Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 123/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 123/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 123/2013
Ședința publică de la 21 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.- președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier M. R.
Cu participarea doamnei procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 330/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și nu s-a depus întâmpinare. Recurentul pârât solicită judecarea în lipsă.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat de pârât, menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Corect prima instanță a constatat caracterul politic al măsurii arestării tatălui reclamantei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 209 din vechiul Cod penal, măsură de drept cu caracter politic potrivit Legii 221/2009. Nu are relevanță ulterioara încadrare juridică a faptei și soluția de încetare a procesului.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față;
P. acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. 7421/17.11.2011, precizata ulterior (f.28 – 29), reclamanta M. G., născută Steigerwald, a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate caracterul politic al arestării preventive dispuse față de tatăl său Steigerwald I. Gustav de la 13.03.1959 până la 14.06.1960 prin mandatul de arestare nr. 489 emis de UM 0293 D., pentru infracțiunea de subminare a economiei naționale, neurmată de condamnare prin hotărâre judecătorească, precum și caracterul politic al măsurii trimiterii în judecată a acestuia în anul 1960, pentru delictul de crimă de sabotaj contrarevoluționar prevăzut de art. 209/3 alin.1 si 2 Cod penal, anterior achitării sale prin sentința penala nr. 558/24 mai 1960 a Tribunalului M. Cluj prin schimbarea încadrării faptei în abuz în serviciu, prevăzută de art. 245 alin.1 Cod penal.
- să se constate ca în cursul procesului penal din dosarul nr. 165/1960 antecesorul reclamantei a fost privat de libertate, respectiv i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 300.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, pentru fiecare dintre cele 3 masuri nelegale sus menționate, reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral suferit de tatăl reclamantei prin lipsirea de libertate în baza mandatului nr. 489 emis de UM 0293 D..
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 16.365 lei cu titlu de despăgubiri pentru drepturile salariale de care a fost lipsit în perioada 13.03.1959 – 14.06.1960, suma reprezentând valoarea reevaluată cu rata inflației la data de 01.10.2011 a valorii de 61.131.680 lei.
S-au solicitat si cheltuieli de judecata.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1, art.4 alin 1 si 2, art. 3 și art. 5 alin. 4 ale Legii nr. 221/2009, art. 504 Cod procedură penală, art. 6 alin.6, art. 253 și art. 256 din Legea nr. 287/2009.
În fapt, reclamanta a arătat că este fiica defunctului Steigerwald I. Gustav, cetățean roman de origine etnică germană – deportat în URSS în perioada ianuarie 1945-noiembrie 1949, după care a fost urmărit în permanență de organele de securitate și arestat în martie 1959 pentru niște fapte de care nu se face vinovat.
Astfel, împotriva acestuia a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioada de 1 an, 3 luni și o zi, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de sabotaj contrarevoluționar și ulterior, ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu, însă prin sentința nr. 558/1960 a Tribunalului M. Cluj, a fost achitat de pedeapsă, fiind eliberat la data de 14.06.1960.
S-a menționat că pe durata arestului preventiv, Steigerwald I. Gustav a fost concediat de la Uzina mecanica Cugir pentru absențe nemotivate, și că deși nu a fost operată această desfacere în carnetul de muncă, pe perioada în cauză nu a beneficiat de salariu, iar in penitenciar a fost bătut și înfometat, suferințele din detenție l-au traumatizat fizic și psihic, fiind grav bolnav din cauza tratamentelor inumane din închisorile comuniste și a decedat in 07.04.1993.
P. întâmpinare (fila 24-26), note de ședința (f.36-38) pârâtul S. R. a solicitat respingerea acțiunii reclamantei în principal ca inadmisibilă, raportat la faptul că art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 nu își mai produce efectele juridice ca urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, iar în subsidiar, s-a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale solicitate, apreciind că este prea ridicat, iar persoana despre care se susține că a suferit prejudiciul moral nu este beneficiarul direct al despăgubirilor. În ceea ce privește constatarea caracterului politic al arestării preventive a tatălui reclamantei, pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acestui capăt de cerere, raportat la faptul că situația invocată prin acțiune nu se încadrează in prevederile art. 3 ale Legii nr. 221/2009, fiind necesar a se analiza caracterul politic al măsurii invocate în raport de disp. art. 2 alin. 1 din Legea nr. 214/1999. Pentru aceleași motive în esență, pârâta a solicitat respingerea ca nefondat și a capătului de cerere vizând constatarea caracterului politic al trimiterii în judecată a tatălui reclamantei, precum și a măsurii privării de libertate în cursul procesului penal din dosarul nr. 165/1960, cu motivarea că nu s-a făcut nici o dovada că măsura arestării s-ar fi dispus cu nerespectarea prevederilor legale valabile în acea perioadă.
În fine, pârâta a solicitat respingerea ca inadmisibile a capetelor de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale de 300.000 euro – raportat la cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, precum și a daunelor materiale reprezentând contravaloarea salariilor, întrucât textul art. 5 alin. 1 litera b se referă doar la acordarea echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare, or în cauză reclamanta nu a făcut dovada condamnării tatălui său și a confiscării de bunuri cu privire la care să poată fi îndreptățită la acordarea despăgubirilor materiale.
P. sentința civilă nr. 330/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată formulată de către reclamanta M. G., împotriva Statului R. reprezentat prin M. Finanțelor P., și în fond s-a constatat caracterul politic al dispunerii și menținerii măsurii arestării preventive a numitului Steigerwald I.-Gustav pe perioada 13.03._60, în cursul procesului penal ce a făcut obiectul dosarului nr. 165/1960 al Tribunalului M. al Regiunii a III-a Militare Cluj. A fost respinsă în rest acțiunea. A fost obligat pe pârâtul să plătească reclamantei suma de 1200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
P. sentința penală nr.558/24.05.1960 pronunțată de Tribunalul M. al Regiunii a III a Militară Cluj in dosarul nr. 165/1960, s-a dispus încetarea procesului penal față de mai multe persoane între care și tatăl reclamantei, respectiv numitul Steigerwald I. Gustav, pentru delictul de abuz în serviciu prevăzut de art. 245 alin.1 Cod penal, stabilit prin schimbarea calificării faptei, din crima de sabotaj contrarevoluționar prevăzută de art. 209/3 alin.1 si 2 Cod penal. P. aceeași hotărâre s-a dispus punerea în libertate a tuturor inculpaților în cauză, dacă nu sunt reținuți și pentru alte fapte.
P. concluziile de învinuire confirmate de procuratură, s-a susținut că toți inculpații în cauză, angajați la Uzina Mecanica Cugir, legați între ei prin concepțiile lor politice reacționare au urmărit același obiectiv - subminarea capacitații de apărare a patriei, sens în care ar fi desfășurat cu bună știință și de comun acord activitatea de compromitere a unor produse speciale încredințate lor pentru uzinare, adică, după omologarea lotului prototip și de școala a carabinei semiautomate SKS 72 mm, odată cu lansarea în . acestei carabine s-au făcut derogări de la documentația tehnică originală, situația fiind identică și cu privire la alte două categorii de arme, activitatea delictuoasă fiind exercitată din anul 1953 până în 1958 (f.60-61).
Tatăl reclamantei a fost acuzat că în calitate de maistru la secția țevi, a procedat la strângerea cu menghina a țevilor de armă ce prezintă toleranță la gură, acesta recunoscând că a văzut folosindu-se acest procedeu, însă avea convingerea că în felul acesta se puteau reduce rebuturile (f.67).
În acest context, instanța a reținut că acest procedeu ilegal era cunoscut de salariații uzinei și avea ca scop doar remedierea defecțiunilor unor țevi lărgite la gură peste prevederile documentației tehnice, activitatea inculpaților nefiind desfășurată pe ascuns ci în văzul conducerii uzinei, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de sabotaj contrarevoluționar, ci o abatere de la îndatoririle funcțiunii lor, cu scopul de a prezenta ca îndeplinit planul de lucru al uzinei. P. urmare, nu a existat o intenție specific contrarevoluționară a inculpaților, aceștia nu au urmărit ca acțiunile lor să ducă la răsturnarea, subminarea sau slăbirea puterii statului, iar forțele armate care au preluat prin recepție armamentul nu au făcut niciodată vreo plângere cu privire la calitatea produselor contractate (f.72).
Cum faptele fuseseră comise înainte de apariția decretului nr. 20 cu privire la grațierea unor pedepse și încetarea proceselor penale privind unele infracțiuni, inclusiv cea de abuz în serviciu, instanța penală a dispus încetarea procesului penal cu privire la aceasta infracțiune și față de antecesorul reclamantei (f.73) .
Față de această stare de fapt, instanța, în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii reclamantei cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii arestării tatălui său, va respinge excepția inadmisibilității invocată de pârât, având in vedere că acțiunea a fost întemeiată în drept și pe dispozițiile Legii nr.221/2009.
În speță, din cuprinsul biletului de eliberare nr. 3413/1960 (f.13) rezultă că numitul Steigerwald I. Gustav s-a aflat în arest preventiv din 13.03.1959 până în 14.06.1960, măsura arestării fiind luată în baza mandatului 489/13.03.1959 (f.79), fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2093 Cod penal – expres menționată în cuprinsul art.1 alin.2 din lege, fapta care s-a dovedit însă că nu există, fiind schimbata încadrarea juridica in infracțiunea de drept comun, respectiv abuz in serviciu, prevăzuta de art.245 cod penal .
P. urmare, măsura arestării preventive a numitului Steigerwald I. Gustav pentru o perioadă de peste 1 an, sub acuzația că a săvârșit o infracțiune dintre cele enumerate la art.1 alin.2 litera a și care s-a dovedit că nu există în urma soluționării procesului penal în dosarul nr.165/1960, încălca dispozițiile art. 21 și 22 din Constituția României revizuită, prin care se garantează dreptul la un proces echitabil, această măsură având în mod cert caracter politic, în sensul dispozițiilor art. 4 al. 2 din Legea nr. 221/2009.
S-au respins capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al trimiterii în judecată a tatălui reclamantei în dosar nr.165/1960, precum și constatarea caracterului nelegal al privării de libertate din cursul soluționării procesului penal, întrucât aceste situații nu pot fi catalogate in sensul art.1, art.3 si art.4 alin.2 ca masuri administrative cu caracter politic de sine stătătoare și diferite de măsura arestării preventive dispusă în intervalul 13.03._60, analizată mai sus, cu atât mai mult cu cât privesc aceeași învinuire și același dosar penal.
Cu privire la regimul de detenție aplicat tatălui reclamantei, instanța a reținut că era de notorietate faptul că atât cei care erau considerați dușmani ai regimului comunist, cât și familiile lor, suportau repercusiuni de natură să le afecteze viața de familie și socială normală, liberă și la adăpost de orice privațiuni injuste ori încălcări ale dreptului la pregătire școlară și profesională, la un loc de muncă stabil, la respectul și accesul la o anumită poziție în societate, valori morale ce sunt considerate importante și ocrotite juridic în orice societatea democratică guvernată de principiile statului de drept.
Pentru toate suferințele fizice și psihice pe care Steigerwald I. Gustav le-a suportat ca urmare a arestării, acesta a beneficiat de o indemnizație lunară, în baza Decretului-Lege nr.118/1990 pe perioada aprilie 1990 – aprilie 1993 (f.95).
În ce privește posibilitatea acordării de despăgubiri reclamantei pentru prejudiciul moral suferit de tatăl acesteia, ca urmare a încălcării unor drepturi fundamentale ale omului consfințite de art.3, 5, 7, 9, 10, 11, 12, 17, 19, 20 și 26 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și preluate ulterior în conținutul art.5, 6, 9, 13, 14 din Convenția EDO și art.1 din Protocolul nr.1 la aceasta, drepturi ce își regăsesc ocrotire juridică și în conținutul art.22, 23, 24, 29, 32 și 44 din Constituția României revizuită, instanța raportat la dispozițiile art.330 indice 7 al.4 Cod procedură civilă și având în vedere soluția pronunțată în Recursul în interesul legii, ce face obiectul Deciziei nr.12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație, potrivit căruia s-a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 al.1 lit.a teza I-a din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial, respectiv 15.11.2010.
Mai mult, din considerentele acestei decizii s-a reținut printre altele, că dispozițiile Convenției EDO nu se aplică în cazul unei proceduri judiciare ce tinde la recunoașterea unui drept, care nu mai are nici un fundament legal în legislația internă a unui stat semnatar al Convenției la data pronunțării hotărârii, o soluție contrară echivalând cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Față de aceste considerente, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în sumă totală de 300.000 euro a fost respins ca inadmisibil.
A fost respins ca inadmisibil și capătul de cerere având ca obiect acordarea despăgubirilor materiale constând în drepturile salariale de care a fost lipsit tatăl reclamantei în perioada arestării preventive, întrucât în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009 ce are caracter special și derogator de la dreptul comun, și care nu reglementează o restitutio in integrum în sensul legii civile, art. 5 alin.1 lit. b din lege condiționând posibilitatea de acordare a despăgubirilor materiale doar ca echivalent al bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Or, împotriva antecesorului reclamantei nu s-a dispus confiscarea vreunui bun, instanța neputând extinde domeniul de aplicare al disp. art.5 la alte situații, neprevăzute expres în legea specială.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtului, a fost obligat la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat (f.42).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul solicitând modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de M. G., precum și a înlăturării obligației Statului R. de a plăti cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul susține că în mod greșit instanța de fond a considerat că fapta de abuz în serviciu are caracter politic în sensul dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009, soluția pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Față de prevederile art. 4 alin. 2 și art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, recurentul apreciază că instanța de fond trebuia să cerceteze dispozițiile art. 2 alin. 1 din OUG 14/1999 și să constate că din nici o probă administrată nu rezultă că tatăl reclamantei ar fi urmărit vreunul din scopurile indicate de ordonanță. Mai mult, pe parcursul procesului penal s-a constatat că tatăl reclamantei a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, respectiv o infracțiune de drept comun. Ca urmare, apreciază că arestarea și fapta nu a avut caracter politic.
A doua critică se referă la acordarea cheltuielilor de judecată, la care a fost greșit obligat având în vedere că situația invocată de reclamantă nu se regăsește în cele prevăzute de Legea 221/2009, astfel că nu există culpă procesuală.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de recurs, C. constată următoarele:
Tatăl reclamantei a fost arestat pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 209 Cod penal, însă pe parcursul procesului penal a fost schimbată încadrarea juridică a faptei într-o infracțiune de drept comun, de abuz în serviciu. Arestarea este o măsură preventivă care a fost luată în considerarea faptei pentru care a fost cercetat inculpatul, fără a avea singură caracter politic.
Pentru ca o măsură luată față de o persoană, respectiv față de tatăl său, să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic, era necesar ca reclamanta să dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, că prin săvârșirea faptelor de care a fost acuzat a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, și anume persoana respectivă să fi participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945 și că datorită acestor acțiuni s-a luat măsura administrativă față de persoana în cauză. Art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, la care face referire textul de lege citat anterior, enumără limitativ cazurile în care sunt considerate ca având caracter politic anumite infracțiuni.
Astfel, în determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârșite în perioada regimului comunist, acest scop fiind de exprimare a protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la data de 22 decembrie1989. Pentru a se admite acțiunea reclamantei era necesar ca în speță, să dovedească că tatăl său a săvârșit fapte care au avut unul din scopurile enumerate la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, însă din chiar motivarea sentinței penale invocate de reclamantă rezultă că tatăl său nu a urmărit un asemenea scop.
Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că acesta și-ar fi exprimat protestul față de dictatura comunistă sau că ar fi avut manifestări contrare regimului de atunci, ori că prin activitatea desfășurată a dorit să-și exprime protestul împotriva dictaturii, a abuzului de putere și al nerespectării drepturilor omului, astfel încât măsura arestării și respectiv a condamnării nu poate avea caracter politic în sensul legii speciale.
În lipsa caracterului politic al măsurii aplicate tatălui reclamantei nu se impune nici analiza admisibilității acordării daunelor morale sau materiale, capăt de cerere subsidiar care în mod corect a fost respins. Nu se justifică nici acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 cod procedură civilă, pârâtul nefiind în culpă procesuală.
Ca urmare, se constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a Legii 221/2009, și fiind aplicabil art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul pârâtului în temeiul art. 312 Cod procedură. În consecință, va fi modificată în tot sentința în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei.
(continuarea deciziei civile nr. 123/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de către pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 330/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, pe care o modifică în sensul că respinge în întregime acțiunea civilă formulată de către reclamanta M. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.02.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, M. R. |
Red. AN
Tehn. AN/29.03.2013
2 ex/ MR
jud. fond – I. I. E.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
