Restituire metale preţioase. Decizia nr. 520/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 520/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-10-2012 în dosarul nr. 520/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 520/2012
Ședința publică de la 25 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător C. M. C.
Grefier M. R.
Cu participarea d-nei procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții T. – C. M., C. P., C. B. G. I., C. S. E., C. V., I. E. și de pârâta B. Națională a R. – Agenția Sibiu în numele și pentru B. Națională a R. pentru Statul Român împotriva deciziei civile nr. 258/A/2011 pronunțată de T. A. în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat Z. I. pentru recurenții reclamanți în substituirea apărătorului titular avocat Z. G., și consilier juridic P. M. pentru recurenta pârâtă, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare și s-au depus întâmpinări din partea ambelor părți la recursul părții adverse.
Mandatarii părților depun la dosar împuternicirile de reprezentare și primesc câte un exemplar din întâmpinări .
Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul recurenților reclamanți avocat Z. I. solicită admiterea recursului declarat, modificarea deciziei pronunțate în apel și admiterea acțiunii reclamanților în sensul obligării pârâtei BNR la plata cantității de aur și argint fin rezultată din cele 3000 tone minereu auro-argintifer cu un conținut de 2,8 gr. aur fin/tonă și 6,7 gr. argint fin/tonă, confiscat de la antecesorul reclamanților. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanță.
În susținerea recursului arată că înscrisul intitulat „Situația deținătorilor de minereu aurifer ce urmează a fi transportat de la fostele mine Domni, Ieruga, Fauri” are valoare juridică și relevă faptul că această cantitate de minereu a fost confiscată de la antecesorul reclamanților, fiind întocmit de organele competente de la acea dată; greșit reține instanța că este o evaluare estimativă pentru că nu este urmat de proces verbal de confiscare și că nu are valoare probantă. Mai arată că reclamanții au făcut dovada că această cantitate de minereu aurifer a fost confiscată de la antecesorul reclamanților și că intră în categoria metalelor prețioase reglementate de art. 4 din Decretul 210/1960. Susține motivele de recurs dezvoltate în scris.
Ca o consecință a admiterii apelului reclamanților, solicită respingerea recursului pârâtei pentru considerentele expuse prin întâmpinare.
Reprezentanta apelantei pârâte consilier juridic P. M. solicită admiterea recursului declarat în cauză, a dispune modificarea hotărârii tribunalului în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Arată că solicitările reclamanților exced prevederilor legii speciale OUG 190/2000 și că soluția a fost dată ținând cont de concentrații greșite. Concentrația minereului confiscat de la antecesorul reclamanților a fost de 10,5 gr./tonă pentru aur și 14/2gr/tonă pentru argint potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, iar cea reținută de instanță media tuturor concentrațiilor cantităților confiscate prin procesul verbal din 21.10.1971. Astfel apreciază cantitatea corectă de aur de 210 gr. aur fin și 284 gr. argint fin.
În ce privește recursul reclamanților solicită respingerea lui întrucât cantitate de 3000 tone apare doar în tabelul întocmit de șeful de post și nu este urmat de un proces verbal de predare la R. Montană. Reclamanții nu au făcut dovada confiscării acelei cantități.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat de reclamanți. Apreciază că instanța de fond și apel au reținut corect că de la antecesorul reclamanților a fost confiscată doar cantitatea de 20 tone minereu aurifer potrivit ordonanței din 1972, și că pentru cantitatea de 300 tone nu au făcut dovada ridicării și predării către BNR.
În ce privește recursul pârâtei BNR pune concluzii de admitere a acestuia doar în ce privește concentrațiile de aur și argint fin reținute de cele două instanțe, și stabilirea lor potrivit expertizei efectuate.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2009 pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub dosar nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanții T. C. M., C. P., C. B. G. I., C. S. E., C. V., I. E. au solicitat în contradictoriu cu pârâta B. Națională a R., obligarea acesteia la plata cantității de aur fin și argint fin ce a rezultat din cantitatea de 3000 tone minereu auro-argentifer, ce a avut un conținut de 13,4 gr. aur fin/tonă și 13,7 gr. argint fin/tonă și plata cantității de aur și argint ce a rezultat din cantitatea de 20 tone minereu auro-argentifer, cu un conținut de 10,5 grame aur/tonă și 14,2 grame argint/tonă.
Pârâta a depus note de ședință prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, susținând că antecesorul reclamanților nu a fost subiectul vreunei confiscări. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii
Prin sentința civilă nr. 381/2011, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesual active invocată de pârâtă, a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să plătească reclamanților contravaloarea cantităților de 268 gr. aur fin provenit din 20 t de minereu cu o concentrație de 13,4 gr./t și 274 gr. argint fin provenit din 20 t minereu cu o concentrație de 13,7 gr./t, la prețul practicat de aceasta la data plății. A respins restul pretențiilor și a obligat pârâta să plătească reclamanților 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesual active a fost apreciată ca nefondată, față de actele de stare civilă aflate la dosar din care rezultă că reclamanții sunt descendenții, respectiv soția supraviețuitoare a defunctului C. N., decedat în Bucium la data de 04.11.1976. În privința datei nașterii defunctului și numelui părinților acestuia, s-a reținut că potrivit copiei actului de naștere din registrul actelor de stare civilă rezultă că acesta s-a născut în Bucium la data de 07.05.1913, din părinții I. și P., iar pentru că din adresa Primăriei Bucium nr. 305/07.12.2010 reiese că în registrul actelor de nașteri în anul 1918 nu există înregistrată ca fiind născută vreo persoană cu numele C. N. din părinții I. și P. prima instanță a considerat că se poate trage concluzia că mențiunea făcută în ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de 29.02.1972 a numitului C. N. născut la data de 07.05.1918 este greșită, nefiind vorba de două persoane diferite, ci de una și aceeași persoană, respectiv de C. N. născut la data de 07.05.1913.
Pe fondul cauzei s-a reținut că din probele de la dosar rezultă că de la antecesorul reclamanților s-a confiscat cantitatea de 20 tone minereu auro-argintifer, cu o concentrație 13,4 gr./t aur, respectiv 13,7 gr./t argint.
În ce privește cantitatea de 3000 tone minereu, s-a reținut că nu s-a făcut dovada confiscării acesteia.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul admiterii petitului vizând obligarea pârâtei la plata contravalorii cantității de aur și argint care au rezultat din prelucrarea cantității de 3000 tone minereu auro-argentifer, confiscată antecesorului lor.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și pârâta B. Națională a R., criticând-o pentru nelegalitate, întrucât solicitările reclamanților exced prevederilor legii speciale, respectiv ale OUG nr. 190/2000 și pentru netemeinicie, întrucât s-au avut în considerare concentrații greșite, respectiv 13,4 gr. aur/tonă și respectiv 13,7 gr. argint/tonă.
Prin decizia civilă nr. 258/A/2011, T. a respins apelurile părților, reținând următoarele:
Cantitatea de minereu auro - argentifer ce s-a dovedit a fi fost confiscată antecesorului apelanților, a fost cea de 20 tone, rezultată din copia Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din datat de 29 februarie 1972.
Susținerile apelanților în sensul că ar fi dovedit faptul că antecesorului lor i-ar fi fost confiscată și cantitatea de 3000 de tone minereu auro-argintifer, au fost apreciate ca nefondate întrucât, deși în înscrisul intitulat „Situația deținătorilor de minereu aurifer ce urmează a fi transportat de la fostele mine „Domni-Ieruga-Fauri”, figurează antecesorul lor C. N., la poziția 22, nu există dovada certă că cifra 3000 reprezintă cantitatea de minereu deținută exclusiv de către C. N. sau cantitatea totală deținută de toate persoanele menționate ca deținători de minereuri la mina „Fauri”, în punctul denumit „Corabia”, la pozițiile 22-25.
Raționamentul acestei ipoteze, rezidă în aceea că, potrivit documentației privind valorificarea minereurilor auro-argentifere deținute de foștii proprietari din raza comunelor Bucium și R. Montană întreaga cantitate de minereu auro-argintifer predată în vederea exploatării, a fost de_ tone, situație în care este exclusă posibilitatea ca antecesorul apelanților să fi deținut singur cantitatea de 3000 de tone minereu.
Concluzionând, instanța de apel a reținut că apelanții reclamanți nu au dovedit în mod cert că antecesorului lor i-a fost confiscată și cantitatea de 3000 tone minereu auro-argintifer, așa încât soluția adoptată de instanța de fond, se apreciază ca fiind legală și temeinică sub acest aspect.
În ce privește conținutul mediu de aur și argint al minereului auro-argintifer confiscat de la antecesorul recurenților, s-a reținut în mod corect că acesta este de 13,4 grame aur/tonă și respectiv 13,7 grame argint/tonă, deoarece acest conținut mediu este menționat în procesul verbal din data de 21.10.1971, această concentrație fiind determinată pe baza probelor de laborator evidențiate în buletinele de analiză ale uzinei de preparare, astfel că mențiunile privitoare la concentrații inserate în cuprinsul Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, întocmită ulterior acestor determinări și fără a indica modalitatea de determinare, nu pot fi considerate certe.
Instanța de apel a înlăturat critica vizând aplicabilitatea dispozițiilor art. 26 din OUG nr. 190/2000, întrucât cantitatea de 20 de tone minereu auro-argintifer, confiscată de la antecesorul reclamantelor se include în categoria metalelor prețioase al căror regim a fost reglementat prin art. 4 alin. 1 lit. a) din Decretul nr. 210/1960, așa cum corect a reținut instanța de fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
Reclamanții au solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii și obligarea pârâtei la plata contravalorii cantității de aur și argint care au rezultat din prelucrarea cantității de 3000 tone minereu auro-argentifer, confiscată antecesorului lor.
În expunerea motivelor, reclamanții recurenți susțin că au făcut dovada confiscării acestei cantități, astfel că în mod greșit instanțele au respins acest petit. Recurenții susțin că nerecunoașterea pretențiilor reclamanților asupra bunurilor reprezintă o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, deoarece minereul auro-argintifer se încadrează în noțiunea de bun în sensul convenției
În drept se invocă art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Recurenta pârâtă a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În expunerea motivelor se susține că solicitările reclamanților exced prevederilor legii speciale, deoarece minereurile nu se încadrează în categoria bunurilor prevăzute de această lege.
Recurenta critică de asemenea concentrațiile avute în vedere de instanțele de fond în sensul că s-a luat în considerare concentrația medie a tuturor cantităților confiscate în baza procesului verbal din 21.10.2010, deși concentrația minereului confiscat de la antecesorul reclamanților era mai mică.
În drept se invocă art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ce privește recursul reclamanților, se constată că potrivit art. 26 alin. 1 din OUG nr. 190/2000, se restituie persoanelor îndreptățite obiectele din metale prețioase care au fost preluate abuziv. Așadar, pentru restituirea unor asemenea obiecte este necesar să fi existat o preluare, o confiscare abuzivă. Caracterul abuziv este prezumat de legiuitor dacă preluarea a avut loc în temeiul unuia din actele normative enumerate în art. 26 alin. 12 din ordonanță.
Verificând în speță îndeplinirea acestei cerințe a legii, Curtea constată că în mod corect s-a reținut de către instanțele de fond că reclamanții nu au făcut dovada uneia din condițiile impuse de art. 26 din OUG nr. 190/2000, aceea a confiscării cantității de 3.000 de tone de minereu. Înscrisul intitulat „Situația deținătorilor de minereu aurifer ce urmează a fi transportat de la minele Domni-Ieruga-Fauri” face dovada că la momentul 27.05.1970 antecesorul lor deținea această cantitate, ceea ce înseamnă că minereul se afla în deținerea persoanelor menționate în tabel și că la acel moment nu era confiscat. Este posibil ca ulterior să fi fost preluate diferite cantități din cele 3000 tone, deținute de def. C. N..
Atunci când a operat o preluare au fost întocmite acte în acest sens, respectiv procese-verbale în care s-au consemnat numele persoanelor de la care s-a făcut preluarea, cantitatea de minereu confiscată și s-a indicat numărul lucrării penale în care s-au făcut cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de metale prețioase. Astfel s-a procedat și în cazul antecesorului reclamanților, fiind întocmite asemenea procese-verbale cu ocazia confiscării cantităților de 20, 50 și respectiv 824 tone minereu.
În condițiile în care s-au făcut asemenea cercetări și s-au întocmit dosare penale pentru cantități mult mai mici, așa cum s-a reținut anterior, este greu de presupus că pentru o cantitate de 3000 de tone, confiscarea s-a făcut fără întocmirea vreunui document de preluare și fără a se cerceta fapta incriminată ca infracțiune conform prevederilor în materie penală de la acel moment.
Câtă vreme nu s-a probat confiscarea cantității de 3000 de tone de minereu, care fără îndoială, la data de 27.05.1970, era deținută de antecesorul reclamanților, deci nu era preluată abuziv la acel moment, Curtea constată că reclamanții nu au dovedit că le sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din OUG nr. 190/2000, nefiind îndeplinite condițiile de restituire prevăzute de acest text legal.
Ca urmare, aceste critici sunt nefondate.
Curtea nu poate primi nici criticile privind încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, deoarece în cauză reclamanții nu au făcut dovada că dețin un bun actual în sensul Convenției.
În legătură cu noțiunea de „bun” este de precizat că, prin mecanismul creat, Convenția Europeană aduce protecție doar asupra bunurilor actuale, deja dobândite și, în consecință, nu garantează dreptul de a le dobândi printr-un mod sau altul. Deci speranța dobândirii unui bun, respectiv dreptul de a obține despăgubiri în temeiul OUG nr. 190/2000 pentru bunuri confiscate înainte de ratificarea Convenției de către România, nu constituie un „bun actual” în sensul Convenției Europene și nu poate fi protejat prin prisma acesteia. Pentru a avea caracterul unui bun actual sau al unei speranțe legitime este necesar ca dreptul de proprietate sau creanța să fie recunoscută printr-o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie, care să constituie titlu executoriu.
Față de cele ce preced Curtea constată că criticile reclamanților nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., astfel că în baza art. 312 C. pr. civ., va respinge acest recurs ca nefondat.
În ce privește recursul pârâtei, se constată următoarele:
Art. 2 pct. 1 lit. a din OUG nr. 190/2000 statuează că, în sensul acestei ordonanțe de urgență, prin metale prețioase se înțelege aurul, argintul și metalele platinice sub orice formă. Din economia acestui text legal rezultă că semnificația expresiei „metale prețioase” dată în acest articol trebuie avută în vedere cu ocazia interpretării tuturor dispozițiilor legale pe care le conține ordonanța de urgență, inclusiv a art. 26 de care se prevalează recurenta. Ca urmare, poate constitui obiect al actului normativ menționat și aurul și argintul sub formă de minereu.
Art. 26 din OUG 190/2000 face referire la obiecte de metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute de art. 4, preluate abuziv. În contextul în care art. 4 al ordonanței a fost abrogat, dispozițiile art. 26 trebuie interpretate prin prisma definiției generice date de art. 2 pct. 1 lit. a din același act normativ, în sensul în care vizează metalele prețioase sub orice formă.
Nici definiția noțiunii de obiect dată de DEX nu poate duce la o altă concluzie („corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare”), atâta timp cât condiția prelucrării nu este întotdeauna necesară pentru a defini un obiect, obiectul putând fi și un lucru neprelucrat. Ca atare, minereurile auro-argentifere sunt considerate obiecte în sensul dispozițiile art. 26 și prin raportare la DEX.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că obiect al cererilor întemeiate pe acest act normativ îl poate forma metalul prețios în orice formă, iar critica recurentei vizând faptul că bunurile revendicate de reclamanți exced obiectului ordonanței de urgență nu poate fi primită.
Nici critica referitoare la reținerea unor concentrații mai mare de metale prețioase nu este fondată, câtă vreme ambele instanțe au analizat înscrisurile de
(continuarea deciziei civile nr. 520/2012 pronunțată în dosar nr._ )
la dosar cu privire la acest aspect și au arătat de ce rețin concentrația din procesul-verbal întocmit cu ocazia confiscării și înlătură concentrațiile reținute prin ordonanța de scoate de sub urmărire penală.
Ca urmare, aceste critici vizează interpretarea și aprecierea probelor, respectiv aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectul controlului în recurs după abrogarea pct. 11 din art. 304 C. pr. civ.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că nici criticile pârâtei nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., astfel că în baza art. 312 C. pr. civ., va respinge și acest recurs ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanții T. C. M., C. P., C. B. G. I., C. S. E., C. V., I. E. și de pârâta B. Națională a R. pentru Statul Român împotriva deciziei civile nr. 258/A/2011 pronunțată de T. A. Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.10.2012.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, M. R. |
Red. MFC
Tehn. MFC/12.11.2012
2 ex/MR
jud. apel – S. I., C. F.
jud. fond- F. SergiuCotea
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 474/2012. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 533/2012. Curtea de... → |
|---|
