Pretenţii. Decizia nr. 386/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 386/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 386/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 386/2013
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.- vicepreședinte
Judecător A. N.
Judecător C. M. C.
Grefier E. M. H.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
Procuror V. L.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat prin D.G.F.P. H., împotriva sentinței civile nr. 469/2012 pronunțată de T. H. în dosar cu număr sus indicat, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, faptul că se solicită judecarea în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și solicitarea recurentei de judecare a cauzei în lipsă, instanța constată că este încheiată faza probatorie, pricina în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Procuror V. L. solicită instanței respingerea recursului ca nefondat, apreciind sentința ca fiind legală și temeinică, M. Finanțelor P. fiind parte căzută în pretenții și făcând opoziție acțiunii reclamantului, corect a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Față de lucrările dosarului și cele expuse, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. sentința civilă nr. 469/2012, pronunțată de T. H. – Secția I –a Civilă în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul M. I. C., împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al persecuției antecesorului reclamantului M. N. decedat la data de 26.08.2007 -, ca urmare a condamnării la 7 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și 100 lei amendă corecțională, pentru săvârșirea delictului prev. și ped. de art. 209 partea II Cod penal, prin Sentința nr. 88/1953, de către T. M. Teritorial Timișoara.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
S-a respins, în rest, acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a reținut următoarele:
P. acțiunea civilă precizată, înregistrată la T. H., la nr._ /15.04.2010, reclamantul M. I. Coluți - în calitate de descendent gradul I al defunctului M. N., decedat la 20.08.2007, în D. -, a chemat în judecată, în calitate procesuală de pârât, S. R. - prin M. Finanțelor P. -, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 euro - sau echivalentul în lei la cursul BNR, la data efectivă a plății -, pentru prejudiciul moral suferit de acesta în urma persecuțiilor politice la care a fost supus atât el cât și familia lui, în perioada 1948 – 1989, ca urmare a condamnărilor politice suferite; să se constate caracterul politic al condamnării defunctului M. N., la 5 luni închisoare corecțională, pentru abuz în serviciu, - în perioada ianuarie 1952 – mai 1952 -, precum și caracterul politic al condamnării acestuia, la 7 ani închisoare, pentru incest, în perioada 1958 - 1965.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
La un termen ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro - sau echivalentul în lei la data plății -, pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul său, M. N., în perioada regimului comunist, ca urmare a condamnărilor suferite de acesta prin Sentința penală nr. 88/1953 a Tribunalului M. Teritorial Timișoara, de 7 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și 100 lei amendă corecțională și, respectiv, prin Sentința nr. 2341/1955, pronunțată de T. Timișoara, la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, precum și prin Sentința penală nr. 1412/1952, pronunțată de T. Satu M., la 6 luni închisoare corecțională, pentru abuz de încredere și, respectiv, prin Sentința nr. 762/1959 a Tribunalului Popular al Regiunii Lugoj, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. (f. 41; 138-139)
De asemenea, reclamantul a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării dispuse prin Sentința penală nr. 1412/1952, a Tribunalului Satu M., precum și caracterul politic al condamnării dispuse prin Sentința penală nr. 762/1959 a Tribunalului Popular al Regiunii Lugoj, pentru viol. (f. 41)
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că după terminarea stagiului militar și după ce a fost rănit în cel de-al II-lea Război Mondial și lăsat la vatră la data de 16.04.1945, antecesorul său, M. N., s-a angajat la Legiunea de Jandarmi Satu M., cu grad de sergent major, unde, în funcția de conducere ce o deținea, i s-a cerut să adere la Partidul Comunist.
Că urmare a refuzului său, după acest moment, s-a declanșat asupra sa, un program susținut de persecuție politică, fiind condamnat la 5 luni închisoare, pentru cercetări abuzive, după care, întors în . încercat constituirea unei organizații contrarevoluționare, în scopul răsturnării regimului totalitar, cu denumirea „ Independența țării”, a fost condamnat prin Sentința nr. 88/1953 a Tribunalului M. Timișoara, la 7 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și 100 lei amendă – pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale.
Că arestarea sa – la 17 septembrie 1952 -, a fost precedată de o percheziție domiciliară, ocazie în care i-au fost confiscate decorațiile obținute în timpul războiului, pentru fapte de arme, precum: „ Bărbăție și Credință” cl. a II-a; C. Serviciului și Medalia Sovietică „ V.”, pe care, după 1989, cu toate demersurile făcute, nu le-a mai redobândit, întrucât din evidențele rămase nu s-a regăsit faptul de a fi fost decorat.
Că în timpul cercetărilor, s-au exercitat presiuni nu numai asupra defunctului său tată, M. N., ci și asupra părinților acestora, tatăl său fiind arestat și cercetat timp de 6 săptămâni, iar mama sa, nevoită să plătească pentru eliberarea acestuia, un pumn de galbeni din averea personală.
Că în timpul executării pedepsei de 7 ani, a fost cercetat și pentru alte infracțiuni și obligat să recunoască fapte pe care nu le săvârșise, respectiv alte uneltiri contra odinii sociale, astfel că la 19.03.1953, a primit un nou mandat de arestare, fiind condamnat prin Sentința nr. 2341/1955 a Tribunalului M. Timișoara, la încă 5 ani închisoare corecțională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.
Reclamantul a arătat că antecesorul său a executat pedeapsa privativă de libertate la Penitenciarele Aiud, P. Ș., Jilava și Formațiuni de muncă la Canalul D. – Marea N., fiind ținut, abuziv, în cercetări, fără mandat de arestare, în beciurile Securității din Lugoj, flămând și pe întuneric, iar după eliberare la data de 05.10.1955 – prin grațierea intervenită în baza Decretului nr. 421/1955 -, a fost nevoit să-și părăsească satul și să se mute cu familia la Buziaș, unde supravegherea și persecuțiile au continuat, astfel că la presiunile securității, soția sa a intentat acțiune de divorț.
Că în anul 1958, a fost condamnat, din nou, pentru o infracțiune de drept comun, „ fabricată” sub masca divorțului, de organele de cercetare din acea vreme, care îl considerau periculos și plin de inițiative și, că, pedepsele pe care le-a executat au fost mult prea ușoare.
În fine, reclamantul a susținut că torturile fizice și psihice, pe care le-a îndurat tatăl său, tratamentele inumane din timpul detenției, anchetele interminabile, bătăile, înjosirile, supravegherea permanentă de după eliberare, marginalizarea sa și faptul că i-a fost impus domiciliu obligatoriu în D., - oraș în care nu cunoștea pe nimeni și unde a fost nevoit să trăiască dintr-o pensie de invaliditate, împreună cu soția și copilul, mai mulți ani, într-o baracă improvizată pe o bucată de pământ cumpărată cu mare greutate -, boala psihică ce l-a afectat începând cu anul 1977 – determinată de situația socială, materială și de neputința în fața regimului opresiv -, justifică suma pretinsă pârâtului, cu titlu de despăgubiri morale.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul S. R. - prin M. Finanțelor P. -, a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată, iar sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale pretinse de reclamant și ca inadmisibilă, întrucât situația relevată nu se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009.
La un termen ulterior, pârâtul a invocat inadmisibilitatea acțiunii raportat la Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009. (f. 29)
Din examinarea actelor dosarului, precum și a probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul M. I. Coluți, are calitatea de descendent gradul I al defunctului M. N., decedat la 26.08.2007. (f. 7; 8)
Acesta a suferit mai multe condamnări penale. Astfel, prin Sentința nr. 88/1953, T. M. Timișoara l-a judecat într-un lot de inculpați și condamnat la 7 ani închisoare, pentru delictul prev. și ped. de art. 209 partea II Cod penal, constând în aceea că a participat la constituirea unei organizații contrarevoluționare, cu scop subversiv, intitulată „Independența țării”, de natură a periclita siguranța statului. (f. 38-39)
Pedeapsa s-a executat parțial, acesta fiind eliberat, prin grațiere.
P. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, condamnările prev. de art. 209 Cod penal, sunt incluse, de drept, în categoria condamnărilor cu caracter politic.
P. Hotărârea nr. 203/1991, antecesorul reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de persoană persecutată politic, beneficiind în baza ei de indemnizația și celelalte drepturi conferite de Decretul – Legea nr. 118/1990. (f. 13; 105)
P. art. 5 alin. 1 lit. a, a Legii nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul foștilor condamnați politic, care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, - iar în caz de deces, dreptul soțului supraviețuitor sau al descendenților până la gradul II, inclusiv -, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.
P. actul normativ respectiv, legiuitorul nu a reglementat însă și criteriile de evaluare a despăgubirilor, lăsând la aprecierea instanței atât stabilirea întinderii prejudiciului cât și a cuantumului despăgubirilor.
Jurisprudența tradițională în materie și doctrina modernă, au admis că daunele morale, ca formă de compensare a unui prejudiciu moral, ar trebui să ofere celui îndreptățit, o satisfacție totală, adecvată, astfel încât cuantumul lor să asigure o reparație echitabilă pentru suferințele sau dezavantajele produse victimei și nicidecum să se transforme într-un instrument în realizarea unor scopuri străine de natura acestei instituții, precum îmbogățirea fără justă cauză.
Pornind de la aceste jaloane orientative, s-au avut în vedere circumstanțele speciale ale cazului care conduc la concluzia că antecesorul reclamantului, M. N., a fost judecat și condamnat, într-o perioadă agresivă, în care regimul politic totalitar tindea la eradicarea fermă și exemplară a tot ce mai putea reprezenta rezistență sau opoziție, sub durata căruia a fost torturat, umilit, înfometat, supus la frig, teroare și fiind considerat element dușmănos, ca de altfel toți deținuții politici nu i-au fost recunoscute nici cele mai elementare drepturi omenești și nici îngăduită vreo relație cu familia.
Cum metodele de reeducare în regimul de penitență „ ex terminis”, la care erau supuși deținuții politici, considerați dușmani ai poporului, în cea mai agresivă perioadă a instaurării comunismului,sunt de notorietate, este de apreciat că tratamentele degradante asimilabile torturii, - precum bătăi, înfometări, supunerea la munci grele, șantajul, frica, frigul,lipsa asistenței medicale, interzicerea oricărei legături cu familia ori cu exteriorul -, au lezat grav drepturile primordiale ale antecesorului reclamantului, - ca libertatea, sănătatea, integritatea fizică și psihică -, precum și cele personal nepatrimoniale ce definesc personalitatea umană, - ca demnitatea, onoarea, reputația -, astfel că s-a apreciat că se justifică repararea prejudiciului suferit de acesta prin condamnare, prin compensări pecuniare pe criteriul echității.
P. Decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a admis, însă, excepția de neconstituționalitate, - invocată de pârâtul în cauză – a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Cum, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, norma juridică respectivă a fost lipsită de orice eficacitate.
Așadar, sub aspectul despăgubirilor morale pretinse, acțiunea reclamantului s-a apreciat că este inadmisibilă, fiind respinsă ca atare.
În ce privesc condamnările suferite de antecesorul reclamantului, pentru alte infracțiuni săvârșite de acesta sau „fabricate” de către autorități și care ar putea face parte din arsenalul de metode utilizate de forțele represive a statului comunist, pentru reeducarea sau anihilarea lui ca potrivnic regimului comunist, se constată următoarele:
P. art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a inclus în sfera condamnărilor cu caracter politic și condamnările pronunțate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999, - aprobată prin Legea nr. 568/201 cu modificările și completările ulterioare -, iar prin art. 4 din același act normativ, a reglementat dreptul persoanelor condamnate penal, în aceeași perioadă, pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2 din lege, de a solicita constatarea caracterului politic al acestora și, evident, de a solicita despăgubiri.
Or, caracterul politic al oricăror condamnări în perioada de referință, este determinat, potrivit art. 1 alin. 1 din lege, de scopul faptelor săvârșite și, care, trebuie să fie unul de împotrivirea față de regimul comunist.
Cum, în speță, nici Sentința nr. 762/1959 a Tribunalului Popular al Regiunii Lugoj și nici Sentința penală nr. 1412/1952 a Tribunalului Satu M., nu relevă unul din scopurile prevăzute expres de art. 2 din OUG nr. 214/1999 și nici un scop evident, de împotrivire față de regimul comunist, cererea reclamantului s-a apreciat că nu poate fi admisă sub acest aspect. (f. 20-21; 57-82; 83-85; 109-114)
Pe cale de consecință, raportat la cele ce preced și în considerarea practicii în materie a Curții de Apel A. I. și având în vedere că, în România, judecătorii se supun doar legii, - posibilitatea soluționării unor cauze, pe baza principiului ex aequo . doar privilegiul unor instanțe internaționale, în cazuri excepționale și cu îndeplinirea unor condiții -, instanța a adus o soluție de admitere, doar în parte, a acțiunii reclamantului, în sensul constatării caracterului politic al persecuției antecesorului reclamantului, M. N., ca urmare a condamnării politice a acestuia, prin Sentința penală nr. 88/1953 a Tribunalului M. Timișoara, pentru delictul prev. și ped. de art. 209 partea II Cod penal, constând în aceea că a participat la constituirea organizației contrarevoluționare, cu scop subversiv, intitulată „Independența țării”, urmând a fi respinsă, în rest.
Cum, prin Decizia nr. 12/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a României, la soluționare recursului în interesul legii, a examinat admisibilitatea acțiunilor în despăgubiri morale, întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale a României și din perspectiva protecției drepturilor și libertăților prevăzute prin Convenția Europeană și a statuat că acestea sunt inadmisibile, cererea reclamantului întemeiată pe art. 20 din Constituție, respectiv art. 7 din CEDO, a fost respinsă.
Împotriva sentinței civile nr. 469/2012 a Tribunalului H. a declarat recurs, în termen, pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP H., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, pârâtul susține că, față de prevederile art. 4 alin 1 din Legea nr. 221/2009, numai acele persoane care au fost condamnate pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 1 alin 2, pot cere instanței constatarea caracterului politic al condamnării.
P. urmare, instanța a procedat cu încălcarea legii atunci când a pronunțat soluția prin care a constatat caracterul politic al condamnării numitului M. N., pentru săvârșirea delictului prevăzut și pedepsit de art. 209 din Codul Penal.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Din probele administrate de instanța de fond și necontestate de pârât, rezultă că tatăl reclamantului – M. N., a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare corecțională, 3 ani de interdicție corecțională și 100 lei amendă corecțională, pentru săvârșirea delictului prevăzut și pedepsit de art.
(continuare decizia civilă 386/23.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil_ )
209, partea a II-a Cod penal, prin sentința penală nr. 88/1953 a Tribunalului M. Teritorial Timișoara, constând în aceea că a participat la constituirea unei organizații contrarevoluționare, cu scop subversiv, de natură a periclita siguranța statului.
Potrivit art. 1 alin 2 din Legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnări cu caracter politic și condamnările pentru faptele prevăzute de art. 209 din Codul Penal din 1936, republicat.
Cu toate acestea, legea nu poate acționa abstract și din oficiu asupra tuturor situațiilor pe care le prevede, de aceea, instanța de judecată este cea care stabilește dacă o anumită prevedere legală este sau nu aplicabilă, deci acțiunea nu este lipsită de interes.
Nici critica privitoare la aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. nu este întemeiată, odată ce reclamantul a făcut dovada acestor cheltuieli, iar acțiunea a fost parțial admisă.
Față de cele ce preced, Curtea apreciază nefondat recursul pârâtului, și, conform art. 312 C. proc. civ., urmează a-l respinge ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. H. împotriva sentinței civile nr. 469/2012 pronunțată de T. H. – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.05.2013.
Președinte, M. A. M. | Judecător, A. N. | Judecător, C. M. C.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. Vicepreședinte - M. A. M. |
Grefier, E. M. H. |
Redc. MAM
Tehnoredc. EH/2 ex/20.08.2013
Jud. fond: M. I.
| ← Servitute. Decizia nr. 167/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 68/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
