitat rezoluțiunea antecontractului, cu daune interese, iar criticile formulate în apel vizau tocmai daunele interese la care au fost obligați de prima instanță.
Astfel, instanța de apel s-a constatat că a respectat atât dispozițiile art. 295, cât și dispozițiile art. 129 C. proc. civ.
Critica referitoare la prescripția dreptului la acțiune nu a fost primită primită.
Este adevărat că termenul de 3 ani în care reclamanta putea promova acțiunea în rezoluțiunea antecontractului este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune conform art. 3 alin 1 din D 167/1958 coroborat cu art. 7 alin 2 din D 167/1958, respectiv de la data la care aceasta a pierdut posesia imobilului.
Însă, fiind stabilit definitiv de către instanțele de fond ca stare de fapt, ce nu poate fi schimbată în recurs – momentul încetării posesiei, s-a constatat că în mod corect s-au aplicat în cauză aspectele legale referitoare la prescripție și s-a respins această excepție.
Analiza declarațiilor martorilor sub acest aspect excede controlului judiciar exercitat de instanța de recurs, control ce este limitat la verificarea aplicării normelor legale la o situație de fapt definitiv stabilită.
Nici critica referitoare la inadmisibilitatea acțiunii în rezoluțiunea antecontractului s-a considerat că nu poate fi primită.
Corect a reținut instanța de fond că în speță sunt întrunite condițiile art. 1020 – 1021 Cod civil. Este mai mult decât evidentă culpa debitorului obligației, antecesorul pârâtului și chiar a succesorului în drepturi și obligații, prezentul recurent, care nu a executat obligația de a face, ci a vândut imobilul, este adevărat, unui terț de bună – credință.
Cerința publicității nu este o cerință pentru aplicarea sancțiunii rezoluțiunii, iar punerea în întârziere s-a realizat prin cererea de chemare în judecată, contrar susținerilor recurentului.
Capătul de cerere, de rezoluțiune, nu era accesoriu capătului 1 de cerere, corect respins, ci era un capăt subsidiar.
Cu referire la cheltuielile de judecată, față de faptul că omisiunea instanței nu s-a mai constituit ca motiv de recurs, pe de o parte, iar, față de soluția dată acțiunii, a apreciat instanța de recurs că în mod corect nu au fost acordate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatorul C. A., invocând în drept prevederile art. 318 C. proc. civ.
În expunerea criticilor, contestatorul arată că, din eroare materială, instanța a trecut suma de 90.000 lei, în loc să treacă 9 lei sau 90.000 lei ROL, iar pârâtul S. I. nu a fost obligat la cota de ¼ părți.
În susținerea tezei a –II-a a art. 318 C. proc. civ., contestatorul susține că instanța de recurs a omis să se pronunțe și cu privire la motivul de recurs nr. I pct. 1 și 2, respectiv că instanța de apel s-a pronunțat cu privire la ceea ce nu s-a solicitat și asupra motivelor de recurs de la pct. 2 lit. b privitoare la faptul că nu a fost efectuată identificarea din punct de vedere topografic.
Contestatorul mai susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat:
- asupra motivelor de recurs de la punctul 2 lit. c privitoare la faptul că acțiunea în rezoluțiune este inadmisibilă;
- asupra motivelor de recurs de la punctul 2 lit. d privitoare la inadmisibilitatea acțiunii;
- asupra motivului III privitor la faptul că, deși s-a admis apelul contestatorului și s-a respins apelul reclamantei, instanța a omis să o oblige pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și a textelor legale incidente, Curtea constată prezenta contestație în anulare nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor legale, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin intermediul căreia părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile limitativ prevăzute de lege. Ea poate fi exercitată în scopul retractării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale iar nu și pentru netemeinicie.
Motivul prevăzut de dispozițiile art. 318 cod procedură civilă – dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale – are în vedere acele motive în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au drept consecință darea unei soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante și a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Sunt greșeli materiale, în sensul art. 318 cod procedură civilă, respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înlăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei judiciare de timbru, ori nu s-a observat că pentru unele motive de recurs nu era necesară timbrarea; anularea recursul ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se afla procura dată reprezentantului părții; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată, etc.
Textul vizează așadar greșeli de procedură și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a interpretat legea, a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a promova rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care ar fi soluționat de aceiași instanță sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt sau greșitei aplicări sau interpretări a legii.
În cazul în speță, contestatorul nu a invocat o eroare materială în sensul art. 318 cod procedură civilă, ci o pretinsă greșeală de judecată săvârșită de către instanța care a soluționat recursul, atâta timp cât în considerentele deciziei atacate se arată că suma de 90.000 lei se referă la ¾ din prețul prevăzut în contractul încheiat în anul 1990, și nu ROL.
Și motivul contestației în anulare specială, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a –II-a C. proc. civ. este nefondat.
Din analiza cererii de recurs se constată că s-au invocat mai multe critici întemeiate generic în preambulul cererii pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ..
De asemenea, din modul de redactare al deciziei atacate, rezultă cu claritate punctul de vedere al instanței de recurs, respectiv considerentele care au stat la baza soluției pronunțate și răspunsul la motivele invocate.
De altfel, neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs, în special a fiecărui argument adus în sprijinul motivelor invocate, nu constituie prin ea însăși o omisiune în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., dacă instanța a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.
Ori, în speță, din considerentele deciziei atacate rezultă cu evidență analizarea argumentelor arătate de contestator, la punctul I constatându-se că instanța de apel a respectat disp. art. 295 cât și ale art. 129 C. proc. civ.; de la pct. 2 lit. b – analizat în pag. 8 alineatul 2 în recursul reclamantei; de la pct. 2 lit. c, d, arătându-se expres faptul că nici critica referitoare la inadmisibilitatea acțiunii nu poate fi primită și analizându-se și această critică.
Cu referire la susținerea contestatorului că nici motivul de recurs III privitor la cheltuielile de judecată nu a fost analizat de instanța de recurs, se constată că este vădit nefondată, fiind analizat în penultimul alineat al deciziei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., prezenta cale extraordinară de atac este vădit nefondată și va fi respinsă ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge contestația în anulare declarată de C. A. împotriva deciziei civile nr. 754/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.04.2012.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. CGN/06.04.2012
Tehn.N.P../2 ex/30.04.2012
Jud. recurs: C.G. N./M.F. C./M.C. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 194/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 391/2012.... → |
|---|
