Pretenţii. Decizia nr. 343/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 343/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 14-06-2012 în dosarul nr. 343/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 343/2012
Ședința publică de la 14 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier E. M. H.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin
Procuror:A. M.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâta B. NAȚIONALĂ A R. - AGENȚIA S. și reclamanta G. M., împotriva deciziei civile nr. 294/A/2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil_, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Z. I. în reprezentarea recurentei reclamante G. M., lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare și faptul că recursurile sunt motivate și se solicită judecarea în lipsă.
Reprezentanta Ministerului Public depune la dosar adresa nr. 3396/III/5/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul A., față de considerentele deciziei atacate – fila 50 cu privire la existența comunicării către antecesorul reclamanților, de către parchet, a încetării urmăririi penale. Arată faptul că numărul de dosar penal 92/B/1972 privind pe D. N., ns. în anul 1983, nu corespund cu numărul consemnat în hotărâre, care nu indică nici data nașterii acestuia. Declară că nu are alte cereri.
Mandatarul recurentei susține că instanța fondului face o confuzie cu privire la data nașterii antecesorului reclamantei, D. N. ns. la 3 iunie 1914 și are cunoștință de înscrisul depus de reprezentanta Ministerului Public.
Arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul recurentei G. M., avocat Z. I., solicită admiterea recursului declarat de aceasta, modificarea în parte a hotărârii atacate și obligarea pârâtului la achitarea contravalorii a 1020 gr. aur fin și 1216 gr. ag. fin rezultate din cele 80 tone de minereu auro – argintifer. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței justificative pe care o depune la dosar.
Susține că instanța a omis obligarea pârâtului și la achitarea contravalorii minereurilor fine rezultate din cantitatea de 80 de tone, la care reclamanta este îndreptățită.
În fapt, arată că antecesorului recurentei, D. N., conform procesului verbal de la fila 19 din dosarul de fond, i s-a confiscat cantitatea de 80.000 kg de minereu auro – argintifer, cantitate egală cu 80 tone, însă, în raport de procesul verbal din 23.04.1970 de la fila 23 dosar fond s-a dovedit că, pentru prelevare de probe, i s-a confiscat acestuia și cantitatea de 80 de tone.
Consideră că instanțele fondului fac o gravă confuzie, întrucât, fiind vorba de două cantități egale de minereu confiscate, una exprimată în kg și alta în tone, precum și faptul că se obțin aceleași cantități de minereu fin, apreciază că reclamanta nu a dovedit faptul confiscării ambelor cantități.
Mai susține recursul și cu privire la motivul neacordării cheltuielilor de judecată prin dispozitivul deciziei atacate, cu toate că în considerente instanța face vorbire de acestea.
Cu privire la recursul BNR, solicită respingerea acestuia, motivele vizând faptul că minereul auro – argintifer nu s-ar încadra în categoria obiectelor din metale prețioase reglementate de legea specială, că nu s-ar fi făcut dovada depozitării acestora la sediul pârâtei, că nu s-ar obține cantitățile de aur și argint fin a căror contravaloare se solicită, apreciind că nu sunt decât susțineri care nu se încadrează motivelor de nelegalitate și care trebuie înlăturate întrucât reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptățită și i se aplică prevederile normei speciale.
În concluzie, în raport de prev. art. 26 din OUG 190/2000, întrucât s-a dovedit confiscarea abuzivă și faptul că reclamanta este persoană îndreptățită, solicită respingerea recursului pârâtei. Cu cheltuieli de judecată.
Procuror A. M., având cuvântul, solicită respingerea recursului pârâtei BNR, apreciind nefondate motivele invocate.
Solicită, de asemenea, respingerea recursului reclamantei ca nefondat, întrucât decizia din apel face, în mod corect, analiza actelor doveditoare de la filele 19 – 21 dosar fond.
Consideră că motivele de recurs ale reclamantei trebuie înlăturate, fiind creată și susținută o falsă confuzie că ar fi fost două confiscări, cu atât mai mult cu cât nu rezultă, din înscrisurile sus indicate, că s-ar fi confiscat și 80 tone, a căror existență nu este o certitudine.
Mandatarul reclamantei, în replică, învederează că s-a dovedit și trebuie constatat că există două confiscări de minereu, așa cum s-a indicat și față de cele două procese verbale învederate.
Față de lucrările dosarului și cele expuse, instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursurilor civile de față,
P. sentința civilă nr. 1927/2011 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea civilă astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanții G. M. și D. A. în contradictoriu cu B. NAȚIONALĂ A ROMÂNEI.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Defunctul D. N. este născut la data de 9.06.1914, având ca părinți pe D. și M. (fila 17 – dosar_ ).
Din certificatul de moștenitor de la fila 8, a rezultat că de pe urma defunctului D. N., decedat la data de 18.01.1978 (fila 15 – dosar_ ), cu ultimul domiciliu în Bucium – Ciuculești, jud. A. au rămas ca moștenitori reclamanții din prezenta cauză (filele 9, 10, 11, – dosar_ ), în calitate de descendenți de gradul I și numita D. S., decedată ulterior (fila 12 – dosar_ ).
Deși din înscrisul de la fila 10 a rezultat că defunctul este una și aceeași persoană cu D. C., iar reclamanții, prin apărător, au susținut până la un moment procesual această teză, confirmată de declarația martorului T. C. M. (fila 38), mandatarul reclamanților a precizat acțiunea în sensul că cele 2 persoane sunt distincte, față de ultima persoană stabilindu-se drepturile cuvenite prin sentința pronunțată în dosar_ al Judecătoriei Câmpeni (fila 55).
Din procesul verbal din data de 14.08.1969 (fila 19), a rezultat că în urma sesizării din oficiu s-a identificat pe proprietatea numitului D. N. din . de circa 80.000 kg. piatră cu conținut de minereu aurifer.
Potrivit procesului verbal din data de 23.12.1969 (fila 18) s-au ridicat probele 4-8 (fila 20) din minereul confiscat de la D. N. din Bucium – Șasa, menționându-se că minereul provine de la mina Bucium – R..
Anterior actelor efectuate de organele de stat indicate mai sus, o persoană D. N., domiciliat în Bucium, Șasa, nr. 139 a predat la data de 15.08.1969 o cantitate de minereu aurifer neprecizată, provenind de la mina Hărăcăi, statului.
În 23.04.1970 (fila 23), sunt preluate de la numitul D. N., domiciliat în Bucium, Șasa 80 tone minereu, cu un conținut informativ de 6,5 g/t aur și 7,6 g/t.
P. ordonanța din data de 29.03.1972, față de numitul D. N., domiciliat în Bucium s-a dispus încetarea urmăririi penale, pentru infracțiunea de deținere de minereu aurifer.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat probabilitatea rezonabilă că antecesorul reclamanților, cu ultimul domiciliu în Bucium – Ciuculești, jud. A., (Ciuculești fiind un cătun aparținător comunei Bucium) este una și aceeași persoană cu cel identificat cu același nume, dar domiciliat în Bucium, Șasa. În plus, instanța a constatat că astfel cum a rezultat din adresa_/13.01.2010 (fila 16), există cel puțin 3 persoane cu nume și prenume identice.
În concluzie, constatând că reclamanții sunt într-adevăr urmașii defunctului D. N., decedat la data de 18.01.1978, dar nefăcându-se dovada mai presus de orice îndoială rezonabilă că acestui D. N. i s-a confiscat minereu cu conținut aurifer, instanța a respins acțiunea civilă astfel cum a fost formulată și precizată.
Recursul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanții G. M. și D. A. a fost recalificat ca apel și admis prin decizia civilă nr. 294/2.12.2011 pronunțată de Tribunalul A.. În consecință, a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii civile formulate de reclamanții G. M. și D. A. împotriva pârâtei BNR. S-a constatat că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D. N. decedat la 18.01.1978, face parte și cantitatea de 80 de tone minereu și nisipuri aurifere. A fost obligată pârâta la plata contravalorii cantității de 520 gr aur fin și 608 gr argint fin. Intimata a fost obligată să plătească reclamanților suma de 610 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele deciziei s-a reținut că potrivit certificatului de moștenitor depus la fila 8 din dosarul_ moștenitori ai defunctului D. N. cu ultimul domiciliul în comuna B. . ca moștenitori D. S. în calitate de soție supraviețuitoare, în prezent decedată, D. A. și D. M. în calitate de fii.
Din adresa 1835/2011 a comunei Bucium rezultă că antecesorul reclamanților D. N. fiul lui D. și M. n. la 3.06.1914 a avut ultimul domiciliu în comuna Bucium ..
Reclamanții au făcut dovada, cu actele depuse la filele 19 și 21 în dosarul de fond, că antecesorului lor i s-a confiscat minereu. Astfel din procesul verbal încheiat la data de 14 august 1969 rezultă că D. N. avea depozitat în grădină circa_ kg piatră cu conținut aurifer care ulterior a fost predat de bună voie statului. În declarația ce a fost luată antecesorului reclamanților fila 21 rezultă că acesta a deținut drept de proprietate din mina Hărăcăi, precum și steampuri de prelucrare a acestui minereu. Din această cantitate de minereu aurifer au fost preluate probe în vederea efectuării analizelor de laborator pentru a se determina concentrația de aur și de argint. Astfel se explica faptul că în tabelul depus la fila 24 apare consemnat nr. probelor recoltate din cantitatea de minereu confiscată de la antecesorul reclamanților. Antecesorul reclamanților a avut probleme pentru deținerea de minereu aurifer ilegal rezultă și din adresa Procuraturii Județene A. care la data de 29.III. 1972, (fila 50) a comunicat antecesorului reclamanților că s-a încetat urmărirea penală pentru deținerea de minereu aurifer.
Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei rezultă că de la antecesorul reclamanților s-a confiscat o singură dată cantitatea de_ kg minereu aurifer. Concentrația de aur și de argint a fost stabilită la data confiscării pe baza probelor de laborator prelevate la acea dată și ea este de 13,4 gr. aur/tonă și de 13,7 gr. argint /tonă, așa cum rezultă în buletinele de analiză ale uzinei E. M. R. Montană.
Pentru determinarea cantității de aur și argint confiscată, în cauză s-a efectuat un raport de expertiză de specialitate care a concluzionat că de la numitul D. N. s-a confiscat cantitatea de 520 gr. aur fin și 608 gr. argint.
Cheltuielile de judecată acordate constau în onorariu expertiză și onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâta.
Reclamanții au solicitat modificarea în parte a deciziei ca nelegală și netemeinică, în sensul admiterii apelului în totalitate și obligării intimatei la plata contravalorii cantității de 1020 grame aur fin și 1216 grame argint fin, ce a rezultat din cantitățile de 80 tone și 80.000 kg minereu auro argintifer, confiscat antecesorului reclamanților la prețul practicat de BNR la data plății. Cu cheltuieli de judecată la fond, apel și recurs.
În motivarea recursului, reclamanții critică decizia pronunțată de instanța de apel, susținând că starea de fapt reținută nu este conformă cu realitatea. Astfel, au susținut că antecesorului reclamanților, D. N., născut la 3.06.1914 fiul lui D. și M., i s-au confiscat cantitățile de 80 tone și 80.000 kg minereu auro-argintifer, și a fost scos de sub urmărire penală prin Ordonanța nr. 92/B/29.03.1972. Din procesul verbal din 14.08.1969 a rezultat confiscarea cantității de 80.000 kg minereu auro-argintifer, a cărei conținut era de 6,6 gr. aur/tonă și 7,6 gr. argint /tonă, potrivit procesului verbal din 23.12.1969.
Potrivit procesului verbal din 23.04.1970, lui D. N. i s-a confiscat cantitatea de 80 tone minereu auro-argintier cu un conținut de 6,5 gr. aur fin/tonă și 7,6 gr. argint fin /tonă. Deci, s-au făcut 2 confiscări de minereu auro argintifer conform proceselor verbale din 14.08.1969 și 23.04.1970. Ambele cantități de minereuri auro-argintifer confiscate au avut același conținut de 6,5 gr. aur aur/tonă și 7,6 gr. argint/tonă.
În drept invocă art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
P. recursul declarat pârâta BNR –Agenția S., în numele și pentru BNR, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii având în vedere că solicitările reclamanților exced OUG 190/2000.
În motivarea recursului, pârâta susține că reclamanții nu au dovedit că cererea se încadrează în prevederile exprese și limitative ale OUG nr. 190/2000 întrucât bunurile revendicate nu fac parte din categoria celor supuse reglementărilor acestui act normativ, concentrația metalelor prețioase în minereu aurifer depuse la E.M. R. Montantă este cu mult sub concentrațiile stabilite prin lege ca fiind titlurile minime pentru a fi considerate aliaje ale metalelor prețioase și nici nu au fost predate în depozitul BNR aceste bunuri. Art. 39 din OUG 190/2000 se referă la restituirea obiectelor din metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase aflate în depozitul BNR. Având în vedere prevederile legale în vigoare la momentul confiscării, precum și constatările raportului de expertiză referitor la concentrația de aur și argint apreciază evident faptul că acest minereu nu a fost predat BNR, ci a rămas pentru prelucrare la E.M. R. Montană.
În al doilea rând, pârâta susține că nu s-a făcut dovada confiscării efective a cantităților pretinse, întrucât nu există acte în acest sens.
P. întâmpinarea depusă, intimații reclamanți au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Intimații susțin că, la data confiscării cantității de minereu auro – argintifer de la antecesorul lor era în vigoare Decretul nr. 210/1960 și din prevederile art. 4 alin 1 lit. a și b rezultă că prin metale prețioase se înțelegeau la data respectivă, printre altele, aurul și argintul aflate în minereuri sau nisipuri, indiferent de concentrație. De aceea, minereurile intră în noțiunea de metale prețioase așa cum este cuprinsă din art. 1 alin 4 din Decretul 210/1960. Pârâta confundă conținutul în grame al metalelor prețioase cuprinse în nisipurile și minereurile auro – argintifere cu karatul aur; între cele două noțiuni existând deosebiri fundamentale. Susținerea pârâtei cu privire la faptul că minereurile auro – argintifere confiscate nu au fost predate către BNR solicită a fi respinsă ca nefondată întrucât, la data confiscării, singura instituție în drept a efectua operațiuni cu metale prețioase, care constituia monopol de stat, era fosta Bancă de Stat a RPR, actuala BNR. Se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 C. proc. civ., C. constată următoarele:
Bunurile revendicate se încadrează în prevederile art. 26 din OUG 190/2000, căci art. 2 al. 1 din ordonanță stabilește că termenul de „metale prețioase” se referă la aur, argint și metale prețioase sub orice formă. Art. 26 din ordonanță stabilește că persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase au fost preluate abuziv de stat, pot solicita restituirea acestora, fără a face referire la vreo concentrație de aur sau argint a minereului confiscat, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă. Indicarea în Normele metodologice de aplicare a ordonanței a unei anumite concentrații excede prevederilor legale, iar norma de aplicare nu poate conține prevederi mai restrictive decât textul legal care reglementează un fapt sau act juridic.
Referitor la condiția „predării în depozit” băncii naționale a minereului aurifer: în condițiile în care în timpul regimului comunist, operațiunile cu metale prețioase erau monopol de stat și singura instituție abilitată să le efectueze era fosta B. Națională, este evident că doar statul prin această instituție putea prelua aceste bunuri, iar faptul că nu a fost încheiat un înscris cu acea ocazie este lipsit de relevanță.
În ce privește cantitatea de aur confiscată, din actele de la dosar, inclusiv declarația dată în fața organelor de cercetare penală de antecesorul reclamanților, rezultă că de la acesta a fost confiscată cantitatea de 80 tone minereu și nisipuri aurifere, iar concentrația de aur și argint în minereu a fost stabilită prin probele luate și reținute în buletinele de analiză ale uzinei de la R. Montană. Chiar dacă există probe că a mai fost confiscată o cantitate
(continuare decizia civilă nr. 343/14.06.2012 pronunțată de C. de A. A. I. în dosar civil nr._ )
identică de minereu nu s-a probat că această confiscare s-a făcut de la antecesorul reclamanților, așa cum corect a reținut instanța de apel.
Pe de altă parte, din motivarea recursului reclamanților, reiese că este contestată decizia instanței de apel pentru că nu a reținut corect starea de fapt. Ori, după abrogarea punctelor 10 și 11 din art. 304 cod procedură civilă, instanța de recurs nu mai poate analiza în condițiile art. 304 cod procedură civilă temeinicia hotărârii recurate, doar legalitatea, iar astfel de critici nu s-au formulat.
Motivul referitor la cheltuielile de judecată, invocat la acordarea cuvântului în dezbateri, ca și cel privitor la confuzia de nume nu vor fi analizate de instanța de recurs, pentru că nu au fost indicate în scris. Potrivit art. 303 cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, însă motivele indicate anterior de reclamanți nu au fost menționate în cererea de recurs.
Față de acest argumente de fapt și de drept se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanți și de pârâtă, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, menținând decizia atacată, ca legală.
Având în vedere soluția instanței de recurs, nu se vor acorda cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții D. A. și G. M. și recursul declarat de pârâta B. Națională a R. prin BNR – Agenția S. împotriva deciziei civile nr. 294/A/2.12.2011 pronunțată de Tribunalul A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.06.2012.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./ Tehnoredc. AN
2 ex/19.10.2012
Jud. fond: C. C.
Jud. apel: L. D./G. B. P.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 351/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 571/2012. Curtea de... → |
|---|
