Legea 10/2001. Decizia nr. 477/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 477/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-10-2012 în dosarul nr. 477/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 477/2012
Ședința publică din 04 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
JudecătorCristina G. N.-vicepreședinte
Judecător C. M. C.
Grefier M. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta G. A., de pârâții S. R. prin Orașul Săliște prin primar și P. Orașului Săliște prin primar împotriva sentinței civile nr. 331/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 27 septembrie 2012 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
Constată că sub nr._ s-a înregistrat inițial la Judecătoria Săliște, la data de 25.01.2011, acțiunea civilă formulată de reclamanta G. A. în contradictoriu cu pârâții S. R. prin orașul Săliște prin primar, P. Săliște prin primar, solicitând instanței ca după îndeplinirea procedurii legale și administrarea probatoriului:
- să constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 64/2007 emisă de P. Săliște,
- să oblige pârâta P. Săliște să emită decizie de restituire în natură pentru imobilul înscris în CF 56 Săliște nr. top. 2/6/118 loc de casă, în suprafață de 556,4 mp.
- să oblige pârâtele la plata daunelor morale în cuantum de 1.000.000 lei,
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
P. sentința civilă nr. 131/2011 Judecătoria Săliște a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Sibiu.
Tribunalul Sibiu a pronunțat sentința civilă 591/2011 prin care a admis excepția tardivității invocată de pârâtul S. R. și a respins acțiunea formulată de reclamanta G. A..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, recalificat ca fiind recurs, iar prin decizia 769/2011 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul acesteia, a casat sentința Tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În rejudecarea cauzei, Tribunalul Sibiu a pronunțat sentința civilă nr. 331/2012 prin care a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând în considerente următoarele:
În primul rând s-a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei este întemeiată întrucât dispoziția atacată aparține Primarului, singura entitate competentă să soluționeze cererile de restituire formulate în temeiul Legii nr.10/2001. Ca urmare, P. care oricum este o structură funcțională și nici nu are personalitate juridică nu poate modifica această dispoziție, astfel că acțiunea formulată în contradictoriu cu ea a fost respinsă.
Instanța a analizat cererea și pe fond și a găsit-o neîntemeiată. Reclamanta a solicitat să i se restituie imobilul înscris în CF 56 Săliște nr. top. 2/6/118 loc de casă, în suprafață de 556,4 mp. P. sentința civilă nr. 8465/1995 a Judecătoriei Sibiu s-a admis acțiunea reclamantei și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 556,4 mp pe teritoriul comunei Săliște. Dispoziția viza același amplasament sau, dacă nu este posibil, pe un alt amplasament. P. Orașului Săliște a făcut reclamantei o ofertă de a-i reconstitui dreptul de proprietate pe terenurile deținute de ADS în zona Valea Spinelui sau Crinț, iar reclamanta a accepta oferta de a i se reconstitui în zona Crinț.
Urmare a acestei corespondențe între persoanele interesate, Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a emis hotărârea 34/2007 prin care a aprobat Anexa nr. 30 din H.G. 890/2005 în care se include și reclamanta, iar Comisia Județeană a emis Hotărârea nr. 586/2008 prin care a aprobat procesele verbale de delimitare necesare punerii în posesie.
Întrucât terenul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, iar reclamanta a acceptat oferta de reconstituire a dreptului de proprietate pe alt amplasament ea trebuia să continue această procedură și, în contradictoriu cu Comisiile locală și județeană să solicite eliberarea titlului de proprietate sub sancțiunea de daune sau de amenzi cominatorii și nu să apeleze la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, întrucât art. 8 din această lege exclude de la aplicare terenurile al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta G. A. cât și pârâții.
În expunerea de motive reclamanta a solicitat admiterea acțiunii invocând disp. art. 9 din Legea 10/2001, potrivit cărora imobilele se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de sarcini. Din moment ce terenul este în domeniul privat al statului și nu a fost înstrăinat, singura variantă este aceea a restituirii în natură, imobilul fiind preluat cu titlu valabil, dar în mod abuziv. Sancțiunea care se aplică actului atacat este nulitatea absolută care poate fi invocată de orice persoană interesată și nu poate fi acoperită prin confirmare. În prezenta cauză recurenta nu poate fi retrimisă la formularea unei acțiuni separate în baza Legii 18/1991, datorită faptului că după . Legii 10/2001, legiuitorul a prevăzut că o instituție competentă să soluționeze cererile în baza Legii 10/2001 este instituția primarului. Recurenta solicită și acordarea daunelor morale care au ca cop sancționarea pârâtelor care au produs un abuz, cunoscând hotărârea pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul 237/1994.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 7 și 9, art. 274, 105 alin. 2, 261 pct. 5, 306 alin. 3 cod pr. civilă, Decretul-lege 167/1958, Legea 10/2001, CEDO.
Pârâții S. R. prin orașul Săliște și P. orașului Săliște prin primar a solicitat prin recursul formulat modificarea sentinței numai sub aspectul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1240 lei, justificate prin ordinul de plată nr. 207/16.02.2012 de la fila 80.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 cod pr. civilă.
CURTEA, analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, constată următoarele:
Cu privire la recursul reclamantei.
Asupra imobilului în litigiu a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea antecesoarei reclamantei, G. E., în baza Legii 18/1991, drept urmare reclamanta nu mai poate pretinde un al doilea titlu de proprietate în baza unei alte legi. P. Hotărârea nr. 1341/1996 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii 18/1991 s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea antecesoarei petentei. P. Hotărârea 34/2007 Comisia Locală Săliște a aprobat Anexa 30 din HG 890/2005, prin care G. A. este trecută cu o suprafață de 0,056 ha teren, iar Comisia Județeană a emis Hotărârea 586/2008 prin care a aprobat procesele verbale de delimitare necesare punerii în posesie.
Întrucât terenul în litigiu a fost solicitat în temeiul Legii 18/1991, regimul său juridic fiind reglementat de această lege, în mod corect a reținut Tribunalul că în speță este aplicabil art. 8 din Legea 10/2001, în conformitate cu care nu intră sub incidența Legii 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar 18/1991, Legea 1/2000, solicitate potrivit Legii 18/1991 și legii 169/1997.
Întrucât recurenta deține un titlu de reconstituire în baza Legii 18/1991, confirmat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, sentința civilă 8465/1995 pronunțată de Judecătoria Sibiu, nu poate pretinde un al doilea titlu de proprietate în baza unei alte legi speciale de reparație, întrucât dispozițiile legale nu pot fi suprapuse.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, această cerere nu poate fi admisă în baza Legii 10/2001, reclamanta putând continua calea oferită de Legea 18/1991, conform principiului electa una via, iar această lege îi dă posibilitatea să solicite daune cominatorii pe zi de întârziere până la eliberarea titlului de proprietate, însă nu acordarea unor daune morale, întrucât în astfel de litigii nu se poate face dovada existenței unui prejudiciu de ordin moral. P. urmare, reclamanta nu este retrimisă la formularea unei acțiuni separate în baza Legii 18/1991, cum eronat susține recurenta, ci se indică care este procedura care trebuie urmată, conform legii.
În fine, motivele de recurs referitoare la regimul juridic al nulității absolute sunt străine cauzei și nu au legătură nici cu dispoziția Primarului și nici cu sentința instanței de fond, recurenta neindicând care ar fi motivul de nulitate absolută al acestor înscrisuri.
Față de cele arătate mai sus, Curtea va respinge ca nefundat recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței 331/2012, motivele de recurs astfel cum au fost formulate neputând fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 cod pr. civilă.
Cu privire la recursul pârâților.
P. sentința civilă nr. 331/2012 acțiunea reclamantei a fost respinsă, deci ea a devenit parte căzută în pretenții, conform art. 274 alin. 1 cod pr. civilă, astfel că reclamanta trebuia obligată la cheltuieli de judecată efectuate de pârâți, în măsura în care acestea au fost solicitate și dovedite.
Studiind încheierea de amânare a pronunțării din data de 8 martie 2012, care face corp comun cu sentința 331/2012, se constată că mandatarul intimaților avocat S. D. a pus concluzii de respingere a acțiunii reclamantei, solicitând, în același timp, „obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform facturii depuse la dosar”. De asemenea, la același termen de judecată s-a făcut dovada acestor cheltuieli, fiind depuse la dosar factura din 9.02.2012 și extrasul de cont din 16.02.2012.
P. urmare, cheltuielile de judecată au fost dovedite, solicitate și se impunea a fi acordate în temeiul art. 274 alin. 1 cod pr. civilă, însă instanța de fond nu le-a acordat, în dispozitiv regăsindu-se mențiunea „fără cheltuieli de judecată”, în timp ce în considerente nu se motivează deloc refuzul acordării acestora.
Instanța de recurs apreciază că în speță nu poate fi vorba de o omisiune a instanței de recurs, care să poată fi completată pe calea oferită de art. 281 indice 2 cod pr. civilă, întrucât instanța de fond s-a pronunțat asupra acestei cereri în sensul respingerii sale, astfel că ne aflăm în prezența unei aplicări greșite a legii, motiv pentru care prezentul recurs va fi admis în temeiul art. 304 indice 1 raportat la art. 304 pct. 9 cod pr. civilă, în sensul că reclamanta va fi obligată să plătească pârâților suma de 1240 lei cheltuieli de judecată, efectuate în fața instanței de fond.
Având în vedere considerentele mai sus reținute, în temeiul art. 312 alin. 1 cod pr. civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței 331/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu, iar în temeiul art. 304 indice 1 cod pr. civilă va admite recursul declarat de pârâți împotriva aceleiași sentințe în sensul obligării reclamantei la cheltuieli de judecată efectuate la fond, conform facturii de la fila 80.
În baza art. 274 alin. 1 cod pr. civilă, fiind parte căzută în pretenții reclamanta G. A. va fi obligată să plătească recurenților pârâți suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
(continuarea deciziei civile nr. 477/2012 pronunțată în dosar nr._ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții S. R., prin Orașul Săliște, prin primar și P. or. Săliște, prin primar împotriva sentinței civile nr. 331/2012, pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă.
Modifică în parte hotărârea atacată, numai sub aspectul cheltuielilor de judecată, în sensul că obligă reclamanta G. A. să plătească pârâților suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată la fond.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Respinge recursul declarat de reclamanta G. A. împotriva sentinței civile nr. 331/2012, pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă.
Obligă intimata reclamantă să plătească recurenților pârâți suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04.10.2012.
Președinte, M. F. C. | Judecător, C. G. N. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, M. R. |
Red./Tehn. CMC
2 ex/02.11.2012
jud. fond – C. H.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 463/2012. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 448/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
