Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 391/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 391/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-07-2012 în dosarul nr. 391/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 391/2012

Ședința publică de la 05 Iulie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. C.

Judecător O. M. Stânga

Judecător C. F.

Grefier N. P.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul T. R., împotriva încheierii civile pronunțată de Tribunalul Hunedoara la data de 01.06.2012 în dosar civil nr._, având ca obiect excepție de neconstituționalitate.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul T. R., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Completul de judecată a fost alcătuit în conformitate cu planificarea de ședință pe lunile iulie – august aprobată prin hotărâre a Colegiului de Conducere al Curții de Apel A. I., având în vedere perioada vacanței judecătorești în conformitate cu dispozițiile Regulamentului de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată și împrejurarea că prezentul recurs este motivat.

Recurentul solicită a fi acvirate prezentei cauze, dosarul nr._ */a1 și dosar nr._ /a1 ale Curții de Apel A. I. – Secția I Civilă. Arată că formulează cererea de acvirare a dosarelor menționate la prezenta cauză, întrucât consideră că acestea au legătură cu prezenta cauză. Menționează că a mai formulat această cerere și în fața instanței de fond, însă a fost respinsă, cu motivarea că nu există legătură între dosarele menționate și prezenta cauză, soluție pe care o consideră netemeinică și dorește să dovedească netemeinicia acestei soluții.

Instanța, în deliberare, respinge cererea de acvirare a dosarelor menționate la prezenta cauză, aceasta nefiind utilă soluționării cauzei, față de obiectul prezentei cereri, respectiv sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și față de stadiul procesual în care ne aflăm.

Recurentul depune la dosar în scris și invocă oral excepția lipsei calității de reprezentant al Asociației Composesorale L. S. I., a numitului S. S. și excepția lipsei capacității de exercițiu a drepturilor procesuale a domnilor T. T. și T. F. R.. Invocă oral, încă o excepție și anume, excepția lipsei calității procesuale pasive a numitului S. S..

Consideră că din eroare cei doi intimați T. T. și T. F. R. au fost introduși în prezenta cauză, iar președintele asociației nu poate reprezenta această asociație, întrucât nu este definitivă și irevocabilă hotărârea prin care a fost numit președinte și această mențiune nu este trecută în Registrul Asociaților și Fundațiilor, dosarul fiind în recurs pe rolul Tribunalului Hunedoara. Faptul că hotărârea de numire a președintelui asociației nu este definitivă și irevocabilă, înseamnă că aceasta nu produce efecte juridice decât după înscriere și de abia ulterior, se poate proceda la alegerea organelor de conducere și administrare a asociației.

În susținerea celor invocate, recurentul depune la dosar înscrisuri, respectiv: copie a Hotărârii Adunării Generale a Asociației Composesorale L. S. I., copie a sentinței civile nr. 27/11.01.2012 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosar nr._, prin care s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant al Asociației L. S. a d-lui T. R., s-a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a drepturilor procesuale a pârâților T. T., T. F. R., M. D., C. I. și D. I. Ciprin, invocată de instanță din oficiu, fiind respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamant, pentru anularea procesului verbal al adunării generale din 29.05.2011, ca fiind introdusă de o persoană care nu justifică calitatea de reprezentant al asociației. Recurentul mai depune copie a unui certificat eliberat de Tribunalul Hunedoara prin care se arată pe rolul instanței este înregistrat prezentul dosar, adresa Judecătoriei Hunedoara nr. 4/18.03.2011, prin care s-a eliberat prezentului recurent, copia certificată a înregistrărilor efectuate în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Hunedoara, privind statutul Asociației Composesorale L. S. dispusă prin încheierea nr. 246/CC/2011 din dosar nr._ al Judecătoriei Hunedoara precum și copia certificată a actului adițional aflat la f. 24 în dosarul menționat, în baza căruia s-au efectuat modificările cuprinse în încheiere, copie a actului adițional autentificată de BNP F. Ladislau.

Solicită instanței a i se comunica faptul dacă este necesar să depună la dosar taxe judiciare de timbru și timbre judiciare.

Instanța pune în vedere recurentului că în măsura în care ar fi considerat că se impunea timbrarea prezentei căi de atac, această obligație ar fi fost adusă la cunoștința recurentului prin citația emisă pentru acest termen de judecată.

Instanța, în deliberare, nefiind alte cereri și probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei și pe excepții, urmând a se pronunța asupra excepțiilor și a recursului, apreciind că nu este utilă amânarea cauzei.

Recurentul solicită admiterea excepțiilor invocate, respectiv a excepției lipsei calității de reprezentant al asociației a numitului S. S. întrucât hotărârea prin care acesta este numit președinte al asociației nu este irevocabilă, cauza aflându-se în recurs pe rolul Tribunalului Hunedoara, și nu este înscrisă această calitate în registrul aflat la grefa instanței.

Recurentul relatează starea de fapt și procedura dezbaterilor care au avut loc în fața instanței de fond și consideră excepțiile invocate ca fiind întemeiate, solicitând admiterea acestora. De asemenea solicită admiterea și a celorlalte două excepții, respectiv a lipsei capacității procesuale de exercițiu a numiților T. T. și T. Francis R. și a calității procesuale pasive a numitului S. S..

Solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Hunedoara la 01.06.2012 și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, considerând că hotărârea pronunțată de Tribunalul Hunedoara este nelegală.

Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.

După dezbateri,

Se constată că s-a înregistrat la dosar din partea recurentului, prin registratura instanței, precizare privind denumirea și calitatea procesuală a acestuia în prezenta cauză, respectiv aceea de recurent, cu mențiunea expresă că a formulat prezentul recurs în baza art. 336 alin. 3 C. proc. civ, privind procedura necontencioasă, în baza căruia consideră prezentul recurs admisibil.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara sub nr._ 11, petenta Asociația C. L. S. I., prin vicepreședinții T. F. R. și T. T. a solicitat înregistrarea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, a modificărilor actului constitutiv conform Hotărârii Adunării Generale din 26.06.2011.

Prin încheierea civilă nr. 1937/CC/14.09.2011, Judecătoria Hunedoara a admis cererea petentei și a dispus înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, a modificărilor aduse actului constitutiv, respectiv componența Biroului executiv permanent prin numirea în funcția de Președinte al asociației, a domnului S. S..

Instanța de fond a admis cererea petentei, reținând că sunt îndeplinite dispozițiile art. 33 din OG 26/2000.

Pe parcursul soluționării litigiului, pe rolul Judecătoriei Hunedoara, a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu, de numitul T. R., cererea de intervenție fiind respinsă ca inadmisibilă în ședința publică din 14.09.2011, așa cum s-a consemnat în practicaua încheierii 1937/2011.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs numitul T. R., care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând în drept art. 304 pct. 4 – 9 C. proc. civ.

Pe parcursul soluționării recursului, numitul T. R. a formulat o cerere prin a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. 1 și 2 și art. 34 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 01.06.2012, Tribunalul Hunedoara, ca instanță de recurs, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că, prevederile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu obiectul cauzei, fiind reținute în drept prevederile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs numitul T. R., care a criticat încheierea, arătând că prevederile art. 31 și 34 din codul de procedură civilă au legătură cu prezenta cauză, astfel încât trebuie sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

La termenul de judecată din 05.07.2012, recurentul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al Asociației Composesorale L. S. I. a d-lui S. S., excepția lipsei capacității de exercițiu a drepturilor procesuale a domnilor T. T. și T. F. R. și excepția lipsei calității procesuale pasive a lui S. S..

CURTEA, analizând legalitatea încheierii atacate prin prisma criticilor formulate, constată că prezentul recurs este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanței judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, care are legătură cu soluționarea cauzei. A.. 5 al aceluiași articol prevede că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă dacă este contrară prevederilor alin. 1, instanța în fața căreia s-a invocat fiind obligată să respingă, prin încheiere, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă modificarea actului constitutiv al Asociației Composesorale L. S. I. și înregistrarea acestei modificări în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Hunedoara, temeiul legal al acestei cereri fiind OG 26/2000. Acest obiect nu are nicio legătură cu prevederile articolelor 31 și 34 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de recuzare a judecătorilor, iar soluționarea fondului litigiului nu depinde de constituționalitatea articolelor menționate de recurent.

Față de cele expuse mai sus, se constată că încheierea pronunțată de Tribunalul Hunedoara în ședința publică din 01.06.2012 este legală și temeinică, fiind respectate prevederile art. 29 alin. 1 și 5 din Legea nr. 47/1992 și în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, motiv pentru care recursul de față va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește excepțiile invocate de recurent, respectiv excepția lipsei calității de reprezentant al Asociației Composesorale L. S. I. a numitului S. S., excepția lipsei calității de exercițiu a drepturilor procesuale a numiților T. T., T. F. R. și excepția lipsei calității procesuale pasive a numitului S. S., Curtea constată că aceste excepții nu au nicio legătură cu prezenta cauză, întrucât privesc fondul litigiului, astfel că vor fi respinse ca lipsite de interes în această fază procesuală în care se analizează numai oportunitatea sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 și 34 C. proc. civ.

(continuarea deciziei civile nr. 391/05.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr. 05.07.2012)

Pentru aceste motive:

În numele legii

DECIDE

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant al Asociației Composesorale L. S. I. a numitului S. S., excepția lipsei calității de exercițiu a drepturilor procesuale a numiților T. T., T. F. R. și excepția lipsei calității procesuale pasive a numitului S. S., ca lipsite de interes.

Respinge recursul declarat de numitul T. R. împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Hunedoara în ședința publică din 1 iunie 2012, în dosar nr._ 11.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 Iulie 2012.

Președinte,

C. M. C.

Judecător,

O. M. Stânga

Judecător,

C. F.

Grefier,

N. P.

Redc. C.M.C

Tehn. N.P.

2 ex/06.07.2012

Jud. recurs – D. Cârstescu/M.B./I. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 391/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA