Conflict de competenţă. Sentința nr. 16/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 15-05-2012 în dosarul nr. 16/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 16/2012
Ședința din Camera de Consiliu de la 15 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N. – președinte secție
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul S. – Secția I Civilă și Judecătoria S., cu privire la acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. P. T. S.R.L. S. în contradictoriu cu pârâtul R. M.-C..
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea și prezența părților, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. 5 C. proc. civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra conflictului negativ de competență,
Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul S. – Secția I Civilă, complet specializat de litigii de muncă și asigurări sociale, reclamanta . S., a solicitat obligarea pârâtului R. M. C. la plata sumei de 4211,46 lei reprezentând prejudiciu adus reclamantei precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâtul a fost angajat al său, prin contract individual de muncă, în calitate de agent comercial. Printre atribuțiile de serviciu, pârâtul avea obligația de a livra marfa la diverși clienți, de a întocmi și emite comenzi de marfă, de a gestiona documente cu regim special primite de la societate, fiind răspunzător de modul de completare al acestora, prin înscrierea datelor cerute de legislația în vigoare, predarea mărfurilor către clienți, încasarea sumelor de bani în numerar, sau alte documente de plată și predarea lor la casierie. În urma controlului efectuat asupra soldului deținut de pârât în contabilitatea societății, s-a constatat existența unui prejudiciu, în cuantum de 4211,46 lei reprezentând facturi fiscale, emise pe numele pârâtului și neîncasate. Prin nota scrisă, în data de 26.04.2011 pârâtul a recunoscut prejudiciul produs reclamantei, în sensul că a încasat banii și nu i-a depus la casierie și s-a angajat la restituirea acestei sume.
În drept se invocă art. 270 alin. 1 din Codul Muncii.
Prin sentința civilă nr. 1377/10.11.2011 pronunțată de Tribunalul S. – Secția I Civilă, a fost admisă excepția de necompetență materială a instanței și în consecință a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, în favoarea Judecătoriei S..
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut că din examinarea facturilor depuse de reclamantă, rezultă că acestea sunt acte în baza cărora se facturează marfa primită de beneficiari, iar la rubrica cumpărători, figurează pârâtul ca persoană fizică, astfel încât apreciind natura comercială a litigiului și față de prevederile art. 1 pct. 1 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. a C. proc. civ, a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei S..
Prin sentința civilă nr. 2379/22.03.2012, pronunțată de Judecătoria S. – Secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și declinată competența de soluționare a cauzei de față în favoarea Tribunalului S..
Constatându-se ivit conflictul de competență între Judecătoria S. și Tribunalul S. a fost trimisă cauza acestei instanțe, pentru stabilirea instanței competente.
În considerentele sentinței, Judecătoria a reținut că reclamanta a indicat expres că pretenția adusă în fața instanței o califică din punct de vedere juridic pe dispozițiile Codului Muncii, respectiv răspunderea patrimonială a salariatului și a invocat un conflict de muncă din executarea contractului individual de muncă. Acest litigiu trebuie soluționat în jurisdicția muncii, iar instanța nu poate considera că este investită cu o acțiune de drept comun în materie comercială, față de precizarea expresă a reclamantei. De aceea, față de prevederile art. 2 alin. 1 lit. c din C. proc. civ, coroborat cu art. 254, 266 și 269 din Codul Muncii, a fost admisă excepția necompetenței materiale a judecătoriei și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului S..
Analizând competența de soluționare a cauzei de față, Curtea constată următoarele:
Reclamanta a investit instanța de judecată cu o acțiune, corect motivată în fapt și în drept, prin care solicită obligarea pârâtului la plata prejudiciului pe care i l-a produs, în legătură cu munca sa și în baza contractului individual de muncă pe care l-a avut cu reclamanta. În dosar a fost depus contractul individual de muncă încheiat între reclamantă și pârât, precum și actul adițional la acest contract și fișa postului. Pârâtul a fost angajat în calitate de agent comercial, iar între atribuțiile sale de serviciu se numără promovarea și vânzarea produselor în conformitate cu standardele și politicile comerciale ale companiei, răspunderea de urmărirea sumelor încasate de clienți și transmiterea documentelor de vânzare (pct. 6.25), informarea clienților despre valoarea produselor comandate și întocmirea chitanței pentru banii primiți de la clienți (pct. 6.47), completarea chitanțelor cu toate datele (pct. 6.48), predarea zilnică a monetarelor cu banii încasați în ziua respectivă (pct. 6.49) ș.a.
Așadar, din fișa postului rezultă că intră în atribuțiile sale de serviciu preluarea mărfii din firma reclamantă, în scopul vânzării, cu emiterea ulterioară de chitanțe. Raporturile juridice dintre reclamantă și pârât se derulau în baza
(continuarea sentinței civile nr. 16/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
contractului individual de muncă, chiar dacă natura unui asemenea raport de muncă este una atipică.
În consecință, față de faptul că pretențiile reclamantei împotriva pârâtului izvorăsc dintr-un raport juridic de muncă și sunt întemeiate pe art. 270 Codul Muncii în raport de prevederile art. 22 alin. 5 C. proc. civ. și în temeiul art. 2 pct. 1 lit. c C. proc. civ, stabilește în favoarea Tribunalului S. – Secția civilă – complet specializat de litigii de muncă, competența materială de soluționare a prezentei cauze.
Pentru aceste motive:
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Stabilește în favoarea Tribunalului S. – Secția I Civilă, competența materială de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul R. M. C., pentru pretenții.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2012.
Președinte Grefier
A. N. N. P.
Redc. A.N.
Tehn. N.P.
4 ex/16.05.2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Stabilește în favoarea Tribunalului S. – Secția I Civilă, competența materială de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul R. M. C., pentru pretenții.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2012.
Președinte
← Succesiune. Decizia nr. 253/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 15/2012. Curtea de Apel... → |
---|