Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 571/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 571/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 08-11-2012 în dosarul nr. 571/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 571/2012
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier M. R.
Cu participarea doamnei procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta D. M. împotriva sentinței civile nr. 86/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților și a mandatarilor recurentei reclamante, avocat titular A. B. și avocat substituent Ionza L..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și s-a depus întâmpinare din partea intimatului pârât S. R. prin M. Finanțelor P. prin DGFP Hunedoara, și cu adresă împuternicirile de reprezentare pentru recurenta reclamantă.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a recursului reclamantei, soluția de fond fiind legală. În cauză nu sunt incidente prevederile Legii 221/2009 având în vedere că măsura deportării luată față de mama reclamantei este anterioară perioadei de referință stabilită de lege, 6.03._89, și s-a datorat calității acesteia de etnic german și nu ca urmare a săvârșirii unor acte împotriva regimului comunist. Față de daunele morale, arată că în mod corect a fost respinsă această solicitare față de declararea neconstituționalității art. 5 din lege.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față;
P. acțiunea înregistrată sub nr._ la Tribunalul Hunedoara reclamanta D. M. a solicitat în contradictoriu cu pârât S. R., prin M. Finanțelor P., ca prin hotărârea ce se va pronunța, tribunalul să oblige pârâtul la plata sumei de 100.000 euro către reclamantă cu titlul de despăgubiri morale reprezentând prejudiciul moral și material suferit de acesta urmare a deportării sale în URSS. S-a solicitat totodată și a se constata caracterul politic al măsurii.
În motivele acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 1945 a fost deportată în URSS, la muncă în mină, până în anul 1949 când a revenit în țară. Pe timpul celor 4 ani petrecuți în lagăr, a suferit atât fizic cât și psihic, neavând condiții minime de trai decent, hrană, medicamente, asistență medicală.
În drept s-au invocat Legea nr. 221/2009.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii având ca obiect acordarea de daune morale, ca inadmisibilă, urmare a pronunțării deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dar și ca nefondată. DGFP Hunedoara a invocat excepția inadmisibilității formulării cererii, motivat de faptul că, pe de o parte, prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 C. Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 al.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, decizie publicată în Monitorul Oficial din data de 15.11.2010, dată de la care, dispozițiile declarate neconstituționale și-au încetat efectele, iar pe de altă parte situația de fapt invocată de petentă nu se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009. Se solicită, totodată respingerea capătului de cerere prin care se solicită acordarea de daune, ca nefondat. Trebuie avut în vedere și faptul că prin Legea nr. 221/2009 s-a reglementat acordarea de despăgubiri morale victimelor totalitarismului comunist pentru prejudiciul moral suferit dacă se apreciază, în urma examinării tuturor circumstanțelor cauzelor de către instanțele de judecată, că reparația obținută prin efectele Decretului-lege nr. 118/1990 și a OUG nr. 214/1999 nu este suficientă, în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor condamnări cu caracter politic.
P. sentința civilă nr. 86/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara-secția I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., pentru despăgubiri în temeiul Legii 221/2009.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că contextul istoric în care a avut loc deportarea cetățenilor români de etnie germană. Astfel, pe data de 23 august 1944, Regele M. al României a lansat o lovitură de stat împotriva guvernului A., trecând de partea aliaților. În absența unui armistițiu semnat, trupele sovietice au tratat în continuare pe români drept inamici. Armistițiul a fost semnat trei săptămâni mai târziu, pe data de 12 septembrie 1944, în termenii dictați de Moscova, care, la acea dată controla o mare parte din teritoriul țării, prin Armata Roșie. P. armistițiul dintre România și Aliați, România se punea sub controlul unei comisii aliate, alcătuită din Uniunea Sovietică, SUA și Marea Britanie, în timp ce militarii sovietici exercitau controlul de-facto, Comisia aliată de Control aflându-se de fapt sub ordinele Comandamentului R.. Ca urmare, Comisia Aliată de Control din România a tratat România ca pe o colonie, despăgubirile de război fiind mult peste adevăratele pagube. Comisia Aliată de Control a fost organismul care a acționat în numele puterilor aliate și a urmărit împreună cu delegația guvernului român aplicarea Convenției de armistițiu prin care se stipulau reparațiile de război ale României față de URSS.
P. Convenția de armistițiu din 12 septembrie 1944, încheiată între Guvernul român și Guvernele URSS, al Regatului unit și al SUA, S. R. a fost obligat să își asume în mod unilateral toate poverile și distrugerile războiului suferite de URSS și de Puterile Aliate fiind obligat la despăgubirea acestora. Printre măsurile care au urmat se găsește și internarea cetățenilor de etnie germană și maghiară în lagăre aflate la dispoziția URSS.
P. Adresa nr. 75/31 oct. 1944 primită de Cabinetul Președinției Consiliului de Miniștrii sub nr. 905/2.11.1944, Comisiunea Aliată de Control în România, referindu-se la întârzierea Statului R. în aplicarea punctului 2 din Convenția de Armistițiu, făcea constatarea că în România mai sunt 4146 de supuși germani și maghiari încă liberi, situație față de care se dispunea internarea acestora în lagăre speciale sub amenințarea aparatului de stat și a Prefecților cu atragerea de sancțiuni penale și obligativitatea ca până la 10.11.1944 să fie prezentate Comisiei tabele cu toți supușii germani și unguri care au locuit în capitală, în orașele și județele României până la 23.08.1944, cu specificarea care dintre ei este internat în lagăre, unde și care nu este interna, separat, după naționalitate și sex. Aceste documente s-au întocmit și au stat la baza măsurilor luate împotriva etnicilor maghiari și germani, considerați elemente ostile și condamnați prin instrucțiunile IGJ nr._/945.
Raportat la aceste circumstanțe istorice, se afirmă că în anul 1945 reclamanta a fost deportată în URSS, la muncă în mină, până în anul 1948 când a revenit în țară. Se mai arată că pe timpul celor 4 ani petrecuți în lagăr, a suferit atât fizic cât și psihic, neavând condiții minime de trai decent, hrană, medicamente, asistență medicală, etc.
Este adevărat că potrivit art. 1 al. 2 lit. a din Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, enumerate în lege. Dar acordarea acestor drepturi nu determină considerarea măsurii deportării ca reprezentând o măsură politică.
Pârâtul a ridicat excepția inadmisibilității urmare a pronunțării deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. În realitate, susținerile pârâtului legate de inadmisibilitatea prezentei cereri reprezintă în fapt apărări ce se cer a fi analizate odată cu fondul cauzei, astfel în cât instanța va respinge excepția.
Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 221/2009, respectiv art. 3, 4 și 5 din aceeași lege, sunt fără echivoc în sensul că beneficiari ai acestei legi sunt persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic ori măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instituit la 6 martie 1945. Or, mama reclamantei a suferit măsura administrativă la data de 15.01.1945, deci anterior perioadei de referință stabilită de dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Pe de altă parte, măsura deportării s-a datorat calității acesteia de etnic german, și nu ca urmare a săvârșirii unor acte îndreptate împotriva regimului comunist, regim care în ianuarie 1945 nici nu era instaurat pentru a se putea reține săvârșirea vreunei fapte în scopul prevăzut la art. 1 din Legea nr. 221/2009.
În aceste condiții, instnața a constatat că în ce privește măsura administrativă suferită de mama reclamantei nu sunt incidente prevederile Legii nr. 221/2009, astfel că acest petit nu este întemeiat.
Deliberând asupra considerentelor de drept și de fapt de mai sus, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. M., în contradictoriu cu pârât S. R., prin M. Finanțelor P..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta arată că din Hotărârea nr. 469/1991 a comisiei pentru aplicarea Decretului 118/1990 Hunedoara rezultă că a fost deportată în fosta URSS și obligată să participe la munca de reconstrucție începând cu anul 1945 până în anul 1949, când a fost repatriată. Această deportare a fost determinată de instaurarea regimului politic din România în 23.08.1945, având un pronunțat caracter politic. P. art. 5 alin. 4 din legea 221/2009 s-a stabilit că actul normativ se aplică inclusiv persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute prin Decretul lege 118/1990, ca în cazul reclamantei. Cu privire la daunele morale, solicită a se lua în considerare suferințele fizice și psihice la care a fost supusă în perioada în care a fost în URSS la muncă silnică.
P. întâmpinarea depusă, intimatul pârât solicită respingerea recursului, și menținerea sentinței atacate ca legale și temeinicie. Arată că deportarea nu are caracterul politic definit de Legea 221/2009, iar daunele morale nu mai pot fi acordate după pronunțarea deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, după cum s-a pronunțat și ICCJ prin decizia 12/2011 dată în interpretarea aplicării legii.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de recurs, C. constată următoarele:
Potrivit art. 4 alin 2 din Legea 221/2009 persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin 3 aplicându-se corespunzător. Astfel, instanțele au competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute de art. 3 și întemeiate pe actele normative menționate la literele a-f sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6.03._89 pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin 1 din OUG 214/1999.
Măsura deportării la muncă în URSS nu a fost luată de organele fostei miliții sau securități a Statului R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin 1 din OUG 214/1999, toate circumscrise unor manifestări de împotrivire față de regimul totalitar instaurat la 6.03.1945. Mai mult decât atât, deportarea a fost dispusă de forțele sovietice anterior datei de 6.03.1945 astfel că nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist înscriindu-se în categorie deportărilor permise de URSS ca despăgubiri de război după Convenția de Armistițiu din 1944. Chiar reclamanta susține că măsura deportării a fost luată de URSS ca măsură discriminatorie pe motive de naționalitate și origine etnică.
Fără a contesta caracterul discriminatoriu al unor asemenea măsuri și cu atât mai puțin efectele negative pe care le-au produs asupra titularilor și familiilor acestora, în raport cu textele normative invocate, C. constată că măsura deportării nu poate fi considerată măsură administrativă cu caracter politic supusă reglementării din Legea 221/2009 și de natură a conferi drepturi la reparație în condițiile acestui act normativ.
Împrejurarea că reclamanta a fost beneficiara Hotărârii 469/1991 emisă de Comisia pentru Aplicarea Decretului-lege 118/1990 a Jud. Hunedoara nu are nicio relevanță în cauză. Trimiterea pe care art. 5 alin. 4 din Legea 221/2009 o face la acest act normativ emis imediat după Revoluția din decembrie 1989, este realizată în scopul de a nu exclude de la beneficiile actualei legi pe cei care au fost deja beneficiarii unor măsuri reparatorii în temeiul acestui decret, dar aceasta nu înseamnă, în nici un caz, că cei care au beneficiat de Decretul-lege 118/1990, sunt automat beneficiari ai Legii 221/2009.
Indiferent că este vorba de internare în lagăr de muncă și deportare în URSS, sau de supunere la muncă forțată, considerentele de mai sus care justifică lipsa caracterului politic al acestei măsuri, în sensul Legii 221/2009, sunt valabile. Instanța de recurs reține că măsurile la care a fost supusă reclamanta, fie că este vorba deportare în URSS, fie că este vorba de ridicare de la domiciliu, și ducerea la muncă forțată în URSS, nu are caracter politic în sensul Legii 221/2009, așa cum acest caracter a fost privit de legiuitor în art. 1 alin. 3 din lege. Această interpretarea a dat-o legii prin decizia 15/2012 și ICCJ soluționând recursul în interesul legii.
În ce privește daunele morale solicitate, în mod corect s-a stabilit că cererea întemeiată pe art. 5 alin 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 nu mai are suport legal după pronunțarea deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. În acest sens, a stabilit și ICCJ prin decizia nr. 12/2011 dată în recurs în interesul legii.
(continuarea deciziei civile nr. 571/2012 pronunțată în dosar nr._ )
Având în vedere aceste considerente, se constată că este nefondat recursul reclamantei, și urmează a fi respins în temeiul art. 312 cod procedură civilă și menținută sentința atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamanta D. M. împotriva sentinței civile nr. 86/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.11.2012.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, M. R. |
Red. AN
Tehn. AN/18.01.2013
2 ex./MR
jud. fond- D. A. A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 343/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 565/2012. Curtea de... → |
|---|
