Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 126/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 126/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 126/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 126/2014
Ședința publică de la 14 Martie 2014
Completul compus din:
Președinte D. M.
Judecător M. F. C.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier C. C.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. a fost reprezentat de
Procuror V. L.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către reclamantul A. N. M. împotriva sentinței civile nr.234/4.09.2013 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. _, având ca obiect despăgubiri -Legea nr.221/2009
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și scutit de plata taxei de timbru; la dosar s-a depus prin Serviciul registratură întâmpinare formulată de pârâtul intimat S. R. prin DGRFP Timișoara- Administrația Județeană a Finanțelor P. Hunedoara.
Instanța constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri reprezentantului parchetului.
Procuror V. L. pentru P. de pe lângă C. de A. pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, pretențiile recurentului neîncadrându-se în despăgubirile prevăzute de Legea 221/2009.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului și solicitarea de judecare în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului de față ;
P. acțiunea civilă precizată, înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr._, reclamantul A. N.-M. – în calitate de descendent al defunctului A. C. - a chemat în judecată, în calitate procesuală de pârât, S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând să fie obligat pârâtul la plata sumei de 150.000 euro pentru prejudiciul creat tatălui său prin condamnarea la 5 ani închisoare pentru crima de înaltă trădare, prev. de art. 218 Cod penal anterior.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că antecesorul său a fost condamnat de Tribunalul M. Teritorial al orașului Stalin, pentru infracțiunea încadrată la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, ca având, de drept, caracter politic, detenția fiind executată de acesta în perioada 28.10.1951 – 25.10.1956, numai la secția de deținuți politici, fiind supus unui regim extrem prin duritatea metodelor de tortură fizică și psihică, astfel că această perioadă i-a afectat toată viața, iar reclamantul, stigmatizat ca fiu de legionar, nu a putut accede la vreo funcție în statul comunist, ca de altfel și tatăl său, care a fost nevoit să accepte munci necalificate, înjositoare și prost plătite.
În fine, reclamantul a arătat că antecesorul său nu a beneficiat de prevederile Decretului - Lege nr. 118/1990.
Pârâtul S. R. - prin M. Finanțelor P. -, a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă, raportat la Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, iar sub aspectul sumei pretinse, a solicitat respingerea ei ca nefondată.
Față de precizarea acțiunii, pârâtul a invocat excepția de tardivitate, raportat la dispozițiile art. 132 alin. 1 coroborat cu art. 103 alin. 1, în condițiile în care majorarea petitului cererii, se poate face până la proximul termen de judecată.
P. sentința civilă nr. 234/2013, Tribunalul Hunedoara a respins excepția de tardivitate a precizării acțiunii cât și acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamant.
În considerentele sentinței instanța a reținut următoarele:
Reclamantul A. N.-M. are calitatea de descendent gradul I al defunctului A. C..
Acesta a fost judecat - într-un lot de inculpați - și condamnat prin Sentința penală nr. 74/1953 de către Tribunalul M. Teritorial al orașului Stalin, la 25 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică, pentru crima de spionaj, prev. de art. 194 Cod penal, respectiv, pentru fapte pe care acesta le-a săvârșit la sfârșitul anului 1944. (f. 42-51)
Sentința a fost modificată prin Deciziunea nr. 943/1953 a Tribunalului M. pentru Unități MAI, în sensul reducerii pedepsei la 5 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică, fiind eliberat la data de 19.11.1955 - din Penitenciarul Jilava - la expirarea pedepsei. (f. 51-52; 57)
P. art. 5 alin. 1 lit. a, a Legii nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul foștilor condamnați politic, care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, iar în caz de deces, dreptul soțului supraviețuitor sau al descendenților până la gradul II, inclusiv, de a solicita,în termen de 3 ani de la . legii, obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.
Or, s-a constat că faptele care au atras condamnarea antecesorului reclamantului, au fost săvârșite anterior datei de 6 martie 1945 și nu pentru împotrivirea la regimul comunist ci pentru susținerea grupării legionare conduse de H. S., aflat în exil, pe teritoriul Germaniei naziste.
P. art. 7 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a exclus acordarea reparațiunilor acordate de respectivul act normativ, persoanelor condamnate pentru desfășurarea unor activități de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste sau xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, antisemitismul, incitarea la xenofobie, gruparea legionară fiind una dintre grupările din anturajul Germaniei naziste, îmbrățișând ideologia extremistă, de dreapta, promovată de aceasta și care a condus la declanșarea celui de-al doilea Război Mondial.
De altfel, prin Decizia nr. 1358/2010, C. Constituțională a admis, însă, excepția de neconstituționalitate, - invocată de pârâtul în cauză – a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Or, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, norma juridică respectivă a fost lipsită de orice eficacitate.
Așadar, sub aspectul despăgubirilor morale pretinse, acțiunea reclamantului este inadmisibilă.
De altfel, prin Decizia nr. 12/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a României, la soluționarea recursului în interesul legii, a statuat că acțiunile în despăgubiri morale întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, declarat neconstituțional, nu mai pot fi admise sub aspectul celorlalte temeiuri de drept.
P. art. 137 Cod procedură civilă, este instituită regula de principiu potrivit căreia instanța de judecată este obligată să soluționeze cu precădere excepțiile ce se ridică înaintea sa.
Raportat la textul de lege menționat, s-a constatat că, în cauză, s-a invocat excepția de tardivitate a precizării de acțiune formulată de reclamant.
Sub aspectul acestei excepții, s-a apreciat că prin majorarea cuantumului despăgubirilor pretinse, de la suma inițială de 50.000 euro, la suma de 150.000 euro, nu s-a produs o modificare a acțiunii introductive, de natură a determina tergiversarea procesului civil ori o altă abordare a apărării.
Ca atare, Tribunalul a apreciat că nu sunt incidente disp. art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, în sensul că, în cauză, reclamantul nu și-a modificat acțiunea ci a rectificat suma pretinsă, considerent pentru care această excepție invocată de pârât, prin întâmpinare, a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând casarea în totalitate a hotărârii recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.
În expunerea motivelor de recurs se arată că din probele administrate rezultă că antecesorul reclamantului a suferit o condamnare cu caracter politic executând o pedeapsă de 5 ani închisoare cu muncă silnică și 5 ani degradare civică, fiind eliberat la expirarea pedepsei la data de 19.11.1945.
Susține că, chiar dacă fapta a fost săvârșită înainte de 6 martie 1945, ea a avut ca scop împotrivirea antecesorului recurentului la regimul totalitar instaurat la această dată, deci se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009, fiind o condamnare cu caracter politic, după cum rezultă din lege.
Precizează că nici antecesorul recurentului și nici recurentul ori familia lui nu au beneficiat de nici o măsură reparatorie din partea Statului român.
Sub un alt aspect consideră greșită reținerea instanței că antecesorul reclamantului este exclus de la acordarea de reparații morale conform art. 7 din Legea nr. 221/2009 deoarece a ar fi susținut gruparea condusă de H. S. și că în cauză nu s-a dovedit că ar fi desfășurat și promovat idei și doctrine rasiste, xenofobe, antisemite .
Cu privire la decizia 12/2011 a ÎCCJ, recurentul afirmă că aceasta aduce o discriminare între persoanele care au beneficiat de măsuri reparatorii până la pronunțarea acesteia și cele care nu au reușit să promoveze acțiune în timp util.
În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct.9 C. proc. civ.
P. întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul S. român a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, C. reține următoarele:
P. cererea de chemare în judecată formulată, se solicită de către reclamant acordarea de daune morale în baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 pentru condamnarea suferită de antecesorul lui.
Așa cum a reținut și prima instanță, prevederile art. 5 alin 1 lit. a teza a I-a din Legea nr. 221/2009, referitoare la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare au fost constatate neconstituționale prin deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 pronunțate de C. Constituțională, care a reținut că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite în perioada comunistă, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin 1 lit. a teza I-a din Legea nr. 221/2009 este contrară prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din Constituție.
Instanța de contencios constituțional a reținut în considerentele deciziei nr. 1358/2010 că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât reparareaprejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor. S-a apreciat astfel că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Cum în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, există două norme juridice (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009), care au aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, C. Constituțională a concluzionat că intervenția legiuitorului prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect (Decretul-lege nr. 118/1990), aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin 1 din Constituția României, dispozițiile din legi constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, nu se pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituție. Deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării, conform art. 147 alin. 4 din Constituție.
Întrucât cele 45 de zile de la publicarea celor două decizii ale Curții Constituționale au trecut și nu s-au adus modificări textului Legii nr. 221/2009, dispozițiile art. 5 alin 1 lit. a teza I și-au încetat efectele juridice.
P. urmare, instanța nu mai poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic în temeiul dispozițiilor art. 5 alin 1 lit. a teza a I-a.
În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunțat Decizia nr. 12/2011 dată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, care a statuat drept urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, că „dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of."
Cum Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în speță sentința primei instanțe a fost pronunțată la data de 4 septembrie 2013, cauza nefiind evident soluționată definitiv la momentul publicării deciziei respective, rezultă că textele legale declarate neconstituționale nu își mai pot produce efectele juridice.
În același sens s-a pronunțat și C. Europeană a Drepturilor Omului, care a reținut că invalidarea art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 de către C. Constituțională a urmărit un obiectiv de interes public, legat de buna administrare a justiției, așa cum rezultă din motivarea Curții Constituționale, care a criticat modul vag de redactare a dispozițiilor legale în cauză și a subliniat necesitatea de a evita coexistența mai multor acte normative referitoare la despăgubiri pentru daunele suferite de persoanele persecutate politic în timpul regimului comunist (cauza Unédic contra Franței, cauza Nastaca D. și alții împotriva României).
CEDO a considerat că, chiar dacă reclamanții percep ca pe o nedreptate faptul că instanțele de judecată au dat curs deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale, o astfel de nedreptate este inerentă oricărei schimbări în soluția juridică ce ar apărea, ca urmare a exercitării unui mecanism de control normal într-un stat democratic. C. a reamintit, de asemenea, în acest sens, faptul că și cerințele securității juridice și protecției încrederii legitime a justițiabililor nu consacră un drept legitim la o jurisprudență constantă. A mai reținut CEDO că aplicarea în speță a soluției reținute în decizia Curții Constituționale din 21 octombrie 2010 nu a pus la îndoială drepturile care au fost dobândite cu caracter definitiv de către reclamanți. Mai mult, noua situație juridică ce rezultă din decizia Curții Constituționale din 21 octombrie 2010 a fost perfect cunoscută de reclamanți și în întregime previzibilă, atunci când instanțele de judecată s-au pronunțat cu privire la cererea lor în despăgubiri
În ce privesc criticile reclamantului referitoare la tratamentul discriminatoriu în raport de alte persoane aflate în aceeași situație, care au câștigat prin decizii definitive și irevocabile pronunțate înaintea deciziilor din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale, C. le privește de asemenea ca fiind nefondate.
Situația de dezavantaj sau de discriminare în care reclamantul s-ar găsi prin nesoluționarea, în mod definitiv, a cauzei, la momentul pronunțării deciziei de neconstituționalitate, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă întrucât scopul urmărit este acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.
Izvorul „discriminării" îl constituie decizia de neconstituționalitate și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite.
De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, ar fi ea însăși generatoare de situații discriminatorii.
În același sens CEDO a reținut că statului nu îi revine nicio obligație, în temeiul art. 6 și 14 combinate sau al oricărei alte dispoziții a Convenției, de a contesta actele sau situațiile juridice anterioare pronunțării deciziei Curții Constituționale (cauzele Marckx contra. Belgiei, cauza Nastaca D. și alții împotriva României). C. a considerat, de asemenea, că dezvoltarea jurisprudenței instanțelor naționale pentru a aplica decizia Curții Constituționale ce constata neconstituționalitatea dispoziției ce fusese temeiul juridic al acțiunii reclamanților nu este contrară unei bune administrări a justiției.
P. urmare, instanța nu mai poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic în temeiul dispozițiilor art. 5 (continuarea deciziei civile nr.126/2014 pronunțată în dosar nr._ )
alin 1 lit. a teza a I-a, acțiunea reclamantului fiind corect respinsă de către prima instanță.
Având în vedere faptul că reclamantul nu a formulat un petit prin care să solicite să se constate caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul său și că solicitarea de acordare de despăgubiri pentru daune morale oricum nu mai are temei legal, C. apreciază că e inutil a se mai examina susținerile din recurs referitoare la caracterul politic al condamnării antecesorului, la împrejurarea că fapta pentru care a fost condamnat a avut ca scop împotrivirea acestuia la regimul totalitar instituit la 6 martie 1945, încadrându-se în prevederile Legii nr. 221/2009 și la faptul că nu este aplicabil art.7 din această lege.
Față de aceste considerente C. constată că prima instanță a respins în mod corect acțiunea reclamantului, sentința fiind la adăpost de criticile aduse de acesta sentinței atacate, urmând ca în temeiul art. 312 C. pr. civ., să respingă recursul de față.
P. aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamantul A. N. M. împotriva sentinței civile nr.234/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 Martie 2014.
Președinte, D. M. | Judecător, M. F. C. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, C. C. |
red./tehnored.D.M.
C.C.2ex/14.04.2014
jud.fond I. M.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 15/2014. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 127/2014. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
