Validare poprire. Decizia nr. 195/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 195/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-04-2012 în dosarul nr. 195/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 195/2012
Ședința publică de la 5 Aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de creditorul S. T. F. L., împotriva deciziei civile nr. 529/2011 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._, având ca obiect validare poprire.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că s-a înregistrat la dosar prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise formulate de B. T. – S. S., Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din data de 22 martie 2012, respectiv 29 martie 2012, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. sentința civilă nr. 2798 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei S.-Secția Civilă a fost respinsă cererea formulată de creditoarea S. T. F. L. în contradictoriu cu debitoarea A. I. SRL prin C. SPRL S. și terții popriți B. T. SA – S. S., B. T. SA – Cluj și B. R. SA – București.
Pentru a se pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
P. adresele de înființare a popririi emise de către B. T. F. L. în dosarul execuțional nr. 27/2010, s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor societății în insolvență A. I. SRL până la concurența sumei de 653.520,34 lei avându-se în vedere sumele rezultate din vânzarea bunurilor ce fac obiectul contractului de gaj ce nu aparțin acestei societăți, neintrând în masa credală.
P. adresa 9440/6.05.2010 terțul poprit B. T. SA a refuzat înființarea popririi, arătând în esență că împotriva debitorului A. I. SRL s-a deschis procedura generală a insolvenței.
P. adresa_/3.06.2010 terțul poprit B. R. SA a comunicat refuzul înființări popririi întrucât împotriva debitorului A. I. SRL și s-a deschis procedura generală a insolvenței.
Analizând cererea creditoarei de validare a popririi, raportat la actele dosarului și raportat la dispozițiile art. 460 al 1 și 2 C. proc. civ. conform cărora instanța va putea pronunța hotărâre de validare a popririi dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popriri și dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța constată că cererea este neîntemeiată.
Astfel, în baza contractului CF2363A/27.05.2008 S. Europe AG (SEAG) a livrat către A. I. –debitor poprit, 420,076 tone metrice de tablă galvanizată la cald.
Ulterior a fost încheiat între S. T. F. (STF)-creditoarea reclamantă - și S. AG (fostă S. Europe AG) contractul de gaj din 18.05.2009 pentru garantarea sumei datorate de SEAG în cuantum de 79.528.236,26 Euro și asupra cantității de 420,076 tone metrice de tablă galvanizată la cald.
P. încheierea 710/17.02.2010 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ s-a încuviințat executarea silită a contractului de gaj încheiat la 18.05.2009 împotriva debitoarei S. Europe AG la cererea creditoarei S. T. F. L..
În intervalul 07.05._09 debitorul A. I. a înstrăinat bunurile obiect al contractului CF2363A/27.05.2008 încheiat cu S. Europe AG, care ulterior au devenit obiect al contractului de gaj încheiat la 18.05.2009 între această din urmă societate și S. T. F. L..
P. încheierea nr. 57/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul S. a fost admisă cererea debitoarei A. I. și a fost deschisă procedura generală a insolvenței.
Susținerea creditoarei în sensul că nu s-ar executa averea debitoarei A. I. SRL aflată în insolvență întrucât, bunurile obiect al contractului de gaj nu au intrat niciodată în patrimoniul acestei societăți, este nefondată.
Fără a intra pe fondul raporturilor contractuale generate de contractul CF2363A/27.05.2008 încheiat de debitoarea A. I. SRL cu S. Europe AG pe de o parte și, contractul de gaj încheiat la 18.05.2009 de S. Europe AG cu creditoarea S. T. F. L. pe de altă parte, aspecte care nu fac obiectul prezentei cauze, se pot constata totuși următoarele:
În cuprinsul acțiunii creditoarea invocă nerespectarea de către debitoare a dispozițiilor legale și contractuale care rezultă din contractul de gaj încheiat la 18.05.2009 la care însă această debitoare nu a fost parte. Pe de altă parte, bunurile de care debitoarea a dispus au format obiectul contractului de vânzare cumpărare CF2363A/27.05.2008 încheiat cu S. Europe AG.
Pentru recuperarea sumelor rezultate din neexecutarea acestui din urmă contract S. Europe AG s-a și înscris la masa credală a debitoarei în insolvență A. I. SRL.
Întrucât creditoarea se prevalează practic de răspunderea debitoarei care ar rezulta din neexecutarea contractelor CF2363A/27.05.2008 coroborat cu contractul de gaj sus amintit, în final se invocă răspunderea proprie a debitoarei A. I. SRL.
În consecință, pentru validarea popririi asupra conturilor acestei debitoare s-ar fi impus, pe de o parte existența unui titlu executoriu al creditoarei S. T. F. L. împotriva debitoarei A. I. SRL și pe de altă parte inexistența vreunor impedimente legale la executare.
Instanța observă că nu există un titlu executoriu direct împotriva debitoarei. Contractul de gaj de care se prevalează creditoarea nu are ca parte pe debitoarea A. I. SRL și aceasta, ca terț deținător al bunurilor nu le mai deține, fiind înstrăinate, astfel încât dreptul real de urmărire invocat de creditoare nu se mai poate exercita împotriva acestei debitoare.
Art. 23 al 2 din legea 99/1999 conferă creditorului dreptul de a-și exercita dreptul asupra bunului afectat garanției care se găsește în posesia unui terț sau asupra produselor acestuia sau asupra ambelor.
Cu toate acestea, art. 12 al 1 din legea 99/1999 arată că prin produsele bunului afectat garanței se înțelege orice bun primit de debitor în urma vânzării(…)și sumele încasate de acesta.
Se observă că legea nu prevede posibilitatea urmăririi în baza contractului de gaj între creditorul și debitorul gajist a terțului deținător al bunului pentru sumele rezultate din vânzarea cu/fără drept a acelui bun de către terțul deținător. Acesta poate să răspundă în baza actului juridic care stă la baza detenției sale dar nu direct față de creditorul gajist în baza contractului de gaj la care nu a fost parte.
Și în ipoteza în care s-ar admite că S. T. F. L. ar avea un titlu executoriu valabil împotriva debitoarei A. I. SRL se constată existența unor impedimente legale rezultate din deschiderea procedurii insolvenței acesteia.
Potrivit art. 36 din legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii de insolvență se suspendă de drept toate măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
P. încheierea nr. 57/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul S. a fost admisă cererea debitoarei A. I. și a fost deschisă procedura generală a insolvenței.
Măsura de poprire a conturilor debitoarei reprezintă o măsură de executare nepermisă de art. 36 Legea 85/2006.
Susținerile în sensul că sumele poprite reprezintă valoarea unor bunuri care nu au aparținut debitoarei nu au nici un temei. Astfel, formal se execută silit sume de bani din conturile unei debitoare aflate în insolvență, sume neindividualizate distinct cu o anumită destinație sau proveniență. Pe fondul susținerii, așa cum s-a arătat și anterior, nu rezultă din probe dacă într-adevăr respectivele bunuri au aparținut sau nu debitoarei întrucât împotriva acesteia nu există un titlu executoriu.
Independent de acest aspect, pentru a recupera respectivele sume creditoarea poate apela exclusiv la procedura prevăzută de Legea 85/2006 prin înscrierea creanței sale la masa credală.
Potrivit art. 48 din legea insolvenței, prin încheierea de deschidere a procedurii insolvenței judecătorul dă dispoziție băncilor la care societatea are conturi să nu dispună de acestea fără un ordin scris al administratorului judiciar sau al lichidatorului.
A valida o poprire după momentul deschiderii procedurii, moment din care devin operante dispozițiile art. 36 mai sus indicate, ar conduce la situația paradoxală că un creditor chirografar să fie plătit în afara procedurii și înaintea creditorilor cu creanțe garantate.
P. urmare, instanța a constat că cererea nu este întemeiată față de art. 460 C. proc. civ., întrucât terții popriți nu aveau, potrivit art. 36Legea 85/2006, obligația de a efectua poprirea conturilor debitoarei și a respins această cerere.
Instanța a respins cererea debitoarei de obligare a creditoarei la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că la dosar nu s-a depus în original dovada achitării onorariului avocațial și nici factura achitată cu ordinul de plată depus în copie-f.130, astfel încât nu rezultă cu ce titlu a fost achitată suma de 7849,20 lei, nefiind individualizat în O.P. dosarul instanței sau alte elemente echivalente.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta S. T. F. L. solicitând schimbarea ei în sensul de a fi validată poprirea înființată de Biroul Executorului Judecătoresc T. F. L. în dosarul de executare nr. 27/2010 asupra conturilor debitoarei . deschise la B. T. și la B. R. și să fie să obligați terții popriți să plătească creditoarei S. T. F. L. suma de 653.520,34 lei.
P. decizia civilă nr. 529/2011 Tribunalul S. a respins apelul formulat de creditoarea S. T. F. L. împotriva sentinței civile nr. 2798/2011 a Judecătoriei S.. A obligat apelanta să plătească intimatei . S. 6200 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a făcut, de asemenea, o corectă aplicare a dispozițiilor legale la această stare de fapt.
S-a constatat că, într-adevăr, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare CF2363A/27.05.2008 încheiat între S. Europe AG (actuala S. AG) în calitate de vânzător și A. I. în calitate de cumpărător, S. Europe a livrat către beneficiarul A. I.. 420,076 tone metrice de tablă galvanizată la cald, marfa neachitată nici în prezent în întregime de către A. I., proprietatea asupra bunurilor livrate fiind reținută de vânzătorul S. Europe AG până la plata integrală a prețului. Cu toate că nu avea un drept de proprietate asupra bunurilor ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S. Europe AG și A. I., totuși debitoarea A. I. a vândut bunurile către terțe societăți. Împotriva debitoarei A. I. a fost deschisă procedura insolvenței prin încheierea nr. 57/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul S. - Secția Comercială.
În baza contractului de gaj încheiat la 18.05.2009 între S. T. F. si S. Europe AG, a fost constituită o garanție reală mobiliară asupra cantității de 420,076 tone metrice de tablă galvanizată la cald (proprietatea S. Europe AG) aflată în depozitul A. I. din S., ., Jud. S., pentru garantarea sumei datorate de SEAG în cuantum de 79.528.236,26 Euro către S. T. F..
Întrucât S. Europe AG nu a achitat datoria sa către S. T. F. aceasta din urmă a decis să execute contractul de gaj, încercând să intre în posesia bunurilor care au format obiectul acestuia, aflate în detenția A. I., în temeiul Legii 99/1999, iar apoi, pentru că bunurile au fost înstrăinate, să execute silit sumele din contul intimatei A. I. SRL S..
Este adevărat, a apreciat instanța de apel, că executarea silită a contractului de gaj a fost încuviințată prin încheierea din data de 17.02.2010 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, dar numai împotriva debitoarei S. Europe AG, nu și împotriva intimatei A. I. SRL S., după cum este la fel de adevărat că creditorul gajist poate urmări bunul gajat chiar și când el se află în posesia unui terț. Legea nr. 99/1999 a creat această posibilitate de urmărire și împotriva terțului, dar numai atunci când bunul se mai află la acesta, nu și cu privire la sumele de bani rezultate din valorificarea bunului, pentru ipoteza când a fost înstrăinat de către terț. Oricum, chiar dacă s-ar admite că sumele de bani rezultate din valorificarea de către terț și nu de către debitor, a bunului ar putea fi și ele urmărite în lipsa unui titlu executor, trebuie observat că aceste sume de bani odată intrate în contul terțului își pierd individualitatea, cum corect a reținut și prima instanță și nu mai există certitudinea că ele reprezintă contravaloarea bunului gajat. Acest lucru este cu atât mai evident în speță, unde tabla ce a constituit obiect de gaj a intrat în procesul de producție încă înainte de constituirea gajului, a fost transformată într-un alt produs, care încorporează și alte cheltuieli și apoi a fost valorificată. Sumele respective ar fi putut fi considerate produse ale bunului gajat doar dacă erau individualizate într-un cont separat de celelalte încasări ale . S., nemaivorbind de faptul că art. 12 din Legea 99/1999 când are în vedere produsele bunului înțelege prin acestea „orice bun primit de debitor in urma vânzării, schimbului, fructele și productele, precum și sumele încasate din asigurare sau altă formă de administrare ori dispunere de acestea, inclusiv sumele obținute din orice alte operațiuni ulterioare”. Produsele bunului gajat se referă deci, doar la un bun primit de debitor în schimbul bunului gajat și nu și la bunuri primite de terți în schimbul bunului gajat. . nu este debitor al apelantei.
S-a constatat, deci, că dreptul de urmărire al apelantei, rezultat din contractul de gaj din litigiu, nu poate avea ca obiect sumele din contul intimatei A. I. SRL S., care este un terț față de debitorul care a constituit garanția. Însăși Legea nr. 99/1999 prevede în dispozițiile art. 16 alin 1, teza finală, din Legea nr. 99/1999, Titlul VI, obligativitatea individualizării contului pentru constituirea în mod legal a unei garanții asupra acestuia. Raționamentul apelantei în sensul ca sumele din contul deschis la B. R. SA al cărui titular este persoana juridică A. I. SRL nu sunt proprietatea titularei de cont A. I. SRL, ci sunt proprietatea S. Europe AG, deoarece ar fi rezultate din vânzarea bunurilor gajate, proprietatea S. Europe AG este un raționament care, deci a apreciat instanța de apel că nu poate fi acceptat.
Raportat la dispozițiile art. 460 al 1 și 2 C. proc. civ. conform cărora instanța va putea pronunța hotărâre de validare a popririi dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi și dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, se constată că nu erau îndeplinite condițiile pentru validarea popririi. Ori A. I. SRL S. nu este debitoare a recurentei și atunci nu se putea valida poprirea, ori este debitoare cum pretinde textul art. 460 C. proc. civ. și atunci, ținând cont că față de aceasta s-a deschis procedura insolvenței, urmărirea nu poate fi decât în concurs cu ceilalți creditori potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006. De altfel, chiar mergând pe raționamentul apelantei în sensul că nu suntem decât în prezența unei executări silite a unui drept de gaj, adică a produselor rezultate din vânzarea de către terț a bunului gajat, cată vreme aceasta tinde a se finaliza prin scoaterea unor sume de bani din conturile unei societăți față de care a fost deschisă procedura generală a insolvenței, devine aplicabil art. 36 din legea nr.85/2006, potrivit căruia de la data deschiderii procedurii de insolvență se suspendă de drept toate măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Art. 5 din Regulamentul CE nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență, invocat de apelantă, nu poate schimba situația din cauză deoarece se referă la eventuala atingere adusă drepturilor reale al unui creditor sau terț asupra bunurilor corporale sau necorporale, mobile ori imobile aparținând debitorului, ceea ce nu este cazul în speță deoarece apelanta nu mai are un drept real asupra sumelor de bani din contul A. I. SRL S., aceste sume de bani fiind proprietatea debitoarei, nefiind dovedit că ele reprezintă contravaloarea bunului gajat. Din acest motiv, pentru aceste sume apelanta nu ar putea proceda la executare silită pe temeiul contractului de gaj invocat, ci doar dacă ar obține un titlu executor împotriva intimatei A. I. SRL S., cum corect a reținut prima instanță.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta creditoare S. T. F. L., invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În expunerea criticilor, după expunerea pe larg a situației de fapt, se arată, în esență, următoarele:
- instanța de apel a interpretat greșit contractul de gaj, apreciind că nu constituie titlu executoriu încălcarea art. 17 din Legea nr. 99/1999 - Titlul 6, ori creditoarea nu are nevoie de un titlu executoriu direct împotriva terțului . în raport de disp. art. 12, 23 și art. 24 și 63 din Legea nr. 99/1999. În raport de aceste texte legale, în cazul în care marfa ce face obiectul contractului de gaj a fost înstrăinată, recurenta este îndreptățită la . de bani primite de . în schimbul bunurilor respective.
Instanța omite să observe că executarea contractului de gaj a fost încuviințată.
Instanța de apel a restrâns în mod nejustificat prerogativele oferite de către art. 23 contractului de gaj.
Motivarea instanței de apel este confuză și contradictorie.
- deschiderea procedurii de insolvență nu constituie un impediment în validarea popririi, instanța de apel aplicând greșit dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât bunurile înstrăinate, obiect al contractului de gaj, nu sunt și nu au fost vreodată bunuri ale A. I., nefiind așadar îndeplinite nici una din cerințele art. 36, respectiv executarea silită să privească bunurile debitoarei sau averea sa. Nu este îndeplinită nici a doua cerință a art. 36, respectiv realizarea unei creanțe.
- argumentul instanței de apel relativ la individualizarea sumelor cu o anumită destinație sau proveniență, este irelevant, întrucât garanția reală mobiliară a fost constituită asupra unor bunuri mobile, iar nu asupra conturilor.
- netemeinic s-au acordat cheltuieli de judecată fără a se analiza cererea apelantei de a aplica art. 275 C. proc. civ.
P. întâmpinare, instanța a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Deși recurentul nu indică motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - critica ce fundamentează acest motiv de recurs privitoare la motivarea confuză și contradictorie a deciziei instanței de apel nu poate fi primită.
Acest text legal, față de disp. art. 306 alin 3 C. proc. civ. – ce obligă instanța de recurs să încadreze corect motivele de recurs într-unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. când dezvoltarea acestora face posibilă aceasta – este incident în situația în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, ceea ce în speță este exclus.
Decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, îndeplinind cerințele statuate de disp. art. 261 C. proc. civ.. Critica invocată de recurentă referitoare la contradicția din considerentele hotărârii cu privire la sumele de bani obținute de SEAG și . se încadrează în textul legal.
Contradicțiile vizate de acest text legal se referă la existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este fondată; contrarietatea flagrantă între dispozitiv și considerente, etc., ceea ce în speță este exclus.
Verificând motivele de apel și expunerea lor prin decizia atacată, Curtea constată că toate criticile formulate de recurentă, cu excepția celor analizate mai sus și critica privitoare la cheltuielile de judecată, au constituit și motive de apel, ce au fost pe larg analizate de către instanța de apel, considerente care sunt însușite fără rezerve și de către instanța de recurs.
Corect și just argumentat în drept, instanța de apel a menținut soluția pronunțată de prima instanță, de respingere a cererii de validare a popririi, respingând criticile formulate de reclamantă și reiterate în prezenta cale de atac.
În acest context, reamintim că starea de fapt reținută de către instanțele de fond, în prezenta cale de atac, nu poate fi analizată sau schimbată în condițiile în care punctele 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. au fost expres abrogate.
Instanța de recurs, față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., verifică doar dacă, raportat la situația de fapt definitiv stabilită, s-au aplicat corect sau nu dispozițiile legale incidente în cauză.
Astfel, criticile privitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 12, 23, 24 și 63 din Legea nr. 99/1999 cu consecința interpretării contractului de gaj nu pot fi primite.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica privitoare la aplicarea disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006, critică ce va fi analizată cu întâietate.
Corect au fost interpretate și aplicate disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanța de apel reținând just că, de la data deschiderii procedurii de insolvență, se suspendă de drept toate măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Contrar celor susținute de recurentă, în cauză sunt îndeplinite cerințele acestui text legal, întrucât finalitatea cererii recurentei este poprirea conturilor societății în insolvență, deci a unor sume de bani, bunuri fungibile, averea acestei societăți.
Nu poate fi primită susținerea recurentei că sumele de bani prezente și viitoare ale societății în insolvență nu ar fi proprietatea sa, întrucât patrimoniul acesteia nu a conținut niciodată bunurile aflate în garanție, față de evidența cererii, de poprire a conturilor societății A. I. SRL, conturi care cuprind sau vor cuprinde sume de bani, deci bunurile sale.
În legătură cu dreptul legal de urmărire, este adevărat că, în temeiul contractului de gaj, creditorul gajist are o sumă de drepturi, ce nu au fost restrânse nejustificat de către instanța de apel.
Este real că recurenta, în temeiul contractului de garanție mobiliară încheiat la data de 18.05.2009 cu S. Europe AG, are un drept real de urmărire a bunurilor în mâna oricărei persoane s-ar afla, opozabil erga omnes, respectiv asupra cantității de 420.075 tone tablă zincată aflate în depozitul ., sau asupra produselor acestora.
Însă, dispozițiile art. 12 din Legea nr. 99/1999, cum corect a reținut instanța de apel, definesc produsele ca fiind orice bunuri primite de debitor în urma vânzării, schimbului, fructele și productele, precum și sumele încasate din asigurare ori altă formă de administrare ori de dispunere de acestea, inclusiv sumele deținute din orice alte operațiuni ulterioare.
Din interpretarea acestui text legal rezultă cu evidență că produsele bunurilor ce pot fi urmărite de către creditor vizează orice bunuri primite de debitor, ceea ce în speță este exclus, întrucât . nu este și nu a fost debitoare recurentei, ci depozitarul obiectului gajului.
Astfel, corect a reținut instanța de apel că dreptul de urmărire al apelantei nu poate avea ca obiect sumele de bani din contul societății în insolvență, care este un terț față de contractul de garanție reală, cât și față de executarea silită, încuviințată față de debitorul din contract.
În temeiul disp. art. 23 din Titlul VI din Legea nr. 99/1999, creditorul poate urmări și de a-și exercita dreptul asupra bunurilor afectate garanției, care se găsește în posesia unui terț, sau asupra produselor rezultate din acestea, primite de debitor, conform definiției de la art. 18 din legea arătată mai sus.
(continuarea deciziei civile nr. 195/05.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
De asemenea, și dispozițiile art. 63 din aceeași lege, sunt în același sens și nu au fost încălcate de instanța de fond. Însă, dreptul creditorului de a lua în posesie, în mod pașnic, bunul afectate garanției sau produsele rezultate din valorificarea acestuia, se impune a fi în concordanță cu disp. art. 16, deci vizează produsele rezultate din valorificarea bunurilor gajate, primite de debitor, și nu de terțul în posesia căruia s-ar găsi bunul.
Susținerea privitoare la argumentul instanței de apel referitor la individualizarea sumelor este nefondată și, urmare a celor reținute mai sus, nu prezintă nici o relevanță.
Nici ultima critică privitoare la cheltuielile de judecată nu poate fi primită. Față de soluția dată apelului și disp. art. 274 C. proc. civ., în mod corect apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate și justificate cu înscrisuri de către intimată.
În cauză nu pot fi incidente disp. art. 275 C. proc. civ., întrucât apelanta nu a avut calitatea de pârâtă, care a recunoscut pretențiile reclamantului la prima zi de înfățișare, ci a avut calitatea de reclamantă, respectiv apelantă.
Față de considerentele expuse, întrucât în cauză nu este incident nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Curtea, în temeiul disp. art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat prezentul recurs.
Față de disp. art. 274 C. proc. civ. și soluția dată recursului, în cauză nu se vor acorda cheltuieli de judecată, întrucât intimata nu le-a solicitat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către creditoarea S. T. F. L. împotriva deciziei civile nr. 529/2011 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.04.2012.
Președinte,Judecător,Judecător,
M. F. A. NeamțiuCristina G.
CojanNicoară
Grefier,
N. P.
Redc.CGN/06.04.2012
Tehn.N.P./2 ex/2.05.2012
Jud. fond: F. B.
Jud. apel: D.T.L./Ghe. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 165/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Legea 10/2001. Decizia nr. 194/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
