Rectificare carte funciară. Decizia nr. 565/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 565/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 08-11-2012 în dosarul nr. 565/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 565/2012

Ședința publică de la 08 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F. C.

Judecător A. N.-președinte secție

Judecător C. G. N.-vicepreședinte

Grefier M. R.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta H. – S. C. împotriva deciziei civile nr. 114/A/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților și a mandatarului intimaților pârâți avocat D. T..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este netimbrat, că s-a depus întâmpinare din partea intimaților pârâți persoane fizice formulată prin avocat, și o cerere de amânare din partea recurentei reclamante care solicită acordarea unui termen pentru angajare apărător, precum și memoriu din partea intimatei pârâte S. I. L. însoțit de înscrisuri (fax și original). Se mai arată că mandatarul intimaților pârâți, avocat D. T., a solicitat prin cerere acordarea unui termen față de cererea de amânare formulată de partea adversă și comunicarea întâmpinării.

Instanța, având în vedere că recurenta deși a fost citată cu mențiunea timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru de 4 lei, citația fiind primită la data de 6.09.2012 potrivit dovezii de la dosar, nu face la acest termen dovada achitării taxei, împrejurare față de care respinge cererile de amânare și din oficiu pune în discuție excepția de netimbrare a recursului ce primează oricărei cereri.

Față de actele dosarului și excepția invocată, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

P. sentința civilă nr. 284/2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta H. - S. C. în contradictoriu cu pârâții M. C., S. C. M., S. V., S. I. L. și S. R., prin C. L. al municipiului B. și în consecință:

S-a dispus radierea din C.F. nr. 4789 B., nr. top. 5534/a/2 a tuturor înscrierilor care s-au efectuat în baza Dispoziției nr. 865/2004 a Primarului municipiului B. în favoarea pârâtei S. I. L., precum și a înscrierilor subsecvente care s-au întemeiat pe dispoziția respectivă.

S-a dispus anularea cărții funciare nou deschisă în favoarea pârâților cu nr. 4789 B. și anularea Încheierii nr. 629/13.02.2009 a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară B., precum și radierea înscrierilor dispuse prin aceasta.

Au fost obligați pârâții M. C., S. C. M., S. V. și S. I. L. să plătească reclamantei în solidar suma de 1872 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin dispoziția nr. 865/2004 emisă de Primarul municipiului B., pentru soluționarea notificării nr. 113/14.02.2002 a pârâtei S. I. - L., s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 5673,75 mp situat în B., .. 28, jud. Hunedoara către pârâtă, iar pentru suprafața de teren de 370 mp nerestituibil în natură, ocupat de alei și parcări – teren aparținând domeniului public, s-au acordat măsuri reparatorii, sub formă de titluri de valoare nominală în sumă de 37.056.240 lei, pentru a fi folosite exclusiv în procesul de privatizare.

La data de 27.07.2004, cu nr. 1302 s-a înscris în C.F. 4789 B. Dispoziția Primarului municipiului B. nr. 865/2004, în sensul că asupra imobilului cu nr. ord. A+1, teren proprietatea Statului R. de sub B1, pe suprafața de 5673,75 mp s-a întabulat dreptul de proprietate cu titlu de moștenire în baza Legii nr. 10/2001 în favoarea pârâtei S. I. – L.. Apoi, la data de 21.10.2005 cu nr. 1937 în baza contractului de întreținere autentificat sub nr. 1892/10.10.2005, asupra imobilului cu nr. ord. A+1,3 porțiunea de proprietatea a lui S. I. – L. de sub B4, 7, 8 s-a întabulat dreptul de proprietate cu titlu întreținere în favoarea lui S. C. - M.. P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara la nr. 1905/97/23.05.2007, declinată la Judecătoria B., H. - S. C. B. a solicitat anularea dispoziției nr. 865/2004 emisă de pârâta Primăria M. B. prin care s-a dispus restituirea în natură către S. I. L. a terenului în suprafață de 5637,75 mp, înscris în C.F. 4789/a/2 B., imobil situat în B. .. 28.

Instanța a constatat că dispoziția nr. 865/2004, privind soluționarea notificării nr. 113/14.02.2002 a doamnei S. I. L., emisă de Primarul municipiului B. la data de 07.07.2004, a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 9, art. 21 și art. 10 din Legea nr. 10/2001, iar sancțiunea emiterii actului juridic cu încălcarea dispozițiilor legale este nulitatea absolută a actului, și s-a admis prin sentința civilă nr. 156/2009 acțiunea civilă astfel cum a fost precizată, sentință care a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 214/2010 a Curții de Apel A. I..

P. Declarația autentificată pârâții S. I. – L. și S. C. - M. s-au obligat ca în situația în care li se retrocedează terenul în suprafață de 5043,75 mp, înscris în C.F. 4789 B., nr. top. 5534/a/2 – teren pe care se află amplasate construcțiile proprietatea reclamantei să-i înstrăineze acesteia terenul respectiv.

La data de 11.06.2007, M. C. a formulat acțiune, înregistrată la această instanță la numărul_ prin care a chemat în judecată pe pârâtul S. C. M., solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să se constate că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 08.06.2004, pârâtul i-a înstrăinat terenul fără construcții înscris în C.F. nr. 4789 B., nr. top. 5534/a/2 în suprafață de 5000 mp. în schimbul prețului de_ lei ROL (30.000 lei RON), preț achitat în întregime și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. P. sentința civilă nr. 1068/2008, pronunțată de Judecătoria B. s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamant.

Apoi, prin încheierea nr. 629/13.02.2009, urmare a cererii formulate de M. C. - M. privind întabularea în cartea funciară a sentinței civile nr. 1068/2008, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B. a admis cererea cu privire la imobilul A+1 înscris în C.F. nr. 4789 B., cu nr. cadastral 1756, nr. top. 5534/a/2 proprietatea lui S. C. – M. și a dispus atribuirea nr. cadastral 1756 și întabularea dreptului de proprietate cu titlu cumpărare asupra suprafeței de 5000 mp teren fără construcții în favoarea lui M. C..

În CF 4789 B. s-a înscris la nr. top 5534/a/2 Complexul Moțul B., cu suprafața 6175,75 – B13, nr. top. 5534/a/1 – teren, cu suprafața de 310 mp – B13, nr. top. 5535/3/a teren, cu suprafața de 173- B13, nr. top. 5535/4/a – teren, cu suprafața de 799 mp – B13, nr. top. 5535/5 – teren, cu suprafața de 806 mp – B13, nr. top. 5535/6 – teren, cu suprafața de 806- B13, 5534/a/1 – teren, cu suprafața de 38,25 mp – B13, 5534/a/1 – 5535/7 – curți construcții, cu suprafața de 9108 mp – B14, (5534/a/1 – 5535/7)1/1 - hală de producție și teren - cu suprafața de 1471 mp, (5534/a/1 – 5535/7)1/2 – magazie, tapițerie, atelier de tâmplărie, depozit, șopron, teren– cu suprafața de 495 mp, (5534/a/1 – 5535/7)1/3 – magazie metalică și teren cu suprafața de 410 mp; (5534/a/1 – 5535/7 )1/4 – ciclon, magazie, atelier tâmplărie, tinichigerie auto, șopron și teren, cu suprafața de 1653 mp și (5534/a/ - 5535/7)1/5 – punct termic, depozit, magazie, casă pompe, bazin de apă, atelier auto, birouri, poartă și teren.

P. întâmpinare s-a invocat prescripția acțiunii cu privire la încheierile subsecvente, cu excepția încheierii nr. 629/2009, întrucât reclamanta nu le-a atacat în termenul de 15 zile prevăzute de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, iar reclamanta a invocat dispozițiile art. 37 și art. 38 din Legea nr. 7/1996. În legătură cu această excepție s-a reținut, față de prevederile art. 34, 35 din Legea nr. 7/1996, că referitor la aceleași imobile, s-au deschis două cărți funciare cu același număr 4789, în prima fiind înscrise, la numerele topografice menționate mai sus, imobilele construcții aparținând reclamantei și în cea de-a doua, la nr. top. 5534/a/2 dreptul de proprietate al pârâtului S. C. – M. cu titlu de cumpărare.

Conform art. 34 din Legea nr. 7/1996 cu modificările și completările ulterioare orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrisurilor din C.F. dacă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat că actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil. Ori, actul în baza căruia s-au efectuat înscrierile contestate în cartea funciară este Dispoziția Primarului municipiului B. nr. 865/2004, dispoziție care a fost anulată prin hotărârea irevocabilă menționată mai sus.

Cum toate înscrierile au avut ca temei această dispoziție, care în prezent nu este valabilă, s-a apreciat că înscrierile nu mai au nici un temei legal, astfel că s-a dispus, conform art. 34 din Legea nr. 7/1996 cu modificările și completările ulterioare, să fie radiate, pentru a se reveni la situația anterioară de carte funciară, respectiv cea existentă înainte de emiterea dispoziției menționate. S-a dispus anularea cărții funciare nou deschisă în favoarea pârâților cu nr. 4789 B. și anularea Încheierii nr. 629/13.02.2009 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B., precum și radierea înscrierilor dispuse prin aceasta.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții M. C., S. C. M., S. V. și S. I. L., solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei, și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în fond și în recurs.

P. decizia civilă nr. 114/A/2012, instanța a admis apelul pârâților și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta H. - S. C. cu sediul în B. în contradictoriu cu pârâții M. C., S. C. M., S. V., S. I. L. și S. R. - prin C. L. al M. B., a dispus rectificarea CF nr. 4789 B., nr. top. 5534/a/2 prin radierea înscrierii de sub B8 a dreptului de proprietate a pârâtei S. I. - L., efectuată la 27 iulie 2004, în baza Dispoziției nr. 865/2004 emisă de Primarul M. B., pentru suprafața de 5673,75 mp teren, respingând în rest acțiunea. A obligat pârâta S. I. L. la plata sumei de 477 lei cheltuieli de judecată în primă instanță în favoarea reclamantei și intimata H. - S. C. la plata sumei de 4,30 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelanților M. C., S. C. M. și S. V..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, prin acțiunea sa, reclamanta H. – S. C. a solicitat radierea tuturor înscrierilor de carte funciară care au la bază Dispoziția nr. 865/2004 a Primarului M. B. în favoarea pârâtei S. I. L. și a tuturor înscrierilor subsecvente, anularea cărții funciare nou deschisă în favoarea pârâților, precum și anularea încheierii nr. 629/13.02.2009 a B.C.P.I. B..

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe împrejurarea că Dispoziția nr. 865/2004 în baza căreia pârâta S. I. L. și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară a fost anulată, apreciind că se impune, pe lângă radierea acestei înscrieri și radierea înscrierilor subsecvente ale dobânditorilor ulteriori ai dreptului de proprietate asupra terenului.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, există patru cazuri în care se poate cere rectificarea înscrierilor de carte funciară, respectiv înscrierea sau actul în temeiul căreia s-a efectuat nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.

Tribunalul a apreciat că pentru a fi admisibilă o astfel de acțiune în rectificare, textul de lege menționat cere întrunirea cumulativă a două condiții, și anume aceea de a fi promovată de o persoană interesată și, în plus, să existe o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se constate unul dintre cele patru cazuri de rectificare.

Dacă în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a apreciat în mod corect că se impune respingerea ei, raportat la prevederile art. 35 din Legea nr. 7/1996, și la faptul că prezenta cauză are ca obiect acțiunea în rectificare și nu plângerea împotriva încheierii de carte funciară, pe fond, s-a considerat că sentința atacată se impune a fi schimbată în parte.

Astfel, înscrierile în cartea funciară a drepturilor de proprietate în favoarea pârâților s-au efectuat în baza unor acte juridice diferite.

Condițiile de admisibilitate ale acțiunii în rectificare instituite de art. 34 din Legea nr. 7/1996 sunt întrunite doar în ce privește înscrierea dreptului de proprietate în C.F. 4789 B., nr. top. 5534/a/2, de sub B8 în favoarea pârâtei S. I. - L., efectuată în baza Dispoziției nr. 865/2004 emisă de Primarul Municipiul B., pentru suprafața de 5673,75 mp teren, ce a fost anulată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, respectiv prin sentința civilă nr. 156/2009 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ .

Contrar susținerile apelanților, Tribunalul a reținut că interesul reclamantei în promovarea prezentei acțiuni este evident, câtă vreme la cererea sa s-a dispus anularea dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, iar pe terenul în litigiu își desfășoară activitatea, în baza unui drept de administrare.

S-a considerat însă că instanța de fond, făcând o greșită interpretare și aplicare a dispozițiile legale incidente în cauză, a dispus și anularea tuturor înscrierilor subsecvente celei efectuate în baza Dispoziției nr. 865/2004 și a Încheierii de carte funciară nr. 629/13.02.2009 vizând întabularea dreptului de proprietate a dobânditorilor ulteriori, respectiv a pârâților S. C. M. și M. C., fără a observa că actele juridice care au stat la baza acestor înscrieri nu au fost anulate, neexistând niciun temei juridic pentru radierea lor.

Câtă vreme reclamanta nu a promovat anterior o acțiune și nici nu a formulat un capăt de cerere distinct pentru constatarea nevalabilității contractului de întreținere ce a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea pârâtului S. C. M., nevalabilitate care să fie constatată prin hotărâre judecătorească, nu se poate dispune radierea acestui drept dobândit în baza unui titlu de proprietate care este în ființă.

La fel este și în situația înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtului M. C., dispusă prin Încheierea nr. 629/2009 a B.C.P.I. B., care are la bază Sentința civilă nr. 1068/2008 a Judecătoriei B., definitivă și irevocabilă, ce nu a fost desființată pe căile prevăzute de lege.

Sentința atacată a fost considerată netemeinică și nelegală și în ce privește anularea cărții funciare cu nr. 4789 B. nou deschisă în favoarea pârâților, câtă vreme înscrierile efectuate în aceasta referitoare la dreptul de proprietate al pârâților au la bază acte ce nu au fost constatate ca fiind nevalabile și nici că ar fi încetat efectele lor.

(continuarea deciziei civile nr. 565/2012 pronunțată în dosar nr._ )

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului pârâților și menținerii hotărârii primei instanțe.

Recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 4 lei (fila 12) Deși aceasta a primit citația la data de 06.09.2012, cu peste două luni înaintea termenului de judecată din 08.11.2012 nu a făcut dovada achitării taxei de timbru.

Potrivit art. 20 alin 1 și 2 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată ce urmează celui în care instanța a stabilit taxa de timbru. În cauză recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației dispusă de instanță, astfel că, în temeiul art. 20 alin 3 din Legea 146/1997, Curtea va anula ca netimbrat recursul de față.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta H. – S. C. împotriva deciziei civile 114/A/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8 noiembrie 2012.

Președinte,

M. F. C.

Judecător,

A. N.

Judecător,

C. G. N.

Grefier,

M. R.

Red. MFC/12.11.2012

Tehn. MFC

2 ex/MR/

jud. apel – P. G., C. C. V.

jud. fond- P. C. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 565/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA