Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 551/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 551/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 01-11-2012 în dosarul nr. 551/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 551/2012
Ședința publică de la 01 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător A. N.- președinte secție
Grefier N. P.
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Procuror A. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții FLORINCAȘ M.-A. și FLORINCAȘ I.-M., împotriva sentinței civile nr. 131/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursul de față este motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și s-a solicitat aplicarea în cauză a prevederilor art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimatul pârât S. R. prin M. Finanțelor P. București, reprezentat de DGFP Hunedoara.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de reclamanți și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond, în speță nefiind incidente prevederile dispozițiilor Legii nr. 221/2009, iar antecesorii reclamanților sunt prizonieri de război după data de 23.08.1944. În ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamanți, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamanților, întrucât prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu sunt aplicabile în speță, fiind declarate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față,
P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr._ /04.07.2011, reclamanții F. M.-A. și F. I.-M. au chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând să se constate caracterul politic al măsurii administrative a internării antecesorului lor, Florincaș F. – decedat în lagărul de muncă, în URSS, în perioada 05.04.1943 – 23.08.1944 și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciul suferit de către acesta, pe perioada respectivei măsuri.
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că tatăl, respectiv soțul reclamantei F. M.-A., a participat ca soldat, la războiul antisovietic, iar după 23.08.1944 până în anul 1948, a fost internat într-un lagăr de muncă, ca prizonier al fostei URSS, măsură administrativă a cărui caracter abuziv, după 06.03.1945, este evident, în condițiile în care regimul comunist instaurat în România, a acceptat menținerea soldaților români, în prizonierat, pe teritoriul acestei țări.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea acesteia ca nefondată sub aspectul cuantumului despăgubirilor pretinse.
Ulterior, a invocat inadmisibilitatea acțiunii față de Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
P. sentința civilă nr. 131/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara-secția I civilă, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții Florincaș M.-A. și Florincaș I.-M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MFP pentru despăgubiri în temeiul Legii 221/2009.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții Florincaș M.-A. și Florincaș I.-M., au calitatea de soție supraviețuitoare și, respectiv, descendent gradul I al defunctului Florincaș F., decedat la 02.05.2005. Acesta a fost soldat al Armatei Române, participând în al II–lea Război Mondial, pe front de Est cu Batalionul 110 Vânători de M.. În perioada 23 august 1944 – 28 iulie 1948, respectivul a fost prizonier pe teritoriul URSS.
P. efectul Decretului – Lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul român a asimilat situația acestor persoane, categoriei persoanelor persecutate din motive politice de către dictatura comunistă instaurată în România, cu începere de la 6 martie 1945, acordându-le o . măsuri reparatorii. Antecesorul reclamanților, Florincaș F., a beneficiat de prevederile respectivului act normativ. (f. 24)
Caracterul politic al măsurii administrative a prizonieratului soldaților români – între care și antecesorului reclamanților, într-un lagăr de muncă cu regim concentraționist, pe teritoriul fostei URSS, după ce România a devenit aliat al acestui stat, este evident și recunoscut de legiuitorul român prin actul normativ reparator, adoptat, îndată, după căderea regimului comunist, fiind, de altfel justificat prin întregul context istoric în care această dramă s-a produs. Respectiv, mobilul declarat al Armatei Române de a lupta în Răsărit, peste râul N., aliată Germaniei naziste și după recuperarea Basarabiei străbune, într-o campanie civilizatoare, pentru creștinătate, împotriva comunismului și a bolșevismului: „ fără C., fără Dumnezeu și fără Biserică”.
P. art. 3 al Legii nr. 221/2009, legiuitorul a delimitat sfera măsurilor administrative ce pot constitui obiect al despăgubirilor compensatorii, de natură morală, la acelea ce au fost dispuse în temeiul actelor normative menționate la lit. a – f a acestui text de lege, cu posibilitatea expres prevăzută la art. 4 alin. 2 din lege, de a fi constatat de către instanță, caracterul politic al altor asemenea măsuri, luate de organele de miliție și securitate, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea lor s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de OUG nr. 214/1999 modificată și completată, prin Legea nr. 568/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Or, situația antecesorului reclamanților, ca și a celorlalți soldați ai Armatei Române, căzuți în prizonierat pe Frontul de Est și reținuți în lagăre de muncă pe teritoriul URSS și după data de 23 august 1944, nu se înscrie în sfera măsurilor administrative cu caracter politic, situația lor nefiind determinată de opoziția ori rezistența față de regimul comunist instaurat în România, în 6 martie 1945.
P. art. 5 alin. 1 lit. a, a Legii nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și anterior acestei date, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martir 1945 sau după această dată și care au avut ca scop împotrivirea față de regimul totalitar, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.
P. Decizia nr. 1358/2010, C. Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, invocată de pârâtul în cauză, a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Or, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, lipsind prin aceasta, implicit, norma juridică respectivă de orice eficacitate.
Ca urmare, a fost respinsă cererea reclamanților vizând acordarea despăgubirilor morale, pe temeiurile de drept invocate, Legea nr. 221/2009 declarat neconstituțional de C. Constituțională a României, prin Decizia nr. 1358/2010.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea în tot a sentinței în senul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanții susțin că Decretul lege 118/1990 cu modificări și completări asimilează situația acestor persoane categoriei persoanelor persecutate din punct de vedere politic de către dictatura comunistă instaurată în România cu începere de la 6 martie 1945, acordând o . despăgubiri de care a beneficiat și antecesorul reclamanților. Potrivit art. 5 alin. 4 din legea 221/2009 această lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul lege 118/1990 rep., și în consecință situația defuncților se încadrează în prevederile acestui act normativ. De aceea, apreciază că este neîntemeiată susținerea instanței de fond în sensul că autorul lor nu se încadrează în prevederile legii.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, apreciază că încetarea efectelor juridice ale dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I ca urmare a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 s-a produs ca urmare a modificării și completării art. 5 prin Legea 202/2010, normă juridică ulterioară deciziei 1358/2010.
P. întâmpinarea depusă, intimatul pârât prin DGFP Hunedoara a solicitat respingerea recursului, susținând în esență că măsura la care a fost supus antecesorul recurenților a fost aplicată anterior anului 1945, care este perioada de referință a Legii 221/2009. Recunoașterea drepturilor prevăzute de Decretul lege 118/1990 nu determină încadrarea și în prevederile Legii 221/2009. În ce privește acordarea daunelor morale, solicită a se avea în vedere constatarea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a teza I din legea 221/2009 prin Decizia 1358/2010 a Curții Constituționale.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de recurs, C. constată următoarele:
Potrivit art. 4 alin. 2 din legea 221/2009 persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 pot, să solicite instanței să constate caracterul politic al acestora, prevederile art.1 alin. 3 aplicându-se corespunzător. Astfel instanțele au competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a-f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999 și anume:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) militarea pentru democrație și pluralism politic;
c)propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de acestea;
d)respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale;
e)înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere sau origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art. 3 și 4 din Legea 221/2009 nu există nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie1945-22 decembrie 1989.
Măsura internării într-un lagăr de muncă în URSS nu a fost luată de organele fostei miliții sau securități ale Statului R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care le-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus.
C. observă că, în raport cu textele normative evocate, aceste măsuri nu pot fi considerate măsuri administrative cu caracter politic supuse reglementării prin Legea 221/2009 și de natură a conferi drepturi la reparație în condițiile acestui act normativ.
Cu atât mai puțin perioada de prizonierat în URSS începută înaintea datei de 6 martie 1945 nu ar putea fi considerată măsură administrativă cu caracter politic în sensul Legii 221/2009, neavând niciunul dintre obiectele specifice măsurii administrative cu caracter politic expres menționate în cuprinsul art. 3 alin. 1 nefiind luată de organele statului român comunist, după instaurarea acestuia.
Referitor la daunele morale solicitate, în mod corect, instanța de fond a motivat că după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 1358/2010, cererea întemeiată pe art. 5 alin. 1 teza I din legea 221/2009 nu mai are suport legal.
Împrejurarea că măsura deportării sau prizonieratului a fost recunoscută ca având caracter politic prin Decretul lege 118/1990 nu are relevanță față de prevederile Legii 221/2009. Sensul art. 5 alin. 4 din legea 221/2009 este de a nu exclude de la despăgubiri persoanele care au beneficiat de la măsuri reparatorii și în temeiul Decretului 118/1990 și nu de a include automat în categoria beneficiarilor legii pe cei care au primit despăgubiri și în baza decretului. Cele două acte normative au condiții de aplicare diferite și finalități diferite, nu se suprapun, astfel că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, se va respinge, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, ca nefondat recursul reclamanților, menținând ca legală și temeinică sentința atacată.
(continuarea deciziei civile nr. 551/01.11.2012 pronunțată de C. de A. A. I. – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții Florincaș M. A. și Florincaș I. M. împotriva sentinței civile nr. 131/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01.11.2012.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. A.N.
Tehn. A.N.
2 ex/16.01.2013
Jud. fond – M. I.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 227/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Revendicare mobiliară. Decizia nr. 576/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
