Revendicare imobiliară. Decizia nr. 15/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 15/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 15/2014
Ședința publică de la 06 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.
Grefier M. R.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de reclamanții G. V. A. și S. M., de reclamanții G. G. Michael, Weindel N. Marietta M. și G. Lianne E., și de pârâtul I. de C. – D. pentru M. C. împotriva Încheierii civile nr. 90/CC/11.11.2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ 11.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat B. M. pentru apelanții reclamanți G. G. Michael, Weindel – N. M. M. și G. L. E., consilier juridic G. M. pentru apelantul pârât ICDM C., lipsă fiind apelanții reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că apelanții V. A. și S. M. au trimis un exemplar din apel semnat de ambii reclamanți însoțit de o procură judiciară apostilată, iar Tribunalul Sibiu a trimis dosarul nr. 3883/1999 solicitat cu adresă la termenul anterior.
Avocat B. M. mandatara apelanților reclamanți G., Weindel – N. și G. depune la dosar o schiță.
Părțile arată că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat B. M., mandatara apelanților reclamanți G., Weindel – N. și G. solicită admiterea apelului declarat, modificarea în totalitate a încheierii atacate în sensul de a lămuri dispozitivul deciziei 1234/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în sensul că obligația pârâților de a lăsa în deplină proprietate și posesie vizează întreg imobilul, atât terenul cât și supraedificatele existente pe teren.
Arată că imobilul expropriat și restituit proprietarilor prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile reprezenta atât terenul cât și construcțiile aflate pe acesta (construcția veche și cea edificată ulterior), aspect ce rezultă și din expertiza întocmită în cauză. Niciodată pârâta, ori Statul Român, nu au invocat faptul că nu exista identitate între imobilul ce a format obiectul acțiunii în revendicare și imobilul care se găsea în posesia ei, dar nici faptul că supraedificatele nu au existat la data exproprierii. Abia acum se invocă lipsa de identitate între imobilul revendicat și cel care se execută. De vreme ce posesia asupra construcțiilor nu a fost răsturnată, ele sunt prezumate a fi ale proprietarilor terenului și nu are relevanță faptul că nu sunt notate în cartea funciară.
Mai arată că reclamanții nu au acces la imobil și că, deși pârâta nu mai folosește imobilul refuză predarea lui. Neavând acces la imobil reclamanții sunt în imposibilitate de a efectua documentația cadastrală necesară notării lor în cartea funciară.
Instanța solicită lămuriri cu privire la modalitatea de admitere a apelului, iar mandatara apelanților reclamanți arată că solicită admiterea apelului în sensul modificării în totalitate a hotărârii de fond și respingerea cererii de lămurire a dispozitivului. Susține că cererea a fost formulată sub presiunea executorului judecătoresc, la momentul punerii în executare a hotărârilor.
Reprezentantul apelantei pârâte, consilier juridic G. M. solicită admiterea apelului promovat, menținerea hotărârii de fond în ceea ce privește terenul.
Întrebat fiind de instanță care este interesul în promovarea apelului, reprezentantul apelantei pârâte arată că interesul pârâtei este acela de a dovedi că aceste construcții au trecut în proprietatea domeniului public al statului, odată cu terenul, fiind preluate prin protocol și mai apoi prin hotărâre de guvern. Deși terenul a fost trecut în domeniul public s-a dispus restituirea lui astfel că pârâta nu are de ales și trebuie să se conformeze hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate în acest sens, dar se opune restituirii și a construcțiilor.
În ceea ce privește apelul părții adverse solicită respingerea acestuia în ce privește prezumția că supraedificatele aparțin proprietarilor terenului.
Având cuvântul asupra excepției lipsei de interes în promovarea apelului de către pârâta ICDM, mandatara apelanților reclamanți arată că susținerile orale sunt diferite de cele scrise în sensul că se recunoaște că terenul este al reclamanților nu și supraedificatele. Solicită respingerea apelului ca inadmisibil.
Fără cheltuieli de judecată.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată la data de 25.09.2013 pe rolul Tribunalului Sibiu, în dosar nr._ 11, petenții G. G. Michael și G. V. au solicitat lămurirea înțelesului sentinței civile nr. 1234/2011 a Tribunalului Sibiu, în sensul de a se decide dacă executarea silită se întinde și asupra imobilului construit de Statul Român, întrucât în dispozitiv este menționată obligația de lăsare a întregului imobil în posesie, fără alte detalii.
Petenții au justificat cererea de față, susținând că în CF este menționat doar teren, iar prin expertiza întocmită de expert B. s-a constatat că pe teren sunt două clădiri, cea veche care a aparținut antecesorilor lor și o clădire nouă, construită de Statul Român, fără acte și fără a fi întabulată.
Prin încheierea nr. 90/CC/2013, Tribunalul Sibiu a admis cererea și a stabilit că obligația de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF_ Cisnădie, nr. top 6734 vizează doar imobilul teren.
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1234/2011 a Tribunalului Sibiu a fost admisă acțiunea civilă în revendicare formulată de reclamanții G. G. Michael, S. M., G. V., W.-N. M. M., G. L. E. în contradictoriu cu pârâtul I. de C. - D. pentru M. C. și a fost obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF_ Cisnădie, nr. top 6734.
Analizând cererea petenților de lămurire a dispozitivului acestei sentințe, instanța a constatat că admiterea acțiunii reclamanților a fost făcută pe baza calității lor de proprietari, dovedită cu extrasul de carte funciară existent la dosar. În cuprinsul acestui extras se observă că reclamanții sunt proprietari asupra terenului de_ mp. Extrasul de carte funciară nu face dovada existenței vreunei construcții pe acest teren, iar instanța, în raport de dovedirea calității de proprietari a reclamanților asupra terenului și în raport de faptul că nu au fost aduse în discuție aspecte legate de proprietatea construcțiilor, nu putea avea în vedere decât acțiunea în revendicare a terenului. Ca urmare, hotărârea de revendicare nu poate privi decât aspectele avute în vedere de instanță, respectiv proprietatea terenului nu și a construcțiilor care, în raport cu situația specifică speței, este posibil să aparțină altor persoane decât proprietarii terenului.
Împotriva acestei încheieri au declarat apel reclamanții G. G. Michael, S. M., G. V., W.-N. M. M., G. L. E. și pârâta ICDM – C..
Reclamanții au solicitat modificarea încheierii atacate în sensul de a lămuri dispozitivul deciziei civile nr. 1234/2011, în sensul ca pârâții să fie obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF_ Cisnădie, top 6734, în ce privește întreg imobilul, adică teren și supraedificatele existente pe teren.
În expunerea motivelor, apelanții reclamanți susțin că cererea de lămurire a fost formulată în cadrul executării silite a sentinței 1234/2011, întrucât pârâta se opune executării, susținând că imobilul aparține domeniului public. Această chestiune privind apartenența a fost clarificată de instanțele judecătorești, iar pârâta a fost parte în dosarele în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 46/A/2002 a Curții de Apel A. I., și unde a invocat, ca motiv de recurs, apartenența imobilului la domeniul public.
Din motivarea deciziilor civile nr. 46/A/2002 și nr. 208/2008 rezultă că, deși în CF este înscris „arător”, în realitate imobilul expropriat era casă de locuit și teren.
Faptul că nu sunt notate construcțiile în CF nu înseamnă că acestea nu aparțin proprietarilor terenului și că imobilul nu este unul și același cu cel care a făcut obiectul revendicării. Apelanții reclamanți invocă art. 492 Cod civil, și susțin că în nici unul din dosarele care au vizat restituirea imobilului în litigiu și în care pârâta a fost parte, nu s-a invocat vreun drept de proprietate asupra construcțiilor și nici nu a fost răsturnată prezumția instituită de art. 492 Cod civil.
Apelanții susțin, de asemenea, că prin încheierea atacată, instanța i-a lipsit de dreptul de proprietate asupra construcțiilor de pe teren, în mod nelegal și în contradicție cu hotărârile irevocabile prin care au redobândit dreptul de proprietate asupra întregului imobil, construcții și teren.
De la momentul redobândirii dreptului de proprietate și până în prezent, apelanții nu au avut acces la imobil, astfel că au fost în imposibilitate să noteze construcțiile, pentru că nu s-a putut întocmi documentația cadastrală.
Pârâta ICDM – C. a declarat apel împotriva încheierii, susținând că imobilul se află în domeniul public al statului și în administrarea sa, având destinație „sediu stațiune”, iar terenurile proprietate de stat sunt inalienabile și insesizabile.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, Curtea reține următoarele:
Obiectul cererii în revendicare ce a format docarul nr._ 11 l-a constituit imobilul înscris în CF_ Cisnădie, nr. top 6734 situat administrativ în Cisnădie, ., cu privire la care s-a dispus restabilirea situației anterioare în sensul reîntăbulării dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanților.
Potrivit extrasului de CF, la data formulării acțiunii, în cartea funciară era înscris doar imobilul teren. Prin sentința civilă nr. 1234/2011, al cărui dispozitiv se solicită a fi lămurit, instanța a reținut că reclamanții sunt proprietarii imobilului imobilul înscris în CF_ Cisnădie, nr. top 6734, teren în suprafață de_ mp și că pârâtul nu are vreun drept asupra acestui teren de vreme ce terenul a fost restituit vechilor proprietari.
Așadar, prin acțiunea din dosarul de față reclamanții nu au investit instanța să se pronunțe cu privire la construcțiile noi, executate după preluarea imobilului de către stat, așa încât o lămurire sub acest aspect a hotărârii primei instanțe nu poate fi primită întrucât vizează împrejurări ce exced cadrului procesual fixat de reclamanți prin acțiune.
Curtea constată că cererea reclamanților de completare a dispozitivului nu este fondată nici prin raportare la sentința civilă nr. 762/2001 a Tribunalului Sibiu, astfel cum a rămas irevocabilă după epuizarea căilor de atac, pentru că instanța a reținut existența construcțiilor deja edificate la momentul preluării, iar nu a celor ridicate după acest moment. Așadar, nici în procesul de constatare a nevalabilității preluării, instanțele de judecată nu au fost investite cu stabilirea dreptului de proprietate al reclamanților sau a antecesorilor acestora cu privire la construcțiile nou-edificate, pentru a aprecia că și acestea au făcut obiectul revendicării în dosar nr._ 11. Invocarea de către reclamanți, în apel, a
(continuarea deciziei civile nr. 15/2014 pronunțată în dosar nr._ )
incidenței dispozițiilor art. 492 C. civ contravine dispozițiilor art. 294 C. pr. civ., fiind o cerere nouă, făcută direct în apel, inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât ea este formulată în procedura de lămurire a dispozitivului sentinței primei instanțe.
P. aceste considerente, Curtea constată nefondat apelul reclamanților și urmează să îl respingă, în conformitate cu art. 296 C. pr. civ..
În ce privește apelul pârâtei, Curtea constată, pe de-o parte, că aceasta nu are interes să formuleze apel, față de soluția dată de prima instanță cererii de lămurire a dispozitivului, iar pe de altă parte, că aspectul privind apartenența imobilului la domeniul public nu mai poate face obiectul cercetării în această fază procesuală, întrucât această problemă a fost dezlegată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
P. aceste motive, Curtea constată nefondat și apelul pârâtei, astfel că în temeiul art. 296 C. per. civ., urmează să îl respingă.
P. aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge apelurile declarate de reclamanții G. G. Michael, Weindel N. Marietta M., G. Lianne E. și de pârâtul I. de C. – D. pentru M. C., precum și de reclamanții G. V. A. și S. M. împotriva încheierii nr. 90/CC/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu – secția I civilă în cauză.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6.03.2014.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | |
Grefier, M. R. |
Red. MFC/04.04.2014
Tehn. MFC
8 ex/MR
Jud. fond - G. C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 805/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 126/2014. Curtea de... → |
|---|
